CURSUL NR.

1
PREZENTAREA GENERALĂ A SISTEMULUI ENDOCRIN: GLANDE ŞI HORMONI

1.1. Interrelaţia neuro-endocrină

Toate funcţiile organelor şi sistemelor sunt reglate de două sisteme majore de

control:
 Sistemul nervos, cu cele două componente ale sale, sistemul nervos somatic şi
sistemul nervos vegetativ;
 Sistemul endocrin (hormonal).

Sistemul nervos

Controlează secreţia glandelor endocrine prin intermediul hipotalamusului, care

formează, împreună cu glanda hipofiză, „creierul endocrin” al organismului.
Datorită situării sale, la baza ventriculului III cerebral, între corpii mamilari şi
chiasma optică, în imediata vecinătate a talamusului, dar şi datorită dublei sale legături
cu glanda hipofiză, hipotalamusul are rolul cel mai important în integrarea activităţii celor
două sisteme de reglare şi control ale organismului. Din considerente anatomice,
hipotalamusului i se descriu patru părţi:
- în porţiunea medială sunt grupaţi majoritar neuronii care influenţează
activitatea adenohipofizei, dar şi receptorii pentru stimulii cu puncte de plecare la nivel
visceral;
- la nivelul porţiunii laterale sunt stabilite legăturile cu sistemul limbic şi
mezencefalul;
- porţiunea anterioară, numită, datorită situării sale şi preoptică, este
responsabilă de controlul activităţii aparatului cardiovascular, al proceselor de termoliză
şi termogeneză şi de comportamentul sexual;
- porţiunea posterioară, fără rol neuroendocrin cunoscut, este implicată în
procesele memoriei şi în activitatea sistemului limbic.
Hipotalamusul este conectat cu toate etajele sistemului nervos central, prin
aferenţe şi eferenţe nervoase şi vasculare, fiind în permanenţă informat asupra „stării
metabolice” a organismului. La nivelul său ajung informaţii privind activitatea tuturor
glandelor endocrine; pe cale circulatorie, celulele sale secretoare sunt stimulate sau
inhibate, de concentraţiile sanguine ale diferiţilor hormoni, dar şi de nivelele serice ale
substanţelor minerale, ale glucidelor, lipidelor şi proteinelor, sau produşilor de degradare
a acestora.
Conexiunile hipotalamusului cu hipofiza se realizează, pe de o parte, între
porţiunea sa medială şi adenohipofiză, printr-un sistem vascular de tip port, descris de
Gr. T. Popa şi Fielding, care se caracterizează printr-o dublă capilarizare, atât la nivelul
hipotalamusului cât şi la nivelul hipofizei anterioare, cu circulaţie în ambele sensuri, iar
pe de altă parte, între poţiunea sa antero-laterală şi neurohipofiză, printr-o tijă nervoasă
(tractul supraopticoretrohipofizar), formată din axonii unor neuroni situaţi în nucleii
supraoptici suprachiasmatici şi paraventriculari.

Sistemul endocrin

Controlează, în general, funcţiile metabolice ale organismului. El influenţează:

- intensitatea reacţiilor chimice din celule,
- transportul substanţelor prin membrana celulară,
- aspecte ale metabolismului celular, cum sunt creşterea sau
secreţia,
- intervalul de timp după care apare răspunsul efector, la comanda
hormonală, la nivelul celulelor ţintă.
Unele efecte hormonale se manifestă în secunde, în timp ce altele, necesită,
pentru a apărea, zile, luni sau ani.

Între sistemele nervos şi endocrin există mai multe tipuri de interrelaţii:

- cel puţin două glande cu secreţie internă, medulosuprarenala şi
retrohipofiza, secretă hormoni, numai ca răspuns la stimuli nervoşi;
- câţiva hormoni ai hipofizei anterioare sunt scretaţi ca răspuns la
activitatea nervoasă şi neuro-endocrină a hipotalamusului.

1.2.Glandele endocrine

Numite şi glande cu secreţie internă, sintetizează substanţe chimice numite

hormoni, care sunt eliberate în spaţiile intrcelulare, sau în sânge, ajung pe această cale
la nivelul celulelor ţintă, unde controlează variate mecanisme morfofuncţionale ale
acestora.
 Sistemul endocrin reprezintă ansamblul format din:
- glandele endocrine,
- hormonii pe care acestea îi secretă,
- căile de transport ale hormonilor,
- celulele a căror funcţie este influenţată.

Celulele sistemului endocrin reprezintă elementele de bază ale acestui sistem şi

sunt de două tipuri specializate:
- celula endocrină, producătoare a unei substanţe chimice (hormonul) cu rol de
mesager, deoarece poartă o informaţie;
- celula ţintă, care conţine un receptor specific, ce primeşte informaţia
transmisă de hormon şi răspunde printr-un anumit efect. Receptorul are rol esenţial în
recunoaşterea hormonului specific, pe care îl va fixa preferenţial.
Celula producătoare de hormon poate fi, în acelaşi timp, celulă ţintă pentru alt
hormon. Astfel se explică multiplele interacţiuni endocrine ale glandelor.
În general, celulele secretante sunt grupate, formând glandele endocrine, dar
există şi celule dispersate, la nivelul intestinului, creierului etc.

1.3.Topografia glandelor endocrine

Celulele endocrine, grupate în glande, au localizări precise:

- Hipofiza este situată în imediata vecinătate a hipotalamusului, între cele două

structuri existând o legătură vasculară directă, cu circulaţie sanguină în
ambele sensuri, reprezentată de sistemul port hipotalamo-hipofizar.
Glanda este situată în imediata vecinătate a diencefalului, în şaua
turcească (fosa pituitară), de pe corpul osului sfenoid.

- Epifiza, altă glandă endocrină, endocraniană, este situată în peretele

ventriculului al treilea cerebral.

- Tiroida este localizată în regiunea anterioară a gâtului, la jumătatea distanţei

dintre furculiţa sternală şi proeminenţa cartilajului tiroid, la nivelul primelor
două inele traheale.

- Glandele paratiroide în număr de patru, la om, (două până la şase, la alte

animale), sunt situate la nivelul polilor celor doi lobi tiroidieni, două
superioare şi două inferioare.
 - Glandele suprarenale, glande pereche, sunt situate pe polii superiori ai rinichilor,
fiecare având câte o componentă corticală şi una medulară, diferite ca
origine, structură şi funcţie.

- Glandele sexuale, de asemenea glande pereche, diferă ca formă, structură şi

produşi de secreţie, în funcţie de sex, deşi au origine embrionară comună.
Ovarele, glande sexuale feminine, sunt situate în cavitatea pelvină, de o
parte şi de alta a uterului, iar testiculele, glandele sexuale masculine, sunt
situate la nivelul scrotului.

- Pancreasul endocrin, alcătuit din insule de celule cu funcţie specializată,

răspândite printre lobulii pancreatici, numite insulele lui Langerhans.
Aceste insule sunt formate din mai multe tipuri de celule, cu secreţie
diferită: celulele alfa, beta şi delta sunt cele mai importante, ca funcţie şi
au localizări precise în interiorul insulei.

1.4.Hormonii

Poate că cea mai bună definire a acestor clase de substanţe îi aparţine însuşi
părintelui endocrinologiei româneşti, Prof. C. I. Parhon şi datează din anul 1909:
„Secreţiile interne (endocrine) controlează fenomenele privind procesele cele mai intime
ale nutriţiei, edificarea şi dezvoltarea organismelor şi ne arată în acelaşi timp un foarte
important mecanism, pe care natura îl pune în acţiune în coordonarea morfologică şi
funcţională a diverselor organe sau ţesuturi ale fiinţelor vii.”

Un hormon este o substanţă chimică, secretată în lichidele organismului de

către o celulă sau un grup de celule, care exercită o acţiune fiziologică asupra altor
celule din organism.

Se citează acţiuni similare sau apropiate, exercitate de hormoni cu structură

chimică asemănătoare, dar există şi substanţe cu structuri complet diferite, care au
acţiuni apropiate, sinergice, sau intercondiţionându-se reciproc.

În funcţie de nivelul de acţiune, hormonii sunt de două tipuri:

-locali;
-generali, sau sistemici.
1.4.1. Hormonii locali

- acetilcolina este eliberată de terminaţiile nervoase parasimpatice şi

terminaţiile motorii somatice. La nivelul sistemului nervos, este considerată mediator
chimic;
- secretina este eliberată la nivelul peretelui duodenal, sub acţiunea
chimului gastric acid şi are structură polipeptidică. Este preluată şi transportată de sânge
către pancreas, pentru a produce o secreţie alcalină, bogată în apă;
- colecistochinina este eliberată în intestinul subţire şi acţionează la
nivelul peretelui veziculei biliare, producându-i contracţia, dar şi la nivelul pancreasului
exocrin, stimulând secreţia enzimatică.

1.4.2.Hormonii sistemici

Sunt secretaţi de glande endocrine specifice, localizate în regiuni diferite din

organism, sunt preluaţi de sânge şi produc efecte fiziologice la distanţă.
O categorie de hormoni sistemici acţionează asupra tuturor sau aproape tuturor
celulelor din organism. Aşa sunt hormonul de creştere adenohipofizar, sau hormonii
tiroidieni.
Alţi hormoni acţionează specific asupra anumitor structuri: hormonii tropi
hipofizari, care stimulează celelalte glande endocrine, hormonii ovarieni, care acţionează
specific asupra endometrului uterin.
Ţesuturile influenţate specific de anumiţi hormoni, poartă numele de ţesuturi
ţintă.
În funcţie de structura lor biochimică, hormonii se împart în:
- hormoni de tip peptidic, care sunt secretaţi de glande cu origine ecto şi
endodermală (STH, ACTH);
- hormoni steroizi, secretaţi de glande cu origine mezodermală;
- monoamine;
- prostaglandine, substanţe cu rol hormonal local, derivând din lipide.

1.4.2.1.Hormonii hipofizei anterioare

1. Hormonul de creştere (somatotrop, STH), care determină creşterea aproape

tuturor ţesuturilor, intensifică sinteza proteică, prin accelerarea pătrunderii
aminoacizilor în celulele ţintă, mai ales la nivelul oaselor, muşchilor şi ficatului,
multiplicarea si diferenţierea celulară, utilizarea rezervelor de grăsimi,
 activează lipoliza şi creşte nivelul circulant al acizilor graşi liberi, stimulează
neoglicogeneza, sursa fiind reprezentată de acizii graşi liberi;
2. Adrenocorticotropina (adrenocorticotrop, ACTH), stimulează hormonii
corticosuprarenalei şi influenţează indirect metabolismele glucidic, lipidic şi
proteic;
3. Hormonul tireostimulant (tireotrop, TSH), stimulează glanda tiroidă pentru a
secreta tiroxina şi triiodtironina;
4. Hormonul foliculostimulant (FSH), stimulează maturarea foliculilor ovarieni
înainte de ovulaţie, respectiv formarea spermei la nivel testicular;
5. Hormonul luteinizant (LH), are rol important în producerea ovulaţiei. Determină
secreţia de hormoni sexuali feminini, de către ovare si de testosteron, de
către testicul;
6. Prolactina, stimulează dezvoltarea glandei mamare si secreţia lactată.
7. Beta-lipotropina, conţine lanţuri lungi de aminoacizi, din care se desprind
hormonul melanotrop, beta-endorfine, encefaline.

1.4.2.2.Hormonii hipofizei posterioare

1. Hormonul antidiuretic (vasopresina, ADH), determină retenţia de apă la nivel

renal, iar în concentraţie crescută, produce vasoconstricţia vaselor sanguine în
tot corpul şi creşte presiunea sanguină;
2. Oxitocina stimulează contracţiile uterine în timpul naşterii; stimulează
contracţiile celulelor din canalele galactofore, favorizând ejecţia laptelui în
timpul suptului;

1.4.2.3.Hormonii cortexului suprarenal

1. Cortizolul, are funcţii metabolice complexe, controlând metabolismele

proteic, glucidic şi lipidic;
2. Aldosteronul, scade excreţia sodiului de către rinichi şi creşte excreţia de
potasiu, deci creşte nivelul sodiului în organism şi scade concentraţia
potasiului;

14.2.4.Hormonii tiroidieni
1. 2. Tiroxina si triiodtironina, cresc viteza reacţiilor chimice în aproape toate
celulele organismului, deci au acţiune de intensificare a metabolismului
general;
3. Calcitonina, stimulează depunerea calciului în oase, determinând scăderea
concentraţiei calciului în lichidele extracelulare.

1.4.2.5.Hormonii insulelor Langerhans (pancreasului endocrin)

1. Insulina, stimulează pătrunderea glucozei în majoritatea celulelor organismului

şi utilizarea ei ca material energetic, deci controlează intensitatea
metabolismului;
2. Glucagonul, creşte eliberarea glucozei de la nivelul ficatului în lichidele
circulante ale organismului, deci creşte nivelul glicemiei (vezi cap V. Diabetul
zaharat).

1.4.2.6.Hormoni sexuali

1. Hormoni ovarieni
- Estrogeni, stimulează dezvoltarea organelor sexuale feminine, a sânilor şi
caracterele sexuale secundare;
- Progesteron, stimulează dezvoltarea mucoasei endometriale, pregatind-o
pentru nidaţie şi acţionează în sensul dezvoltării glandelor mamare şi a
secreţiei lactate;
2. Hormonii testiculari
- Testosteronul, stimulează dezvoltarea organelor sexuale masculine şi a
caracterelor sexuale secundare masculine.

1.4.2.7.Hormonul glandelor paratiroide

Parathormonul (PTH), controlează concentraţia ionilor de calciu din sânge,

reglând:
- absorbţia la nivel intestinal a calciului;
- excreţia renala a calciului;
- eliberarea calciului din oase.
 1.4.2.8.Hormonii placentari

1. Gonadotropina corionică umană stimulează creşterea corpului galben şi secreţia

de estrogeni şi progesteron de către corpul galben;
2. Estrogenii stimulează creşterea organelor sexuale ale mamei şi a unora dintre
ţesuturile fetale;
3. Progesteronul stimulează în special dezvoltarea endometrului uterin înaintea
implantării ovulului fecundat; probabil stimulează dezvoltarea unor ţesuturi şi
organe fetale şi iniţiază, alături de alţi hormoni, dezvoltarea aparatului secretor
al glandelor mamare;
4. Somatotropina stimulează, probabil, dezvoltarea unor ţesuturi fetale şi a sânilor
materni.