Glandele endocrine

Comunicarea celulara este un proces vital, ce se realizeaza prin jonctiuni de comunicare sau
prin secretie de mesageri chimici.
O celula endocrina are proprietatea de a sintetiza si secreta un mesager chimic care este
eliminat in mediul intern si care poarta numele de hormon. Majoritatea acestor celule sunt de tip
epitelial, iar in evolutia sistemului endocrin un rol aparte l-a avut introducerea notiunii de
neurosecretie (Scharrer, 1928).
Distributia celulelor endocrine
- In organe specializate -> glande endocrine
- Componenta endocrina a glandelor mixte
- Grupuri de celule endocrine incluse in parenchimul unor organe specializate - ex.:
o timus- organ limfoid timpoientina, timozina;
o cord FNA;
o rinichi eritropoietina, renina, calcitriol;
o sistemul gastrointestinal gastrina, secretina, CCK, etc
o piele vitamina D3
o tesutul adipos leptina, adiponectina
o hipotalamus
o placenta
Majoritatea hormonilor actioneaza la distanta de locul secretiei acestora. Din aceasta cauza,
celulele endocrine sunt localizate in apropierea capilarelor sanguine, care preiau hormonii secretati si
ii distribuie la nivelul intregului organism. Multe celule sintetizeaza si alte tipuri de molecule (ex.
citochinele) care difuzeaza prin matricea extracelulara si actioneaza pe o distanta scurta in jurul
celulelor de origine; aceste celule prezinta secretie paracrina. Un exemplu concludent de celule
paracrine il constituie insulele Langerhans: secretia de insulina a unui tip de celule este inhibata de
somatostatinul sintetizat la nivelul altui tip de celule insulare.
Secretia juxtacrina reprezinta alt mecanism de control al functiilor celulare, prin care o
molecula prezenta la suprafata unei celule influenteaza activitatea celulelor adiacente care contin
receptori pentru molecula respectiva. In cazul controlului autocrin, moleculele secretate de catre o
celula actioneaza asupra acesteia sau asupra celulelor de acelasi tip. Factorii de crestere analogi
insulinei (IGFs insulin-like growth factors) sunt sintetizati de catre anumite tipuri celulare strict in
scopul modularii activitatii acestora.
Tesuturile si organele la nivelul carora actioneaza hormonii sunt denumite tesuturi-tinta si
respectiv organe-tinta. Interactiunea dintre acestea este posibila deoarece tesuturile-tinta prezinta
receptori hormonali specifici. Prin urmare, hormonii nu actioneaza nediscriminatoriu la nivelul
tuturor celulelor din organism. Alt avantaj al receptorilor hormonali consta in faptul ca tesuturiletinta pot detecta hormonii cand acestia sunt prezenti in cantitati foarte mici in sangele circulant.
Celulele endocrine sunt, la randul lor, organe-tinta; aceasta caracteristica sta la baza mecanismului
de feed-back prin care este reglata secretia glandelor endocrine si prin care organismul poate sa
mentina concentratiile sanguine ale hormonilor in limite strict definite.

Page 1 of 7

Complex hipotalamo- hipofizar

Complexul hipotalamo-hipofizar este situat la baza encefalului, cele 2 structuri fiind
conectate prin tija pituitara (infundibulara).

Hipotalamusul
Hipotalamusul este o componenta a diencefalului, aflat la baza acestuia, fiind incapsulat in
peretele lateral si anterior al ventriculului III. El coordoneaza multe functii endocrine ale organismului
si serveste si ca centru major de control al sistemului nervos autonom. O parte din neuronii din
hipotalamus au si rol secretor, pe langa proprietatile clasice ale celulei nervoase: excitabilitatea,
conductibilitatea. Din punct de vedere al organizarii structurale, acesti neuroni au ceva in plus:
aparatul de sinteza proteica este mult mai bine reprezentat (mai multi corpi Nissl), intre corpi exista
numeroase elemente de citoschelet (microtubuli) pentru transportul granulelor de secretie. Acesti
neuroni mai poarta denumirea de neuroni peptidergici, moleculele sintetizate fiind peptide (exceptie
dopamina).
Hipotalamusul endocrin contine 2 tipuri de neuroni: magnocelulari si parvocelulari. Primii
sunt conectati anatomo-functional cu neurohipofiza, iar ceilalti cu adenohipofiza.
Neuronii magnocelulari sunt localizati in nucleul supraoptic si in nucleul paraventricular,
avand un diametru de 25 de microni (diametrul corpului neuronal). Ei prezinta un aparat de sinteza
proteica bine dezvoltat, granule de secretie de 160-200 nm. Au axoni nemielinizati si lungi, ce se
deosebesc de cei ai neuronilor obisnuiti prin particularitatea lor de a nu forma sinapse. Ei se termina
la nivelul unor vase (asinaptic), formand conexiuni de tip neurovascular. Pe traseul lor apar dilatatii =
corpi Herring, ce contin granule de secretie.
Majoritatea axonilor acestor neuroni se indreapta catre lobul posterior hipofizar, realizand
conexiuni de tip nervos = tract hipotalamo-hipofizar intre nucleii SOP, PV si neurohipofiza. Tractul
este format din tract supraoptico-hipofizar si tract paraventriculo-hipofizar.
Rolul acestor nuclei este de a sintetiza si secreta peptide posthipofizare (neurohormoni
hipotalamici efectori): ADH (vasopresina) si ocitocina, care, odata eliberate in sange, se indreapta
spre organele efectoare. La om participa ambii nuclei la sinteza hormonilor, dar fiecare hormon este
predominant intr-unul dintre acetia: ADH SOP, ocitocina PV. Sinteza are loc in pericarion, sub
forma unor molecule precursoare, ce contin si proteine de transport = neurofizine (neurofizina I
transporta ocitocina, iar neurofizina II vasopresina). Apoi sunt stocati in granule, ce sunt
transportate cu ajutorul microtubulilor la nivelul corpilor Herring, fiind separate anterior de
neurofizina prin actiunea unei proteinaze. Descarcarea neurohormonilor in sange se realizeaza prin
descarcarea unor potentiale de actiune -> depolarizarea membranei -> influx de Ca2+ -> exocitoza.
Neuronii parvocelulari sunt localizati in hipotalamusul medio-bazal, in aria hipofiziotropa
(Halasz, 1962) = toate zonele din hipotalamus care cuprind neuroni parvocelulari ce au legatura cu
hipofiza. Concret, ei se gasesc in nucleii: arcuat, ventro-medial, dorso-medial, periventriculari,
paraventricular (contine ambele tipuri de neuroni secretori).
Forma lor este fusiforma, avand aparatul de sinteza mai slab dezvoltat fata de cel al
neuronilor magnocelulari. Diametrul este mai mic, de doar 15 microni, iar granulele secretate sunt de
asemenea mai mici = 100-110 nm. Axonii lor sunt mici si scurti, terminandu-se tot asinaptic, prin
conexiuni de tip neurovascular. Unii dintre ei se duc catre zona eminentei mediane, la plexul capilar
primar, formand tractul tubero-infundibular, iar altele ajung in peretele ventriculului III, descarcand
neurohormonii sintetizati. Acesti neurohormoni se gasesc si in LCR. Din LCR, unele celule ependimare
Page 2 of 7

au capacitatea de a prelua hormonii si de a-I descarca in sange. Ventriculul 3 (LCR) reprezinta o forma
de stocare extracelulara a hormonilor.
Rolul neuronilor parvocelulari este de a secreta peptide hipofiziotrope (neurohormoni), ce au
tropism cu glanda hipofiza, controland activitatea secretorie a celulelor endocrine din adenohipofiza.
Neurohormonii pot fi stimulatori (de eliberare): GH-RH, TRH, CRH, GnRH sau de inhibare: GH-IH (SS),
dopamina. In conditii fiziologice fiecare neurohormon influenteaza activitatea unei singure celule.
Exista si cazuri cu 2 celule: SS GH, TSH; TRH TSH, prolactina. Secretia este controlata prin feedback exercitat la nivelul glandei periferice (feed-back negativ lung), a hipofizei anterioare (feed-back
negativ scurt) sau a hipotalamusului.

Hipofiza (Glanda pituitara)

Hypo=sub, physis = crestere greaca;
Se numeste si glanda pituitara (pituita (lat) = mucus), deoarece Galen din Pergamon, primul
care a descris-o a crezut ca ea poate prelua mucusul din SN si sa il elimine prin cavitatea nazala.
Hipofiza este o glanda mica, de forma ovoidala, avand dimensiuni de 10x13x6 mm (L,g,h).
Masa ei este de 0,5 g, cu diferente intre cele 2 sexe mai mare la femeie din cauza/datorita celulelor
care produc prolactina (in consecinta e mai mare la multipare).
Glanda pituitara este situata la baza encefalului, in saua turceasca a osului sfenoid, ancorata
prin infundibul la hipotalamus. Ea este situata posterior de chiasma optica, raport foarte important in
patologii, deoarece unele tumori hipofizare cu evolutie antero-superioara pot afecta vederea (primul
semn clinic). Glanda este incapsulata, capsula de consistenta fibroasa fiind o prelungire a durei
mater, ce inconjoara glanda si adera la peretii seii turcesti , dar fara a inchide complet acest spatiu ->
lasa o deschidere = diafragma stelara, care da nastere unor septuri, ce impart glanda in lobi.
Hipofiza are 2 componente, diferite din punct de vedere embriologic, structural si functional:
adenohipofiza partea secretorie a glandei, cu celule de tip endocrin, secreta POMC, STH, GnRH,
FSH, ACTH, prolactina si neurohipofiza structura de tip nervos, fara activitate secretorie.
Pe parcursul embriogenezei, hipofiza se dezvolta partial din ectodermul cavitatii orale si
partial din tesutul neural. Portiunea neurala apare ca o evaginatie a planseului diencefalic si creste in
sens caudal sub forma unui infundibul, fara a se detasa de encefal. Portiunea orala apare ca un
diverticul ectodermic la nivelul plafonului cavitatii orale primitive si se dezvolta in sens cranial
alcatuind punga lui Rathke. Ulterior, baza diverticului se stranguleaza si se separa complet de
cavitatea orala. In acelasi timp, peretele anterior al pungii Rathke se ingroasa si determina ingustarea
lumenului acestuia la dimensiunea unei fante. Fanta Rathke separa lobul anterior si mijlociu.

Adenohipofiza structura predominant celulara, avand celule secretorii de origine epiteliala

care elaboreaza hormoni proteici sau glicoproteici.
Tipuri de celule in adenohipofiza
- coloratia HE
o cromofile acidofile, bazofile
o cromofobe nu se coloreaza foarte rare -> sunt celule cromofile degranulate
- metoda PAS: PAS+, PASAre in alcatuirea ei 3 portiuni:
1. Lobul anterior = pars distalis
2. Lobul intermediar = pars intermedia
3. Portiunea tuberala = pars tuberalis, ce inconjoara pedunculul neural
Page 3 of 7

1. Lobul anterior 75% din volumul glandei

Lobul anterior este alcatuit din cordoane de celule epiteliale, intercalate printre capilare
sanguine (plex capilar secundar), capilare de tip sinusoid, si inconjurate de o retea fina de fibre de
reticulina. Uneori se pot observa si imagini de foliculi cu coloid in zona interna (resturi din Rahtke),
dar care nu au semnificatie functionala. Fibroblastii sunt prezenti in numar mic la nivelul
adenohipofizei, cu rol in producerea fibrelor reticulare.
Acest lob se dezvolta din portiunea anterioara a pungii Rathke.
Pe baza rezultatelor de imunocitochimie, s-a observat ca in lobul anterior sunt 2 tipuri de
celule: granulare (endocrine) si agranulare.
Celulele granulare demonstreaza activitatea de sinteza si secretie. S-a constatat ca sunt 5
tipuri implicate in elaborarea a 6 hormoni:
- Celule somatotrope (acidofile, PAS-) 50% - STH secretia lor este stimulata de
GH-RH si inhibata de SS. Recent s-a descoperit ca secretia de GH este stimulata si
de ghrelina, hormon ce face legatura intre aportul alimentar si secretia
hormonului de crestere.
- Celule lactotrope (acidofile, PAS-) 15-20% - prolactina au cele mai mari
granulatii. Secretia de prolactina este stimulata de TRH si de VIP (vasoactive
inhibitory peptide), fiind inhibata de dopamina. Pe parcursul sarcinii si lactatiei,
aceste celule sunt hipertrofiate si hiperplazice, determinand cresterea intregii
glande pituitare.
- Celule corticotrope (bazofile, PAS+) 15-20% - proopiomelanocortina (POMC)
precursor din care se desprind mai multe subunitati, sub actiunea unor enzime
proteolitice, unele dintre ele fiind hormonal active: ACTH, -lipotropina, MSH, endorfina, enkefaline. Secretia este controlata de CRH.
- Celule tireotrope (bazofile, PAS+) 5% - tirotropina (TRH) au cele mai mici
granulatii; celulele nu au o anumita localizare, sunt dispersate. Secretia este
controlotata de TRH, care stimuleaza si secretia de prolactina.
- Celule gonadotrope (bazofile, PAS+) 10% - gonadotropine (FSH, LH) secretie
influentata de GnRH
Celulele agranulare sunt si ele de 2 tipuri:
- Celule foliculostelaste (celule nule)
o numele vine de la forma stelata
o sunt bazofile in HE
o sunt situate in centrul cordonului celular
o au specializari de suprafata si prelungiri
o rolul lor este neelucidat; in culturi, se considera ca sunt capabile sa elibereze
gonadotropi sau subunitati alfa
- Celule stem (precursoare) cromofobe se diferentiaza toate tipurile celulare
mentionate anterior; nu toate celulele cromofobe sunt stem
2. Lobul intermediar
Lobul intermediar variaza ca volum, functie de varsta, fiind mai mare la copii; la adult el
reprezinta 2% din volumul glandei. El reprezinta o lama subtire de tesut glandular, dezvoltata din
portiunea posterioara a pungii Rathke. Lobul este, la specia umana, o structura rudimentara alcatuita
Page 4 of 7

din cordoane si foliculi de celule bazofile (predominant) si cromofobe, dar care contin multe
microgranule de secretie. Se presupune ca aceste celule, impreuna cu cele bazofile din pars distalis,
ar sintetiza subunitati ale POMC, -MSH si -lipotropina.
3. Lobul tuberal
Lobul tuberal contine cele mai mici celule din adenohipofiza celule mici, cuboidale, de tip
bazofil. El are aspect de palnie, care inconjoara infundibulul neurohipofizar, prezentand o dispozitie
celulara sub forma de cordoane, separate de capilare sanguine. Majoritatea celulelor secreta
gonadotropine (FSH, LH) si ACTH.

Neurohipofiza cuprinde lobul posterior (pars nervosa) si infundibulul (pedunculul) neural. Ea

nu are structura de glanda endocrina (nu contine celule secretoare), ci structura predominant
fibrilara, fiind formata din axoni proveniti din hipotalamus, care se termina la nivelul corpilor Herring.
Acesti corpi reprezinta formatiuni amorfe, acelulare, la nivelul carora se stocheaza granulele de
secretie si care apar albastri in coloratia Azan. Fibrele nervoase amielinice sunt bogate in microtubuli,
povin de la neuronii din nucleul SO si PV si au directie paralela cu axul lung al tijei.
Desi lobul posterior este alcatuit in principal din axoni, o pondere de aproximativ 25% din
volumul acesteia este ocupata de un tip special de celule gliale ramificate, asemanatoare astrocitelor
protoplasmatice, denumite pituicite. Prelungirile lor inconjoara corpii Herring. Tot in lobul posterior
se gasesc si microglii, cu rol fagocitar, datorita continutului mare in lizozomi. Nucleul lor este
tahicromatic, spre deosebire de cel al pituicitelor eucromatic. De asemenea, in acest lob se gaseste
o retea de capilare fenestrate.
Vascularizatia hipofizei este asigurata de artera carotia interna. Arterele hipofizare
superioare vascularizeaza eminenta mediana si pedunculul neural; arterele hipofizare inferioare
vascularizeaza in principal neurohipofiza, dar si o portiune a pedunculului neural. Cele superioare se
ramifica si formeaza un plex de capilare fenestrate care iriga pedunculul neural si eminenta mediana.
Aceste capilare converg si formeaza venele hipofizare, care se ramifica si formeaza un al doilea plex
capilar, localizat la nivelul adenohipofizei. Cele doua plexuri alcatuiesc impreuna sistemul port
hipofizar, care detine un rol deosebit de important deoarece asigura transportul neurohormonilor de
la nivelul eminentei mediane la nivelul adenohipofizei, unde acestia isi exercita controlul asupra
functiei celulelor adenohipofizare.

Glanda tiroida
Thyreos = scut, eidos = forma
Glanda tiroida este localizata in regiunea cervicala anterioara, ocupand o pozitie anterioara in
raport cu cartilajele tiroid si cricoid ale laringelui si primele inele cartilaginoase ale traheei. Se
ataseaza la acestea prin tesut conjunctiv, ceea ce ii permite sa fie mobila in deglutitie (atunci se
poate si palpa). Glanda este formata din 2 lobi, uniti dintr-un istm (o banda fina de tesut tiroidian); la
40% din populatie apare si un al treilea lob = lobul piramidal Lalouette. Tiroida este cea mai mare
glanda endocrina avand 5 cm lungime, 2.5 latime si o masa de 20-30 g.
Glanda se formeaza devreme in cursul vietii embrionare (saptamana a 4a), insa cele 2 tipuri
celulare pe care le contine au origine diferita. Celulele foliculare au origine endodermina, in canalul
tireoglos, in timp ce celulele parafoliculare au origine neuroectodermica, provenind din crestele
neurale - aceste celule vor popula partea profunda a canalului tireoglos. Canalul tireoglos poate sa
Page 5 of 7

persiste, dand nastere unor structuri precum lobul piramidal, situat de obicei la stanga istmului
tiroidian, formatiuni chistice sau resturi de tesut tiroidian cu localizari ectopice cea mai frecventa
situatie este tiroida linguala.
Tiroida se deosebeste de celelalte componente ale sistemului endocrin prin faptul ca
depoziteaza in cantitati mari produsii de secretie la nivel extracelular in coloid. Cantitatea
depozitata poate sa asigure activitatea glandei pentru 3 luni, in absenta hormonilor tiroidieni.
Glanda este inconjurata de o capsula subtire, fomata de tesut conjunctiv fibros, dublata de
cel lax care ancoreaza glanda. De la nivelul ei se desprind septuri bogate in fibre reticulare, ce
compartimenteaza glanda in lobi si lobuli. La nivelul lobulilor, parenchimul se organizeaza in foliculi
unitati morfofunctionale. La MO se poate remarca prezenta unor mase celulare compacte asezate in
apropierea foliculilor ele reprezinta rezerva celulara pe seama careia se vor constitui viitori foliculi
tiroidieni. Dupa 50 de ani, se constata o involutie, avand loc o suprapopulare a tesutului conjunctiv
interfolicular cu adipocite.
Tiroida are o bogata retea de capilare sangvine fenestrate si capilare limfatice cu dispozitie
perifoliculara. Fenestratiile endoteliale faciliteaza transportul molecular intre celulele glandulare si
lumenul capilarelor sangvine. Inervatia este este de tip vegetativ, se distribuie atat la nivelul vaselor
cat si a foliculilor (la hipofiza doar la vase).
In tesutul tiroidian se gasesc 20-30 de milioane de foliculi, cu aspect de microsfere. Pe
sectiune ei au aspect rotund sau ovalar, cu un diametru de 0,2-1 mm. Foliculii sunt delimitati de un
epiteliu simplu, unistratificat, ce inchide complet o cavitate, unde se gaseste o substanta gelatinoasa
numita coloid. Epiteliul este de obicei cubic, dar in functie de activitatea celulei, poate deveni cilindric
sau pavimentos. Epiteliul folicular este asezat pe o membrana bazala.
Coloidul contine o glicoproteina cu greutate moleculara mare numita tireoglobulina. Ea
determina caracterul PAS+ si contine numeroase reziduuri de tirzoina, aproximativ 140 de
reziduuri/molecula de tireoglobulina. Tirozina este sintetizata de celulele foliculare si este
considerata atat precursor, cat si forma de depozit a hormonilor tiroidieni.
Hipotiroidism celule putin active, aplatizate, mult coloid, care e putin folosit -> foliculul este
mare, cu epiteliu mare
Hipertiroidism celule active, inalte, putin coloid, care e insa folosit.
Tipuri celulare
1. Celule foliculare (tireocite)
Celulele foliculare prezinta caracteristicile histologice ale celulelor cu activitati simultane de
de sinteza, secretie, absorbtie si digestie proteica.
MO: fiind o celula cu activitate de sinteza, are o zona subnucleara bazofila, iar nucleul este, in
general, rotund, situat in centrul celulei, cu nucleol vizibil.
ME: abundenta de RER, in zona bazala; cand face sinteza, canelele de RER sunt foarte dilatate
si acest organit se poate extinde pana in zona polului apical. La polul apical exista un complex Golgi
discret si microgranule de secretie al caror continut este similar coloidului folicular. Citoplasma
apicala contine, de asemenea, numerosi lizozomi, cu diametrul de 0,5-0,6 microni si fagolizozomi
voluminosi. Membrana apicala a celulei contine un numar moderat de microvili, a caror inaltime
variaza in functie de activitatea celulei (inalti in secretie), si receptori pentru TSH. Tot in zona apicala
se gasesc si complexe jonctionale. Mitocondriile si cisternele reticului endoplasmic rugos sunt
dispersate pancitoplasmatic.

Page 6 of 7

Rolul acestor celule este de a sintetiza hormoni ce deriva din aminoacidul tirozina. Acest
proces se desfasoara in mai multe etape:
1) Sinteza, secretia si depozitarea tireoglobulinei similar proceselor intalnite la nivelul
celulelor cu secretie glicoproteica. Succint: acumularea aminoacizilor si componentei glucidice la
nivelul membranei bazale, sinteza proteica in RER si inceputul glicozilarii; in Golgi terminarea
glicozilarii, acumularea in granule de secretie la polul apical si exocitoza tireoglobulinei in lumenul
folicular
2) Reabsobtia, difuzia si oxidarea iodului captarea iodului plasmatic are loc cu
ajutorul unei proteine transportoare ATP dependente din membrana celulelor foliculare. Aceasta
proteina, denumita cotransportorul de Na/I (NIS) este localizata in structura membranei bazolaterale a celulelor foliculare si transporta simultan doua molecule, una de sodiu si cealalta de iod.
Iodul plasmatic detine un rol important in reglarea functiei tiroidiene, deoarece scaderea
concentratiei acestuia induce cresterea moleculelor de NIS si, implicit, intensificarea ratei de captare
a acestuia la nivelul celulelor foliculare pentru a compensa scaderea concentratiei plasmatice. Iodul
captat este oxidat sub actiunea peroxidazei tiroidiene si ulterior este transportat in lumenul folicular
de un transportor anionic = pendrina.
3) Iodarea tireoglobulinei proces catalizat de peroxidaza tiroidiana, ce duce la
formarea monoiodotirozinei (MIT) si diiodotirozinei (DIT)
4) Formarea hormonilor tiroidieni moleculele formate anterior sunt conjugate si sunt
generati hormonii T3 si T4, sunt inca legati de tireoglobulina si depozitati in lumenul folicular
5) Reabsorbtia coloidului ca raspuns la actiunea TSH-ului, celulele foliculare
endociteaza tireoglobulina si hormonii. Se formeaza fagolizozomi care, prin actiunea proteazelor
lizozomale, degradeaza tireoglobulina, lasand liberi hormonii T3 si T4, precum si molecule de MIT si
DIT. Tireoglobulina poate evita acest proces daca se leaga de un receptor proteic transmembranar =
megalina, care permite transportul moleculelor endocitate pana la membrana bazolatarela fara a se
produce digestia.
6) Eliberarea hormonilor ei traverseaza membrana bazo-laterala a celulelor foliculare
si ajung in lumenul capilarelor sanguine. Moleculele de MIT si DIT nu sunt secretate in sangele
capilar, ci sunt deiodurate sub actiunea deiodinazei. Produsii finali ai acestei reactii, iodul si tirozina
sunt reutilizati de celulele foliculare. T4 reprezinta principalul constituent al secretiei tiroidiene
(aproximativ 90%), cu toate ca T3 actioneaza mult mai rapid si este mult mai puternic.
2. Celulele parafoliculare
Celulele parafoliculare sunt mai mari, mai rar intalnite, reprezentand doar 0,1% din
tesutul glandular, iar la examinarea microscopica prezinta o coloratie mai putin pronuntata, cu o
citoplasma mai palida (celule clare -> celule C). Numarul lor variaza cu varsta, fiind mai intalnite la
copii.
Aceste celule sunt localizate fie in epiteliul folicular, fie sub forma de agregate
interfoliculare izolate. Ele contin cantitati reduse de reticul endoplasmic rugos, mitocondrii alungite
si un complex Golgi voluminos. Caracteristica histologica specifica lor este reprezentata de
numeroasele microgranule (diametru 100-180 nm) cu continut hormonal. Celulele parafoliculare
sintetizeaza si secreta calcitonina, un hormon cu efect hipocalcemiant ce inhiba resorbita osoasa.
Secretia de calcitonina este stimulata de cresterea calciului plasmatic. In granulele de secretie se mai
pot gasi si serotonina sau somatostatin.

Page 7 of 7