Încadrarea sistematică:

Regn: Plantae
Subregn: Viridiplantae
Infraregn: Streptophyta
Superdivizie: Embryophyta
Divizie: Tracheophyta
Subdivizie: Polypodiophytina
Clasa: Polypodiopsida
Subclasa: Polypodiidae
Ordin: Polypodiales
Familia: Dryopteridaceae
Gen: Dryopteris
Specie: Dryopteris filix-mas (L) Schott
Feriga comună este organism viu, pluricelular, la
care celulele prezintă perete celular și cloroplaste
cu clorofilă, fiind capabilă de fotosinteză.
Prezintă tulpina, frunze și rădăcini și produce
spori.
Tulpina este un rizom gros, subteran, oblic-
ascendent, acoperit cu resturi de pețioluri din
anii precedenți, în formă de solzi bruni și fixat
prin numeroase rădăcini firoase, negricioase,
adventive. Frunzele cresc în fiecare primăvară din
rizom și la început sunt răsucite în formă de
spirală sau cârjă, iar mai târziu se desfac,
apărând un pețiol și o lamină dublu penat
divizată. Frunzele mature sunt mari, până la 140
cm lungime. Pețiolul (codiță) frunzei are 30 cm,
este acoperit cu palee membra-noase, brun-
roșcate și se continua cu lamina dublu penat-
sectată. Segmentele primare ale frunzei sunt în
număr de 15-30 de fiecare parte.
Pinulele (rămurele sau segmente secundare ale
frunzelor) sunt oblong-ovate, dințate pe margini,
cu vârful rotunjit. Pe dosul frunzelor vara apar
grupuri de sporangi, numite sori cu spori.
 În structura tulpinii distingem
epiderma, scoarța și cilindrul central. De
regulă, epiderma este subțire și are stomate,
iar scoața este diferențiată în două zone: una
externă și una internă care este delimitată de
endodermă.
Cilindrul central este polistelic,
format din fascicule în număr variabil, inegale
și turtite, având lemnul în centru, înconjurat
de liber, dispuse în așa fel încât alcătuiesc
împreună o formă cilindrică întreruptă. Nu
apare niciodată cambiu și ca o consecință nici
îngroșări secundare nu se formează.

-structura rizomului-
 Planta reprezintă faza sporofită deoarece pe dosul frunzelor sale se află sorii
cu sporangi și spori. Din germinarea sporului (generația haploidă n) rezultă protalul
(faza gametofită) care poartă anteridiile, care dau naștere anterozoizilor și arhegoanele,
cu oosfera. După fecundație, pe protal se formează celula ou sau zigotul (faza diploidă
2n) din care se dezvoltă o nouă ferigă.
• Trăiește în zone montane și dealuroase, în pădurile de foioase,
tufărișuri, locuri umbrite, buruienișuri de depresiune, pe soluri
umede sau reavăne.
Feriga este o plantă cosmopolită, mezohidrofită, mezotermă,
tolerantă la variații mari a compoziției chimice a solului sau la reacția
ionică a apei și hemicriptofită (organele de înmulțire se formează la
suprafața solului, iar părțile aeriene pier iarna).

• Rizomii de ferigă conțin principii active denumite global filicină.

Rizomul și frunzele conțin acid α și β flavaspidic, acid filicic, ulei
volatil, ulei gras, tanin etc. Ca urmare, în trecut, extractele din
rizomi de ferigă erau utilizate în medicina umană și veterinară
pentru combaterea viermilor intestinali, cu precădere a teniei.
Substanțele active din rizom paralizează musculatura netedă a
celor mai multe specii de tenie, dar și a altor specii de viermi
intestinali (Ankylostoma, Ascaris, Bothriocephalus). Astăzi s-a
renunțat la această recomandare din cauza toxicității rizomului și
a reacțiilor adverse frecvente.
• Specia este crescuta ca plantă de apartament, având rol decorativ.
Încadrarea sistematică:
Regn: Animalia
Subregn: Bilateralia
Infraregn: Deuterostomia
Filum: Cordata
Subfilum: Vertebrata
Infrafilum: Gnatostoma
Supraclasa: Osteichthyes
Clasa: Actinopterygii
Subclasa: Neopterygii
Ordinul: Salmoniformes
Familia: Salmonidae
Gen: Salmo
Specie: Salmo trutta Linnaeus, 1758
 Păstrăvul este un organism viu pluricelular, cu celule fără perete celular.
Prezintă schelet intern și corp segmentat, corp acoperit de solzi, și piele umedă,
acoperită cu mucus. Apendicele locomotorii sunt reprezentate de înotătoare, iar
animalul respiră prin branhii, ca adaptare la viața acvatică.
Corpul este alungit, ușor comprimat lateral și acoperit cu solzi mici,
excepție făcând capul și operculul. Gura e dispusă terminal sau subterminal și
prezintă dinți ascuțiți puternici și îndreptați înapoi.
Prezintă două înotătoare dorsale: prima, propriu-zisă, iar a doua este
adipoasă, fără radii. Caudală e slab excavată. Prezinta pectorale, ventrale și o anală.
Linia laterală e completă, rectilinie, dispusă pe mijlocul corpului și al pedunculului
caudal.
Colorit: Spatele e brun-verzui cu pete negre sau roșii; laturile corpului sunt
gălbui cu pete roșii înconjurate de alb, iar abdomenul e alb-gălbui.
-populează ape de munte
-consumă nevertebrate (crustacei, viermi, insecte) acvatice și aeriene (pentru
prinsul cărora peștele sare din apă), broaște, pești mai mici, icre și chiar puiet
din propria progenitură.
-maturitatea sexuală este atinsă la 3-
4 ani, iar reproducerea are loc din
octombrie până la sfârșitul lui
decembrie, la temperaturi sub 6-8°C.
Atunci păstrăvii migrează în amonte
spre izvoare și nu se hrănesc. Între
masculi au loc lupte, iar învingătorii
însoțesc femelele spre locul
împerecherii. Cu ajutorul pectoralelor,
femela sapă gropi pe fundul apelor, în
care depune icre galbene-portocalii
pe care masculul le fecundează. Ponta
este apoi acoperită cu prundiș, pentru
a o feri de dușmani. După
reproducere, adulții coboară în josul
apei, iar din puii ies din icre
primăvara.
 Păstrăvul de munte este cel mai important pește din apele de
munte. Are carnea foarte gustoasă și lipsită de oase, iar icrele sunt, de
asemenea, foarte bune. Se consumă proaspăt sau afumat.
Se pretează foarte bine în piscicultură, fiind crescut pentru
consum în numeroase păstrăvării și pentru producerea de puiet, cu
care se repopulează pâraiele de munte.