DEBARCAREA DIN

NORMANDIA

ȚARĂ HORIA ANDREI

CLASA A X-A I
COLEGIUL ECONOMIC ”VIRGIL MADGEARU”
Bătălia pentru Normandia a
avut loc în 1944 între forțele
germane și forțele Aliaților,
ca parte a celui de-al Doilea
Război Mondial. Numele de
cod al invaziei aliate a fost
Operațiunea Overlord și s-a
desfășurat între 6 iunie – 19
august 1944, când Aliații au
traversat Sena, sau, după alți
autori, 25 august, când a fost
eliberat Parisul.
CADRU ISTORIC
După ce Germania a invadat Uniunea Sovietică,
Armata Roșie rusească a dus greul luptelor împotriva
Puterilor Axei pe frontul continental european. De
aceea, într-o declarație comună cu Stalin,
președintele SUA Franklin D. Roosevelt și premierul
britanic Winston Churchill au ajuns, în 1942, la
concluzia creării unui al doilea front în Europa.
După luni în care nu s-a căzut de acord asupra
elaborarii unei strategii, Aliaţii au luat hotărârea
organizării operaţiunii Overlord abia în toamna anului
1943. Faptul că debarcarea din Normandia a fost
executată abia în iunie 1944 denotă neînțelegerile
permanente dintre Aliaţi în ceea ce priveşte alegerea
celui mai bun plan de acţiune.
DIVERSIUNI
În lunile care au precedat invazia, aliații au conceput planuri de
diversiune („Operațiunea Bodyguard ”, „Operațiunea Fortitude” și
”Operațiunea Skye”) care urmau să-i convingă pe germani că
debarcarea urma să aibă loc în alte părți decât în Normandia: în
Norvegia și în Pas de Calais. Obiectivul acestei operațiuni de
diversiune era acela de a bloca forțele germane departe de zona
reală de debarcare.
A fost create chiar o armată-fantomă – Grupul I de armate SUA
(„FUSAG”), în sud-estul Angliei, de a cărei existență germanii au fost
convinși cu ajutorul agenților dubli și a traficului radio fals. Pentru a
adânci diversiunea, au fost create „tabere” din placaj, populate cu
„autovehicule”, „ avioane” și „blindate” gonflabile, plasate în
regiunile din apropierea porturilor din estul Angliei pe care avioanele
de recunoaștere germane le-au putut fotografia în voie.
În plus, în noaptea de dinaintea invaziei, au fost lansate mai multe
„regimente de parașutiști” (în realitate manechine) asupra orașelor
Le Havre și Isigny. Totodată, două escadrile ale forțelor armate
aeriene britanice, prin lansarea precisă a unor fâșii metalice fine
detectabile de radar, au creat iluzia unui uriaș convoi naval care ar fi
navigat spre Cap d'Antifer (15 mile maritime nord de Le Havre).
PLANUL OPERAȚIUNII OVERLORD
Planul operaţiunii Overlord, prezentat de generalul Morgan
pe 15 iulie 1943 în cadrul Comisiei Statului Major al Forţelor
Aliate, fixa condiţiile în care se putea lansa un asalt asupra
coastelor de nord-vest a Franţei, zonele potrivite pentru
debarcare precum şi mijloacele de dezvoltare a prezenţei
militare a Aliaţilor în Europa Occidentală..
Când generalul Montgomery a fost numit Comandant
Suprem al Forţelor de Uscat pentru debarcarea în Franţa în
decembrie 1943, el a declarat că planurile originale ale lui
Morgan erau limitate de numărul ambarcaţiunilor de desant.
Montgomery a insistat pentru creşterea efectivelor de forțe
și a obținut acest lucru, întârziind cu o lună lansarea
operaţiunii. S-au păstrat toate celelalte caracteristici cheie
ale planului lui Morgan: alegerea Normandiei ca loc pentru
debarcare, folosirea porturilor prefabricate concepute de
britanici pentru descărcarea rapidă a vaselor de transport pe
plajele din Normandia, desfăşurarea forţelor americane pe
flancul drept şi a celor britanice pe flancul stâng, folosirea
trupelor de paraşutişti pentru a acoperi flancurile şi diferitele
manevre de diversiune din sudul Franţei.
 REACȚIA GERMANILOR
O invazie a Aliaţilor în nord-vestul Franţei a fost anticipată de
mult timp de către Înaltul Comandament German. Pe toată
perioada războiului, Wehrmachtul a staţionat 50 de divizii în
Franţa şi Ţările de Jos.
Sistemul german de fortificaţii de pe coastele Atlanticului,
cunoscut sub numele de „Zidul Atlanticului”, începe să fie
dezvoltat din primăvara lui 1942. Planul a presupus amplasarea
de câmpuri minate, buncăre din beton, garduri de sârmă
ghimpată şi cuiburi de artilerie fortificate pe o lungime de 4800
km.
În 1943, Hitler ia decizia de a-l numi pe feld mareşalul Rommel la
comanda Grupului de Armate B responsabil şi de apărarea
coastelor Normandiei. În urma inspectării sistemelor de apărare
de pe plaje, Rommel a ajuns la concluzia că plajele sunt complet
ineficiente în faţa unei potenţiale invazii și ordonă minarea
acestora şi a apelor Canalului Mânecii din apropierea coastei
franceze, îmbunătățirea fortificaţiilor, amplasarea de obstacole
pe plaje şi în apă pentru a face dificilă o eventuală debarcare.
 REACȚIA GERMANILOR
Astfel, în iunie 1944, Wehrmachtul avea în Franţa 46 de
divizii de infanterie şi 9 divizii de blindate (cele mai
importante erau Divizia I Panzer, Divizia a 2 a Panzer,
Divizia a 12 a SS Panzer, Divizia Panzer Lehr). Câteva
divizii de infanterie erau compuse din tineri prost
pregătiţi şi soldaţi mai în vârstă, în timp ce o mare
parte din divizii erau compuse din soldaţi
experimentaţi.
Marea problemă era reprezentată, însă, de stocurile
insuficiente de muniţie şi carburant.
Cel mai bine întărit punct de pe toată distanţa Zidului
Atlanticului era Pas de Calais, cea mai scurtă distanţă
dintre Marea Britanie şi Franţa. Dilema germană era
locul unde va avea loc până la urmă această invazie.
Hitler era mult mai sigur că o potenţială invazie va fi
organizată mai aproape de coastele britanice pentru a
putea asigura sprijinul aerian necesar.
ECHIPAMENTE SPECIALE ÎN DOTAREA ARMATEI ALIATE
Port prefabricat „Mulberry”
Unele dintre cele mai neobișnuite pregătiri ale aliaților au inclus
vehiculele armate special adaptate pentru asaltul amfibiu.
Dezvoltate sub conducerea generalului maior P. Hobart, aceste
vehicule includeau tancuri amfibii Duplex Drive Sherman,
„crocodili” Churchill, blindate aruncătoare de flăcări, de
distrugere a câmpurilor minate, tancuri-pod sau tancuri-cu-
drum-bandă, destinate în special primelor ore ale debarcării.
Aceste tancuri se puteau transforma rapid în blindate obișnuite,
după demontarea dispozitivelor speciale. De asemenea, au mai
fost concepute tancuri purtătoare de mortiere de calibru mare,
pentru distrugerea cazematelor.
Inginerii militari au conceput două porturi prefabricate
„Mulberry”, pentru asigurarea aprovizionării Aliaților în primele
săptămâni ale bătăliei, până la cucerirea unor porturi cu ape
suficient de adânci și au fost montate o serie de conducte
submarine prin care să fie pompat combustibil din Regatul Unit
până pe plajele invaziei.
 ACTIVITĂȚI DE PREGĂTIRE
A ATACULUI
În perioada de dinaintea atacului au fost:
• efectuate repetiții de debarcare pe plajele din
Anglia
• efectuate acțiuni de sabotare a infrastructurii
nemțești organizate de forțele de rezistență
franceze
• utilizate trupele aeropurtate pentru cucerirea
unor obiective vitale, așa cum erau podurile,
intersecțiile de drumuri și anumite zone înalte,
în special pe flancul vestic al zonelor de
Parașutiști britanici din cel de-
Al doilea Razboi Mondial
debarcare.
 ATACUL DIN ZIUA Z
Operaţiunile navale în vederea debarcării în Normandia
au fost conduse de amiralul britanic Ramsay. Flota
expediţionară a Aliaţilor a fost formată din 1213 nave de
război, 4126 de ambarcaţiuni de desant, 736 nave
auxiliare şi 864 de nave comerciale, iar efectivul trupelor
navale ajungea la 195.700 de soldaţi.
Flota de invazie era împărţită în două grupe navale: din
Vest, pentru sprijinirea sectorului american, și din Est,
pentru sprijinirea sectorului britanic şi canadian.
Eisenhower, comandantul suprem al Forţelor Aliate din
Europa, a programat organizarea debarcării în
Normandia pentru data de 5 iunie 1944, dar datorită
condiţiilor meteo nefavorabile ea a fost amânată pentru
ziua următoare.

Generalul Eisenhower
Bombardamentele aeriene asupra Normandiei au început la
miezul nopții. La cele de pe coastă şi din interiorul
Normandiei au participat aproape 2200 de bombardiere ATACUL DIN ZIUA Z
americane şi britanice. Bombardamentele aeriene deasupra
plajei Omaha au fost în mare parte ineficiente din cauza
cerului acoperit, făcând ca principalele sisteme de apărare
germane să nu fie afectate.
După ce dragoarele au curăţat apele Canalului Mânecii de
mine, bombardamentul naval a fost lansat la ora 5:45 a zilei
de 6 iunie 1945.
Până în dimineața de 6 iunie 1944, mii de paraşutişti se aflau
deja în spatele liniilor inamice, având sub control poduri şi
drumuri de access și neutralizând bateriile de coastă,
ușurând, astfel, ieşirea trupelor de invazie de pe plaje pentru
a consolida „capetele de pod”. Diviziile americane de
paraşutişti au acţionat la vest de plaja cu numele de cod
Utah. Divizia britanica de paraşutişti a trebuit să distrugă
sau să cucerească poduri strategice şi să neutralizeze
bateria de coastă Merville. Paraşutiştii din rezistenţa
franceză au fost paraşutaţi de brigada British Special Air
Service pentru a asigura obiective cheie din Bretania,
începând cu 5 iunie 1944. Asaltul amfibiu a început la ora
6:30 a acelei zile.
ATACUL AMFIBIU DIN ZIUA Z
Britanicii şi canadienii au întâmpinat o rezistenţă mai slabă pe plajele cu numele de cod Gold, Juno şi Sword, în timp
ce americanii au avut de înfruntat o rezistenţă germană crâncenă pe plaja Omaha, spre deosebire de plaja Utah, pe
care au cucerit-o mult mai uşor.
Armata americană a pierdut aproape 2000 de soldaţi în luptele de pe plaja Omaha, cea mai mare pierdere din
întreaga operațiune. Bombardamentele aeriene executate la plaja Omaha nu au reuşit să elimine punctele fortificate
şi obstacolele prezente aici, îngreunând foarte mult misiunea trupelor de invazie. O altă cauză a pierderilor mari
înregistrate pe plaja Omaha au fost şi rapoartele de spionaj eronate care semnalau faptul că aria este apărată doar de
un regiment. În realitatea, soldaţii americani au avut de înfruntat rezistenţa bine organizată a diviziei de infanterie
352.
ZIUA Z

Până la sfârşitul zilei de 6 iunie 1944, aliaţii

reușesc să debarce în Normandia aproximativ
150.000 de soldaţi. Dintre acesștia 4414 şi-au
piedut viaţa şi alţi 8000 au fost răniţi.
Armata germană a suferit de pe urma haosului
din structurile de comandă, în ziua atacului
mareșalul Rommel aflându-se în permisie. În
primă fază, crezând că invazia este doar o
diversiune pentru a facilita un atac de la nord de
râul Sena, Hitler a refuzat să mobilizeze diviziile
de blindate aflate în apropiere pentru organizarea
unui contraatac împotriva forţelor Aliaţilor
Astfel, până la sfârşitul lunii iunie 1944, Aliaţii
reușesc să ocupe portul Cherbourg și să debarce
aproximativ 850.000 de soldaţi şi 150.000 de
vehicule în Normandia.
IMPLICAȚIILE BĂTĂLIEI
PENTRU NORMANDIA
Spre sfârşitul lunii august 1944, Aliaţii au ajuns
la râul Sena şi au reuşit să elibereze Parisul,
forțând retragerea trupelor germane din nord-
vestul Franţei. Invazia din Normandia a
reprezentat o lovitură psihologică majoră
pentru Hitler, împiedicându-l să mai trimită
trupe pentru a stopa contraatacul sovietic.
Debarcarea din Normandia rămâne până în
zilele noastre cea mai mare operațiune amfibie
din istorie, care a implicat participarea a
aproape trei milioane de soldați, care au
traversat Canalul Mânecii din Anglia în
Normandia.
VĂ MULȚUMESC!