Bătălia pentru Normandia Ziua-Z

Bătălia pentru Normandia a fost purtată în 1944 între forțele

germane și forțele Aliaților ca parte a celui de-al doilea război mondial.
Numele de cod al invaziei aliate a fost Operațiunea Overlord și s-a
desfășurat între 6 iunie – 19 august 1944, când Aliații au traversat Sena, sau,
după alți autori, 25 august, când a fost eliberat Parisul. Debarcarea din
Normandia rămâne până în zilele noastre cea mai mare operațiune amfibie
din istorie, care a implicat participarea a aproape trei milioane de soldați,
care au traversat Canalul Mânecii din Anglia în Normandia. Faza inițială a
Operațiunii Overlord a purtat numele de cod Operațiunea Neptun. În faza
inițială a invaziei, aliații au trebuit să pună ferm piciorul pe continent, obiectiv
îndeplinit între 6 – 30 iunie.

Primele forțe aliate care au intrat în luptă în Normandia au fost din Canada,
Regatul Unit și Statele Unite. După primul val de invazie, au fost debarcate
forțe substanțiale ale Franței Libere și Poloniei plus contingente mai mici din
Belgia, Cehoslovacia, Grecia, Olanda și Norvegia.[4]
Invazia din Normandia a început cu acțiunile aeropurtate ale trupelor de
parașutiști și ale infanteriei transportate cu planoare și cu atacuri masive ale
aviației, artileriei navale, din noaptea de 5/6 iunie. În dimineața zilei de 6 iunie
a fost declanșată acțiunea amfibie de debarcare pe plajele Normandiei.
Forțele destinate acțiunii au început deplasarea în Ziua Z din porturile de pe
coastele sudice ale Angliei, cel mai important dintre ele fiind Portsmouth.
Bătălia din Normandia a continuat pentru mai mult de două luni, trecând prin
fazele de stabilire, extindere a capetelor de pod și mai apoi de eliberare a
teritoriului Normandiei. Aceste acțiuni au dus la închiderea pungii de la
Falaise și la eliberarea Parisului la sfârșitul luni august 1944.
Bătălia pentru Normandia Ziua-Z

Preparativele aliate

După ce Germania a invadat Uniunea Sovietică, Armata Roșie a suportat

greul luptelor împotriva Puterilor Axei pe frontul continental european. Într-o
declarație comună cu Stalin, președintele SUA Franklin D. Roosevelt și
premierul britanic Winston Churchill au anunțat că s-a ajuns la un „consens
deplin” în ceea ce privește nevoia urgentă de creare a unui al doilea front în
Europa în 1942. Churchill i-a informat în mod neoficial pe sovietici printr-un
memorandum înmânat lui Viaceslav Molotov că resursele necesare pentru
invazie sunt insuficiente pentru declanșarea unei operațiuni de amploare în
cursul anului 1942.[6] Anunțul a avut efect, Hitler ordonând începerea de
pregătiri pentru fortificarea coastei vestice a Atlanticului, în vederea
respingerii unei invazii aliate.

Liderii britanici, în frunte cu premierul Churchill, doreau să evite atacurile

frontale specifice primului război mondial, care provocaseră uriașe pierderi
umane. În schimb, Churchill și șefii militarei britanici sprijineau atacurile
comandourilor Direcției Operațiunilor Speciale și ale acțiunile mișcărilor
naționale de rezistență, în timp ce principalul efort de război al Aliaților
occidentali ar fi trebuit să fie făcut în Marea Mediterană și Italia, (care era
considerat aliatul slab al Axei), țintind Austria și, mai departe, centrul
Germaniei. O asemenea abordare a problemei oferea avantajul creării unei
bariere, care ar fi limitat înaintarea sovietică în Europa. În schimb, americanii
considerau că o abordare mult mai pragmatică era un atac pe calea cea mai
scurtă dintre Germania și principalele baze aliate din Regatul Unit.
Americanii și-au sprijinit cu foarte mare hotărâre punctul de vedere și au lăsat
foarte clar să se înțeleagă că soluția debarcării pe coasta Atlanticului este
singura pe care o vor spirjini. Până în 1944, au mai existat două porpuneri
de acțiune, „Operațiunea Sledgehammer (Barosul)” în 1942 și „Operațiunea
Roundup (Atacul prin surprindere)” în 1943. Ultimul plan a fost adoptat și
dezvoltat sub numele de „Overlord (Suzeranul)”, dar declanșarea lui a fost
amânată până în 1944.
Bătălia pentru Normandia Ziua-Z

Raza mică de acțiune a avioanelor de vânătoare britanice, care acționau de

pe aerodrumurile din insulă, limitau foarte mult locațiile posibile de debarcare
amfibie. Mai mult, din punct de vedere geografic, numărul locațiilor era redus
la doar două: Pas de Calais și coasta Normandiei. În vreme ce Pas de Calais
asigura cea mai scurtă rută din Anglia până pe continentul european,[1], cele
mai vaste și joase plaje,[7][8] și de asemenea cea mai scurtă cale terestră
către Germania, era în schimb puternic fortificată și apărată. Ca urmare,
Aliații au ales Normandia ca zonă de declanșare a invaziei.

Aliații au decis să nu atace direct porturile franceze în primele faze ale

debarcărilor. Normandia avea o zonă de coastă mai slab fortificată și în
același timp era un punct strategic neșteptat de debarcare. Atacul executat
în această zonă ar fi asigurat crearea confuziei și debandadei în rândul
forțelor germane.
În total, pentru Bătălia din Normandia aveau să fie destinate 47 de divizii: 19
britanice, 5 canadiene și una poloneză sub comandă britanică și 21 de divizii
americane, plus o divizie franceză, în total 1.400.000 de soldați.

La acțiunea amfibie aveau să participe cam 6.900 de vase. Pentru

acoperirea aeriană a operațiunii fusese constituită o forță aeriană formată
din 12.000 de aparate de zbor. Aceste aparate de zbor trebuiau să asigure
sprijinirea din aer a debarcări, transportul parașutiștilor în peste 1.000 de
misiuni, lansarea a peste 10.000 tone de bombe în aproximatv 14.000 de
misiuni.

Obiectivul primelor 40 de zile era cucerirea unei enclave, care să includă

orașele Caen și Cherbourg. Cherbourgul era vizat în mod special pentru
portul său cu ape adânci. Ar fi trebuit să urmeze atacuri care să străpungă
apărarea germană și să elibereze Bretania și porturile de aici, plus o
înaintare de aproximativ 190 km spre sud-vestul Parisului, astfel încât, după
Bătălia pentru Normandia Ziua-Z

90 de zile, aliații să controleze zona mărginită de râurile Loara la sud și Sena

la nord-est.
Diversiunea

În lunile care au precedat invazia, Aliații au pus la punct o amplă acțiune de

diversiune, „Operațiunea Bodyguard”, concepută să-i convingă pe germani
că zonele de debarcare sunt altele decât Normandia, ci mai degrabă
Peninsula Balcanică, sau sudul Franței. În săptămânile care au precedat
invazia, pentru a-i convinge pe germani că principala zonă de invazie va fi
Pas de Calais și că o a doua zonă de invazie va fi Norvegia, Aliații au
conceput un alt plan de diversiune, „Operațiunea Fortitude”. Operațiunea
Fortitude Nord trebuia să-i convigă pe germani că Aliații aveau să debarce
în Norvegia, iar Operațiunea Fortitude Sud trebuia să-i convingă pe germani
că atacul principal avea să fie dat în Pas de Calais. Obiectivul acestei
operațiuni de diversiune era acela de a bloca forțele germane departe de
Normandia.

A fost creată o armată-fantomă – Grupul I de armate SUA („FUSAG”),

localizată în sud-estul Angliei. Germanii au fost convinși de existența acestei
armate-fantomă cu ajutorul agenților dubli și a traficului radio fals. Germanii
aveau o rețea vastă de spioni care lucrau în Anglia. Din fericire pentru Aliați,
toți acești spioni fuseseră capturați. Spionii putuseră să opteze pentru
cooperarea cu Aliații sau pedeapsa capitală. Cei mai mulți au ales să
coopereze și astfel serviciile naziste de spionaj primeau rapoarte despre
existența FUSAG și preparativele aliate de debarcare în regiunea Pas de
Calais. Pentru a adânci diversiunea, au fost create „tabere” din placaj,
populate cu „autovehicule” și „blindate” gonflabile, plasate în regiunile din
apropierea porturilor din estul Angliei. Avioanele de recunoaștere germane
au putut fotografia în voie aceste „concentrări de trupe”. În același timp, cele
mai multe bombardamente navale aliate s-au concentrat în zona Pas de
Calais, nu în regiunea Normandiei. La toate acestea s-a adăugat valul de
Bătălia pentru Normandia Ziua-Z

mesaje radio din regiunea învecinată Pas de Calaisului, menită să-i inducă
și mai mult în eroare pe germani.
În sprijinul Operațiunii Fortitude Nord, a fost concepută Operațiunea Skye –
o amplă activitate radio în nordul Scoției, menită să inducă analiștilor
germani convingerea că se organizează o a doua debarcare în Norvegia.
Pentru a face față acestei amenințări trucate, germanii au păstrat în Norvegia
numeroase trupe, care ar fi putut altfel fi folosite în Normandia.
Ultima parte a planului de diversiune a avut loc în noaptea de dinaintea
invaziei: au fost lansate mai multe „regimente de parașutiști” asupra orașelor
Le Havre și Isigny, în fapt o armată formată din manechine îmbrăcate în
uniforme militare. Aceste manechine i-a făcut pe germani să creadă că a fost
lansată o nouă acțiune aeropurtată. Aceasta a blocat trupele necesare
întăririi defensivei din Normandia într-o zonă depărtată de plajele pe care
avea loc debarcarea reală. În aceeași noapte, două escadrile au creat iluzia
unui uriaș convoi naval care ar fi navigat spre Cap d'Antifer. Această acțiune
a fost realizată prin lansarea precisă a unor fâșii metalice fine. Mulțimea de
fâșii metalice lăsau să se vadă pe radarele germane un semnal care putea
fi interpretat de operatori ca o flotă formată din nave mici care remorcau
baloane de baraj. [10]
Bătălia pentru Normandia Ziua-Z

Zidul Atlanticului

De-a lungul anilor 1942 și 1943, germanii considerau invazia aliată în vestul
Europei ca pe o posibilitate îndepărtată. Pregătirile pentru contracararea
invaziei au fost limitate la construirea de către Organizația Todt a unui număr
de fortificații impresionante, care să protejeze porturile importante.
La sfârșitul anului 1943, concentrarea de forțe aliate din Anglia l-a făcut pe
feldmareșalul Gerd von Rundstedt, comandantul suprem german din vest,
să ceară întăriri. În afară de unități noi, felmareșalul a primit și un nou
subordonat, feldmareșalul Erwin Rommel. Rommel avea intenția la început
să intreprindă un simplu tur de inspecție de-a lungul Zidului Atlanticului. După
ce și-a prezentat raportul lui Hitler, Rommel a cerut și a primit comanda
apărării nordului Franței, Belgiei și Olandei. Pentru acest scop a fost
organizat Grupul de Armate B în februarie 1944. Forțele germane din sudul
Franței au fost redenumite Grupul de Armate G și au fost puse sub comanda
generalului Johannes Blaskowitz.
Bătălia pentru Normandia Ziua-Z

Generalul Rommel și-a dat seama că, în afara valorii lor propagandistice,
fortificațiile Zidului Atlanticului nu acopereau decât porturile. Plajele dintre
ele erau slab sau de loc apărate, iar Aliații puteau debarca practic oriunde,
după care puteau cuceri porturile prin atacuri declanșate din interiorul
continentului.

Cu toate acestea, germanii au fortificat puternic plajele, ca parte a pregătirilor

de apărare de-a lungul Zidului Atlanticului, (inclusiv cu turele de tanc
îngropate, garduri multiple de sârmă ghimpată și câmpuri minate), plecând
de la premisa că orice debarcare viitoare va fi declanșată doar în timpul
mareelor înalte (pe când planificatorii aliați au pregătit o debarcare în timpul
mareei joase). Sectorul care avea să fie atacat de aliați era apărat de patru
divizii, care erau considerate cele mai slabe. Printre militarii care apărau
Zidul Atlanticului se aflau germani care nu fuseseră considerați apți din
motive medicale pentru frontul de răsărit, soldați de diferite naționalități ale
Europei ocupate, precum polonezii, până și foști prizonieri de război
sovietici, care aleseseră să lupte alături de naziști decât să îndure condițiile
inumane din lagăre.
Bătălia pentru Normandia Ziua-Z

Logistica, spionajul, moralul și puterea aeriană a Aliaților

Victoria din Normandia a fost favorizată de o serie de factori. Aliații și-au

asigurat superioritatea materială în punctele critice prin inovații precum
conductele submarine și porturile prefabricate. Aceste inovații au permis
desfășurarea unui flux continuu de oameni și materiale, care a depășit chiar
și cele mai optimiste previziuni ale planificatorilor aliați, chiar și după
distrugerea de către furtunile din mijlocul lunii iunie a unuia dintre porturile
prefabricate.

Până la sfârșitul lunii iulie 1944, pe plajele din Normandia debarcaseră peste
un milion de soldați americani, britanici, canadieni, francezi și polonezi, sute
de mii de vehicule și provizii din toate categoriile.O asemenea realizare
logistică este cu atât mai remarcabilă cu cât aprovizionarea trupelor s-a făcut
aproape exclusiv prin porturile prefabricate și peste plajele neamenajate
până la cucerirea și punerea în funcțiune a portului Cherbourg. În timpul
campaniei din Normandia, aliații s-au bucurat de o superioritate
considerabilă în trupe și vehicule blindate ceea ce a dus la depășirea
avantajelor germane ale fortificațiilor și terenului.

Serviciile aliate de spionaj și contraspionaj au avut succese care au depășit

așteptările. Până în iulie, germanii au considerat că debarcarea din
Normandia este doar o diversiune, principalul atac urmând să fie dat la Pas-
de-Calais. Mai înainte de declanșarea invaziei, puținele zboruri de
recunoaștere, care au „reușit” să zboare deasupra Angliei, au fost cele care
au fotografiat „taberele militare” din placaj și „tancurile”, „avioanele” și
„piesele de artilerie” gonflabile. Decriptarea comunicațiilor germane a permis
respingerea unor contraatacuri germane așa cum a fost cel de la Mortain.

Operațiunile aeriene aliate au contribuit în mod semnificativ la succesul

campaniei prin sprijinul tactic al trupelor terestre, prin respingerea a aproape
tuturor intervențiilor Luftwaffe și prin controlul liniilor de comunicație ale
trupelor germane (prevenind concentrarea trupelor, transportul proviziilor și
al marilor unități de blindate). Deși impactul atacurilor aeriene asupra
vehiculelor blindate a fost mai scăzut decât se așteptaseră conducătorii
Bătălia pentru Normandia Ziua-Z

aliați, atacurile neîntrerupte ale avioanelor aliate i-au intimidat pe tanchiștii

germani și au împiedicat aprovizionarea lor corespunzătoare.

În ciuda pierderilor ridicate din primele faze ale debarcărilor, moralul aliaților
a rămas ridicat. Pierderile umane au fost foarte ridicate, iar forțele
Commonwealth au fost nevoite să creeze o nouă categorie care să descrie
această situație – „Double Intense”. Pierderile omenești din această
campanie au creat probleme armatelor britanice și canadiene pentru tot
restul războiului. Britanicii au fost nevoiți să desființeze o întreagă divizie
decimată în timpul luptelor, (a 59-a), și să treacă alte câteva la sarcini
necombatante. Datorită pierderilor din campania din Normandia și a celor
din Olanda, Canada a început în noiembrie 1944 primele încorporări
obligatorii pentru frontul european.
Bătălia pentru Normandia Ziua-Z

Anexe

Eisenhower stând de vorbă cu locotenentul Wallace C. Strobel şi cu

paraşutiştii plutonului E din Regimentul al 502-lea, Divizia a 101-a
aeropurtată, în dimineaţa zilei de 5 iunie 1944.
Bătălia pentru Normandia Ziua-Z

Winston Churchill crescand morarul trupelor inainte de atac. Se spune

despre Churchill ca discursurile lui au avut un impact considerabil in
motivarea soldatilor pe parcursul razboiului.