Primul Război Mondial: Bătălia celebră de la Somme

Între 1914 şi 1918, 33 de ţări cu o populaţie de peste un miliard de

locuitori s-au încleştat în cumplitul măcel care a fost denumit
şi Marele Război: Primul Război Mondial. Aproximativ 10 milioane
de oameni au pierit în război, iar alţi 20 de milioane au fost r ăni ţi.
1916 a fost probabil cel mai sângeros dintre cei aproape cinci ani de
război, de aceea a mai fost numit şi
„anul măcelului„. Una dintre cele
mai cumplite lupte desfăşurate a
fost cea de la Somme. În acel an,
forţele germane, dându-şi seama că
războiul de uzură nu aduce
rezultatul dorit în timp util, au
încercat o nouă metodă:  strategia
pumnului, adică un atac masiv în
zona puternic apărată a frontului, la Verdun. Dacă această
fortăreaţă era cucerită, întregul front va cădea. Două forturi din zon ă
erau deja în mâinile
germanilor, Douaumont şi Vaux, iar
atacurile germane se înteţeau. Pentru a
slăbi presiunea asupra Verdunului, a fost
iniţiată o ofensivă în nordul Franţei, de
către trupele franco-britanice.

Pregătirea bătăliei Presiunea germană

asupra Verdunului a fost teribilă. În cinci
luni de zile au murit 240.000 de germani şi
275.000 de francezi. Orice nouă zi de luptă
însemna alte victime în ceea ce devenise abatorul de la Verdun. Din
acest motiv, aliaţii franco-britanici au
decis o acţiune ofensivă la 1 iulie 1916
în zona Somme. Linia frontului viitoarei
operaţiuni, purtată în principal cu forţe
britanice, era cam de 30 km, de la râul
Somme în nord până la râul Ancre. Din
nefericire pentru forţele Antantei,
germanii îşi construiseră puncte
excelent fortificate în satele ocupate,
cum ar fi cele de
la Gommencourt, Thiepval, Fricourt,  La Boise,  Beaumont-
Hamel, Mametz sau  Longueval. Cu o săptămână înainte a început
pregătirea asaltului. O veritabilă furtună de bubuituri ale artileriei s-
a abătut zi şi noapte asupra germanilor. Francezii aveau cam 2000
de piese de artilerie, un tun la fiecare 18 metri de front, iar englezii
aveau câte un tun la fiecare 50 de metri, în total dublu fa ţă de
germani. Pentru a avea o imagine a ceea ce însemnase acest uriaş
val de bombardament, cifrele seci sunt semnificative: englezii au
folosit într-o săptămână 1,6 milioane de proiectile. Numai zgomotul
permanent şi intens era de ajuns pentru a produce victime. Mul ţi
soldaţi fie au surzit, fie au înnebunit din cauza acestuia, chiar
înainte de începutul propriu-zis al luptelor.

Anglo-francezii sperau ca această pregătire de artilerie să uşureze

atacul infanteriei. S-au înşelat amarnic. În coamele calcaroase de pe
Somme, germanii construiseră adăposturi blindate, care au rezistat
în majoritate la bombardamente. Unele dintre acestea erau
construite la o adâncime de 10-12 metri, având paturi şi lumină
electrică, iar germanii s-au adăpostit în ele de îndat ă ce a început
bombardamentul. În plus, garduri întregi de sârmă ghimpată
fuseseră ridicate pe linia frontului. Kilometri întregi de sârm ă
ghimpată deasă îşi aşteptau sumbru victimele. Tranşeele fuseseră
săpate pe creastă, de-a lungul acesteia, astfel încât mitralierele
puteau să secere fără milă atacatorii, care cădeau fără prea multe
şanse de scăpare pe gardurile de sârmă ghimpată.

Trupele franco-britanice atacă

Dimineaţa zilei de 1 iulie 1916 se anunţa încântătoare. Pe cerul
albastru nu se vedea nici urmă de nori, lăsând razele de soare s ă
mângâie culmile dealurilor şi iarba cenuşie. Solda ţii englezi şi
francezi contemplau acest cer de un albastru pur, dar nu se puteau
bucura de ziua splendidă. Atacul fusese pregătit pentru ora 7 şi
jumătate. Un atac dis-de-dimineaţă ar fi putut fi mai avantajos, ceaţa
împiedicând puşcaşii duşmani să-şi ţintească victimele. Francezii
însă insistaseră ca atacul să fie dat pe lumină, pentru ca solda ţii s ă
poată vedea efectele bombardamentelor, iar britanicii conduşi de
generalul Haig fuseseră de acord.
La un moment dat, mugetul continuu al bombardamentelor s-a oprit
brusc. La interval de două minute au fost detonate uriaşe cantit ăţi
de explozibil. Atât de puternice au fost aceste explozii, că au putut fi
auzite şi în porturile de pe ţărmul Canalului Mânecii. Era semnul
pentru ofensivă. Soldaţii şi comandanţii lor au sărit peste parapete
şi au pornit în fugă la atac. În zona în care luptau detaşamente
scoţiene se auzea sunetul cimpoaielor care îi purta pe tinerii
scoţieni spre moarte sau izbândă.
Şi a început măcelul. Mitralierele germane de pe culmile dealurilor
au început să secere rândurile soldaţilor ce înaintau, precum o
coasă spicele de grâu. Peste primul şir de soldaţi secera ţi s-a
adăugat un altul şi un altul, până ce priveliştea devenea de
nesuportat chiar şi pentru ochii soldaţilor. Cifrele oficiale spun c ă în
prima zi de luptă, britanicii au pierdut 20.000 de oameni.

După asalturile din primele zile au urmat săptămâni de epuizare

reciprocă, cu ofensive fără rezultat împotriva poziţiilor germane.
Englezii doreau cucerirea pădurilor Mametz, Trones şi  Delville.
Înainte de război, acestea fuseseră parcuri de vânătoare. Un alt fel
de vânătoare se desfăşura acum. În pădurea de la  Mametz, luptele
au început la 10 iulie. Soldaţii au pătruns valuri-valuri în desişul
întunecat. Un participant la lupte îşi aminteşte că a găsit doi soldaţi,
un englez şi un german, cu baionetele înfipte unul în altul, dar înc ă în
picioare, susţinuţi de trunchiul unui copac. Peste toate, în noaptea
de 17 spre 18 iulie, germanii au folosit gaze toxice de lupt ă. La
început, soldaţii au crezut că sunt bombe defecte sau din cele cu
gaze lacrimogene. Când însă au început să tuşească puternic şi-au
dat seama de cumplitul adevăr.

După o perioadă, atacurile engleze şi contraatacurile germane au

devenit o obişnuinţă. În pădurea de la Delville, cel mai cumplit loc al
bătăliei de la Somme, infernul era ceva obişnuit.  În ceea ce
soldaţii au numit „Valea diavolului„, fumul de la copacii ce ardeau şi
gazele de luptă au format o pâclă deasă prin care nu p ătrundea
lumina. Copacii ardeau în continuare, chiar dac ă începuser ă ploile.
Şase divizii germane au murit în aceşti 154 de acri de teren. La fel,
în jurul satului  Poiziers au murit în două luni 230.000 de soldaţi ai
Antantei pentru 1,5 km pătraţi de câmpie care semăna acum cu un
peisaj de pe Lună datorită craterelor de aici. Cu toate aceste
pierderi uriaşe pentru zone infime, comandantul francez Foch şi cel
englez Haig au continuat să ordone atacuri largi şi profunde.

1.200.000 de morţi
Septembrie a adus la Somme ploi nesfârşite. Soldaţii luptau în
noroi până la brâu. Drumurile deveniseră impracticabile, hrana şi
muniţiile de abia mai puteau fi aduse pe un fel de s ănii din foi de
tablă, mulţi dintre caii de transport fiind împuşcaţi fiindc ă se
împotmoliseră în glod. În aceste condiţii s-a desf ăşurat ultima
ofensivă de la Somme, din 13-18 noiembrie 1916. Nu mai era nici
urmă din acel soare strălucitor şi cer albastru de la 1 iulie. P ământul
era înecat de noroi, măcinat de bombe şi acoperit de cadavrele pe
care nici una dintre tabere nu apucase încă să le îngroape sau, dac ă
o făcuse, fuseseră aduse din nou la suprafaţă de bombardamente.

Bilanţul bătăliei de la Somme este şocant. Britanicii au înregistrat

419.654 de morţi şi răniţi, francezii 194.451, germanii 650.000 (dup ă
alte surse, 500.000). În cinstea acestor tineri care au r ămas s ă se
odihnească în pământul de la Somme s-a înălţat  monumentul de la
Thiepval. Pe vechiul drum roman ce leagă localităţile Albert şi
Bapaume încă se mai înşiruie, tăcute, mormintele eroilor. Pe
monumentul de la Thiepval  se înşiruie numele a 73.077 de bărbaţi
care nu s-au mai întors la mamele, iubitele, soţiile sau copiii lor. Unii
nu au nici măcar o cruce, căci nu li s-a descoperit t ăbli ţa de
identificare. Între timp, un alt tăvălug a trecut peste câmpiile şi
dealurile Franţei.