Sunteți pe pagina 1din 1

Frontul de vest s-a ntins aproape tot timpul primului rzboi mondial pe acelai aliniament, de la Canalul

Mnecii pn n Elveia, cea mai mare parte a Belgiei, Luxemburgului ca i cteva regiuni industriale importante
ale Franei aflndu-se sub controlul Germaniei.
n afar de numrul uria de victime i de linia frontului aproape nemicat, frontul de vest a fost martorul
introducerii unor noi tehnologii militare, printre care gazele otrvitoare i tancurile. Dei au fost cucerite relativ
puine teritorii de-a lungul cele mai mari pri a conflictului, luptele pe acest front s-au dovedit decisive n soarta
rzboiului. naintarea implacabil a forelor aliate n 1918 a forat comandamentul german s accepte c
nfrngerea era de neevitat, guvernul imperial fiind nevoit s cear pacea.
Consecinte: Rzboiul de pe frontul de vest a dus la capitularea forelor germane i a aliailor lor, indiferent de
succesele de pe alte fronturi. Ca urmare, termenii pcii au fost efectiv dictai de Frana, Marea Britanie i Statele
Unite, (adugndu-se i unele dintre cererile altor aliai), n timpul Conferinei de pace de la Paris din 1919.
Rezultatul a fost Tratatul de la Versailles semnat n iunie 1919. Termenii iniiali ai tratatului ar fi paralizat practic
Germania din punct de vedere militar i economic, delegaia militar refuznd semnarea actelor. Tratatul de
pace a fost semnat n schimb de delegaia noului guvern militar.
Tratatul de la Versailles a retrocedat provinciile bogate n rezerve de crbune Alsacia i Lorena Franei, limitnd
aprovizionarea cu crbune cerut de industria german. Tratatul a limitat forele armate germane la un efectiv
de numai 100.000 de oameni, interzicnd n plus existena forelor aeriene i navale. Navele marinei germane
au fost predate Marii Britanii la Scapa Flow, unde au fost sabordate. Malul de vest al Rinului a trebuit s fie
demilitarizat, iar canalul Kiel a fost deschis traficului internaional. Tratatul de pace a redesenat i graniele
europene n mod dramamtic.
Condiiile generale n Germania erau foarte grele: guvernul era falit, populaia tria ntr-o situaie de seminfometare, iar comerul cu restul lumii se prbuise. Aliaii au ocupat oraele din zona Rinului, (Kln, Koblenz, i
Mainz), retrocedarea urmnd s se fac dup plata daunelor de rzboi. n rndurile populaiei germane a
nceput s circule zvonul c armata german nu a fost nvins n mod decisiv, mitul creat fiind exploatat mai
trziu de propaganda nazist pentru a justifica rsturnarea Republicii de la Weimar. (Vezi i:Dolchstolegende.)

S-ar putea să vă placă și