CRIZELE MAROCANE

DIN
1905-1906 ȘI 1911

A elaborat: Țurcan Ana

 Prima criză marocană
martie 1905 – mai 1906

Prima criză marocană, altfel numită  Criza

Tangerului, a fost o criză internațională din perioada
martie 1905 – mai 1906, generată de neînțelegerile
dintre Franța și Germania cu privire la controlul
asupra Marocului. Această criză a dus la înrăutățirea
relațiilor franco-germane și la întărirea celor franco-
britanice în cadrul Antantei.
 La 31 martie 1905, împăratul german, William II,
ajuns în portul marocan Tanger, a declarat public că
Germania nu va tolera dominația altei puteri în Maroc
și va oferi sprijin împotriva tentativelor franceze de a
instala un regim de protectorat. Ulterior, sultanul va
refuza o serie de propuneri de reforme franceze și a
propus organizarea unei conferințe a marilor puteri cu
prezența Franței, pentru a-l sfătui cu privire la
reformele necesare.
 Împăratul
Germaniei

Wilhelm al II-lea

 (n. 1859 – d. 1941)

 Germania a cerut
organizarea unei
conferințe
internaționale pentru
a discuta situația
marocană cu prezența
Franței, însă ministrul
francez Théophile
Delcassé 
a refuzat participarea. Théophile Delcassé 
(1852 –1923)
 Fiind amenințați cu războiul, ministrul francez
demisionează și la data de 1 iulie, Franța participă
la conferință.

 Criza a continuat până în ajunul unei conferințe la

Algeciras. Germania își mobilizase trupele de
rezerve (30 decembrie), iar Franța deplasase trupe
la frontiera cu Germania (3 ianuarie).
 Conferința de la Algeciras
Conferința de la Algeciras a fost concepută pentru
soluționarea conflictului (16 ianuarie și 7 aprilie
1906). Germania a constatat că singurul lor susținător
a fost Austria-Ungaria pe când Franța a fost sprijinită
de Regatul Unit, Rusia, Italia, Spania și Statele Unite.
La 31 mai 1906, germanii au semnat acordul de
compromis . Franța a fost de acord să cedeze controlul
asupra poliției marocane, în schimbul controlului vieții
politice și financiare din Maroc.
 Consecințe
 Deși Conferința de la Algeciras a rezolvat temporar
criza marocană, aceasta de fapt a înrăutățit
tensiunile dintre cele două blocuri militare, care au
dus ulterior la izbucnirea Primului Război Mondial.

 Wilhelm al II-lea a fost supărat că a fost umilit și a

decis să nu se retragă data viitoare, ceea ce a dus la
implicarea Germaniei în cea de-a doua criză.
 A doua criză marocană
aprilie – noiembrie 1911

Cea de-a doua criză marocană, numită și Criza din

Agadir, a fost scurtă. În 1911, în Maroc a izbucnit o
rebeliune împotriva sultanului Marocului, mai târziu a
fost asediat în palatul său din Fez. Franța s-a pregătit
să trimită trupe care să înăbușe rebeliunea până la
sfârșitul lunii aprilie, fiind ajutați de spanioli. La 8
iunie, armata spaniolă a ocupat Larache, iar trei zile
mai târziu - Alcazarquivir.
Larache
Alcazarquivir
 Pe 1 iulie, germanii au trimis în Maroc canoniera
Panther, care a ancorat în portul Agadir sub
pretextul protejării intereselor comerciale germane.
 Francezii și britanicii au reacționat imediat la aceste
mișcări navale.
 Britanicii și-a trimis în Maroc câteva cuirasate, care
să fie în zonă în caz de război și să nu fie
transformat Agadirul în baza navală a Germanilor
din Atlantic.
 Datorită crizei finaciare apărute în Germania,
aceasta s-a retras și a permis Franței să preia
controlul asupra Marocului.
 Pe 7 iulie, ambasadorul german la Paris a informat
guvernul francez că Germania nu are aspirații
teritoriale în Maroc și că va negocia pentru
un protectorat francez pe baza unor compensații
pentru Germania în regiunea Congoului Francez și
protejarea intereselor sale comerciale în Maroc.
 Pe 4 noiembrie,a fost semnat un acord, prin care
germanii acceptau poziția francezilor în Maroc la
schimb pentru teritoriul Congoului Mijlociu. Acest
teritoriu numit și Neukamerun, care la începutul
Primului Război Mondial va fi ocupat de aliați, a
devenit parte a coloniei germane Kamerun, care le
asigura o ieșire la fluviul Congo.
 Consecințe
 Această criză a dus la semnarea Tratatului de la
Fez, din 30 martie 1912, prin care
sultanul Marocului  renunța la suveranitatea
teritoriului , transformând această țară
în protectorat francez.
 Criza a dus la creșterea temerilor și ostilității
Londrei față de Berlin. Susținerea Franței de către
britanici în timpul crizei a dus la creșterea
încrederii în alianța celor două țări și cu Rusia. 
 Mai tîrziu, britanicii și francezii au negociat un
tratat naval prin care Royal Navy(cea mai puternică
forță navală engleză din lume)  promitea să
protejeze litoralul nordic al Franței împotriva unui
atac german, pe când Franța își concentra flota în
vestul m. Mediterană și se obliga să apere interesele
britanice de acolo.