Liceul Teoretic”Dimitrie Cantemir”Iasi

Batalia de la Somme

Elev:Agache Roxana-Mariana
Cadru didactic:Talpan Cristina
 Bătălia de pe Somme din 1916 a fost una dintre cele mai lungi și mai sângeroase din Primul
Razboi Mondial cu mai mult de un milion de morți în ambele părți. Forțele britanice și franceze
au încercat să rupă liniile germane pe un front de 40 km la nordul și sudul raului Somme, în
nordul Franței. Principalul scop al acestei lupte era ca germanii să aducă trupe de la Verdun.
Pierderile de vieți omenești în bătălia de pe Somme au fost în final mai mari decât cele de la
Verdun.
Pregătirea bătăliei
Presiunea germană asupra Verdunului a fost teribilă. În cinci luni de zile au murit 240.000 de
germani şi 275.000 de francezi. Orice nouă zi de luptă însemna alte victime în ceea ce devenise
abatorul de la Verdun. Din acest motiv, aliaţii franco-britanici au decis o acţiune ofensivă la 1
iulie 1916 în zona Somme. Linia frontului viitoarei operaţiuni, purtată în principal cu forţe
britanice, era cam de 30 km, de la râul Somme în nord până la râul Ancre. Din nefericire
pentru forţele Antantei, germanii îşi construiseră puncte excelent fortificate în satele ocupate,
cum ar fi cele de la Gommencourt, Thiepval, Fricourt, La Boise, Beaumont-
Hamel, Mametz sau Longueval.
Cu o săptămână înainte a început pregătirea asaltului. O veritabilă furtună de bubuituri ale
artileriei s-a abătut zi şi noapte asupra germanilor. Francezii aveau cam 2000 de piese de
artilerie, un tun la fiecare 18 metri de front, iar englezii aveau câte un tun la fiecare 50 de
metri, în total dublu faţă de germani. Pentru a avea o imagine a ceea ce însemnase acest uriaş
val de bombardament, cifrele seci sunt semnificative: englezii au folosit într-o săptămână 1,6
milioane de proiectile. Numai zgomotul permanent şi intens era de ajuns pentru a produce
victime. Mulţi soldaţi fie au surzit, fie au înnebunit din cauza acestuia, chiar înainte de
începutul propriu-zis al luptelor.
Anglo-francezii sperau ca această pregătire de artilerie să uşureze atacul infanteriei. S-au
înşelat amarnic. În coamele calcaroase de pe Somme, germanii construiseră adăposturi
blindate, care au rezistat în majoritate la bombardamente. Unele dintre acestea erau construite
la o adâncime de 10-12 metri, având paturi şi lumină electrică, iar germanii s-au adăpostit în
ele de îndată ce a început bombardamentul. În plus, garduri întregi de sârmă ghimpată fuseseră
ridicate pe linia frontului. Kilometri întregi de sârmă ghimpată deasă îşi aşteptau sumbru
victimele. Tranşeele fuseseră săpate pe creastă, de-a lungul acesteia, astfel încât mitralierele
puteau să secere fără milă atacatorii, care cădeau fără prea multe şanse de scăpare pe
gardurile de sârmă ghimpată.
 Trupele franco-britanice atacă
Dimineaţa zilei de 1 iulie 1916 se anunţa încântătoare. Pe cerul albastru nu se vedea nici
urmă de nori, lăsând razele de soare să mângâie culmile dealurilor şi iarba cenuşie. Soldaţii
englezi şi francezi contemplau acest cer de un albastru pur, dar nu se puteau bucura de ziua
splendidă. Atacul fusese pregătit pentru ora 7 şi jumătate. Un atac dis-de-dimineaţă ar fi putut
fi mai avantajos, ceaţa împiedicând puşcaşii duşmani să-şi ţintească victimele. Francezii însă
insistaseră ca atacul să fie dat pe lumină, pentru ca soldaţii să poată vedea efectele
bombardamentelor, iar britanicii conduşi de generalul Haig fuseseră de acord.
 La un moment dat, mugetul continuu al bombardamentelor s-a oprit brusc. La interval de
două minute au fost detonate uriaşe cantităţi de explozibil. Atât de puternice au fost aceste
explozii, că au putut fi auzite şi în porturile de pe ţărmul Canalului Mânecii. Era semnul
pentru ofensivă. Soldaţii şi comandanţii lor au sărit peste parapete şi au pornit în fugă la atac.
În zona în care luptau detaşamente scoţiene se auzea sunetul cimpoaielor care îi purta pe
tinerii scoţieni spre moarte sau izbândă.
Şi a început măcelul. Mitralierele germane de pe culmile dealurilor au început să secere
rândurile soldaţilor ce înaintau, precum o coasă spicele de grâu. Peste primul şir de soldaţi
seceraţi s-a adăugat un altul şi un altul, până ce priveliştea devenea de nesuportat chiar şi
pentru ochii soldaţilor. Cifrele oficiale spun că în prima zi de luptă, britanicii au pierdut
20.000 de oameni.
După asalturile din primele zile au urmat săptămâni de epuizare reciprocă, cu ofensive fără
rezultat împotriva poziţiilor germane. Englezii doreau cucerirea
pădurilor Mametz, Trones şi Delville. Înainte de război, acestea fuseseră parcuri de
vânătoare. Un alt fel de vânătoare se desfăşura acum. În pădurea de la Mametz, luptele au
început la 10 iulie. Soldaţii au pătruns valuri-valuri în desişul întunecat. Un participant la
lupte îşi aminteşte că a găsit doi soldaţi, un englez şi un german, cu baionetele înfipte unul în
altul, dar încă în picioare, susţinuţi de trunchiul unui copac. Peste toate, în noaptea de 17 spre
18 iulie, germanii au folosit gaze toxice de luptă. La început, soldaţii au crezut că sunt bombe
defecte sau din cele cu gaze lacrimogene. Când însă au început să tuşească puternic şi-au dat
seama de cumplitul adevăr.