Activitatea lui Titu Maiorescu

Titu Maiorescu a fost scriitor, critic literar, eseist,

academician, filosof și pedagog, dar și prim-ministru al
României între anii 1912 și 1914. Citește biografia lui Titu
Maiorescu și operele sale. Membru fondator al Academiei
Române, dar și autorul celebrei teorii sociologice a “formelor
fără fond”, baza junimismului politic și “piatră de
fundament” pe baza căruia s-au construit operele celebre ale
lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă și Ioan
Slavici.

Biografie
Titu Maiorescu, cu numele complet Titu Liviu Maiorescu, unul dintre cei mai
cunoscuți autori canonici, s-a născut la 15 februarie 1840, la Craiova. Tatăl său a
fost Ioan Maiorescu, fiu de țăran transilvănean și mama sa, Maria Popazu, sora
cărturarului episcop al Caransebeșului, Ioan Popazu. Între anii 1846 și 1848 a
fost elev al școlii primare din Craiova, iar în decembrie 1848 ajunge cu întreaga
familie la Blaj, ulterior la Brașov. Între anii 1848/1849 și 1849/1950 reușește să-
și continue cursul primar la școala protodiaconului Iosif Barac, acolo unde
urmează primele două clase elementare. Între 1850 și 1951 a absolvit școala
primară și s-a înscris la gimnaziul românesc din Șcheii Brașovului, acolo unde l-a
cunoscut și pe Anton Pann. În anul 1851, întreaga familie Maiorescu se muta la
Viena, acolo unde tatăl lui Titu era salariat la Ministerul de Justiție, iar în
octombrie Titu Maiorescu este înscris în clasa I la Gimnaziul Academic, anexă
pentru externi a Academiei Tereziene. Peste o lună i se echivalează anul de
gimnaziu și este trecut în clasa a II-a.
Studii
Titu Maiorescu, cu numele complet Titu Liviu Maiorescu, unul dintre cei mai
cunoscuți autori canonici, s-a născut la 15 februarie 1840, la Craiova. Tatăl său a
fost Ioan Maiorescu, fiu de țăran transilvănean și mama sa, Maria Popazu, sora
cărturarului episcop al Caransebeșului, Ioan Popazu. Între anii 1846 și 1848 a
fost elev al școlii primare din Craiova, iar în decembrie 1848 ajunge cu întreaga
familie la Blaj, ulterior la Brașov. Între anii 1848/1849 și 1849/1950 reușește să-
și continue cursul primar la școala protodiaconului Iosif Barac, acolo unde
urmează primele două clase elementare. Între 1850 și 1951 a absolvit școala
primară și s-a înscris la gimnaziul românesc din Șcheii Brașovului, acolo unde l-a
cunoscut și pe Anton Pann. În anul 1851, întreaga familie Maiorescu se muta la
Viena, acolo unde tatăl lui Titu era salariat la Ministerul de Justiție, iar în
octombrie Titu Maiorescu este înscris în clasa I la Gimnaziul Academic, anexă
pentru externi a Academiei Tereziene. Peste o lună i se echivalează anul de
gimnaziu și este trecut în clasa a II-a.

Începutul carierei politice

În anul 1871 consacră definitiv intrarea junimiștilor de partea activismului
politic, iar pe data de 15 aprilie 1871, atunci când are o întâlnire cu Gheorghe
Costaforu, lui Titu Maiorescu i se propune să intre în viața politică. După mai
multe dezbateri și adunări ad-hoc, Junimiștii acceptă propunerea și intră în
Adunarea Deputaților, sprijinind guvernul Lascăr Catargiu. Din acest moment,
Titu Maiorescu își începe cariera politică, este ales deputat în 1871 și are o serie
de proiecte de lege pentru reorganizarea învățământului rural, inclusiv acela de
introducerea limbii române ca obiect de învățământ în licee. Din 1877 se
stabilește în București, urmează să predea la Facultatea de Litere și Filosofie, iar
între anii 1892 și 1897 este ales rector al Universității București. A devenit unul
dintre liderii Partidului Conservator, iar pe 28 martie 1912, Maiorescu a preluat
președinția Consiliului de Miniștri, iar din această funcție a prezidat în iulie 1913.
Ocupă funcția doar până la 28 februarie 1914, atunci când își prezintă demisia
din motive personale și se retrage din activitatea politică.
Opere incluse în programa de la Bacalaureat de Titu Maiorescu
„Eseu Titu Maiorescu: Junimea și Convorbiri literare”;
„Criticismul Maiorescian”.
Selecțiuni din opere literare de Titu Maiorescu
“O cercetare critică asupra poeziei române” (1867);
“În contra direcției de astăzi în cultura română” (1868);
“Direcția nouă în poezia și proza română” (1872);
“Comediile domnului Caragiale” (1885);
“Eminescu și poeziile sale” (1889);
“Povestirile lui Sadoveanu” (1906);
“Poeziile lui Octavian Goga” (1906);
“Retori, oratori, limbuți”; “Beția de cuvinte”.
Operele publicate postum Maiorescu
“Jurnal, se întinde pe zece volume”, e cel mai lung jurnal intim din literatura
română;
“Scrieri de logică”, restituite de Alexandru Surdu, Editura științifică și
enciclopedică, 1988;
“Istoria politică a României sub domnia lui Carol I” ediție de Stelian Neagoe,
București, Editura Humanitas, 1994;
“Discursuri parlamentare cu priviri asupra dezvoltării politice a României sub
domnia lui Carol I”, vol.I-V, studiu introductiv, îngrijire de ediție, note și
comentarii de Constantin Schifirneț, Editura Albatros, 2001-2003.