Titu Liviu Maiorescu (n.

15 februarie 1840, Craiova, Țara

Românească – d. 18 iunie 1917, București, România) a fost
un academician, avocat, critic
literar, eseist, estet, filosof, pedagog, politician și scriitor român,
mason, cel de-al 23-lea prim-
ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne,
membru fondator al Academiei Române, personalitate
remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și
începutului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii
sociologice a formelor fără fond, baza junimismului politic și
„piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai
Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.
Între 1846 și 1848 Titu Maiorescu este elev al școlii primare
din Craiova. În zilele revoluției, Ioan Maiorescu plecând în
misiune la Frankfurt pe Main, Maria Maiorescu cu copiii
pribegește la București, Brașov, Sibiu. Prin decembrie 1848,
sub protecția lui Avram Iancu, familia lui Ioan Maiorescu ajunge
la Blaj. Din nou la Brașov, Titu Maiorescu continuă cursul
primar (1848/1849 și 1849/1850) la școala protodiaconului Iosif
Barac unde urmează primele două clase elementare.
Între 1850-1851 – absolvind școala primară, Titu Maiorescu a
fost înscris la Gimnaziul românesc din Șcheii Brașovului,
gimnaziu înființat în 1850 prin strădania unchiului său, Ioan
Popazu, pe atunci paroh al Bisericii Sf. Nicolae din Șchei,
apoi protopop ortodox al orașului de sub Tâmpa. A absolvit
clasa întâi la Gimnaziul românesc din Șchei. În
casa protopopului Popazu îl întâlnește pe Anton Pann, care îi
va lăsa o impresie de neșters.