Ion C.

Bratianu

Ion C. Brătianu s-a născut în anul 1821 și a fost fiul lui Constantin
„Dincă” Brătianu și al Anei Brătianu (n. Tigveanu). A urmat cursurile
primare la Pitești avându-l ca dascăl pe Nicolae Simonide. A intrat în
armata munteană în 1838 și a vizitat Parisul pentru a studia. Întors în
Muntenia, a luat parte, împreună cu prietenul său, C.A. Rosetti și alți
politicieni proeminenți, la rebeliunea română din 1848, fiind prefect al
poliției în guvernul provizoriu al acelui an.
După restaurarea rusească și otomană, la puțin timp după aceea, s-a
mutat în exil, refugiindu-se la Paris, dorind să influențeze opinia publică
franceză în favoarea uniunii propuse și autonomia principatelor
dunărene.
Ion C. Brătianu
Statuia lui Ion C. Brătianu din Galați
A fost inițiat în francmasonerie ca și fratele său, Dumitru Brătianu în
1846 la Paris, în Loja Ateneul Străinilor, după care se afiliază Lojii
Trandafirul Perfectei Tăceri, în care i se acordă, la 14 iulie 1847, gradul
de Maestru. În 1848 era afiliat Lojii bucureștene Frăția, apoi se
reîntoarce la Paris, unde va fi arestat după câțiva ani pentru participare la
atentatul împotriva lui Napoleon al III-lea. Se întoarce la București și
fondează, în 1857, alături de alți frați reveniți și ei din exil, Loja Steaua
Dunării.[2]
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Brătianu a fost
un lider liberal proeminent. A asistat în 1866 la demiterea lui Cuza și la
alegerea Prințului Carol I al României, sub domnia căruia a avut mai
multe mandate ministeriale în următorii patru ani. A fost arestat pentru
complicitate în revoluția din 1870, dar eliberat la scurt timp.
În 1876, ajutat de Constantin A. Rosetti, a format un cabinet liberal, care
a rămas la putere până în 1888, fiind ministru în timpul Războiul Ruso-
Turc din 1877, Congresului de la Berlin, formarea Regatului Român,
revizuirea constituției și alte reforme.
După 1883, Brătianu a fost singurul lider al liberalilor, cu ajutorul lui
C.A. Rosetti, prietenul și aliatul politic al său timp de aproape patruzeci
de ani.
În afară de a fi un politician important al României în timpul anilor
critici 1876–1888, Ion C. Brătianu fost și scriitor. Pamfletele sale
politice în franceză: Mémoire sur l'empire d'Autriche dans la question
d'Orient (1855), Réflexions sur la situation (1856), Mémoire sur la
situation de la Moldavie depuis le traité de Paris (1857) și La Question
religieuse en Roumanie (1866) au fost bine primite la Paris.
În anul 1886 a avut loc atentatul împotriva primului ministru Ion C.
Brătianu în timp ce mergea agale pe jos, pe o stradă in București,
împreună cu Constantin F. Robescu deputat și viitor primar al Capitalei.
Atentatul a eșuat iar agentul secret care îi însoțea pe cei doi l-a arestat pe
agresor. În afară de Stoica Alexandrescu (agresorul) au mai fost arestați
Gh. Protopopescu, Pompiliu Stănescu, agent electoral, și Iordache
Tănăsescu, cel care i l-a arătat ex-râmniceanului pe Brătianu. Dacă
Stoica Alexandrescu a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică,
Iordache Tănăsescu a fost trimis pentru un an la închisoare corecțională.
Opera sa consta intr-o singura opera numita:  Enciclopedia șefilor de guvern ai
României (1862-2006)

Ion Heliade Radulescu

Ion Heliade Rădulescu a fost o personalitate marcantă a Revoluției de la 1848 din
Țara Românească, fiind membru al guvernului provizoriu și apoi al locotenenței
domnești.
Personalitatea complexă de scriitor a lui Ion Heliade Rădulescu a provocat în
literatura română ample controverse, opiniile criticilor literari oscilând între
acceptări elogioase și contestări severe. Indiferent de unele opinii negative, Heliade
rămâne un reper important în dezvoltarea literaturii de limbă română. Îndemnul său
impetuos: „Scrieți, băieți, numai scrieți!”, este emblematic pentru generația care a
contribuit decisiv la dezvoltarea modernă a literaturii române.
În 1827 este înființată Societatea literară, din inițiativa lui Dinicu Golescu și a lui
Heliade care, împreună cu Ion Câmpineanu și Stanciu Căpățâneanu au redactat
statutele societății; la Societatea literară au aderat mai mulți tineri boieri, printre
care și frații domnitorului Grigore al IV-lea Ghica: Mihail, Constantin și
Alexandru.
Heliade a debutat în anul 1830 ca traducător cu volumul Meditații poetice dintr-ale
lui A. de Lamartine. Traduse și alăturate cu alte bucăți originale, prin D. I. Eliad. În
1831, traduce tragedia Fanatismul sau Mahomet proorocul, scrisă de Voltaire, în
1834 traduce Din scrierile lui Lord Byron, în 1835 publică traducerea comediei
Amfitrion(fr) de Molière, iar în anul 1840 tipărește romanul lui Cervantes Don
Quijote de la Mancha. Tradus în românește din franțuzește după Florian.
Primele sale poezii originale, în mare măsură lamartiniene, sunt:

Cîntarea dimineței (Meditații..., pp. 95-98)

Elegie I. Trecutul (Meditații..., pp. 81-88)
Elegie II. Dragele mele umbre (Meditații..., pp. 89-93). Această elegie exprimă
durerea poetului după moartea prematură, în 1830, a fiului său, Virgil. Fiica
poetului, Virgilia a murit în 1832. Ulterior, soția lui Heliade ar mai fi născut cinci
copii, patru fete și un fiu (Sofia, Eufrosina, Virgilia, Maria și Ion/Ienache născut în
1849). După moartea copiilor Virgiliu și Virgilia, căsnicia începe să se clatine, nu
numai din cauza dramei pierderii celor doi copii, dar mai ales din cauza geloziei
nemărginite a soției. După opinia lui George Călinescu, se pare că Heliade
întreținea legături și cu alte femei. Locotenentul Zalic de la 1848 ar fi fost „fiul
vitreg al lui Eliad”, adică nelegitim.
Epitaf. La o tînără mumă
Sonet. La anul 1830 (Meditații..., p. 100)
La moartea lui Cîrlova.
 August Trebaniu Laurian
August Treboniu Laurian, pe numele real Augustin Trifan, a fost un
filolog, istoric, publicist și om politic, unul dintre conducătorii
Revoluției de la 1848 din Transilvania. A fost unul dintre membrii
fondatori ai Academiei Române (2 iunie 1867), secretar general și
președinte al Societății Academice Române și președinte al Secțiunii
Literare (1867-1876).
S-a ocupat și cu studii filologice ca profesor 1842-1848 la Sf. Sava, apoi
la Universitatea din București, unde l-a întâlnit pe Nicolae Bălcescu,
împreună cu care publică în 1845 prima revistă de istorie românească,
numită „Magazin istoric pentru Dacia”, care se adresa românilor din
toate cele trei principate. Articolele acestei reviste promovează un punct
de vedere naționalist privind vechimea, continuitatea și unitatea
românilor din Transilvania, Moldova și Muntenia. Se înscrie în Frăția în
1843.
August Treboniu Laurian a fost un participant activ la Revoluția de la
1848 din Ardeal. La îndrumarea lui Nicolae Bălcescu, s-a întors în
Transilvania și a contribuit la organizarea mișcării revoluționare, ca
mobilizator și conducător.
În plan filologic, din dorința de a purifica limba română de influențele
vecine, a încercat să reconstituie limba română din secolul al XIII-lea,
dinaintea ocupației maghiare. El a pornit de la ideea că menirea omului
de știință este de a servi patria prin demersul de a îndrepta limba și de a
îndepărta cuvintele ce nu par corecte.
 Sandu (Săndulache) Miclescu
Membru al familiei de boieri moldoveni Miclescu, a fost spătar și
deputat în Divanul ad-hoc în timpul domniei lui Al. I. Cuza. A jucat un
rol important în revoluția de la 1848 din Moldova.
În anul 1839 se alătură conjurației confederative a comisului Leonte
Radu, care urmărea să doboare regimul autocrat a lui Mihail Sturdza.
Inspirați de ecourile revoluției franceze, aceștia întocmiseră și un proiect
pentru cele ce s-au socotit spre îndreptarea în ale Ocârmuirii din lăuntru.
După ce domnitorul Mihail Sturdza lichidează conjurația, Săndulache
Miclescu se regăsește printre membrii unei noi mișcări condusă de
profesorul francez I. A. Vaillant cunoscută sub numele de Societatea
filantropică sau Fiii coloniei lui Traian despre nord-est a provinciei
Moldova. Nici aceasta nu va rezista, fiind demontată la fel de repede de
domnitor iar membrii săi trimiși peste hotare sau închiși. Astfel
Săndulache Miclescu ajunge să fie izolat câteva luni la mănăstirea Secu
la ordinul domnitorului pentru a fi reeducat, considerându-l, la fel ca și
pe ceilalți partizani, un ateu și adversar al principiilor societății.
După alegerea lui Cuza, la îndemnul nepotului său Anastasie Panu,
candidează ca senator în districtul Vaslui. Săndulache Miclescu este cel
care îl informează pe Cuza despre mersul reformei agrare în ținuturile
din Moldova. Susținător al acestei reforme, renunță la despăgubirile
bănești ce îi reveneau conform legii, după împroprietărirea clăcașilor de
pe moșia sa.
 Camil Petrescu
A fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El
pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în
special, ca inițiator al romanului modern. Nicolae Manolescu scria că
„Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunțarea
curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a omului”.[necesită citare]
Membru titular al Academiei Române (din 1948).
Debutează în revista Facla (1914), cu articolul Femeile și fetele de azi,
sub pseudonimul „Raul D”.
Între 1916 - 1918 participă ca ofițer la Primul Război Mondial, iar
experiența trăită acum se regăsește în romanul Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război (1930). În 1916, e mobilizat și pleacă
pe front, unde e rănit. După un stagiu într-un spital militar, ajunge iarăși
în prima linie, dar cade prizonier la unguri. În timpul unui
bombardament german își pierde auzul la o ureche, iar infirmitatea îl va
marca întreaga viață, după cum își notează în Jurnal: „Surzenia m-a
epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi
ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc(…) Sunt exclus
de la toate posibilitățile vieții. Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuiesc
un capital de energie și de atenție cu care alții pot ceti un volum. Aici
unde totul se aranjează «în șoaptă» eu rămîn vecinic absent“. Ambianța
războiului va intra, de asemenea, în roman. În 1918 va fi eliberat din
lagărul german, revenind la București.
Moare la 14 mai 1957, la București. Astfel, masivul roman social
închinat lui Nicolae Bălcescu Un om între oameni rămâne neterminat.
Ion Negoițescu îi va caracteriza sec romanul, drept „o întreprindere
jalnică” pe motiv că autorul îmbrățișase principiile realismului socialist
și devenise unul dintre susținătorii noului regim comunist