Ardeiu Andra-Teodora

Uliu Maria-Adelina

Mihail
Kogălniceanu
6 septembrie 1817-1 iulie 1891
Introducere
1817 — La 6 septembrie s-a nascut Mihail Kogalniceanu.
Este primul din cei 10 copii in familie.
Tatal Ilie Kogalniceanu, nascut in 26 mai 1787, a fost vornic. Este fiul
postelnicului Ion Kogalniceanu, neam de razesi de pe Cogalnic, rau
din zona Orhei.
Mama, Catinca, nascuta Stavila in 1802, provine dintr-o familie
romaneasca din Basarabia (sau o familie genoveza din Cetatea Alba,
dupa cum spune Mihail Kogalniceanu intr-un discurs). Ramasa orfana,
a fost crescuta de familia lui Mihail Sturdza.
Detalii semnificative
1. Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași, Moldova – d. 1 iulie 1891, Paris, 
Republica Franceză) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și 
publicist român originar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 
11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul 
domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca 
ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori 
ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai
influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al
liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de
colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al 
Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu poetul 
Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica.
2. A fost redactor șef al revistei Dacia Literară și profesor al Academiei Mihăileane.
Kogălniceanu a intrat în conflict cu autoritățile din cauza discursului inaugural cu
tentă romantic-naționalistă susținut în anul 1843. A fost unul dintre ideologii
Revoluției de la 1848 în Moldova, fiind autorul petiției 
“Puterea şi fericirea unui stat se află în puterea şi fericirea
mulţimii, adică a naţiei.”

“Nu este în lumea aceasta totul deşertăciune, rămâne ceva

statornic; rămân faptele mari, care sunt nepieritoare.”

—Mihail Kogălniceanu
Ocupații
Mandatul de
prim-ministru
Pe 11 octombrie 1863, Mihail
Kogălniceanu este numit prim-
ministru al României. Din această
funcţie, Kogălniceanu a contribuit
la modernizarea statului român
după model occidental, cu instituţii
şi cadre legislative moderne, prin
adoptarea unor serii ample de
reforme care au modernizat
Ministru de Ministru de
externe interne
1876 — In primavara-vara este A fost de mai multe ori ministru
ministru de externe in guvernul de interne în timpul domniilor lui
Bratianu. Apoi din nou din aprilie Cuza și Carol.
1877 pana in noiembrie 1878, fiind
responsabil pentru intrarea
Romaniei in razboiul ruso-turc din
1877 de partea Rusiei, dupa care
tara si-a proclamat independenta.
 Lucrări
El a publicat un număr mare de lucrări, inclusiv eseuri și articole, prima sa ediție a
Cronicilor Moldovei, precum și alte cărți și articole, înființând mai multe
periodice: Alăuta Românească (1838), Foaea Sătească a Prințipatului
Moldovei (1839), Dacia Literară (1840), Arhiva Românească (1840), Calendar
pentru Poporul Românesc (1842), Propășirea (redenumit Foaie Științifică și
Literară, 1844), și multe almanahuri. Dacia Literară și Foaie Științifică, care
erau redactate împreună cu Alecsandri, Ion Ghica, și Petre Balș, au fost
suprimate de autoritățile moldovene, care le-au considerat suspecte. Împreună
cu Costache Negruzzi, a publicat toate lucrările lui Dimitrie Cantemir care
existau în acele timpuri, iar mai târziu și-a cumpărat propria tiparniță, cu care
dorea să tipărească edițiile complete ale cronicilor moldave, inclusiv pe cele
ale lui Miron Costin și Grigore Ureche (după mai multe întreruperi asociate cu
opțiunile sale politice, proiectul a fost realizat în 1852). În acest context,
Kogălniceanu și Negruzzi au încercat „occidentalizarea” publicului moldav,
fiind interesați de domenii din cele mai variate.
 Revoluția
În jurul anului 1843, Kogălniceanu era suspectat de autoritățile din Moldova din cauza entuziasmului său pentru reformă. În
1844 i s-a revocat dreptul de a ține prelegeri de istorie. În timp ce călătorea în Viena ca reprezentant secret al
opoziției politice moldovene (încercând să se apropie de Metternich și să discute despre detronarea lui Sturdza) i-a
fost suspendat pașaportul. Întemnițat pentru scurt timp după revenirea la Iași, s-a implicat la scurt timp în politica
din Țara Românească, ajutându-l pe prietenul său, Ion Ghica: în februarie, în timpul unei sărbători naționaliste, a
călătorit la București, unde s-a întâlnit cu membrii organizației secrete Frăția și cu cei ai aripii sale politice legale,
Soțietatea Literară (printre care se numărau Ghica, Nicolae Bălcescu, August Treboniu Laurian, Alexandru G.
Golescu și C. A. Rosetti).

După declanșarea revoluțiilor europene din 1848, Kogălniceanu a fost prezent în prima linie a politicii naționaliste. Deși,
din mai multe motive, el nu a semnat „Petițiunea-proclamațiune” din martie 1848, care a dus la declanșarea
revoluției în Moldova, el a fost considerat a fi unul din instigatori, iar domnitorul Sturdza a ordonat să fie
arestat.Kogălniceanu a scăpat de arestare, a lansat mai unele dintre cele mai dure atacuri împotriva lui Sturdza și,
astfel, în iulie, se oferise o recompensă pentru prinderea sa „viu sau mort”. Spre sfârșitul verii, a trecut granița cu
Austria în Bucovina, unde s-a refugiat pe proprietatea fraților Hurmuzachi (în paralel, revoluția munteană reușise să
preia puterea la București).

Kogălniceanu a devenit membru și principal ideolog al Comitetului Revoluționar Moldovenesc Central din exil. Manifestul
său, Dorințele partidei naționale din Moldova (august 1848), era, practic, un proiect constituțional ce enumera
țelurile revoluționarilor români.El contrasta cu cererile anterioare prezentate de revoluționari lui Sturdza, în care se
cerea respectarea strictă a Regulamentului Organic și oprirea abuzurilor.În cele 10 secțiuni și 120 de articole,
manifestul cerea, printre altele, autonomie internă, drepturi civile și politice, separația puterilor în stat, abolirea
privilegiilor boierești, desființarea clăcii și unirea cu Țara Românească.Referindu-se la acest din urmă ideal,
Kogălniceanu a scris că el reprezintă:

„cheia bolții, fără care s-ar prăbuși tot edificiul național”.

Revolutia 1848
Reformele Printului Ghica
În aprilie 1849, o parte din cerințele Revoluției de la 1848 au fost îndeplinite de Tratatul de la
Baltalimani, prin care cele două puteri suzerane ale Regulamentului organic Imperiul Otoman și
Imperiul Țarist l-au numit pe Grigore Alexandru Ghica, un susținător al cauzei liberale și
unioniste, ca Prinț al Moldovei (pe de altă parte, se confirmă înfrângerea puterii revoluționare
din Țara Românească). Ghica a permis întoarcerea inițiatorilor evenimentelor din 1848 din exil,
și i-a numit pe Kogălniceanu, Costache Negri și Alexandru Ioan Cuza în funcții administrative.
Măsurile luate de prinț, împreună cu înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii, au dus la
introducerea ideilor și dorințelor liberale comprimate în Dorințele partidei naționale din
Moldova din 1860.

Kogălniceanu a fost numit în diverse poziții guvernamentale la nivel înalt, în același timp continuându-
și contribuțiile sale culturale și a devenit figura principală a grupului Partida Națională, care a
solicitat fuziunea celor două Principate Dunărene sub o singură administrație. În 1867,
reflectând implicarea sa, el a declarat:

„Nu este o nici o reformă, nici un act național unic, din care numele meu ar fi absent. Toate legile
importante au fost făcute și contrasemnate de mine...”
 Bibliografie

● Wikipedia
● Balcanii si Europa
● Enciclopedia Romaniei
● Galeria portretelor
Mulțumim!
Ardeiu Andra-Teodora
Uliu Maria-Adelina