NOUA ORDINE INTERNAȚIONALĂ – 16.01.

2014

Conciliatorismul

- Unul dintre cele mai contestate concepte

- Un concept mitizat și încărcat de politic
- A căpătat începând cu 1939 o conotație puternic peiorativă; până în martie 1939, era doar o
modalitate de rezolvare a diferendelor pe cale pașnică, dar după această dată începe să fie
văzută drept o modalitate extrem de defectuasă de rezolvare a diferendelor
- Septembrie 1938 – Munchen – apogeul politicii
- Martie 1939 – Praga – pragul cel mai jos
- 1940 pamfletul The guilty men în care conciliatoriștii erau văzuți drept vinovații pt
declanșarea celui de-al doilea Război Mondial
- MB și F au la dispoziție mai multe alternative în privința G și o aleg pe cea mai nefericită;
oamenii lor politici nu înțeleg ce înseamnă Hitler și G Nazistă; schimbarea politică a venit
prea târziu. Până la începutul anilor 70 a dominat această viziune, dar deschiderea arhivelor a
demonstrat că, de fapt, Mb și F nu aveau de ales din cauza limitărilor și a constrângerior pe
care le întâmpinau
- Prima școală: eșecul oamenilor, eșecul liderilor, a doua școală: aspecte structurale ce a
împins oamenii la conciliatorism
- Anii 1990: o nouă școală încearcă să îmbină argumentele: constrângeri structurale + totuși,
posibilitatea MB și a F de a putea alege (căci forța lor combinată era considerabil mai mare
decât cea a G)
- Începutul anilor 2000: apare ideea că verdictul dat în cazul politicii e excesiv colorat de ceea
ce s-a întâmplat în mai-iunie 1940; totuși, unii cred că eșecul este unul întâi de toate militar
(și nu urmare a politicii conciliatoriste așa cum susțin cei care cred că la 10 mai franco-
britanicii aveau superioritatea, deci eșecul putea fi doar rezultatul politicii conciliatoriste)

Motivațiile:

- Impactul primului război mondial și impactul estimat al unui nou conflict cu germanii; pt
anglo-francezi IRM era văzut ca o catastrofă și unii chiar puneau la îndoială măsura în care
victoria chiar a fost o victorie, având în vedere pierderile imense suferite; mai ales pt britanici
exista credința că tratatele de pace de la Paris sunt perfectibile, deci pot fi modificate pentru
menținerea păcii
- Erori de evaluare/de apreciere: incapacitatea de a înțelege regimul nazist (aceast motivație
este discutabilă); felul în care era înțeles echilibrul european (eroare mai ales a Londrei):
persistă ambiguitățile în privința Franței, văzută și ea ca un hegemon, și asupra rolului
Europei de Est (amenințarea G la adresa acestei regiuni este luată în serios foarte târziu) ( nu
au înțeles că o G dominantă în Est este o G hegemonă)
- Vulnerabilitatea strategică: trei mari amenințări simultane – G+ IT+ JAP (imperiile coloniale
devin o povară în materie de securitate; metropolele se trezesc că ele trebuie să apere
 coloniile, nu ele să se folosească de colonii pentru a se apăra) JAP și IT sunt amenințări
secundare, iar G e principala; constrângeri precum slăbiciunea militară și slăbiciunea militară
percepută (momentul în care ar fi trebuit să înceapă înamarea e dominat de viziuni optimiste
asupra viitorului)
- Elemente de natură ideologică ce înfluențează efortul de înarmare: În F are loc la începutul
anilor 30 o dezbatere despre rolul pe care trebuie să-l aibă armata în societatea franceză, dar
și într-o eventuală confruntare armată: puternic profesionalizată, axată pe blindate sau una de
rezerviști; stânga reacționează la această idee de a exista o armată profesionistă și armata
intră la mijloc în confruntarea între stânga și dreapta: se optează pentru o armată de rezerviști,
ca răspuns mai ales cererilor stângii = o armată de cetățeni fără experiență, dar și necorupți;
la sf anilor 30 există o armată potrivită doar pentru un război defensiv (în F nu există un pol
de presiune care să forțeze schimbarea, așa cum în G exista Hitler care era total ostil
generalilor, conservatorismului și structurilor ce existaseră până la el); situația militară a
Franței este influențată și de linia Maginot, care s-a dovedit o investiție inutilă, în 1940
absoarbe și unele dintre cele mai bune unități franceze; problema Belgiană (trecerea ei la
neutralitate în 1936) pune F într-o situație dificilă în 1940, F dorind ca războiul să se poarte
pe alt teritoriu, nu pe al ei; sprijinul britanic la care se poate aștepta este limitat
- În MB: sunt privilegiate aviația și marina (generalii consideră că aviația este suficientă pentru
a-l descuraja pe Hitler); mecanismele decizionale: interesele instituționale (marina cu un
prestigiu și cu statut care blochează finanțarea unei armate terestre puternice); elemente de
ordin ideologic: orientarea liberală: orice efort masiv de înarmare ar fi însemnat un sistem
economic dirijat de către stat, taxe considerabil crescute; decizia în sensul reînarmării e luată
abia când se înțelege că nu există alternativă, adică la ceva timp după ce G deja începuse
acest proces
- Rolul ideologiei în înțelegerea conciliatorismului: antibolșevism: ostilitatea față de URSS,
justificată sau nu, împiediă o alianță între URSS și M + F ; antibolșevismul este clar mai
pronunțat în MB, pronazismul/profascismul în cazul unor oameni politici anglo-francezi
(într-o măsură mică), în MB există curente progermane și pronaziste (asociații de prietenie,
organizații), acestea încearcă să convingă Berlinul că există o simpatie în MB față de politica
lui
- Rolul opiniei publice: importanța Munchenului aceea de a cimenta un consens în opinia
publică franceză și britanică (momentul arată că s-a făcut totul pt a se evita războiul – opiniile
publice ale celor două state se unifică); în 1938, guvernul MB mai ales încearcă, prin
intermediul presei, să convingă opinia publică să susțină conciliatorismul
- Contextul internațional
 Relația complicată dintre MB și F: relația e una dificilă: F e privită ca un stat un declin,
cu o conducere ineficientă, coruptă, cu prea mulți oameni de stânga; MB e văzută ca
dorind să sacrifice F pentru a-și câștiga pacea; ambiguitatea e mai ales de partea engleză
pt că ea consideră F principala ei garanție de securitate, britanicii știu că nu pot duce un
război împotriva G fără F; politica nu e una de colaborare coerentă, deși există o
interdependență între ele, din punct de vedere economic fiecare e pt el, comunicarea între
imperii se realizează cu dificultate
  Rolul SUA: reticența sa încurajează conciliatorismul; războiul împotriva G nu va putea fi
câștigat fără SUA, dar nu se știe când aceasta va interveni
 Problema URSS: discutată anterior, URSS e greu de înțeles, intențiile sale sunt neclare,
nu se știe dacă e mai rău Stalin sau Hitler, statele din E Europei privesc cu f multă
ostilitate URSS și, fără concursul lor, o alianță MB + F + URSS nu putea fi posibilă
 Rolul imperiilor: descentralizarea imperiului britanic, Britanicii nu mai pot conta
necondiționat pe colonii și fiecare colonie are interese de securitate diferite
 Mecanismele decizionale: mai bine studiate în cazul MB: la sf anilor 30 există un sistem
politic dominat aproape autoritar de Chamberlain, un personaj care și-a construit
prestigiul încă de la începutul anilor 30, care controlează partidul conservator, care se
înconjoară de persoane care-i încurajează punctele de vedere, care sufocă până în
septembrie-octombrie 1938 criticile; rolul ambiguu pe care îl joacă serviciile de
informații și informațiile pe care acestea le transmit, existând plângerea că sunt primite
prea multe informații de la acestea; pt Chamberlain, informațiile ce trebuie primite sunt
doar acelea care susțin o decizie deja luată; rolul estompat al Ministerului de Externe
tocmai în momentele mai critice (gândirea strategică e tot mai dezarticulată pt că nu mai
există forul capabil să gândească pe termen lung o strategie)

Conciliatorismul poate fi văzut din mai multe perspective:

 manifestare a dezinteresului în special al MB pt Europa continentală

 implicate/ o politică activă mai ales a MB pt continent
 Politică fără obiective clar conturate, reactivă, stabilită în funcție de context, de a câștiga
timp
 Are un impact asupra poziției lui Hitler în G, el e transformat într-un diplomat de geniu în
viziunea multor germani, îi consilidează poziția și regimul nazist în ansamblu
 E combinat cu o politică de descurajare încă din perioada premergătoare Munchenului
(Chamberlain accelerează înarmarea pt a putea negocia dintr-o poziție de forță)
appeasement – deterrence (accentul prea mare pe conciliatorism putea crea impresia de
slăbiciune și pe faptul că nu există lucruri pt care să lupte, deși, de fapt erau, accentul
prea mare pe descurajare putea reduce șansele de a ajunge la un acord- probleme de
echilibru între cele două)
 - după martie 1939 acentul cade clar pe descurajare fără ca iluzia unui compromis să fie
alungată (garanția de independență acordată P era un exemplu pt că garanta numai
independența politică, nu și integritatea teritorială, deci P putea fi atacată; de fapt aceasta
a fost mai mult o scăpare)