UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ISTORIE

Istoria și Practica Relațiilor Internaționale în secolele XIX-XXI

ATACURI ASUPRA AMBASADELOR

Luarea drept ostatici a personalului ambasadei
americane la Teheran din anul 1979

Student: Vasiliu Cristina Elena

Anul: Master II

Curs: Analiza conflictelor internaționale în secolul XX

București

2015
 Lecția ticăloșiei și a imoralității puterii politice internaționale a fost înfierată,
literalmente înfierată în mintea și în inima mea. Principala lecție pe care am învățat-o a fost
că atunci când ești slab trebuie să fii foarte răbdător. Trebuie să accepți umilirea. Trebuie să
încasezi cele mai urâte insulte. Însă în adâncul sufletul sufletului tău trebuie să-ți iubești țara,
să ai încredere în poporul ei și să crezi atât în destinul lui, cât și în al tău. Dacă faci asta,
există întotdeauna o mică rază de speranță care scânteiază în conștiința ta și care te inspiră să
faci tot ce e mai bine în circumstanțe nefaste și să salvezi oricât de puțin din pământul tău și
din moștenirea sa. Aceasta este cheia supraviețuirii umane atunci când greutățile te
copleșesc.1

Cuprins
1
http://www.oyicm.org/images/english_articles/Vision.pdf
1. Aspecte teoretice

2. Scurtă descriere a evenimentelor din perioada 1979-1981

3. “Argo” – între ficțiune și realitate în contextul dreptului internațional

4. Apelul Statelor Unite ale Americii la Curtea Internațională de Justiție

5. Critici aduse Administrației Carter

Aspecte teoretice
 Potrivit Convenției de la Viena din 18 aprilie 1961 cu privire la relațiile diplomatice,
membrii misiunilor diplomatice, precum și sediul și documentele aparținând ambasadei se
bucură de anumite privilegii. Dintre acestea, în contextul luării de ostatici din Teheran din data
de 4 noiembrie 1979, pe noi ne interesează următoarele aspecte:

Art. 22: 1. Localurile misiunii sunt inviolabile. Nu este permis agenţilor statului acreditar
să pătrundă în ele decît cu consimţămîntul şefului misiunii.

2. Statul acreditar are obligaţia specială de a lua toate măsurile potrivite pentru a
împiedica invadarea sau deteriorarea localurilor misiunii, tulburarea liniştii misiunii sau
micşorarea demnităţii acesteia.

3. Localurile misiunii, mobilierul lor şi celelalte obiecte care se găsesc acolo, precum şi
mijloacele de transport ale misiunii, nu pot face obiectul nici unei percheziţii, rechiziţii, sechestru
sau măsuri executorii.

Art. 24: Arhivele și documentele misiunii sunt inviolabile în orice moment și în orice lor s-ar
afla.

Art. 25: Statul acreditar acordă toate înlesnirile pentru îndeplinirea funcțiilor misiunii.

Art. 26: Sub rezerva legilor și regulamentelor sale referitoare la zonele în care accesul este
interzis sau reglementat din motive de securitate națională, statul acreditar asigură libertatea de
deplasare și de circulație pe teritoriul său tuturor membrilor misiunii.

Art. 29: Persoana agentului diplomatic este inviolabilă. El nu poate fi supus nici unei forme de
arestare sau detenţiune. Statul acreditar îl tratează cu respectul care i se cuvine şi ia toate
măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei, libertăţii şi
demnităţii sale.

Art. 30: 1. Locuinţa particulară a agentului diplomatic se bucură de aceeaşi inviolabilitate şi de

aceeaşi ocrotire ca şi localurile misiunii.

Scurtă descriere a evenimentelor din perioada 1979-1981

 Criza ostaticilor de la ambasada Americii la Theran din anul 1979 a reprezentat unul
dintre cele mai tensionate momente ale relațiilor internaționale din perioada Războiului Rece.
Incidentul a provocat o serie de reacții negative ale comunității internaționale care s-a declarat
revoltată de pasivitatea autorităților iraninene față de criză. Președintele Americii la acea dată,
Jimmy Carter, a declarat în traditionalul discurs anual adresat Congresului că ostaticii sunt
„victime ale terorismului și anarhiei”, adăugând că SUA nu vor ceda șantajului2.

Iranienii au susținut că motivul pentru care au luat cu asalt clădirea ambasadei era frica
față de organizarea unăi alte lovituri de stat de caăre americani, similare celei din 1953, când
CIA în cooperare cu MI6 l-au înlăturat pe primul-ministru Mohammad Mosadegh. Refuzul
Americii de a-l extrăda pe fostul lider al Iranului, șahul Mohammad Reza Pahlavi, învinuit de a fi
colaborat cu americanii pe perioada în care s-a aflat la conducere, a declanșat o avalanță de
reacții negative din partea populației iraniene, culminând cu incidentul sus menționat.

Pe data de 4 noiembrie 1979, un grup de studenți a luat cu asalt ambasada, luând ostatici
personalul acesteia. Desi inițial planul acestora era de a menține sub control ambasada numai o
perioadă scurtă de timp, ca o forma simbolică de protest, reacția foarte pozitivă a populației
iraniene față de acest gest a dus la un asediu prelungit care avea să dureze 444 de zile. Incidentul
aveă să declanșeze o serie de reacții din partea societății americane, variind de la cele mai
conciliatorii la cele deschis ostile.

Cu toate acestea, 14 ostatici, femei și bolnavi au fost eliberați în timpul asediului pentru a
demonstra caracterul non-violent al acțiunii. Pentru salvarea celorlalți prizonieri a fost organizată
de către americani o misiune de salvare secretă, care a primit numele de cod „Eagle Claw”.
Misiunea a eșuat în cele din urma din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, iar ostaticii
au fost mutați și dispersați de către iranieni ca măsură de siguranță.

În ziua producerii incidentului, șase membrii ai misiunii diplomatice au reușit să scape și

s-au refugiat în casa ambasadorului canadian Ken Taylor pentru 79 de zile, pentru ca apoi să fie
salvați cu ajutorul CIA prin intermediul unei operațiuni secrete, nume de cod „Argo”.
Operațiunea presupunea evacuarea captivilor sub pretextul turnării unui film, aceștia urmând să
reprezinte membrii echipei de filmare. În cele din urmă cei șase au fost salvați, iar membrii
misiunii diplomatice canadiene au devenit eroi în America.

Aceasta operațiune a fost recreata prin intermediul unei combinatii de realism și fantezie
în filmul „Argo” in anul 2012.

Criza s-a terminat în urma decesului șahului care a plecat din America de frica extrădării,
mai întâi în Panama și apoi în Egipt unde avea să moară în urma unor complicații rezultate după
o operație. Factorul declanșator dispărând, autoritățile iraniene nu au mai avut sprijinul necesar
2
http://www.airforcemag.com/MagazineArchive/Documents/2010/April%202010/0410fullkeeper.pdf
pentru a se împotrivi în continuare eliberării ostaticilor și au cedat presiunilor. Eliberarea
ostaticilor a avut loc pe data de 20 ianuarie 1981, în momentul în care Ronald Reagan, noul
președinte american, își încheia discursul inaugurat de după învestirea în funcție, cei 52 de
americani au fost eliberați de Iran în custodia Americanilor, după 444 de zile de captivitate.3

“Argo” – între ficțiune și realitate în contextul dreptului internațional

3
http://www.nytimes.com/learning/general/onthisday/big/0120.html
 Argo este un film de acțiune american din 2012, regizat de Ben Affleck. Dramatizarea
este o adaptare a cărții agentului CIA Toni Mendez, „The Master of Disguise” și a articolului
“The Great Escape” din 2007 al lui Joshuah Berman, articol apărut în revista Wired și care
prezintă operațiunea sub acoperire de salvare “The Canadian Caper”, în care Mendez a condus
operațiunea de salvare a șase diplomați americani din Teheran din timpul Crizei ostaticilor din
Iran din anul 1979.

Filmul lui Ben Affleck se pretinde a fi inspirat din realitate și în vreme ce este privit ca
fiind unul dintre cele mai bune filme ale anului, adunând multiple nominalizări și distincții,
adevărul este că povestea conține câteva omisiuni evidente. Contextul este reprezentat de
invadarea Ambasadei Statelor Unite de la Teheran de către militanți islamici care au sechestrat
52 de membri ai pesonalului diplomatic american și i-au ținut ostatici vreme de 444 de zile. Cu
toate acestea, povestea de bază a filmului se concentrează pe șase diplomați americani care au
evadat și care și-au găsit refugiu și în cele din urmă și scăparea la Ambasada Canadei de la
Teheran.

Mulți canadieni însă, inclusiv fostul ambasador în Iran, Ken Taylor, care i-a găzduit pe
cei șase evadați și care a fost coordonatorul principal al extracției celor șase americani, au criticat
filmul, care i-a prezentat pe canadieni ca având un rol minor în evadarea acestora. „Argo” vrea să
ne facă să credem că operațiunea a fost orchestrată aproape exclusiv de agentul CIA, Toni
Mendez.4

Din punctul de vedere al dreptului internațional, această abordare a situației reprezintă o

minimizare a relațiilor diplomatice trainice dintre Statele Unite și Canada. Dacă filmul îl prezintă
pe ambasadorul Ken Taylor ca pe un simplu găzduitor al celor șase membri ai corpului
diplomatic, realitatea spune că „90% din contribuția la ideile și la punerea în aplicarea planului a
fost canadiană. Iar filmul creditează aproape integral Agenției Centrale de Informații americane.
Iar cu această excepție, fimul este foarte bun. Însă personajul lui Ben Affleck din film și-a
petrecut doar... o zi și jumătate în Teheran. Iar eroul principal, după părerea mea, a fost Ken
Taylor, ambasadorul canadian care a orchestrat întregul proces.”5

Povestea prezentată în Argo este plină de încălcări ale dreptului internațional, fiecare
folosindu-se de greșelile celuilalt pentru a-și legitimiza propriile acțiuni. „Argo” ridică probleme
importante cu privire la legitimitatea şi la aplicabilitatea dreptului internaţional.

În timpul crizei ostaticilor din Iran, atât guvernul Statelor Unite, cât și Garda
Revoluționară iraniană s-au comportat fără vreo considerație deosebită față de dreptul
internațional. Statele Unite i-au oferit azil politic șahului detronat și au refuzat să-l extrădeze
autorităților iraniene pentru a fi judecat ca infractorul ce fără îndoială era. Aceste acțiuni au fost
declarate ilegale de Garda Revoluțională și folosite ca motivul pentru care zeci de ostatici

4
http://www.ctvnews.ca/w5/argo-iran-hostage-crisis-film-fiddles-with-the-facts-1.1167994#ixzz2qDCTNWQF
5
http://www.politico.com/blogs/click/2013/02/jimmy-carter-argo-great-but-inaccurate-157592.html
americani au fost ținuți în ambasada de la Teheran. Americanii și-au susținut acțiunile insistând
că ar fi fost greșit să-l predea pe șah, care le-a fost aliat, către o moarte sigură. Din punctul de
vedere al extrădării, motivația americanilor a fost una corectă. Dreptul internațional stipulează că
un infractor condamnat la pedeapsa capitală poate fi extrădat doar în cazul în care pedeapsa cu
moartea îi este comutată. În acest caz, însă, șahul nu fusese încă judecat, iar pedeapsa cu moartea
era cea mai probabilă sentință.

Garda Revoluționară a încălcat principiile dreptului internațional prin invadarea, sau cel
puțin prin permiterea invadării ambasadei americane, un atac la suveranitatea americană și prin
luarea în custodie de civili americani nevinovați fără proces. Garda Revoluționară și-a justificat
acțiunile argumentând că toate acestea reprezentau o răzbunare pentru sprijinul acordat de Statele
Unite loviturii de stat din 1953 și guvernării nelegitime a șahului de peste 26 de ani.

Statele Unite au fost vinovate de încălcarea regulilor dreptului internațional în cadrul

operațiunii de salvare a celor șase americane care au scăpat și s-au refugiat în reședința
amsabadorului Canadei la Teheran. Americanii au susținut că au existat motive justificate pentru
care orice acțiune, legală sau nu, a fost întreprinsă pentru a-și salva cetățenii de la o moarte
sigură; cu toate acestea, o serie de componente ale operațiunii de salvare, inclusiv producerea și
utilizarea de pașapoarte, vize și documente de călătorie canadieni contrafăcute, au fost ilegale din
punct de vedere tehnic.

Însă filmul vine cu o serie de exagerări în ceea ce privește dificultățile întâmpinate de

controlul de securitate de la aeroport. În realitate, „din fericire pentru noi, foarte puține Gărzi
Revoluționare se aflau în zonă. De aceea ne-am prezentat la aeroport pentru zborul de 5:30
dimineața; nici chiar ei nu erau atât de zeloși încât să fie acolo atât de devreme. Adevărul este că
ofițerii de imigrație abia s-au uitat la noi și procedurile s-au desfășurat în mod normal. Ne-am
urcat în avionul spre Zurich și am fost duși la reședința ambasadorului SUA din Bern. A fost
chiar atât de simplu.”6

Un aspect foarte clar ilustrat în film este cel al încălcării Convenției de la Viena din 18
aprilie 1961 cu privire la relațiile diplomatice îl reprezintă momentul în care Garda
Revoluționară pătrunde cu forța în reședința ambasadorului canadian și răvășește întreaga
locuință. Acest moment este definitoriu pentru indiferența autorităților iraniene vizavi de dreptul
internațional.

Apelul Statelor Unite ale Americii la Curtea Internațională de Justiție

6
http://www.bbc.co.uk/news/entertainment-arts-21003432
 Curtea Internațională de Justiție nu judecă de obicei cazuri politice. Așadar faptul că
SUA, pe data de 29 noiembrie 1979, a decis să meargă în fața Curții Internaționale de Justiție și
că aceasta din urmă a ales să judece cauza a reprezentat o situație deosebită. Atât în decizia
preliminară, cât și în cea finală, Curtea Internațională de Justiție a cerut Iranului eliberarea
ostaticilor. În ambele situații, Iranul nu s-a prezentat în fața Curții și a trimis o motivare aproape
identică în care și-a argumentat acțiunile prin faptul că SUA refuză să îl extrădeze pe șah.

Critici aduse Administrației Carter

Criza dintre SUA și Iran care a urmat ocupării ambasadei de către studenți, a adus critici
vehemente din partea publicului și presei americane la modul de gestionare a incidentului de
către Administrația Carter. Inițial, Carter a primit un oarecare suport pentru continuarea
negocierilor pentru salvarea ostaticilor, deși s-au auzit și unele voci care susțineau folosirea
forței. Însă pe măsură ce situația a escaladat, presiunea publica asupra conducerii pentru găsirea
unei soluții a devenit din ce în ce mai mare.

Eșecul primei acțiune de salvare a ostaticilor, operatiunea „Eagle Claw”, în cadrul căreia
au murit 8 soldați, a dus atât critici severe pentru viețile pierdute fără rost, cât și acțiuni
reconciliatorii care subliniau că administrația a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a asigura
succesul operațiunii. Cu toate acestea, încrederea publică față de conducere a scăzut dramatic, iar
acest lucru aveă să contribuie în cele din urma la înfrângerea lui Jimmy Carter în următoarele
alegeri pentru presedinție.

Eliberarea ostaticilor în ziua învestirii succesorului lui Carter la presedinția Americii,

Ronald Reagan, a declanșat atât reacții foarte pozitive, cât și reacții retorice care ironizau
conincidența produsă, în timp ce unele publicații criticau incapacitatea Administrației Carter de a
rezolva criza chiar și în ultimele clipe de existență.

Bibliografie
1. https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-
studies/studies/winter99-00/art1.html
2. http://www.pbs.org/wgbh/americanexperience/features/general-article/carter-444-text/
3. http://www.jstor.org/discover/10.2307/2201508?
uid=3738920&uid=2&uid=4&sid=21103234999511
4. http://www.scribd.com/doc/47563592/Conventie-cu-privire-la-relatii-diplomatice-18-04-
1961
5. http://www.bbc.co.uk/news/entertainment-arts-21003432
6. http://www.politico.com/blogs/click/2013/02/jimmy-carter-argo-great-but-inaccurate-
157592.html
7. http://www.ctvnews.ca/w5/argo-iran-hostage-crisis-film-fiddles-with-the-facts-
1.1167994#ixzz2qDCTNWQF
8. http://www.nytimes.com/learning/general/onthisday/big/0120.html
9. http://www.airforcemag.com/MagazineArchive/Documents/2010/April
%202010/0410fullkeeper.pdf
10. http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1101689
11. http://www.oyicm.org/images/english_articles/Vision.pdf