UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE ISTORIE

PROIECT DE CERCETARE

VASILIU CRISTINA ELENA

BUCUREŞTI

1
 2013

Diplomația publică și culturală a Imperiului rus din perioada domniei

Ecaterinei a II-a

„Diplomația culturală poate fi descrisă cel mai bine ca fiind o serie de acțiuni bazate pe sau care
întrebuințează schimbul de idei, valori, tradiții și alte aspecte ale culturii și ale identității, menite fie să
consolideze relații, fie să intensifice cooperarea socioculturală, fie să promoveze interesele naționale.” 1

1. Numele lucrării

Ecaterina a II-a, cunoscută și sub numele de Ecaterina cea Mare, s-a aflat în
fruntea Imperiului Rus mai bine de trei decenii, de pe 28 iunie 1962 până la moartea sa,
pe 5 noiembrie 1796. Născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, aceasta a
ajuns pe tronul Imperiului Rus în urma căsătoriei cu viitorul țar al Rusiei, nepotul țarinei
Elisabeta Karl Peter Ulrich și a unei lovituri de stat orchestrate împotriva acestuia din
urmă.

La urcarea pe tron, Ecaterina s-a văzut în fața unei trezorerii goale, a unor datorii
imense și a mii de țărani și de lucrători aflați în grevă. Cu toate acestea, prin stimularea
producției agrare, în mai puțin de trei ani, deficitul bugetar a fost transformat într-un
surplus. Aceasta este Ecaterina a II-a, femeia care a împins Rusia spre modernitate, spre
modernitatea vestică, mai mult decât orice alt monarh al imperiului, poate doar cu
excepția lui Petru cel Mare.

Proiectul de cercetare cu tema Diplomația publică și culturală a Imperiului Rus

din perioada domniei Ecaterinei a II-a își propune să realizeze o analiză a demersurilor
întreprinse în perioada 1762-1796 pentru promovarea Imperiului Rus în interiorul și în
afara granițelor sale.

1
Afirmație făcută de Emil Constantinescu, Președintele Academiei pentru Diplomație Culturală din Berlin,
pe pagina de internet a Institutului pentru Diplomație Culturală (www.culturaldiplomacy.org)

2
 2. Argument

Relațiile dintre state sau dintre stat și lumea exterioară au reprezentat

dintotdeauna un subiect de interes pentru cei care s-au aflat în fruntea acestora, fie că au
purtat titulatura de rege, împărat, țar sau președinte. Una din modalitățile prin care aceste
relații au fost menținute o reprezintă diplomația publică și culturală. În relaţiile
internaționale, termenul de „diplomaţie publică” a apărut abia în anul 1965 „pentru a
descrie aspecte ale legăturilor internaţionale, care se manifestă în afara interacţiunii
dintre structurile de stat. Însă acţiuni pe care putem să le atribuim diplomaţiei publice au
existat din cele mai vechi timpuri. Conducătorii Romei, spre exemplu, invitau feciorii
statelor învecinate pentru a-şi face studiile la Roma.”2

Diplomația culturală sau soft-power reprezintă un „ansamblu de măsuri, idei,

concepte care sunt folosite de către un stat pentru a-şi maximiza influenţa şi imaginea în
rândul propriilor locuitori, dar şi în rândul altor state, fără a fi folosită forţa militară sau
economică”3. Deși această nomenclatură a apărut relativ recent, practica diplomației
culturale există de secole întregi.

Ambasadori informali sau diplomați culturali timpurii pot fi considerați

exploratorii, comercianții, profesorii sau artiștii, întrucât oricine intră în contact cu o altă
cultură contribuie la o formă de schimb cultural. De-a lungul istoriei, interacțiunile dintre
popoare, schimburile de limbă, religie, idei, artă și structuri de stat au adus o îmbunătățire
vizibilă relațiilor dintre acestea.

Diferența dintre cele două concepte ilustrate mai sus constă în perioada de timp pe
care acestea le vizează: dacă diplomația publică se orientează spre diseminarea
informaţiei şi pe promovarea politicilor pe termen scurt, cea culturală are ca scop
stabilirea relaţiilor de lungă durată.

2
Ion GUCEAC, Sergiu PORCESCU, „Diplomația publică - componentă indispensabilă a discursului
extern în condițiile globalizării”, Akademos, nr. 1(16), martie 2010
3
Afirmație făcută de Marius Văcărelu, Asist.univ.dr la Școala Națională de Științe Politice și
Administrative, în cadul unui interviu acordat publicației Adevărul pe data de 1 august 2013

3
 Interesul particular pentru diplomația publică și culturală a Imperiului rus din
perioada domniei Ecaterinei a II-a vine dintr-o pasiune pentru istoria poporului rus. În
calitate de absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, specializarea rusă-
engleză, pot afirma că studierea și însușirea unei limbi străine nu pot fi realizate decât în
strânsă legătură cu studierea istoriei și culturii acelui popor. Întrucât secția pe care am
absolvit-o se numește Traducere și Interpretare, aș dori să mai adaug faptul că din punctul
meu de vedere nu poți traduce bine un text dacă nu ai noțiuni de istorie și de civilizație.
Acest lucru este valabil cu precădere în cazul scrierilor rusești, care sunt împânzite de
referințe culturale.

Cursul de Civilizație rusă din primul an de facultate a inclus și o prezentare

sumară a domniei Ecaterinei a II-a și încă de pe atunci relațiile strânse pe care aceasta le-
a avut cu marile personalități ale Iluminismului francez și interesul ridicat al țarinei
pentru cultură și pentru îmbunătățirea imaginii Imperiului Rus mi-au atras atenția.

Un rol important în alegerea acestei teme l-a reprezentat și perioada petrecută în

Federația Rusă. Mi s-a demonstrat acolo cam cât de mult preț pun și la momentul actual
rușii pe cultură. Pentru aceștia, cultura este o modalitate de a se identifica cu ei înșiși.
Pentru a te putea numi rus, trebuie să poți recita cu ușurință versuri din Pușkin. Un alt
element legat de cultura rusă îl reprezintă sprijinul acordat de stat. Începând cu Ecaterina
a II-a, statul s-a implicat activ în promovarea culturii ruse. De aici și interesul meu pentru
acea perioadă din istoria Imperiului Rus. În cele din urmă, din punctul lor de vedere, ca
popor, cultura reprezintă principala contribuție pe care aceștia o aduc omenirii.

3. Obiective

Principalul obiectiv al acestui proiect de cercetare este acela de a aduce o

contribuţie semnificativă la clarificarea situaţiei reale a diplomației publice și culturale a
Imperiului Rus din perioada 1762-1796, timp în care puterea a fost deținută de Ecaterina
a II-a. Proiectul își propune să ilustreze atât beneficiile aduse imaginii Imperiului rus, cât
și contrastul dintre percepția mondială asupra Imperiului și situația reală a poporului rus
la momentul respectiv.

4
 Un alt obiectiv propus este acela de a arăta în ce măsură demersurile lui Petru cel
Mare în ceea ce privește diplomația publică și culturală a Imperiului Rus au influențat
comportamentul țarinei în acest domeniu și modul în care aceasta s-a apropiat sau s-a
îndepărtat de politica predecesorului său.

Un alt treilea obiectiv pe care această lucrare și-l propune îl reprezintă

prezentarea îndeaproape a relațiilor pe care Ecaterina a II-a le-a avut cu membri marcanți
ai Iluminismului francez și a măsurii în care acestea au contribuit la îmbunătățirea
imaginii Imperiului Rus și a culturii ruse.

Nu în ultimul rând acest proiect dorește să prezinte un exemplu concret al

activității țarinei Ecaterina a II-a în ceea ce privește viața culturală a capitalei Imperiului,
și anume debutul colecțiilor și al primelor construcții din cadrul Muzeului Ermitaj din
Sankt-Petersburg. De asemenea, se urmărește și ilustrarea eforturilor diplomatice
necesare pentru achiziționarea unui număr atât de mare de picturi și uneori a unor colecții
întregi.

4. Structura lucrării de disertație

Lucrarea este împărțită în cinci capitole, și anume:

I. Diplomația publică și culturală a Ecaterinei a II-a. Percepție și realitate

II. Ecaterina a II-a. O urmașă veritabilă a lui Petru cel Mare
III. Ecaterina a II-a și Iluminismul francez
IV. Muzeul Ermitaj, perla Veneției Nordului
V. Concluzii

Numită de Voltaire „Steaua Nordului” sau „Semiramida Nordului”4 pentru

abilitățile sale deosebite în ceea ce privește diplomația culturală, Ecaterina a II-a a făcut
eforturi susținute pentru a propulsa Rusia pe locul pe care aceasta îl merita în Europa. În
timpul Ecaterinei au început să fie folosite noi metode diplomatice, aceasta punând foarte
4
Referire la legendara Regină a Babilonului, subiectul unei tragedii publicate de Voltaire în anul 1768

5
mare accent pe propaganda în afara granițelor. Ecaterina cea Mare a transformat curtea
imperială, care se aflase până la acel moment pe o cale greșită, ajungând până la
primitivism, într-un centru de cultură. I-a oferit acces la civilizația europeană a epocii, la
libertatea de gândire și la scepticismul acesteia. În timpul domniei sale a luat naștere o
mare mișcare literară, iar progresele în ceea ce privește știința și arta au fost
semnificative.

Însă diferențele dintre felul în care Rusia era percepută în exterior și realitatea
rusească de zi cu zi erau considerabile. „Grandoarea de la curtea Ecaterinei, ceremoniile
publice sofisticate, proiectarea în străinătate a imaginii Rusiei ca putere luminată și
progresistă, toate acestea au fost luciul în spatele căruia se ascundeau circumstanțele
venirii ei la tron și șubrezimea legitimității ei ca împărăteasă.”5 Așadar, „curtea măreață
a Ecaterinei și activitățile sale intelectuale nu ar trebui să mascheze situația de fapt din
imperiu. Din exterior, Imperiul Rus era o construcție splendidă; în interior, era măcinat
de dezordine, sărăcie și corupție.”6

Acest prim capitol își propune să trateze tocmai aceste discrepanțe dintre
imaginea Imperiului, creionată de Ecaterina cea Mare pentru Europa și starea deplorabilă
în care se afla el de fapt. În perioada Ecaterinei a II-a, Rusia ajunsese să fie văzută ca
„grânarul Europei”, iar nobilimea devenea din ce în ce mai interesată de exportul de
cereale, în special către Anglia. Nu e de mirare atunci faptul că interesele economice au
cântărit mai mult decât liberalismul timpuriu al Ecaterinei. Alianța dintre monarhie și
nobilime se afla pe primul plan, iar țăranii, care reprezentau majoritatea populației, se
aflau cufundați în sărăcie.

Cel de-al doilea capitol tratează asemănările și deosebirile dintre diplomația

publică și culturală a lui Petru I și cea a Ecaterinei a II-a. În ceea ce privește geniul,
voința și postura de om de stat, Ecaterina a II-a s-a apropiat de Petru cel Mare. Însă
personalitatea sa a fost cu totul diferită față de a lui, iar ea a ajuns să dețină tronul prin
mijloace cu totul diferite. Nemțoaică prin naștere și străină de realitatea rusească, aceasta
a venit la putere din pură întâmplare. Cu toate acestea, Ecaterina a îmbrățișat Rusia ca
5
David WARNES, Cronica țarilor ruși, traducere de Ligia Șendrea, Thames and Hudson Ltd., London,
1999 / Editura M.A.S.T., 2001, p. 130
6
Otto HOETZSCH, The Evolution of Russia, Thames and Hudson Ltd., London, 1966, p. 108

6
fiind propriul cămin. Spre deosebire de Petru, care a impus multe reforme, dar care nu a
acordat atenție formării spiritului poporului rus, Ecaterina, prinsă în mișcările filosofice și
politice ale Europei vremurilor sale, le-a introdus în Rusia, sau cel puțin claselor
conducătoare, care au devenit „iluminate”, în sensul francez sau voltairian al cuvântului.

Ecaterina cea Mare a acordat o atenție deosebită afacerilor externe. Ea a fost

nevoită să înregistreze câteva victorii pe scena internațională, asta pentru a-și dovedi
valoarea în fața unei Europe care o urmărea îndeaproape și totodată pentru a dobândi
glorie și respect în Rusia. Era hotărâtă să continue ce începuse Petru cel Mare și să
transforme Rusia într-o mare putere europeană. Își dorea foarte mult să se ridice la
înălțimea lui în ceea ce privește abilitatea de a-i alege pe cei mai buni să slujească
imperiul. Una dintre cele mai luminate minți ale epocii lui Petru cel Mare, cancelarul
Gavriil Golovkin a rezumat principala realizare a lui Petru cel Mare în domeniul politicii
externe prin faptul că eforturile sale au contribuit la primirea Rusiei în cercul națiunilor
interesate de domeniul politicii. Mulți ani mai târziu, Vasili Kliucevski scria despre
Ecaterina cea Mare: „Rusia și-a lărgit orizontul internațional dincolo de noile sale
granițe...”7

Relația dintre Ecaterina a II-a și membri marcanți ai Iluminismului francez este

analizată în cel de-al treilea capitol al lucrării, în care se face o prezentare sumară a
corespondențelor pe care țarina le-a purtat de-a lungul anilor cu Voltaire, Diderot și
D’Alembert și în care se analizează efectul pe care ideile curentului Iluminist le-au avut
asupra politicilor diplomatice ale țarinei.

Pe cât de subtilă, pe atât de eficace, Ecaterina a înregimentat una dintre cele mai
mărețe minți a epocii, Voltaire, cauzei sale. Acesta din urmă a lăudat-o întotdeauna
pentru stilul ei autoritarist și a luat în derâdere extravaganțele omologilor ei francezi. Cei
doi au menținut o corespondență de peste cincisprezece ani, de la urcarea ei pe tron și
până la moartea lui. Deși nu l-a cunoscut niciodată în persoană, aceasta a suferit profund
la moartea filosofului. În semn se apreciere, Ecaterina a II-a a achiziționat de la

7
В. О. КЛЮЧЕВСКИЙ, Исторические портреты. Деятели исторической мысли, Москва, 1990, p.
312

7
moștenitorii lui Voltaire întreaga colecție de cărți a acestuia și a donat-o Bibliotecii
Publice Imperiale.

La doar câteva luni de la urcarea pe tron, auzind că există pericolul ca publicarea

faimoasei Enciclopedii franceze să fie oprită de guvernul francez din cauza spiritului său
ateist, Ecaterina i-a propus lui Diderot să-și completeze lucrarea în Rusia, sub protecția
țarinei.

Ecaterina cea Mare era o cunoscută patroană a artelor, a literaturii și a educației.

Arta și științele s-au bucurat de o atenție deosebită în timpul domniei acesteia, nu doar
pentru că erau considerate importante în sine, ci și pentru erau percepute ca un mijloc
prin care Rusia putea dobândi reputația unui leagăn al civilizației. Așadar, în cel de-al
patrulea capitol al lucrării vor fi prezentate eforturile întreprinse atât de Ecaterina, dar
mai ales de diplomații săi din străinătate pentru achiziționarea de tablouri pentru Muzeul
Ermitaj. Ermitajul, care ocupă în prezent întregul Palat de Iarnă, a avut la bază doar
colecția personală a Ecaterinei.

Cel de-al doilea punct de interes al acestui capitol îl reprezintă capitala Imperiului
Rus de la acel moment. Sub îmdrumarea țarinei, Sankt-Petersburgul a fost reconstruit
parțial și a devenit una dintre cele mai exuberante capitale. De asemenea, sub patronajul
ei, teatrul, muzica și pictura au înflorit, iar Academia de Științe a atins noi culmi. În
timpul domniei sale, Sankt-Petersburgul a devenit unul dintre centrele culturale majore
ale Europei.

Capitolul final are ca subiect principal analiza structurii lucrării. Aici se găsește
motivarea alegerea aceastei structuri a lucrării și se ilustrează măsura în care au fost
îndeplinite obiectivele propuse. În acest capitol de încheiere sunt prezentate principalele
concluzii cu privire la subiectul abordat și sunt analizate elementele negative şi pozitive
ale diplomației publice și culturale ale Imperiului Rus din perioada domniei Ecaterinei a
II-a.

8
 5. Stadiul actual al cercetării

Dinastia Romanovilor, cea de-a doua și ultima dinastie a Imperiului rus, a suscitat
interesul multor autori de-a lungul timpului, însă cei mai reprezentativi exponenți ai
acestei monarhii au fost întotdeauna considerați Petru I și Ecaterina a II-a. Însă subiectul
propus pentru această lucrare nu este unul care să fi fost abordat în exclusivitate până în
prezent. Așadar, deși foarte mulți autori au abordat perioada domniei Ecaterina a II-a din
punct de vedere istoric, nu există o lucrare care să aibă caracter monografic, acesta fiind
și unul din motivele pentru care mi-am îndreptat atenția spre această temă.

Printre lucrările de referinţă din cadrul cercetării asupra acestui subiect se

regăsesc o serie de scrieri biografice care, deşi tratează mai detaliat cursul vieţii lui Petru
cel Mare și a Ecaterinei a II-a şi personalitatea acestora, oferă şi informaţii prețioase cu
referire la activițătile diplomatice ale celor doi. Unul dintre autorii care și-au îndreptat
atenția către ambele personalități a fost Robert K. Massie, prin volumele Catherine the
Great. Portrait of a Woman și Peter the Great: His life and world.

Alți autori care au tratat personalitatea Ecaterinei a II-a din punct de vedere
biografic au fost Simon Dixon, Catherine the Great, Virginia Rounding, Catherine the
Great: Love, Sex and Power, Carolly Erickson, Great Catherine: The life of Catherine
the Great, Empress of Russia, Henri Troyat, Catherine the Great, Vincent Cronin,
Catherine, Empress of all Russias.

Cunoașterea limbii ruse mi-a permis accesul și la o serie de lucrări în original,

care au, de asemenea, caracter biografic, și anume: Исторические портреты. Деятели
исторической мысли de Vasili Kliucevski și Екатерина Великая de Pavlenko
Ivanovici. O altă lucrare în limba rusă care tratează subiectul puțin mai aplicat este o
lucrare de disertație scrisă de Marina Evghenevna Lîlova, Внешнеполитическая
деятельность императрицы Екатерины Второй Великой. Автореферат на
соискание учёной степени доктора исторических наук.

9
 Dat fiind faptul că această lucrare cuprinde mai multe aspecte ale activității
Ecaterinei a II-a, subiecte precum relația Ecaterinei cu filosofii francezi ai vremii sau
eforturile depuse pentru achiziționarea unor colecții întregi de artă pentru Muzeul Ermitaj
au fost abordate de numeroși autori. În Russia. A Short History de Abraham Ascher, se
acordă o deosebită importanță relației Ecaterinei cu Voltaire și Diderot. De asemena,
David Warnes în Cronica țarilor ruși, prezintă o mostră a corespondenței îndelungate
dintre Ecaterina și Voltaire. Și Peter Duignan în The Rebirth of the West: The
Americanization of the Democratic World, 1945 – 1958, amintește de apelativul dat
țarinei de către Voltaire, în semn de recunoaștere a succeselor din domeniul diplomației
publice și culturale.

Un alt autor care a recunoscut contribuția artei la diplomația din perioada domniei
Ecaterinei a fost Jeremy Black, în cartea sa, A History of Diplomacy. Acesta spune despre
Ecaterina cea Mare a Rusiei că s-a folosit de diplomații săi pentru a achiziționa obiecte de
artă și în special colecția Houghton din Marea Britanie.

În concluzie, mulți autori au cercetat perioada abordată de această lucrare,

prezentându-și contribuţiile pe structuri diferite. Însă elementul de noutate al acestei
lucrări este aducerea laolaltă a surselor directe de cercetare, structura sa fiind totodată
inovatoare.

6. Metodologie

În ceea ce priveşte metodologia folosită în realizarea cercetării, principalele

metode utilizate sunt cele specifice ştiinţelor istorice. Astfel, cu ajutorul naraţiunii
istorice se va stabili cadrul temporal în care s-au desfăşurat evenimentele de analizat şi
cronologia acestora. Prin metoda descriptivă şi cea comparativă se urmăreşte prezentarea
unor evenimente prin care se reflectă contribuția diplomației publice și culturale a
Imperiului Rus din perioada Ecaterinei a II-a la schimbarea imaginii imperiului în
Europa.

10
 De asemenea vor fi aplicate în mod special metodele analizei şi sintezei pentru a
stabili de ce activitatea întreprinsă de Ecaterina a II-a are caracterul unei activităţi
diplomatice publice și culturale şi în ce manieră a influențat această activitate relațiile
externe ale Imperiului rus, dar și relația dintre țarină și popor. Pentru redactarea acestei
lucrări, sursele utilizate sunt în principal surse în limbile engleză și rusă. În calitate de
vorbitor de limba rusă, accesul la documente originale este mult mai lesne de obținut.

Datele folosite sunt preluate atât din surse primare, secundare, cât şi din surse
speciale. Sursele primare sunt reprezentate de memoriile și însemnările Ecaterinei a II-a,
cât și de corespondența întreținută cu filosoful francez, Voltaire.

Sursele secundare se împart în două categorii, dicționare și enciclopedii și lucrări

generale. Lucrările generale sunt cel mai adesea biografii ale țarilor ruși, dar și lucrări
care tratează diplomația în evoluția ei.

Sursa specială de care m-am folosit o reprezintă o lucrare de diserțatie, care

abordează tema politicii externe a Ecaterinei a II-a.

Alternarea lucrărilor în limbile rusă și engleză contribuie extraordinar de mult la

demersul de cercetare, întrucât oferă un plus de obiectivitate lucrării. Diferența de
percepție asupra epocii și a personalităților vine cu un aport deosebit de important pentru
proiectul de faţă.

Conceptele de bază pe care le voi utiliza fac parte din câmpul semantic al
diplomației, iar din dorința de a face această lucrare cât mai accesibilă publicului larg, am
ales să le definesc pe cât posibil. Așadar, în lucrare se întâlnesc termeni precum
diplomație publică, diplomație culturală, atașat cultural, Iluminism.

11
 Bibliografie

Pentru realizarea acestei cercetări se va porni de la o listă bibliografică de bază,

urmând ca, pe parcurs, să adăugăm şi alte titluri utile acestui proiect. Bibliografia
cuprinde atât surse primare, surse secundare, lucrări generale și speciale, cât şi surse
electronice.

Surse primare

Императрица Екатерина II, О величии России, Москва, ЭКСМО, 2003

REDDAWAY , William Fiddian, Documents of Catherine the Great, Cambridge

University Press, New York, 1931

Россия XVIII столетия в изданиях Больной русской типографии А. И. Герцена и Н.

П. Огарева, Записки Императрицы Екатерины II, Наука, Москва, 1990

Surse secundare

Dicționare și enciclopedii

BERRIDGE, G. R., JAMES, Alan, A dictionary of diplomacy, Palgrave Macmillan, New

York, 2003

ОСИЛОВ, Юрий Сергевич, Большая российская энциклопедия в 30 томах,

Издательство Большая российская энциклопедия, Москва, 2006

Lucrări generale

ASCHER, Abraham, Russia. A Short History, One World Publications, Oxford, 2002;

BLACK, Jeremy, A History of Diplomacy, Reaktion Books, London, 2010

CRONIN, Vincent, Catherine, Empress of all Russias, Random House UK, 1978

12
DUIGNAN, Peter, The Rebirth of the West: The Americanization of the Democratic
World, 1945 – 1958, Rowman & Littlefield Publishers, INC., London, 1992

DE GRUNWALD, Constantin, Trois siècles de diplomatie russe, Calmann-Lévy, Paris,

1945

DIXON, Simon, Catherine the Great, HarperCollins Publisher, New York, 2009

ERICKSON, Carolly, Great Catherine: The life of Catherine the Great, Empress of
Russia, Crown Publishers, New York, 1994

MASSIE, Robert K., Catherine the Great. Portrait of a Woman, Random House
Publishing Group, New York, 2012

MASSIE, Robert K., Peter the Great: His Life and World, Random House Publishing
Group, New York, 2012

ROUNDING, Virginia, Catherine the Great: Love, Sex and power, St. Martin’s Press,
New York, 2006

TROYAT, Henri, Catherine the Great, Translation by Joan Pinkham, Penguin Books,
New York, 1994

WARNES, David, Cronica țarilor ruși, traducere de Ligia Șendrea, Thames and Hudson
Ltd., London, 1999 / Editura M.A.S.T., 2001

КЛЮЧЕВСКИЙ, Василий, Исторические портреты. Деятели исторической

мысли, Москва, 1990

ИВАНОВИЧ, Павленко, Екатерина Великая, Москва, 2003

Lucrări speciale

ЛЫЛОВА, Марина Евгеневна, Внешнеполитическая деятельность императрицы

Екатерины Второй Великой. Автореферат на соискание учёной степени доктора
исторических наук, Москва, 2011

13
 Surse electronice

Ministerul rus al Afacerilor externe http://www.mid.ru

Muzeul Ermitaj http://www.hermitagemuseum.org

14