NOUA ORDINE INTERNAȚIONALĂ – 5.12.

2013

Eșecul securității colective - Liga Națiunilor:

- Slăbiciuni structurale: neparticiparea unor actori importanți (SUA), lipsa unui acord între
membri privind rolul organizației
- Lipsa Statelor Unite a făcut ca Marea Britanie și Franța să aibă cel mai important rol
- Mecanismele au fost blocate de fiecare dată când Marea Britanie și Franța nu au putut
ajunge la un acord în Consiliu (în Consiliu era nevoie de unanimitate în luarea deciziilor,
lucru greu de obținut mai ales în situațiile de criză)
- Pactul era formulat de așa manieră încât membrii aveau libertatea de a respecta sau nu
deciziile și sancțiunile Consiliului
- Liga făcea obligatoriu arbitrajul, dar nu și rezultatul lui. Astfel, statul nemulțumit de
verdict îl putea ignora.
- În anii 1920 au existat tentative de eliminare a unor slăbiciuni:
 Crearea unor mecanisme automate care să dea naștere unor legături directe între
agresiune ți răspunsul Ligii. A fost creat un comitet de juriști, dar acesta a stabilit că
art. 10 nu este suficient de puternic pentru a impune deciziile Ligii.
 Regionalizarea securității colective. Crearea unor pacte colective pentru fiecare
continent. Aceste pacte introduceau și problema dezarmării în sensul în care odată ce
erau semnatare ale acestor pacte, statele erau obligate să se dezarmeze, câștigând, în
schimb, securitate. Aceste inițiative au fost respinse de Marea Britanie, argumentul
fiind că ele dezavantajează puterile cu interese extracontinentale.
 Introducerea prin Protocolul de la Geneva a caracterului de obligativitate pentru
deciziile luate în urma arbitrajului . Marea Britanie s-a opus din nou.

Conferința dezarmării de la Geneva (1932-1934)

- Problema principală o constituia triunghiul Marea Britanie – Franța – Germania:

 Germania voia egalitate în drepturi
 Franța voia întâi securitate, apoi egalitate în drepturi
 Marea Britanie voia dezangajare politică (nu voia să-și asume vreun angajament care
să umple golul de securitate lăsat de dezarmarea Franței) și o dezarmare care să nu-i
afecteze interesele de securitate (aviația de bombardament, tancurile și forțele navale
erau aspecte pe care le considera esențiale pentru securitate)
 Franța a pornit în această conferință cu o problemă de imagine: era principala putere
militară a lumii în viziunea multora, ceea ce însemna că putea face concesii. Ea a
devenit un obstacol tocmai pentru că a refuzat să facă acest lucru. Puterile anglo-
saxone au acuzat-o pe ea de eșecul conferinței.
  Propunerea franceză (planul Tardieu) – să se constituie forţe armate internaţionale,
puse la dispoziţia Societăţii Naţiunilor. Aceste forţe de „poliţie internaţională”
trebuiau să ocupe teritoriile unde ar fi fost posibilă izbucnirea unui conflict armat.
Numai după aceea se putea trece la limitarea înarmărilor. Delegaţiile României,
Poloniei, Cehoslovaciei şi Bulgariei au susţinut, cu unele rezerve, planul francez.
 Propunerea britanică – interzicerea submarinelor şi necesitatea limitării radicale a
forţelor de uscat - a fost respinsă.
 Delegaţia Germaniei a cerut egalitatea deplină a Germaniei cu celelalte ţări în materie
de armament.
 Pierre Laval reușește să subsumeze acordul cu URSS Ligii Națiunilor în sensul că
prevederile acordului se vor aplica doar dacă vor fi acceptate de Ligă. Acordul
sovieto-cehoslovac, la rându său, va depinde de cel dintre Franța și URSS în sensul că
URSS nu va sprijini Cehoslovacia decât dacă și Franța o face.

- În iunie 1934 are loc o tentativă eșuată de Anschluss. Rezultatul este o reorientare a
politicii italiene în sensul francez și britanic.
Politica esternă fascistă:
- În 1922-1935, este una confuză, Italia vrea să fie recunoscută ca mare putere, dar nu
reușește decât să fie văzută drept unul dintre turbulenți.
- În decembrie 1934, Mussolini decide începeterea pregătirilor pentru invadarea Etiopiei
- În ianuarie 1935, Laval discută cu Mussolini și pun bazele legăturii franco-italiene
antigermane
- În iunie 1935, se încheie un acord între Franța și Italia
- Marea Britanie vrea în cazul Etiopiei o soluție nonviolentă și favorabilă Italiei: un stat
independent formal, dar dominat de o forță externă.
- În octombrie 1935, Liga se pronunță pentru sancționarea Italiei și desemnează un comitet
care să stabilească sancțiunile. Membrii Ligii ar vrea să pedepsească Italia, dar nu foarte
mult, și nici să compromită Liga. Paradoxal, sancțiunile nu fac decât să consolideze
regimul lui Mussolini.
- În decembrie 1935, planul Hoare-Laval (Samuel Hoare, Pierre Laval) propune împărțirea
Etiopiei în două: una în care Italia avea drept de colonizare, cealaltă care era chiar
anexată Italiei. Abisinia urma să primească acces la Marea Roșie și alte teritorii. Unul
dintre oficialii francezi ostili planului îl trimite presei, iar Hoare este forțat să
demisioneze.
- La 28 decembrie 1935, Mussolini reneagă acordurile semnate în ianuarie și acordurile
militare cu Franța
- În ianuarie-februarie 1936, Mussolini îl contactează pe Hitler
Criza abisiniană a fost o oportunitate ratată a anglo-francezilor de a învinge Italia, unul
dintre viitorii adversari. Totodată a fost ratată și oportunitatea de a consolida Liga și de a-
i arăta lui Hitler ce se poate întâmpla dacă îi ignoră. Liga a fost complet compromisă.