Mihail Kogălniceanu si Vasile

Alecsandri
MORTU MIHAI
Mihail Kogălniceanu
• Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iași, Moldova – d. 1 iulie 1891, Paris, Franța) a
fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova,
care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a 
Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca 
ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori 
ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți 
intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind
un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului 
Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a
publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica.
• Kogălniceanu a susținut prin propuneri legislative eliminarea rangurilor boierești și 
secularizarea averilor mănăstirești. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o 
moțiune de cenzură, care a declanșat o criză politică care a culminat cu lovitura de stat din
mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate
acestea, Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu domnitorul. După un
deceniu, a pus bazele Partidului Național Liberal, dar mai înainte de asta, a jucat un rol
important în decizia României de a participa la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, război
care a dus la recunoașterea independenței țării. În ultimii ani de viață a fost o figură politică
proeminentă, președinte al Academiei Române și reprezentant al României în relațiile cu 
Franța.
În jurul anului 1843, Kogălniceanu era suspectat de autoritățile din Moldova din cauza entuziasmului său
pentru reformă. În 1844 i s-a revocat dreptul de a ține prelegeri de istorie. În timp ce călătorea în Viena ca
reprezentant secret al opoziției politice moldovene (încercând să se apropie de Metternich și să discute
despre detronarea lui Sturdza) i-a fost suspendat pașaportul.

Kogălniceanu a devenit membru și principal ideolog al Comitetului Revoluționar Moldovenesc Central din
exil.Manifestul său, Dorințele partidei naționale din Moldova (august 1848), era, practic, un proiect
constituțional ce enumera țelurile revoluționarilor români. El contrasta cu cererile anterioare prezentate de
revoluționari lui Sturdza, în care se cerea respectarea strictă a Regulamentului Organic și oprirea
abuzurilor. În cele 10 secțiuni și 120 de articole, manifestul cerea, printre altele, autonomie internă, drepturi
civile și politice, separația puterilor în stat, abolirea privilegiilor boierești, desființarea clăcii și unirea cu Țara
Românească. Referindu-se la acest din urmă ideal, Kogălniceanu a scris că el reprezintă:„cheia bolții, fără
care s-ar prăbuși tot edificiul național”.
În același timp, el a publicat un proiect explicit de constituție, care dezvolta felul în care Dorințele se pot
traduce în realitate. Kogălniceanu a trimis articole și revistei Bucovina, publicație a 
revoluționarilor români din Austria. În ianuarie 1849, o epidemie de holeră l-a obligat să plece în 
Franța republicană, unde și-a continuat activitățile de susținere a revoluției române.
 Vasile Alecsandri
• Vasile Alecsandri a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator
al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România,
personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
• Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848. Mișcarea revoluționară din
Moldova a avut un caracter pașnic (fiind denumită în epocă „revolta poeților”). La 27 martie 1848, la o
întrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iași, a fost
adoptată o petiție în 16 puncte adresată domnitorului Mihail Sturdza, petiție redactată de către Vasile
Alecsandri.
• După înfrângerea mișcării pașoptiste Vasile Alecsandri este exilat. După ce călătorește prin Austria
 și Germania se stabilește la Paris, unde se întâlnește cu alți militanți pașoptiști munteni; din perioada
exilului datează poeziile Adio Moldovei și Sentinela română.
• În mai 1849 pleacă, împreună cu ceilalți exilați, la Brașov, apoi în Bucovina, iar în toamna aceluiași
an, la Paris.
• Scrie primele „cântecele comice” (Șoldan Viteazul, Mama Anghelușa) și câteva scenete comice și
muzicale. Se întoarce în țară în luna decembrie.