NICOLAE IORGA

OPERA ȘI ACTIVITATEA POLITICĂ

Constantinescu ANA MARIA

Cls. a VII-a M
 „RECUNOAȘTEREA POSTERITĂȚII
– UN GIULGIU DE AUR PE TRUPUL
CELUI ASASINAT.”

Nicolae IORGA

Sub semnul propriilor cuvinte prevestitoare s-a derulat întreaga

viață a  istoricului, profesorului universitar, enciclopedistului,
poetului, dramaturgului, criticului literar, gazetarului, publicistului,
omului politic, savantului de renume mondial NICOLAE IORGA.
SCURTĂ BIOGRAFIE
 1871  În noaptea de 5/6 iunie se naşte la Botoşani Nicolae Iorga, fiu al avocatului
Nicu Iorga şi al Zulniei.
 1877  Nicolae Iorga începe cursul primar la şcoala Marchian din Botoşani.
 1881  Termină ciclul primar şi se înscrie la liceul din Botoşani, absolvind aici ciclul
secundar.
 1888 La Liceul Național din Iași, Nicolae Iorga îşi ia bacalaureatul în litere şi
stiinţe, în faţa unei comisii sub preşedinţia rectorului N. Culianu, apoi se înscrie la
Facultatea de litere a Universităţii din Iaşi, secţia istorico-literară.
 1889 Absolvă Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi, cu
diplomă magna cum laude.
 1889–1893 Studiile superioare şi le desăvârşeşte în străinătate, la Înalta Şcoală
de Ştiinţe Politice din Paris (1892), apoi la Berlin şi Leipzig, unde îşi ia doctoratul
în filosofie (1893).
 26 mai 1910 devine Membru titular al Academiei Române.
 1919-1920 Președinte al Adunării Deputaților.
 1931-1932 Președinte al Consiliului de Miniștri.
 1939 Președinte al Senatului României (4 zile).
 27 noiembrie 1940 Nicolae Iorga este asasinat la Strejnic, județul Prahova.
OPERA
Savant de renume mondial, Nicolae Iorga a avut o activitate ştiinţifică prodigioasă,
fiind autorul a 1003 volume, 12755 articole şi studii, 4963 recenzii. A conferenţiat în marile
universităţii ale lumii şi a fost ales membru a zeci de academii şi instituţii specifice de peste
hotare (Paris, Roma, Oxford, Lisabona, Stockholm, Praga, Santiago de Chile etc.). Totodată,
a înfiinţat instituţii româneşti în străinătate, precum Şcoala Română de la Paris, Casa
Română din Veneţia şi altele.
Istoricul Nicolae Iorga a desfășurat o intensă activitate de cercetare în arhive
romanești și străine, rezultând o operă istorică vastă. Aceasta cuprinde numeroase domenii:
monografii de oraşe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerţului, literaturii,
tipăriturilor, a călătorilor în străinătate etc. Amintim câteva din cele mai importante lucrări:
- „Studii şi documente cu privire la istoria românilor”, în 25 volume (1901÷1913);
- „Istoria Imperiului Otoman”, în 5 volume (apărută în limba germană 1908÷1913)
- „Istoria românilor”,  în 10 volume (1936÷1939).
Activitatea de istoric este dublată de cea literară, Nicolae Iorga scriind:
- Poezii (1893);
- Schițe din literatura română, vol. I-II (1893-1894);
- Amintiri din Italia (1895);
- Drame istorice: „Învierea lui Ştefan cel Mare”, „Tudor Vladimirescu”,
„Doamna lui Eremia”, „Sfântul Francisc din Asisi” şi altele;
- Memorialistică: „Oameni cari au fost”, „O viaţă de om, aşa cum a fost”, „Supt
trei regi. Istorie a unei lupte pentru un ideal moral şi naţional”.
 Nicolae Iorga a fost creator de publicaţii ştiinţifice şi culturale și s-a numărat
printre marii gazetari ai vremii sale. Cea mai importantă publicație a sa a fost revista
Sămănătorul, apărută la București între anii 1901 și 1910. Aceasta a jucat un rol
important în viaţa literară a vremii şi a stat la baza înfiinţării curentului ideologic și
literar numit „Semănătorism”. Acest curent, teoretizat de Nicolae Iorga, susţinea prin
intermediul paginilor revistei promovarea valorilor naţionale tradiţionale şi folclorice,
necesitatea culturalizării ţărănimii și alte idei revoluționare.
Publicistul Nicolae Iorga a scris numeroase articole în presa românească, dar și în
publicații din străinătate, afirmându-și astfel și talentul de sociolog și pamfletar.
Amintim următoarele publicații:
- Arhiva;
- Literatura și arta română;
- România jună;
- Epoca;
- Revue critique d’Histoire et de Litterature;
- l’Independance roumaine; s.a.
ACTIVITATEA POLITICĂ
Naţionalist moderat şi apărător al tradiţionalismului rural, Nicolae Iorga a
considerat că trebuie să se implice activ în viaţa socială şi politică a României.
Pe 23 aprilie 1910, împreună cu Alexandru C. Cuza, a fondat Partidul
Naţionalist-Democrat. Acesta era perceput ca o formaţiune personală a mentorului său,
la care au aderat „învăţăcei” ai săi. Iorga însuşi, întrebat ce reprezintă formaţiunea sa
politică, a răspuns: „Paltonul, pălăria şi bastonul meu sunt partidul”!
Un accent deosebit se punea pe culturalizarea maselor şi pe factorul moral,
considerat de Nicolae Iorga ca decisiv pentru evoluţia României. În programul
partidului erau înscrise deziderate ca exproprierea tuturor moşiilor mai mari de 100 de
hectare, impozit progresiv pe venit, descentralizarea administrativă, lărgirea dreptului
de vot şi asupra femeilor, etc.
După Marea Unire, Iorga a avut o contribuţie importantă la formarea Blocului
Parlamentar, pe 25 noiembrie 1919, fiind numit Președinte al Adunării Deputaților.
Între 1920 și 1926 Partidul Naționalist-Democrat a suferit scindări, fuziuni
temporare, până când savantul român şi-a reînfiinţat vechea formaţiune, sub denumirea
de Partidul Naţional. Această hotărâre n-a fost urmată de o activitate politică şi
organizatorică corespunzătoare, astfel încât partidul său a rămas o organizaţie politică
minoră.
 Decepţionat de activitatea partidelor politice care s-au perindat la cârma ţării,
animat de convingeri şi sentimente monarhice, Nicolae Iorga s-a lăsat angrenat în
manevrele regelui Carol al II-lea pentru instaurarea unui regim care să se situeze
deasupra partidelor politice.
Regele dorea formarea unui guvern de „uniune naţională”, cu membri din cercul
său apropiat, pe care să îi poată controla uşor. Profitând de criza politică, Carol l-a
desemnat prim-ministru pe Nicolae Iorga pe 18 aprilie 1931, deoarece savantul se
bucura de un prestigiu ireproşabil în ochii opiniei publice şi în străinătate, ceea ce
constituia o „perdea de fum” pentru restul clasei politice. În fapt, regele deţinea puterea
indirectă, iar Constantin Argetoianu, din funcţia de ministru al Internelor, s-a ocupat de
manevrele de culise pentru a asigura succesul guvernului în alegeri.
În vremea respectivă se spunea cu ironie că „Nicolae Iorga este prim-ministru în
guvernul Argetoianu”.
Realitatea de la guvernare s-a dovedit însă neîndurătoare cu marele om de
cultură, într-un moment în care criza mondială ajunsese într-un punct culminant.e
Pe 31 mai 1932, Nicolae Iorga a pus capăt tristei sale experienţe depunându-şi
mandatul de prim-ministru.
Din septembrie 1932 formaţiunea sa politică şi-a reluat denumirea iniţială de
Partidul Naţionalist-Democrat.
 După această tristă experienţă, Iorga a acţionat pentru educaţia morală, politică şi
culturală a poporului român. A desfăşurat o energică luptă împotriva violenţei de pe
scena politică, în special împotriva Gărzii de Fier (legionarilor).
Nicolae Iorga a susținut monarhia, fiind pentru scurte perioade de timp ministru
și Președinte al Senatului, numit de regele Carol al II-lea.
După abdicarea regelui Carol al II-lea și venirea la guvernare a legionarilor, în
septembrie 1940, aceștia au pornit acțiuni de răzbunare asupra personalităților vremii
care s-au opus vehement Mișcării Legionare.
Printre oamenii politici asasinați în toamna anului 1940 a fost și Nicolae Iorga.

Personalitate marcantă a culturii noastre naţionale, despre Nicolae Iorga nu se

poate vorbi decât la superlativ despre grandioasele sale înfăptuiri, însă în politică s-a
dovedit că nu sunt îndeajuns corectitudinea, entuziasmul şi credibilitatea personală. El
nu a fost un doctrinar sau ideolog politic. N-a fost preocupat în alcătuirea unor
programe de guvernare, ale căror idei să înflăcăreze şi să coaguleze forţele unui popor.
Realitatea politică şi socială a acelei epoci s-a dovedit implacabilă cu personalitatea
savantului, astfel că a sfârşit nedrept şi tragic, ciuruit de gloanţe, la margine de drum,
într-o societate care nu a înţeles să aprecieze şi să respecte valorile sale.