Redacteaza un eseu de minim 200 de cuvinte, in care sa prezinti opera”La Hanul

lui Manjoala” de I.L.Caragiale, facand o analogie cu ecranizarea cartii”Hanul

dintre dealuri”(1988)
Creatia literara”La Hanul lui Manjoala” scrisa de Ion Luca Caragiale este una dintre cele
mai cunoscute opere ale sale, fiind considerata un exemplu deosebit de valoros al genului
fantastic.

Fantasticul este caracterizat prin prezenta unor elemente supranaturale sau paranormale
intr-un context realist. Acesta creeaza iluzia unui univers posibil, dar nu neaparat real, in care
elementele fantastice se imbina cu realitatea.

In nuvela,, La hanul lui Mânjoală’’, fantasticul apare ca o ruptură în ordinea firească a

întâmplării şi implică prezenţa diavolului. De pilda, asezandu-se la masa si dorind sa se inchine,
tanarul observa cu uimire faptul ca odaia este lipsita de icoane, iar cucoana ii spune ca acestea nu
ar folosi la nimic:,, – Dă-le focului de icoane! d-abia prăsesc cari și păduchi de lemn...’’.
Drumetul isi face totusi cruce, dupa obicei, si atunci usa se tranteste brusc. De asemenea, ochii
femeii apar permanent in replica lui Fanica: “-Strașnici ochi ai, cocoană Marghioalo!”. Privirea
hangitei este, de fapt, o maniera de a stapani a personajului, o prima forma a ispitirii si a vrajirii.
Toate aceste lucruri fac din han un spatiu neobisnuit, apartinand Infernului.

Ecranizarea “Hanul dintre dealuri” regizata de Cristiana Nicolae se bazeaza pe aceeasi

tematica a operei lui Caragiale. Aceasta pastreaza elementele fantastice din poveste, aducand o
perspectiva diferita asupra personajelor si a evenimentelor care se petrec.

Astfel, prin intermediul ecranizarii, putem observa modul cum personajele si mediul
inconjurator sunt transpuse intr-o lume vizuala, iar ceea ce este sugestiv in textul original devine
explicit prin intermediul imaginilor. De exemplu, La Hanul lui Mânjoală, tânărul are o revelație
în momentul în care se concentrează asupra detaliilor din planurile apropiate, care îi dezvăluie
farmecul subtil al portretelor și sugestivele detalii vizual-sonore ale vieții de la han, precum
văpaia din ochii frumoasei hangițe, glasul ei galoș, râsul provocator și gestul tandru cu care
mângâie ieduțul, care sugerează o intimitate specială. Aceste lucruri sunt bine evidentiate in film,
reușind să capteze atenția spectatorului.

In concluzie, atat povestirea”La Hanul lui Manjoala” de Ion Luca Caragiale, cat si
ecranizarea”Hanul dintre dealuri” reprezinta exemple perfecte ale modului in care un autor
talentat poate crea o lume fantastica, plina de mistere si suspans. Prin analogie, putem spune ca
filmul reuseste sa redea cu succes elementele fantastice ale povestii originale, oferind astfel o
experienta de neuitat spectatorilor care isi doresc sa patrunda intr o lume plina de mister si
supranatural.