MARI BATALII ALE PRIMULUI RAZBOI MONDIAL

1.  Bătălia de la Somme, locul unde au murit peste 1 milion de oameni

A fost un carnagiu cum istoria nu mai văzuse până atunci. Marele Război avea să se
transforme odată cu Bătălia de la Somme în marele măcel. Peste un milion de soldați, de
ambele tabere, și-au pierdut viața în cele patru luni cât a durat lupta murind doar pentru
a cuceri câteva hectare de pământ.

Bătălia de pe Somme s-a desfășurat între 1 iulie și 1 noiembrie 1916, fiind considerată
una dintre cele mai mari bătălii din Primul Război Mondial și cea mai sângeroasă ciocnire
dintre două tabere beligerante din istorie. Numai în prima zi de atac, britanicii au
pierdut 57.000 de oameni, iar până la sfârșitul campaniei militare, Aliații și Puterile
Centrale au pierdut laolaltă peste 1, 5 milioane de soldați.

Dezastrul militar suferit de englezi nu s-a datorat neapărat numai superiorității armatei
germane, dar în special incompetenței generalilor care și-au trimis val după val soldații
la moarte sigură în bătaia mitralierelor. Francezii au reușit în schimb să avanseze
progresiv pe front mult mai bine decât britanicii și cu mult mai puține pierderi. Numărul
soldaților britanici uciși la Somme depășește totalul celor omorâți în Războiul Crimeei,
Burilor și-n cel Coreean la un loc. Francezii, care au avut și mai puține divizii, au pierdut
în jur de 2.000 de soldați. Până la sfârșitul ofensivei au fost uciși 420.000 de englezi,
200.000 de francezi și 465.000 de germani, dar în cazul lor cifrele sunt încă incerte.

Pentru a ne face o idee despre cât de dezastruoasă a fost situația britanicilor, este bine
să amintim de Regimentul I Newfoundland, care a fost anihilat în doar 30 de minute în
apropiere de satul Beaumont Hamel – au murit 700 din cei 800 de militari.

La începutul anului 1916, Franța a propus o ofensivă franco-britanică de-a lungul râului
Somme. Din cauza evenimentelor care au decurs la Verdun, englezii au fost nevoiți să-și
asume rolul major în atacul de pe Somme. Astfel, pe 1 iulie 1916, armata a atacat flancul
de nord al râului cu 14 divizii, în timp ce francezii au ales partea mediană și pe cea sudică
folosind cinci divizii. Pentru apărare, germanii au mobilizat șapte divizii. Atacul englez a
fost planificat de Douglas Haig și Henry Eawlinson, numai că aceștia au propus două
stiluri diferite de luptă, astfel că planul a fost încă de la început sortit eșecului, neavând
destulă coordonare.

Soldați britanici cu măști de gaze, pregătiți să tragă cu
o mitralieră Vickers
Strategia Generalului Haig a fost să înceapă
cu un bombardament timp de opt zile cu
scopul de a distruge toate cuiburile de
mitraliere germane. După aceea, Generalul
Rawlinson avea să avanseze cu Divizia a IV-a
către Bapaume, alături de Divizia a III-a a
Gen. Allenby. Între timp, francezii, conduși de
Generalul Fayolle urmu să atace în suful
râului. Pe hârtie planul părea că va funcționa,
dar în realitate bătălia s-a desfășurat cât se
poate de nefavorabil pentru Aliați.
1 iulie 1916-dezorientare într-un tranșeu german în timpul ofensivei franceze

Artileria englezilor nu a fost suficientă pentru a înlătura barierele din sârmă ghimpată ale
germanilor, încetinindu-i pe soldați și fiind astfel ținte sigure în fața mitralierelor germane care
doar îi așteptau și-i ocheau. Iar aceasta nu era decât prima linie de apărare. Francezii au fost
mai eficienți deoarece aveau experiență acumulată în bătălia de la Verdun și dispuneau de
artilerie mai grea;au preferat să atace în papura de pe maluri, câștigând astfel mai mult teren și
suferind mai puține pierderi.
2. Bătălia de la Cambrai (1917)
Luptată de la 20 noiembrie până la 4 decembrie în 1917, bătălia de la Cambrai din nordul
Franței între britanici și germani a marcat prima dată când tancurile de luptă au fost folosite pe
scară largă în luptă. Utilizarea rezervoarelor a fost combinată cu puterea aerului și cu artileria
grea. Cele nouăzeci de divizii britanice asamblate au avut despre tancurile 476 din care 324 se
luptau cu tancurile, restul vehiculelor de aprovizionare și de service. Bătălia a început în zorii
zilei de 20 noiembrie 1917, când Armata a treia britanică a lansat un atac care vizează germanii
spre Cambrai. Inițial, opt divizii britanice au atacat trei divizii germane prin surprindere și au
luat prizonieri 7500. A treia armată comandată de generalul Julian Byng a atacat linia defensivă
germană Hindenburg, pentru a diminua presiunea asupra forțelor franceze. Deși britanicii au
câștigat la început, au fost depășiți de contra-atacurile germane, în parte datorită vremii
nefavorabile.

Forțele britanice au avansat mile 5 și au luat o serie de sate. Dar, până la sfârșitul primei zile,
peste jumătate din tancurile britanice au fost distruse. Acest lucru a încetinit progresul britanic,
chiar dacă lupta s-a intensificat. Pe 28 octombrie britanicii au ajuns pe creasta Bourlon Ridge.
Dar două zile mai târziu, forțele germane au lansat o contra-ofensivă folosind artilerie grea și
folosind tactici de infanterie. Aceasta a făcut ca armata britanică să se retragă capturând numai
satele Havrincourt, Ribécourt și Flesquières, potrivit Muzeului Imperial de Război. Bătălia de la
Cambrai a deschis calea pentru utilizarea tactici sofisticate de arme și război blindat în anii care
au urmat. Atât germanul, cât și britanicii au avut fiecare câte un accident de aproximativ
45,000.
3. Bătălia de la Caporetta (toamna lui 1917)
De asemenea, numită 1 12-a batalie a lui Isonzo, bătălia de la Caporetta a văzut că forțele
austro-ungare și germane pătrund în apărarea italiană din nordul Isonzo după ce au surprins
soldații italieni. Înfrângerea italiană a dus la demiterea lui Luigi Cadorna în funcția de șef al
Statului Major și la o schimbare a guvernului. Atunci când Austria și aliații maghiari s-au
confruntat cu prăbușirea la Gorizia după bătălia 11 din Isonzo condusă de Cadorna,
comandantul lor, Arz von Straussenberg, a căutat ajutor de la Trei Comandament Suprem al
Germaniei condus de Paul Von Hindenbrug și de Erich Ludendorff pentru o operațiune
combinată. Când Cadorna, prin dezertorii și recunoașterea aeriană, a aflat de implicarea
Germaniei, a declanșat propriile sale atacuri la mijlocul lunii septembrie 1917 și și-a asumat o
poziție defensivă. Șase divizii germane, sub comanda lui Otto vob Below, au completat cea de-a
treia divizie nouă a armatei austriece.

Germanii au ales o linie cu kilometri 25 în fața Caporettei, la nord de Gorizia de-a lungul orașului
Isonzo, ca punct preferat de atac în care italienii erau slabi pentru ofensiva combinată.
Comandantul italian Luigi Capello a fost obligat să pregătească o linie defensivă, dar și-a masat
trupele pentru a ataca flancul sudic al armatei lui Von Below, la est de Gorizia. La 2 dimineața
pe data de 24 octombrie, 1917 la Tolmino, forțele combinate austriece, maghiare și germane au
atacat și au surprins italienii. Asaltul a izbucnit imediat prin liniile a doua armate italiene. Până
la sfârșitul zilei, forțele germane, austriece și ungare au avansat kilometri 25, au încălcat liniile
italiene folosind grenade și flăcări de sânge și au adoptat tactici de infiltrare. Sub atacurile de la
râul Tagliamento a fost pusă în pericol o mare parte a forțelor italiene care au condus la
recomandarea retragerii de către Capello, dar a fost respinsă de Cadorna. Cadorna a făcut
majoritatea forțelor italiene să traverseze râul, care a durat patru zile, culminând cu ziua de 30
octombrie, 1917. Livrările pentru austrieci, maghiari și germani începuseră să fie epuizați și nu
puteau lansa o nouă ofensivă. Ca urmare, Cadorna a ordonat forțelor italiene să se retragă la
râul Piave. Italienii au suferit pierderi 300,000 din care 90% erau prizonieri. În consecință,
Cadorna a fost demis și Mareșalul Armando Diaz la înlocuit. Un nou prim-ministru Vittorio
Orlando și-a asumat funcția și l-au înlocuit pe fostul președinte Paolo Boselli.

Surse: www.historia.ro, www.ripleybelieves.com, www.google.com