REVOLUTIILE BURGHEZE MODERNE SI PARTICULARITATILE LOR

Engleză, americană, franceză

Revolutiile burgheze din Europa si razboiul de independenta al coloniilor

engleze din America de la sfarsitul secolului al XVIII-lea marcheaza inceputul
civilizatiei moderne in aceste zone ale globului. Cauzele revolutiilor din epoca moderna
erau complexe sub aspect economic si politic, urmarind in ultima instanta sa puna de
acord legislatia statului privind organizarea productiei si institutiilor administrative cu
noile capacitati productive dezvoltate in secolele XVI - XVII de fortele sociale
interesate de progresul economic. Evident, burgheziile nationale din tarile occidentale
detineau la inceputul secolului al XVII-lea puterea economica in societate, depasind
ponderea nobilimii care se dovedea refractara intereselor economice si politice ale noii
burghezii. Interesele economice si dinamismul noii clase sociale vizau in cadrul
revolutiei cucerirea puterii politice de catre burghezie, o conditie esentiala a promovarii
liberalismului ca principiu de organizare si valoare sociala indispensabile civilizatiei
moderne. In cadrul acestui proces revolutionar burghezia, in colaborare cu aliatii ei
sociali, si-a asigurat rolul principal in organizarea, conducerea si desfasurarea
revolutiei.

Revolutiile din epoca moderna, dincolo de cauzele comune care le-au determinat,
prezinta particularitati specifice, diferite de la o tara la alta, in raport de traditiile
istorice, de nivelul dezvoltarii economice si culturale, inclusiv de capacitatea
organizatorica a burgheziilor nationale din tarile respective.

Procesul de reinnoire revolutionara in Europa s-a declansat la mijlocul secolului

al XVII-lea in conditiile luptei pentru independenta purtata de burghezia din Tarile de
Jos, impotriva Spaniei. Forma initiala a revolutiei burgheze care marcheaza inceputul
epocii moderne s-a produs insa in Anglia, tara in care initiativa individuala ca expresie
a liberalismului economic avea o traditie indelungata, desi la mijlocul secolului al
XVII-lea societatea engleza era in proportie de 4/5 de tip agrar. Cu toate acestea, dupa
descoperirea Americii si a largii deschideri a marilor cai de navigatie oceanica, Anglia
devine prin pozitia sa geografica centrul nodal al intersectarii legaturilor maritime
dintre Europa si Lumea Noua. In conditiile decaderii comertului cu spatiul Orientului si
al expansiunii otomane in bazinul Mediteranei, englezii vor profita si actiona in mod
pragmatic pentru a dezvolta un comert infloritor transatlantic. Totodata, Anglia reusise
sa valorifice consecintele Renasterii si Reformei in ceea ce priveste progresele
cunoasterii stiintifice si ale realizarilor tehnice moderne, corespunzator traditiilor si
spiritului intreprinzator al englezilor de afirmare libera a individualitatii.

Liberalismul economic isi gasea sustinerea si pe plan politic in celebra Magna

Charta Libertatum semnata in 1215 de regele Ioan fără de Țară, prin care anumite
prerogative ale regelui erau limitate, stabilind in acelasi timp unele privilegii
orasenilor alaturi de clerici si nobili. In plina epoca feudala, comparativ cu alte tari, in
Anglia Charta a fost in masura sa stavileasca pretentiile de fiscalitate ale regelui,
garantand libertatea de actiune a oraselor de a-si organiza comertul liber de ingradirile
vamale ale seniorilor feudali. A. Toynbee considera ca, “In Anglia, spre deosebire de
ceea ce s-a petrecut in Franta si in Spania, dezvoltarea monarhiei autocratice a
constituit o provocare care a prilejuit o riposta eficienta” 1[1] din partea unui corp
politic de traditie al crestinatatii occidentale - Parlamentul in care regele si starile
regatului discutau plangerile supusilor si taxele fiscale.

Trecerea de la structurile economice si politice medievale la noile structuri moderne ale societatii
engleze au fost realizate la scara nationala datorita unor factori specifici pe care Toynbee ii leaga de
faurirea unitatii nationale (a pietei nationale inaintea tarilor continentale, de rolul Londrei ca centru
economic si comercial si de regimul parlamentar, favorabil industrialismului pe plan economic si
democratizarii sistemului politic englezesc.

Cercetatorii care au analizat cauzele si desfasurarea revolutiei burgheze din

Anglia evidentiaza urmatoarele particularitati specifice:

1. Dezvoltarea economica a societatii engleze era de mult influentata de

aspiratiile de castig in afacerile pe care le promova tanara burghezie si noua nobilime
interesata la randul ei de activitati proprii acumularii capitaliste. Prima trasatura
specifica revolutiei burgheze din Anglia este determinata de alianta intre burghezie si
noua nobilime ale caror interese economice erau obstructionate de legislatia promovata
de structurile politice absolutiste ale dinastiei Stuartilor la inceputurile secolului al
XVII-lea.

2. Revolutia engleza a imbracat pe plan ideologic o forma religioasa, ca o

particularitate a actiunii Bisericii anglicane de puritanism (“purificare”) fata de
ramasitele catolice incompatibile cu protestatismul englezesc. In cadrul Bisericii
anglicane s-au confruntat adeptii conservatori (presbiteranienii) ai organizarii unitare
a bisericii pe principii calvine prin care episcopiile si parohiile sa fie incredintate unor
consilii mixte, formate de pastori si laici alesi si independentii care atribuiau
conducerea acestora comunitatilor locale, fara nici o ierarhie ecleziastica.

3. Conflictul principal in revolutia din Anglia a imbracat, in prima faza, forma

opozitiei dintre rege si parlament, care ulterior a degenerat intr-un razboi civil (1642 -
1648) dintre armata regala si noua armata bine organizata si condusa motivat de
reprezentantii burgheziei in Parlament, in frunte cu Oliver Cromwell. Victoria
revolutiei s-a incheiat cu infrangerea armatei regale, decapitarea regelui Carol I (1649)
si instaurarea unui regim republican, de fapt o dictatura militara (Protectorat) condus de
Lord Protectorul O. Cromwell. El a luat masuri economice in favoarea burgheziei,
precum “Actul de navigatie” (1651) care proteja interesele negustorilor si armatorilor
englezi in cadrul comertului maritim.

4. Moartea subita a lui O. Cromwell (1658) determina Parlamentul sa

reinstaureze dinastia Stuartilor, acestia vor incerca sa revina la forma absolutismului
anterior, ceea ce explica caracterul nedesavarsit al revolutiei engleze.

1
 In timpul restauratiei lui Carol al II-lea (1660 - 1685) se adopta Habeas Corpus
Act (1679) prin care se pun bazele libertatilor individuale si ale constitutionalismului
modern in Anglia. Acest document stabilea ca nici o persoana nu poate fi arestata decat
prin emiterea unei ordonante judecatoresti scrise, iar motivele arestarii trebuiau
comunicate inculpatului in termen de 24 ore, nerespectarea acestor conditii conducea
automat la punerea in libertate a persoanei arestate. Test Act interzicea accesul
catolicilor în funcții. Încălcarea celui din urmă de Iacob II Stuart va conduce la
”revolutia glorioasă”.

Parlamentul va înlătura tentativa regelui Iacob al II-lea spre absolutism prin

chemarea la tronul Angliei in 1688 a lui Wilhelm de Orania (conducătorul Olandei) pe
care il determina sa semneze respectarea libertatilor prevazute in “Declaratia
drepturilor”. In istoria Angliei acest eveniment din 1688 este cunoscut si apreciat drept
“revolutia glorioasa”, care reprezenta prologul revolutiei engleze. In anul 1688,
burghezia si nobilimea din Parlament realizeaza compromisul politic prin instituirea
monarhiei constitutionale, ca forma specifica a sistemului politic care consacra pe
plan istoric inceputul democratiei moderne legata de functionarea regimului
parlamentar britanic. Se adevereau cuvintele invatatului Th. Smith dupa care “Puterea
cea mai inalta si cea mai absoluta a regatului Angliei o constituie Parlamentul, caci
orice englez e presupus a fi prezent acolo in persoana sau prin mandat, de la print si
pana la cel mai umil ins din Anglia, astfel incat consimtamantul parlamentului este
considerat a fi consimtamantul tuturor”.2[2] Se aplica principiul:”Regele conduce, dar
nu guvernează!” – preluat în secolele următoare de toate monarhiile constituționale ale
lumii

Ca și alte documente revoluționare din secolul XVIII – Declarația Drepturilor

evidenția drepturi și libertăți cetățenești care nu puteau fi atinse ” nici măcar de rege!”.

Institutiile politice consacrate de “revolutia glorioasa” gaseau temeiurile teoretice

fundamentate in “Tratat asupra guvernarii civile”, a lui J. Locke, reprezentantul
whigilor si sustinatorul libertatii si proprietatii, a separarii puterilor in stat si a
rezistentei supusilor fata de putere.

Noul regim parlamentar din Anglia realiza, din punct de vedere structural si functional
principiul separarii puterilor in stat, reprezentate de Parlament (legislativa); Guvern (executiva) si
Justitia (judecatoreasca). Traditia Parlamentului britanic bicameral (Camera Lorzilor si Camera
Comunelor) continua pe un plan superior puterea legislativa si pentru prima data are dreptul de a alege
si controla guvernul. Rolul principal este jucat de Camera Comunelor, unde deputatii erau alesi, pana in
1832, prin votul bazat pe cens, de care beneficiau doar 2% din cetatenii cu drept de vot. La mijlocul
secolului al XIX-lea, sistemul electoral din Anglia a devenit un model de organizare politica adecvata
realizarii intereselor economice si politice reprezentate de cele doua partide: Liberal si Conservator.
Viata politica din Anglia a impus sistemul bipartidist care si-a dovedit si-si dovedeste si in prezent
eficienta actului de guvernare democratica prin realizarea asa-zisei “rotative” politice dintre
conservatori si laburisti.

2
 *

Razboiul de independenta a celor 13 colonii engleze din America de Nord a

reprezentat o alta forma de revolutie moderna care a condus la inlaturarea dominatiei
metropolei, dat fiind ca in aceste colonii nu se structurase si n-au existat relatii sociale
de tip feudal. Majoritatea colonistilor englezi emigrasera in America dupa revolutia
engleza de la mijlocul secolului al XVII-lea, unde instaurasera noi relatii sociale
corespunzator mentalitatilor burgheze ce se afirmau riguros pe pamantul roditor al
“Lumii Noi”.

Liberalismul economic si politic in coloniile engleze din America era impiedicat

de interesele burgheziei din metropola si de cele ale Coroanei britanice care urmareau
sa obtina profituri maxime din coloniile lor, mentinandu-le prin sistemul legislativ,
dependente pe toate planurile. Resursele naturale si industriile aparute au asigurat
dezvoltarea economica a coloniilor si afirmarea tinerei burghezii americane care
devenise in prima jumatate a secolului al XVIII-lea un concurent puternic pentru
burghezia engleza. Fireste, intre coloniile engleze din America existau mari
diferentieri pe plan economic, administrativ si juridic, si ca urmare a fondatorilor care
le-au infiintat, mergand de la cele create de statul britanic, de diverse persoane private
si societati comerciale (Ex. Statul New York) pana la comunitati religioase etc. De
asemenea, o mare diferentiere se crease intre coloniile din Nord si cele din Sud in ciuda
faptului ca noua zecimi din populatie era ocupata in agricultura. In timp ce colonistii din
Sud, detinatori ai marilor plantatii de bumbac, erau favorabili intereselor metropolei
(loialistii), cei din coloniile de Nord, unde se dezvolta o industrie puternica, mai ales
textila, care intrase in concurenta cu cea din Anglia, manifestau interese reale de
independenta. Pe fondul restrictiilor impuse de Anglia in secolul al XVIII-lea cu privire
la exportul unor produse industriale si a altor masuri legislative pe care Parlamentul de
la Londra le lua fara consultarea reprezentantilor din colonii a determinat, treptat,
realizarea unitatii actiunii tuturor colonistilor englezi din America fata de Coroana
britanica.

Expresia politica a caracterului unitar al actiunii cetatenilor din cele 13 colonii

engleze s-a manifestat in convocarea Congresului de la Philadelphia din 1774.
Conflictul dintre metropola engleza si coloniile din America capata, incepand cu anul
1775, forma violenta a ciocnirilor armate care se transforma ulterior intr-un razboi de
independenta. Radicalizarea pozitiei colonistilor fata de metropola a fost intretinuta cu
energie de diferite societati si asociatii civile ('Fiii libertatii', 'Fiicele libertatii' etc.),
actiune finalizata prin adoptarea 'Declaratiei de independenta' din 4 iulie 1776,
devenita ulterior ziua nationala a S.U.A. 'Declaratia de independenta' redactata de
Jefferson, unul din parintii Constitutiei americane, facea un amplu rechizitoriu politicii
coloniale engleze si justifica cu argumente suveranitatea poporului american. Declaratia
formula principalele drepturi si libertati fundamentale ale oamenilor (la viata, libertate,
proprietate si nazuinta spre fericire), mentinand insa sclavia pentru negrii, la presiunea
marilor plantatori de bumbac.
 'Declaratia de independenta' a avut un puternic rasunet in intreaga America si in
Europa, determinand multi voluntari sa vina sa lupte alaturi de colonisti impotriva
armatei engleze. Desi Anglia dispunea de armata instruita si colonistii se bazau pe
voluntari, motivati, care si-au intarit moralul de lupta o data cu numirea lui George
Washington in fruntea armatei care s-a dovedit a fi un bun strateg si comandant.

In 1777 la Saratoga pe campul de lupta se inregistreaza prima victorie a revolutionarilor americani

sustinuta pe plan international de Franta si apoi de Spania si Olanda. Triumful victoriei americanilor in
lupta pentru independenta se realizeaza de abia in 1781 la Yorktawn, atunci independenta va fi
consfintita de tratatul de la Versailles (1783) si recunoscuta de Anglia pentru fostele ei colonii din
Nordul Americii.

Dupa cucerirea independentei, in fata tinerei natiuni au stat probleme complexe

de ordin social si politic, rezolvate cu pricepere de personalitatile societatii americane.
Acestea au reusit sa organizeze statal o puternica republica federativa - Statele Unite
ale Americii, formata atunci din 13 state care au ajuns astazi la 50, plus un district
federal - Columbia (D.C.), unde se afla capitala Washington. La baza organizarii S.U.A.
se afla principiile Constitutiei aprobata in 1787.

Comparativ cu alte republici, Constitutia americana atribuie puterea executiva

presedintelui, ales pe 4 ani, care in acelasi timp este sef de stat si de guvern, precum si
comandant militar suprem. Puterea legislativa este detinuta de Congres format din
Camera Reprezentantilor unde deputatii sunt alesi proportional cu populatia fiecarui
stat si Senatul, unde fiecare sat alege doi senatori. Puterea judecatoreasca este detinuta
de Curtea Suprema. Initial, dreptul la vot era pe baza de cens, astfel ca la cca. 3
milioane de locuitori albi doar 120.000 beneficiau de acest drept, in conditiile in care
sclavia nu fusese abolita. Ulterior Constitutia S.U.A. a fost completata cu mai multe
amendamente determinate de evolutia democratica a societatii americane din 1787
pana in prezent.(până azi, 23 de amendamente)

Forma clasica de revolutie in epoca moderna a reprezentat-o Marea Revolutie

Franceza din 1789, deosebita de cea engleza si americana prin structura si evolutia
istorica tipic feudala a societatii franceze, in care ierarhizarea sociala cunoscuse cele
mai rigide aspecte. In pragul revolutiei, nobilimea franceza aparea in fata majoritatii
populatiei ca o categorie inchisa si beneficiara a unor privilegii sociale pe care le
sprijinea monarhia si biserica. De asemenea, politica de centralizare promovata de-a
lungul Evului Mediu de regalitate, a determinat ca statul francez sa cunoasca treapta
cea mai inalta a absolutismului monarhic, intruchipat de Ludovic al XIV-lea (1643 -
1715). Structura societatii franceze la sfarsitul secolului al XVIII-lea era divizata pe 3
stari, dupa cum urmeaza: I clerul si II nobilimea - stari privilegiate si starea a III-a in
care erau cuprinse burghezia, taranimea si saracimea - categorii sociale care se
delimitau in mod radical in sfera idealului politic fata de starile privilegiate.

Structurile social-politice, valorile culturale si atitudinile mentale specifice

epocii clasice se modifica treptat in 'Secolul Luminilor' dand nastere unei civilizatii noi
mult imbogatita si diversificata sub aspect cantitativ si calitativ care se va prelungi in
Rasaritul european pana la mijlocul secolului al XIX-lea. Secolul Luminilor realiza
trecerea de la Mica la Marea Europa3[3] prin largirea spatiului european de recuperare
a crestinatatii orientale, prin infrangerea turcilor (1683, la Viena) si asimilarea
spiritului iluminist de popoarele din estul continentului. In acest secol Europa cunoaste
transformari profunde determinate de cresterea demografica si de dezvoltarea
economica favorizata de consecintele revolutiei industriale si agricole, de noua gandire
social-politica cu privire la conducerea statala si organizarea societatii.

In acest context social-politic, revolutia burgheza din Franta declansata in 1789

s-a impus ca expresia clasica a revolutiilor din epoca moderna prin unele particularitati
specifice:

1. Forta economica a burgheziei franceze a fost amplificata pe plan politic in

secolul al XVIII-lea de o sustinuta activitate de propaganda menita sa atraga sprijinul
celorlalte categorii ale starii a treia, interesate in schimbarea vechiului regim
absolutist;

2. Decaderea economica si viata parazitara a nobilimii, cheltuielile enorme si

luxul de la curtea regala agravasera situatia financiara a statului in preajma revolutiei,
la care se adaugase infrangerile militare si pierderea coloniilor din India si Canada in
favoarea Angliei;

3. In pragul revolutiei se accentuase contradictiile din cadrul categoriilor

privilegiate, astfel clerul de jos si mica nobilime lupta alaturi de starea a III-a impotriva
clerului inalt si a marii nobilimi, care la randul lor erau lezate pe plan politic de
absolutismul manifestat de Ludovic al XVI-lea (1774 - 1792);

4. Pe fondul nemultumirii generale si a crizei financiare, regele a fost nevoit sa

convoace la 5 mai 1789, dupa 175 de ani, Adunarea Starilor Generale in cadrul careia
reprezentantii Stării a treia au reusit sa transforme aceasta forma medievala intr-o
Adunare Nationala care va deveni apoi Adunarea Nationala Constituanta menita sa
instaureze in Franta un regim parlamentar pe baza unei constitutii moderne;

5. Incercarea regelui de dizolvare a Adunarii Constituante s-a lovit de actiunea

hotarata a populatiei, mai ales a parizienilor organizati in Garda Nationala, dotata cu
arme confiscate sau de la muzeul de istorie, care a reusit sa demoleze la 14 iulie 1789
simbolul absolutismului reprezentat de Bastilia, transformata de rege in inchisoare
pentru opozantii regimului;

6. Adunarea Constituanta decreteaza desfiintarea privilegiilor feudale si stabilirea

organizarii sociale pe noi principii prevazute in 'Declaratia drepturilor omului si ale
cetateanului' (26 august 1789). Pornind de la postulatul ca 'toti oamenii se nasc si
raman liberi si egali in drepturi', aceasta Declaratie stabilea ca scop al oricarei societati
asigurarea drepturilor naturale si imprescriptibile ale omului (libertatea, proprietatea si
3
rezistenta in fata opresiunii). Aceste drepturi reflectau ideile filosofilor din secolul
'luminilor' si conceptia social-politica a burgheziei franceze precum si actiunea
“cluburilor revolutionare” din Paris, implicate total in procesul revolutionar de
organizare a noii societati;

7. Legiferarea noii constitutii din 1791 transforma Franta intr-o monarhie

constitutionala bazata pe principiile 'Declaratiei drepturilor', pe separarea puterilor
(legislativa, executiva si judecatoreasca), pe organizarea administrativa unitara a
teritoriului format din 83 departamente, subdivizate la randul lor, in districte, cantoane
si comune, iar pe plan politic al dreptului la vot, cetatenii erau impartiti dupa avere in
activi si pasivi, evident ultimii erau lipsiti de acest drept;

8. Intreaga transformare revolutionara a societatii franceze s-a realizat pe fondul

unor puternice conflicte interne si externe, generate de opozitia inversunata a nobilimii
si a regelui care solicitau sprijinul monarhiilor straine, fapt ce a determinat guvernul
revolutionar sa declare razboi Austriei ajutata ulterior de Prusia. In urma victoriei de la
Valmy (20 sept. 1792) puterea a fost preluata de 'Conventia Nationala', adunare
unicamerala, care peste o zi proclama Republica, prima in succesiunea istorica a
celor cinci republici ale Frantei pana in prezent;

9. In activitatea Conventiei Nationale de conducere a statului de la 20 septembrie

1792 pana la 26 octombrie 1795, distingem trei perioade, in functie de rolul cercurilor
conducatoare. Astfel, in prima perioada, reprezentantii marii burghezii (girondinii) au
avut rolul conducator, dorind o republica care sa garanteze proprietatea, liberul schimb
si drepturile cetatenesti. Girondinii consimt si la unele masuri radicale, precum
executia pe ghilotina a regelui Ludovic al XVI-lea in ianuarie 1793, masura ce a
accelerat miscarea contrarevolutionara, in special in unele provincii (ex. Vandeea) care
nu acceptau politica centralizatoare a guvernului revolutionar, la care se adauga
pericolul coalitiei unor state straine impotriva Frantei.

Criza economica si sociala amplificata de devalorizarea francului si specula

generalizata, a fost de natura sa ameninte revolutia, ceea ce a determinat pe
reprezentantii 'Clubului iacobin' sa instaureze la 2 iunie 1793 guvernarea iacobina,
printr-o noua insurectie care inlatura pe girandini.

Iacobinii erau reprezentantii micii burghezii, in frunte cu Robespierre, care,

inspirandu-se dintr-o idee utopica a lui Rousseau, considera ca 'scopul societatii este
fericirea generala', asigurand participarea tuturor cetatenilor la treburile publice prin vot
universal si plebiscit. Constitutia iacobina din 1793 stabilea guvernului revolutionar
dreptul sa conduca prin masuri exceptionale (dictatoriale) ca urmare a
contrarevolutiei in 63 departamente si a invaziei trupelor straine. Iacobinii au instituit
organe revolutionare de conducere a statului ('Comitetul Salvarii Publice' - detinea
puterea executiva; 'Comitetul Sigurantei Generale' - supraveghea ordinea si 'Tribunalul
Revolutionar' - judeca adversarii revolutiei), instaurand un regim de teroare prin care
dictatura iacobina creaza o stare de teama si nemultumire, inclusiv in randurile
sustinatorilor revolutiei. Desi, guvernarea iacobina a asigurat salvarea revolutiei, atat pe
plan intern prin masuri drastice (desfiintarea proprietatii feudale, a speculei pe piata
etc.), cat si fata de pericolul extern prin mobilizarea generala si reorganizarea armatei,
unde au fost promovati ofiteri tineri din randul maselor, unii dovedind calitati militare
remarcabile, contribuind la inlaturarea contrarevolutionarilor dincolo de granitele
Frantei.

10. Dictatura iacobina, cu toate masurile dure pe care le-a luat, n-a reusit sa
stopeze cresterea preturilor la alimente, proliferarea speculei, inflatia etc., creand un
climat de violenta si neincredere. In ultima faza 'marea teroare' chiar impotriva unor
lideri iacobini (ex. executia lui Danton) a redus baza sociala a guvernarii iacobine si a
asigurat succesul noilor imbogatiti ai revolutiei care au arestat pe 'Incoruptibilul'
Robespierre si aliatii lui, executandu-i la 27 iulie 1794 (9 Thermidor, dupa calendarul
nou introdus de iacobini). In aceste conditii, Conventia intra in ultima sa perioada
'thermidoriana' cand situatia interna si externa a Frantei se stabilizeaza, pregatind
trecerea la 'Directoratul' (1795 - 1799) apreciat ca regimul politic al 'Noilor imbogatiti'
care deschidea orizontul larg al prosperitatii societatii franceze pe coordonatele
capitalismului.

In razboaiele purtate de Franta impotriva Austriei (campania din Italia) s-a

remarcat generalul Napoleon Bonaparte, comandant genial pe plan militar, care a stiut
sa profite de victoriile obtinute, instaurand printr-o lovitura de stat la 18 brumar (9
noiembrie) 1799 Consulatul. In fruntea Consulatului, format din trei consuli, s-a asezat
generalul Bonaparte, de fapt un regim politic de dictatura a marii burghezii sprijinita de
armata ce realizeaza dezvoltarea economiei franceze, prin apararea si garantarea
proprietatii si a unei eficiente administratii centralizate. In 1804, Franta este
proclamata imperiu in frunte cu imparatul Napoleon Bonaparte care intareste regimul
de dictatura, angajand poporul francez intr-o serie de razboaie ce au ravasit Europa, dar,
totodata, a slabit stabilitatea regimului, indepartandu-se de idealurile democratice ale
revolutiei. Politica expansionista promovata de imparat a fost oprita de coalitia statelor
europene care invinge definitiv pe Napoleon la Waterloo (1815), exilat de englezi in
insula Sf. Elena, unde moare in 1821.

Urmarile revolutiilor moderne au avut o deosebita importanta pentru evolutia

istorica a culturii si civilizatiei universale, prin:

1. Generalizarea structurilor moderne in sistemul politic de organizare si

conducere a societatii in tarile occidentale ale Europei si in S.U.A.;

2. Asigurarea afirmarii liberalismului economic corelat cu principiile politice ale

garantarii drepturilor naturale ale oamenilor au generat un nou stadiu in dezvoltarea
culturii si civilizatiei;
 3. Instituirea unui mecanism modern de guvernare, bazat pe reprezentantii alesi
ai natiunii si pe principiile fundamentale ale regimului parlamentar ( suveranitate a
poporului si separarea puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca);

4. Cele trei revolutii prezentate mai sus au avut o influenta internationala, in

primul rand in spatiul european si nord american;

5. Influenta Revolutiei Franceze de la 1789 s-a prelungit de-a lungul secolului al

XIX-lea, stimuland afirmarea constiintei nationale a popoarelor subjugate de marile
imperii feudale din Europa si de pe alte continente;

6. Experienta acestor revolutii moderne s-a constituit intr-un reper (model) de

reorganizare institutionala pe plan social-politic a celorlalte tari care au pasit pe
coordonatele civilizatiei moderne;

7. Revolutiile moderne au imprimat un ritm accelerat in infaptuirea primei

revolutii industriale care a marcat un stadiu superior in evolutia culturii si civilizatiei
pe coordonatele progresului societatii umane la nivel planetar.