În momentul declanșării bătăliei, Moltke avea 75 de divizii, iar Joffre-79.

În urma întăririlor provenite din trupele de rezervă, infanteria

Antantei era mai numeroasă decât cea germană. Antanta avea toate avantajele. Dacă în Bătălia de la Charleroi, cele două armate germane
de linie aveau 30 de divizii în fața a 19 divizii franco-britanice, acum nu mai dispuneau decât de 20, pe când Antanta avea 30 de divizii. Cele
două armate germane au trimis patru divizii în fața Anversului, fortificație în cadrul sistemului belgian, lăsând trei divizii în fața Maubeugeului
pentru a-l asedia. La 26 august au pus la dispoziția Marelui Cartier General alte patru divizii, care au fost trimise spre Prusia Orientală să
întărească forțele amplasate acolo pe 29 august. Armatele germane ar fi putut primi întăriri scoase în cadrul unităților din Lorena. Moltke a
ignorat deplasările de forțe efectuate de Joffre până pe 4 septembrie și nu a luat nicio inițiativă în această privință. Fiind sigur pe el că
înfrângerea francezilor era certă, a slăbit aripa dreaptă, fără să anticipeze ceea ce va urma. În după-amiaza zilei de 5 septembrie, a început
marea bătălie pe înălțimile de la vest de Ourcq, unde armata lui Maunoury a atacat flancul de apărare al armatei lui Kluck. Forțele franceze
au atacat și s-au amplasat în sector, folosind orice mijloc de transport, inclusiv taxiurile pariziene rechiziționate de urgență pentru transferul
trupelor de rezervă. Beneficiind de avantaj, Joffre a coordonat un atac masiv. În 7 septembrie, britanicii și francezii s-au infiltrat în sectorul
mai puțin aparat al frontului german, la joncțiunea dintre Armata I cu Armata II, amenințând divizarea trupelor germane.

Taxi parizian

Pe 8 septembrie, Comandamentul german era sigur de succes, o breșă fiind deschisă în regiunea Revigny, între Armata a IV-a și a III-a
franceză. Dar a fost obturat prin înaintarea în linie a unui corp de armată scos cu trei zile mai devreme de pe frontul din Lorena. În partea de
vest a frontului, armatele franceze și corpul britanic au reluat ofensivă. Situația pentru cele două armate germane din flancul drept s-a
înrăutățit. Kluck și-a readus diviziile de la nord de Marna pentru a para atacul lui Maunoury, deschizând o largă breșă între armatele sale și
cele ale lui Bulow. Linia Petit-Morin era apărată de o cortină de cavalerie, ușor de atras într-o busculadă. Cei doi generali germani nu ignorau
pericolul, dar sperau că printr-o acțiune viguroasă a celor două extremități ale frontului de luptă să obțină victoria înainte ca breșa să fie larg
deschisă. Pe Ourcq, Kluck a încercat să învăluie prin nord armata lui Maunoury. Bulow ducea tot greul pe aripa stângă, traversând mlaștinile
de la Saint-Gond și atacând diviziile lui Foch. Eforturile germanilor au fost zadarnice. În 8 septembrie, linia Petit-Morin a fost străpunsă,
Armata a VI-a franceză era gata să cedeze, fiind salvată de 6000 de rezerviști, prin intermediul unei coloane de taxiuri rechiziționate în Paris.
Pe 9 septembrie, armata I germană risca să fie atacată din spate, iar armata a II-a, din flancul stâng. Generalul Helmuth von Moltke a
ordonat generalilor von Bulow și von Kluck să se retragă. Înfrângerea suferită de flancul drept al armatei l-a obligat pe Moltke să înceteze
ofensiva din Lorena și să readucă în prima linie armatele din centru. Retragerea germană le-a permis armatelor Antantei să traverseze
Marna lent, acoperind însă doar 20 km în prima zi. Armata lui von Kluck a făcut joncțiunea cu armata lui von Bulow pe valea râului Aisne. În
timpul după-amiezii, britanicii au traversat Marna pe la Fertes sous Jouanne, sprijiniți de Armatele franceze V și VI și, astfel, francezii obțin
victoria. La est de tabăra de la Mailly, pe frontul din Argonne, de la Meusa superioară până la Grand-Couronne de Nancy, germanii atacau
spre sud și de la est la vest linia frontului de la Moselle și Meurthe pentru a încercui frontul francez de la Verdun.
La 10 septembrie, în urma contraofensivei, întregul front german a cedat. Francezii au suferit pierderi de 250 000 de soldați. Pierderile
britanice se ridicau la peste 12 700. Ordinul de urmărire lansat de Joffre nu a putut fi, însă, executat, din cauză că infanteria și cavaleria
franceză erau epuizate, iar artileria nu avea muniție. Intrarea unei armate germane alcătuită din divizii din Lorena și trupele disponibile în
urma capitulării Maubeugeului au oprit urmărirea francezilor pe linia râului Aisne. Comandanții șefi s-au grăbit să desfășoare frontul de luptă
în direcția nord-vest și, apoi, spre nord, efectuând o manevră de deplasare laterală a trupelor. Era o cursă spre mare. La sud de Amiens,
Joffre a amplasat o nouă armată, dar care a fost respinsă pe 25 septembrie pe Somme. A lansat, între Arras și Bethne, noi forțe, dar fără
succes. A pregătit o altă ofensivă în regiunea Lille, cu diviziile belgiene care evacuau Anversul. Falkenhayn l-a înlocuit pe Moltke, reluând
ofensiva pentru a ajunge la porturile de pe țărmul mării, la Pas-de-Calais, al cărui control îi permitea să amenințe în mod direct Anglia,
împiedicând debarcarea de noi trupe britanice. A respins 5 corpuri de armată formate din noi recruți și voluntari. În 18 octombrie, a ordonat
atacarea frontului de pe Yser, unde trupele belgiene s-au stabilit cu dificultate. Timp de trei săptămâni, Falkenhayn a lansat atacuri la
Dixmude, la Ypres și la Messines. Belgienii au deschis ecluzele de la Nieuport și au inundat Yser. Tactica de învăluire era imposibilă. De la
mare la frontieră elvețiană s-a stabilit un front continuu. Operațiunea care trebuia să fie încheiată în șase săptămâni a durat câteva luni,
astfel, comandamentul german a trebuit să-și recunoască eșecul. La rezultat au contribuit decisiv și rușii. Comandamentul rus a intrat cu una
dintre armatele sale în Prusia orientală, în timp ce Moltke a fost constrâns să retragă patru divizii din teatrul principal de operațiuni și să le
trimită pe frontul estic. Ofensiva rusă a facilitat victoria Antantei de pe Marna. Însă rușii au fost învinși la Tannenberg. Pe bucla de pe Vistula,
rușii, germanii și austriecii au lansat treptat manevre de învăluire, fără a obține un avantaj. Chiar și așa, victoria obținută în Bătălia de pe
Marna a arătat că germanii puteau fi împiedicați de Antanta să obțină o victorie rapidă și decisivă. Dar era evident că războiul era pe departe
de a se încheia, germanii având destule forțe pentru a atacă. Sloganul soldaților britanici „acasă înainte de Crăciun” a ajuns o glumă proastă,
de umor negru.
Noua linie de apărare franceză s-a refăcut la sud de Marna, de-a lungul unui front de 260 km, fiind susținută de o armată alcătuită din
rămășițele decimate pe front. Rezistența belgiană a permis redesfășurarea franceză pe frontul de-a lungul râului Meuse, iar guvernul francez
s-a refugiat la Bordeaux. Întrucât germanii erau epuizați, obiectivul principal al trupelor franceze era oprirea înaintării forțelor inamice asupra
Parisului, prin atacarea lor pe flancuri. Între 5-13 septembrie, contraofensiva lansată de Joseph Galieni a avut succes, francezii aruncând în
luptă toate resursele pentru a-și salva capitala și, astfel, printr-o serie de contraatacuri au spart frontul german. Din momentul înfrângerii de
pe Marna, deși germanii au obținut o zona industrială bogată în materii prime, frontul de vest a fost stabilizat pe linia de la Marea Nordului la
Munții Vosgi. Se vor săpa tranșee la câteva sute de metri unul de celălalt de-a lungul a două linii paralele, de la Ostende la Noyon, la punctul
fortificat de la Verdun, la Nancy, menținându-și pozițiile până în 1918.
Porturile de pe coasta atlantică au rămas sub control francez, care puteau fi, în continuare, aprovizionați de Marea Britanie. Corpul
Expediționar Britanic, redus la număr, s-a călit în luptă și, astfel, diviziile britanice, bine antrenate și dotate cu artilerie, au obținut o victorie
tactică la Neuve Chapelle și Loos împotriva diviziilor germane. Însă, relațiile dintre comandamentul francez și cel britanic erau proaste. [26]

Ypres [modificare | modificare sursă]

Bătălia de la Ypres.

Armistițiul de Crăciun.

Înainte de începerea iernii, germanii au încercat să reia ofensiva cu un atac la nord, în Bătălia Flandrei, dar în luna noiembrie, operațiunea a
încetat. Armata franceză a pierdut în prima lună jumătate de milion de soldați. Corpul Expediționar Britanic, dislocat în Flandra, între 10-13
octombrie 1914, a înaintat pentru a-i încercui pe germani, aflați în deplasare după respingerea de pe Marna. Dar după o săptămână,
britanicii s-au retras, drumul fiindu-le barat de Armata VI germană a prințului Ruprecht și orașul Ypres a devenit un punct-cheie al frontului
occidental. Întrucât, dacă germanii ar fi reușit să-l ocupe, ei ar fi putut tăia retragerea britanicilor către Canalul Mânecii.
În această situație, forțele Antantei au fost nevoite să mențină cu orice preț controlul asupra orașului. Confruntarea a debutat la 17
octombrie, iar în 22 noiembrie, germanii au obținut un avantaj strategic, ocupând regiuni industriale bogate din Franța și Belgia, dar planul de
ocupare a orașului Ypres a eșuat și Germania realiza că avea de înfruntat un război îndelungat și extenuant. Mii de tineri studenți s-au
înrolat, cu entuziasm, ca voluntari, fără instrucție militară adecvată, pentru a muri cu miile pe câmpurile de lupta din Flandra. Bătălia de la
Ypres a fost redenumită „uciderea pruncilor”. În unele zone ale frontului, în ziua de Crăciun s-a stabilit un armistițiu în care soldații britanici,
francezi și germani au fraternizat, jucând fotbal, făcând schimb de chipiuri, decorații și țigări, făcând fotografii, fiind un scurt moment de răgaz
pe „pământul nimănui”.[27][28]

Frontul de Est[modificare | modificare sursă]


  

Campania din Serbia a fost inițiată la 28 iulie 1914, când Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, iar artileria a bombardat Belgradul în ziua
următoare. La 12 august armatele austro-ungare au trecut granița, râul Drina. Inițial, trei din șase armate austro-ungare au fost mobilizate la
frontiera sârbă, dar din cauza intervenției rusești, Armata a 2-a a fost redirecționată spre est spre teatrul galician. Cu toate acestea,
deoarece liniile de cale ferată care duceau la Galicia erau ocupate cu transportul altor trupe, Armata a II-a nu putea decât să înceapă
plecarea spre nord la 18 august. În cele din urmă, armata austriacă a îndreptat părți importante ale Armatei a 2-a (aproximativ 4 diviziuni)
pentru a-l asista pe generalul Potiorek care și-a amânat transportul în Rusia până în ultima săptămână a lunii august. Înfrângerile suferite în
prima invazie a Serbiei au forțat în cele din urmă armata austriaca să transfere permanent două divizii de la Armata a 2-a la armata lui
Potiorek.
Armatele austro-ungare V și VI aveau aproximativ 270.000 de bărbați care erau mult mai bine echipate decât armatele sârbilor. În ansamblu,
comanda austro-ungară era în mâinile generalului Potiorek. Imperiul Austro-Ungar a avut cea de-a treia populație din Europa în 1914, în
spatele Rusiei și Germaniei, oferindu-i un avantaj enorm in privința forței de muncă.
Războiul din est a început cu invazia rusă asupra provinciilor austro-ungare Prusia de Est și Galicia pe 17 august 1914 . Între zilele 17-22
august, armatele ruse comandate de Rennenkampf și Samsonov au atacat Prusia Orientală, obligându-l pe von Prittwitz să se retragă de pe
poziția defensivă pe Vistula. Drept urmare, Comandamentul Suprem German îl înlocuiește cu generalii Hindenburg și Ludendorff, care,
printr-o contraofensivă îndrăzneață, zdrobesc în cinci zile (26-30 august) armatele lui Samsonov și Rennenkampf la Tannenberg,
Hindenburg, profitând de victoria de la Tannenberg, a propus o schimbare radicală a planului strategic inițial, cu menținerea unei atitudini
defensive pe frontul occidental pentru a declanșa o ofensivă puternică împotriva Rusiei. Dar Falkenhayn s-a opus. Între timp, rușii le-au
provocat o înfrângere austro-ungarilor la Leopolis (în română Liov) pe 8-12 septembrie. În urma acestei victorii, rușii au invadat Galiția și au
pus presiune pe lanțul Carpaților, punctul cheie pentru intrarea în Ungaria. Austriecii au suferit un eșec și în campania din Serbia, fiind
înfrânți, mai întâi, în Bătălia de la Țer și apoi de la Kolubara, unde s-a remarcat voievodul Radomir Putnik ca erou național. Deși în 6
noiembrie austro-ungarii ocupaseră Belgradul, înainte de Crăciun au fost alungați, suferind mari pierderi. Iarna geroasă din nord a stabilizat
frontul în Est, oprind înaintarea germană, iar Austro-Ungaria și-a demonstrat lipsa de pregătire a armatei sale în Galiția și Serbia, Viena
având mai multă nevoie de aliatul său german. O a doua incursiune rus în Galicia a fost încununată de succes, cu rușii controlând aproape
toată regiunea până la sfârșitul anului 1914 . Sub conducerea lui Nikolai Ivanov și Aleksei Brusilov , rușii au câștigat bătălia de la Galicia în
septembrie și au început asediul din Przemyśl, următoarea cetate pe drumul spre Cracovia .
Primul succes obținut de ruși la frontiera austro-rusă a fost un motiv de îngrijorare pentru Puterile Centrale și a făcut ca forțele germane
considerabile să fie transferate în est pentru a face presiuni asupra austriecilor, conducând la crearea noii Armate a IX-a a Germaniei . La
sfârșitul anului 1914, focul principal al luptelor s-a mutat în partea centrală a Poloniei ruse , la vest de râul Vistula . Bătălia din octombrie a
râului Vistula și bătălia din noiembrie din Lodz au adus puține progrese pentru germani, dar cel puțin au ținut rușii la o distanță sigură.
Armatele ruse și austro-ungare au continuat să se ciocnească și în apropierea Munților Carpați pe durata iernii 1914-1915. Cetatea Przemysl
a reușit să se mențină în spatele liniilor inamice pe parcursul acestei perioade, iar rușii au ocolit-o pentru a ataca trupele austro-ungare spre
vest. Au făcut progrese, trecând prin Carpați în februarie și martie 1915, dar apoi relansarea germană i-a ajutat pe austrieci să oprească
avansurile rusești. Între timp, Przemysl a fost aproape în întregime distrus și asediul acestuia s-a încheiat într-o înfrângere pentru austrieci.

Tannenberg [modificare | modificare sursă]

 
 

Alexander V. Samsonov

Paul von Hindenburg (1914)

Pavel K. Rennenkampf
Erich Ludendorff

Franța era nevoită să-și apere capitala, iar rușii au fost determinați să accelereze acțiunile pe Frontul de Est. Pe 17 august, Armata I a
lui Rennenkampf și Armata II a lui Samsonov au primit ordinul de a invada Prusia Orientală din bazele militare din Polonia. Astfel, a fost
deschis Frontul de Est. În zona aleasă pentru pătrundere, menținerea comunicațiilor erau dificile, iar drumurile și căile ferate principale nu
erau modernizate de ruși pentru a împiedica eventuale atacuri germane. Samsonov a înaintat lent în partea de sud-vest a provinciei, cu
intenția de a realiza joncțiunea cu armata generalului comandată de Paul von Rennenkampf care avansa dinspre nord-est. În fața ofensivei
rusești, generalul Maximilian Prittwitz, comandantul armatei germane, le-a ordonat soldaților să se retragă.
A fost demis și înlocuit cu generalii Paul von Hindenburg și Erich Ludendorff, trimiși să-l confrunte pe Samsonov. Rușii au dat piept cu
Armata VIII germană. Hindenburg și Luddendorff au primit planul de lupta pregătit de Prittwitz: o lovitură măreață care prevedea mobilizarea
tuturor forțelor pentru atragerea Armatei II ruse într-o cursă. Cele două armate s-au ciocnit la 26 august 1914. Timp de o săptămâna, rușii,
dispunând de superioritate numerică, au fost avantajați. Samsonov a avansat cu grosul armatei fără a-și asigura comunicațiile dintre cele
două corpuri dispuse pe flancuri și cu Rennenkampf, care nu înțelegea ce se întâmplă.
Pe 29 august 1914 Samsonov a fost încercuit. A încercat să se retragă, dar a fost prins în capcană și majoritatea soldaților săi au fost
capturați sau uciși. Din cei 150 000 de soldați ruși, doar 10 000 au scăpat. Samsonov, zdruncinat fiind, s-a sinucis, iar Reenenkampf s-e
retras dincolo de frontiere. Germanii au pierdut doar 20 000 de soldați, luând ca prizonieri peste 92 0000 de ruși. Pe 30 august, Hindenburg
a anunțat victoria germană.
Bătălia de la Tanneberg a fost un dezastru pentru Antanta, încât s-a interzis orice referire la această în presă britanică pentru a nu
demoraliza populația, cenzura fiind o caracteristică a acestui război. Însă, totodată, captarea atenției germanilor de către ruși pe frontul de
est a facilitat victoria franco-britanică pe Marna împotriva germanilor.[29]

Frontul Oriental