Batalia de la Somme

Cu o săptămână înainte a început pregătirea asaltului. Francezii aveau cam 2000 de piese de artilerie, un tun la fiecare 18
metri de front, iar englezii aveau câte un tun la fiecare 50 de metri, în total dublu faţă de germani. Englezii au folosit într-o
săptămână 1,6 milioane de proiectile. Numai zgomotul permanent şi intens era de ajuns pentru a produce victime. Mulţi soldaţi fie
au surzit, fie au înnebunit din cauza acestuia, chiar înainte de începutul propriu-zis al luptelor.

Nita Mihai
Clasa a VII-a A
 Intre 1914 şi 1918, 33 de ţări cu o populaţie de peste un miliard de locuitori s-au încleştat în cumplitul măcel care a fost
denumit şi Marele Război: Primul Război Mondial. Aproximativ 10 milioane de oameni au pierit în război, iar alţi 20 de
milioane au fost răniţi.

1916 a fost probabil cel mai sângeros dintre cei aproape cinci ani de război, de aceea a mai fost numit şi „anul măcelului„.
Una dintre cele mai cumplite lupte desfăşurate a fost cea de la Somme.

Pregătirea bătăliei

Presiunea germană asupra Verdunului a fost teribilă. În

cinci luni de zile au murit 240.000 de germani şi 275.000
de francezi. Orice nouă zi de luptă însemna alte victime
în ceea ce devenise abatorul de la Verdun. Din acest
motiv, aliaţii franco-britanici au decis o acţiune ofensivă la
1 iulie 1916 în zona Somme. Linia frontului viitoarei
operaţiuni, purtată în principal cu forţe britanice, era cam
de 30 km, de la râul Somme în nord până la râul Ancre.
Din nefericire pentru forţele Antantei, germanii îşi
construiseră puncte excelent fortificate în satele ocupate,
cum ar fi cele de la Gommencourt, Thiepval, Fricourt, La
Boise, Beaumont-Hamel, Mametz sau Longueval.

Anglo-francezii sperau ca această pregătire de artilerie să uşureze atacul infanteriei. S-au înşelat amarnic. În coamele
calcaroase de pe Somme, germanii construiseră adăposturi blindate, care au rezistat în majoritate la bombardamente. Unele
dintre acestea erau construite la o adâncime de 10-12 metri, având paturi şi lumină electrică, iar germanii s-au adăpostit în
ele de îndată ce a început bombardamentul. În plus, garduri întregi de sârmă ghimpată fuseseră ridicate pe linia frontului.
Trupele franco-britanice atacă

In dimineaţa zilei de 1 iulie 1916 atacul fusese pregătit

pentru ora 7 şi jumătate. Francezii însă insistaseră ca
atacul să fie dat pe lumină, pentru ca soldaţii să poată
vedea efectele bombardamentelor, iar britanicii conduşi
de generalul Haig fuseseră de acord.

La un moment dat, mugetul continuu al

bombardamentelor s-a oprit brusc. La interval de două
minute au fost detonate uriaşe cantităţi de explozibil. Atât
de puternice au fost aceste explozii, că au putut fi auzite
şi în porturile de pe ţărmul Canalului Mânecii. Era semnul
pentru ofensivă. Soldaţii şi comandanţii lor au sărit peste
parapete şi au pornit în fugă la atac. În zona în care
luptau detaşamente scoţiene se auzea sunetul
cimpoaielor care îi purta pe tinerii scoţieni spre moarte
sau izbândă.

Şi a început măcelul. Mitralierele germane de pe culmile

dealurilor au început să secere rândurile soldaţilor ce
înaintau. Peste primul şir de soldaţi seceraţi s-a adăugat
un altul şi un altul, până ce priveliştea devenea de
nesuportat chiar şi pentru ochii soldaţilor. Cifrele oficiale
spun că în prima zi de luptă, britanicii au pierdut 20.000
de oameni.
 După asalturile din primele zile au urmat săptămâni de
epuizare reciprocă, cu ofensive fără rezultat împotriva
poziţiilor germane. Englezii doreau cucerirea pădurilor
Mametz, Trones şi Delville. Înainte de război, acestea
fuseseră parcuri de vânătoare. Un alt fel de vânătoare se
desfăşura acum. În pădurea de la Mametz, luptele au
început la 10 iulie. Soldaţii au pătruns valuri-valuri în
desişul întunecat. Un participant la lupte îşi aminteşte că
a găsit doi soldaţi, un englez şi un german, cu baionetele
înfipte unul în altul, dar încă în picioare, susţinuţi de
trunchiul unui copac. Peste toate, în noaptea de 17 spre
18 iulie, germanii au folosit gaze toxice de luptă. La
început, soldaţii au crezut că sunt bombe defecte sau din
cele cu gaze lacrimogene. Când însă au început să
tuşească puternic şi-au dat seama de cumplitul adevăr.

După o perioadă, atacurile engleze şi contraatacurile

germane au devenit o obişnuinţă. În pădurea de la
Delville, cel mai cumplit loc al bătăliei de la Somme,
infernul era ceva obişnuit. În ceea ce soldaţii au numit
„Valea diavolului„, fumul de la copacii ce ardeau şi gazele
de luptă au format o pâclă deasă prin care nu pătrundea
lumina. Copacii ardeau în continuare, chiar dacă
începuseră ploile. Şase divizii germane au murit în aceşti
154 de acri de teren. La fel, în jurul satului Poiziers au
murit în două luni 230.000 de soldaţi ai Antantei pentru
1,5 km pătraţi de câmpie care semăna acum cu un peisaj
de pe Lună datorită craterelor de aici. Cu toate aceste
pierderi uriaşe pentru zone infime, comandantul francez
Foch şi cel englez Haig au continuat să ordone atacuri
largi şi profunde.
1.200.000 de morţi

Septembrie a adus la Somme ploi nesfârşite. Soldaţii

luptau în noroi până la brâu. Drumurile deveniseră
impracticabile, hrana şi muniţiile de abia mai puteau fi
aduse pe un fel de sănii din foi de tablă, mulţi dintre caii
de transport fiind împuşcaţi fiindcă se împotmoliseră în
glod. În aceste condiţii s-a desfăşurat ultima ofensivă de
la Somme, din 13-18 noiembrie 1916. Nu mai era nici
urmă din acel soare strălucitor şi cer albastru de la 1 iulie.
Pământul era înecat de noroi, măcinat de bombe şi
acoperit de cadavrele pe care nici una dintre tabere nu
apucase încă să le îngroape sau, dacă o făcuse,
fuseseră aduse din nou la suprafaţă de bombardamente.

Dezastrul militar suferit de englezi nu s-a datorat

neapărat numai superiorității armatei germane, dar în
special incompetenței generalilor care și-au trimis val
după val soldații la moarte sigură în bătaia mitralierelor.
Francezii au reușit în schimb să avanseze progresiv pe
front mult mai bine decât britanicii și cu mult mai puține
pierderi. Numărul soldaților britanici uciși la Somme
depășește totalul celor omorâți în Războiul Crimeei,
Burilor și-n cel Corean la un loc. Francezii, care au avut și
mai puține divizii, au pierdut în jur de 2.000 de soldați.
Până la sfârșitul ofensivei au fost uciși 420.000 de
englezi, 200.000 de francezi și 465.000 de germani, dar
în cazul lor cifrele sunt încă incerte, potrivit sursei citate..
În cinstea acestor tineri care au rămas să se odihnească
în pământul de la Somme s-a înălţat monumentul de la
Thiepval. Pe vechiul drum roman ce leagă localităţile
Albert şi Bapaume încă se mai înşiruie, tăcute,
mormintele eroilor. Pe monumentul de la Thiepval se
înşiruie numele a 73.000 de bărbaţi care nu s-au mai
întors acasa.
Bibliografie :

https://www.descopera.ro/istorie/16050880-13-lucruri-despre-batalia-de-la-somme-printre-cele-mai-
sangeroase-din-istorie-au-murit-peste-un-milion-de-oameni

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/100-de-ani-de-la-batalia-de-la-somme-locul-unde-au-
murit-peste-1-milion-de-oameni

https://materialedeistorie.wordpress.com/2018/01/12/primul-razboi-mondial-batalia-celebra-de-la-
somme-iii/

Va multumesc pentru atentia acordata!