Al Doilea Război Mondial

1 Septembrie 1939 - 2 Septembrie 1945

Războiul începe

Al Doilea Război Mondial a început atunci când Polonia a fost invadată de Germania Nazistă. Ca reacție
Franța și Marea Britanie au declarat război Germaniei. Și Uniune Sovietică a invadat Polonia dinspre est
în concordanță cu pactul de neagresiune pe care l-a încheiat cu Germania. După aceea, sovieticii au
invadat Finlanda. Atacul sovietic s-a încheiat odată cu semnarea tratatului de la Moscova prin care
Finlanda a pierdut o parte din teritoriul său. Invazia Poloniei a fost prima bătălie a celui de-al Doilea
Război Mondial. Această operaţiune a purtat numele de cod „Fall Weiss” sau Planul Alb. Invazia a fost
iniţiată de Germania Nazistă şi de un mic contingent slovac al noului stat-marionetă slovac creat. Acesta
a fost înființat de Germania după ocuparea Cehoslovaciei. Ulterior, Armata Roşie a invadat regiunile
estice ale Poloniei în cooperare cu Germania. Sovieticii și-au îndeplinit partea lor de angajament al
apendicelui secret al pactului Ribbentrop – Molotov. Acest pact diviza Europa de est în sfere de influenţă
între cele două mari puteri. Războiul de iarnă a fost un conflict militar între Uniunea Sovietică și
Finlanda. A avut loc la trei luni de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial. Lupta a început când
URSS-ul a invadat Finlanda. S-a terminat odată cu semnarea păcii de la Moscova, în urma căreia Finlanda
a pierdut o parte din teritoriu. Pentru acest atac, URSS-ul a fost exclus din Liga Națiunilor.

Frontul de Vest

Frontul de Vest al celui de-al Doilea Război Mondial a început atunci când Germania a invadat și ocupat
Norvegia și Danemarca. După bătălia Franței, Germania a ocupat Luxemburgul, Olanda, Belgia și Franța.
În timpul Bătăliei Marii Britanii, Germania Nazistă a încercat să forțeze o pace cu Marea Britanie.
Războiul pe acest front a fost reluat cu debarcarea aliată din Normandia. Succesul acestei debarcări a
dus la eliberarea Franței și, în cele din urmă, la înfrângerea Germaniei de către Corpul Expediționar Aliat.
Motivele Germaniei pentru a invada cele două țări au fost numeroase. În primul rând, industria germană
era dependentă de importul minereurilor de fier din Suedia. Acestea erau transportate prin portul
Narvik, din Norvegia. Controlul coastei norvegiene putea permite Aliaților să implementeze o blocadă
eficientă împotriva Germaniei. Această blocadă putea crea dificultăți strategice pentru forțele germane.
Ocuparea Norvegiei a permis Germaniei să controleze mările din apropiere și să organizeze viitoare
operațiuni folosind submarine germane împotriva Marii Britanii.

Operaţiunea Weserübung a fost numele de cod al planului german de invadare a Norvegiei şi

Danemarcei.

Planul german

Bătălia pentru Franţa, cunoscută sub denumirea „Căderea Franţei”, a avut loc în cadrul celui de-al
Doilea Război Mondial. Atunci, forţele germane au invadat Ţările de Jos şi Franţa. Bătălia a fost compusă
din două planuri principale. În cadrul operaţiunii „Fall Gelb” - sau Planul Galben - unităţile mecanizate
germane au străpuns Ardenii pentru a încercui unităţile Aliate. Aceste unități erau staţionate în Belgia. A
doua operaţiune „Fall Rot” - sau Planul Roşu - a constat în flancarea forţelor Aliate staţionate de-a lungul
liniei Maginot şi înaintarea forţelor armate germane în teritoriul francez.

Bătălia Marii Britanii a fost o bătălie aeriană ce a avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
RAF, Forțele Aeriene Britanice, au apărat insula Marii Britanii de Luftwaffe, Forțele Aeriene Germane.
 Campania din Balcani

Campania balcanică al celui de-al Doilea Război Mondial a început atunci când italieinii au invadat
Grecia. Ofensiva italiană s-a oprit, iar un contraatac grecesc i-a împins pe aceștia înapoi în Albania.
Germania a căutat să ajute Italia printr-un atac asupra Greciei. Britanicii au debarcat trupe în Grecia
pentru a-și ajuta aliatul. O lovitură de stat în Yugoslavia l-a determinat pe Hitler să ordone cucerirea
acestei țări. Campania s-a terminat cu înfrângera Greciei și Yugoslaviei de către Germania. Cele două țări
au fost apoi ocupate de către forțele Axei până când Germania a început să piardă războiul pe frontul de
Est.

După prăbuşirea Imperiului Otoman, Albania a căutat în Italia un aliat pentru a se proteja. După venirea
sa la putere, dictatorul italian Benito Mussolini a urmărit să domine Albania. Astfel, înainte de începerea
celui de-al Doilea Război Mondial, forţele italiene au invadat Albania, anexând-o Regatului Italiei. Odată
cu izbucnirea războiului, Mussolini a invadat şi Grecia, tot datorită pretenţiilor teritoriale. În Iugoslavia a
urmat o lovitură de palat prin care prințul Petru al II-lea s-a alăturat Aliaților occidentali. Acest lucru, dar
și eșecul italian în Grecia, i-a determinat pe germani să intervină în Balcani.

Frontul de Est

Frontul de Est european al celui de-al Doilea Război Mondial a început atunci când Germania Nazistă a
lansat operațiunea Barbarossa, invazia Uniunii Sovietice. După ce germanii au eșuat să captureze
Moscova au mai fost înfrânți la Stalingrad și Kursk, iar inițiativa războiului a trecut de partea URSS-ului.
Campania s-a încheiat atunci când Uniunea Sovietică a înfrânt Germania Nazistă în cadrul Bătăliei pentru
Berlin.

Operaţiunea Barbarossa a fost numele de cod al invaziei Uniunii Sovietice de către forţele Axei.
Operaţiunea a fost numită după împăratul Frederik I Barbarossa, conducătorul Sfântului Imperiu Roman
de Naţiune Germană, un lider al cruciadelor secolului al XII –lea.

În cei doi ani de război dinaintea invaziei, Germania și Uniunea Sovietică au semnat acorduri politice și
economice în scopuri strategice. Unul dintre acestea este pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov.
Hitler a încălcat însă aceste acorduri, atacând Uniunea Sovietică, în principal din motive ideologice. Un
alt scop era acapararea vastelor resurse de petrol din zona Caucazului, de care Germania avea nevoie
pentru război.

Bătălia de la Stalingrad, Volgogradul de astăzi, a avut loc între Uniunea Sovietică şi forţele Axei. Bătălia
este adesea citată ca fiind unul dintre punctele de cotitură ale războiului. Lupta s-a desfăşurat în trei
mari etape: asediul german asupra oraşului, bătălia din interiorul oraşului şi contraofensiva sovietică.
Aceasta din urmă a prins şi a distrus Armata a 6-a germană în oraș.

Bătălia de la Kursk, purtând numele de cod Operaţiunea Zitadelle - Citadela - a fost ultima mare ofensivă
blitzkrieg pe frontul de est. Bătălia a rămas până în ziua de astăzi cel mai mare conflict de blindate din
istoria omenirii. După respingerea ofensivei germane, Armata Roșie a lansat două contra-ofensive
puternice. Germanii au suferit pierderi mari de oameni și tancuri. Acest lucru a dus la pierderea
inițiativei strategice, și, în cele din urmă, la pierderea războiului.

Africa de Nord

Campania nord africană a fost luptată între puterile Aliate și cele ale Axei. Multe dintre acestea au avut
interese coloniale în regiune. Campania a început cu declarația de război italiană împotriva Marii
Britanii. În timpul operațiunii Compass, britanicii au distrus Armata a 10-a italiană. Afrika Korps, corpul
expediționar african german, a fost trimis pentru ajutorarea italienilor. Au urmat o serie de bătălii
pentru controlul Libiei și a unor părți din Egipt. Campania și-a atins punctul culminant odată cu cea de-a
doua bătălie de la El-Alamein. Acolo forțele germane au fost înfrânte de britanici. După această
înfrângere, și debarcarea anglo-americană în Algeria și Maroc, germani și-au început marșul de retragere
înspre Tunisia. Acolo au fost înfrânți de către armatele Aliate.

Invazia italiană în Egipt

9 - 16 septembrie 1940

Luptele în Africa au început în momentul în care Italia s-a aliat cu Germania și au declarat război Franței
și Angliei. De îndată ce Italia a declarat război, trupele britanice au întreprins o serie de raiduri asupra
pozițiilor inamice din Libia. Aceste raiduri au fost urmate de o contraofensivă italiană în Egipt.

Prima bătălie de la El Alamein

1 - 27 iulie 1942

Prima bătălie de la El Alamein a fost purtată în cadrul campaniei din deşertul de Vest al Africii. Lupta s-a
dat între forţele Axei, conduse de Generalul Erwin Rommel, şi forţele Aliate, comandate de
Feldmareşalul Claude Auchinleck. După înfrângerea de la Gazala, Armata a VIII-a britanică s-a retras în
Egipt, în apropiere de El Alamein, pe coasta mediteraneană. Auchinleck a creat poziţii defensive
puternice, cu buncăre la fiecare capăt al liniei şi cuiburi de mitralieră în mijloc. Aştepta iminentul atac al
lui Rommel.

Frontul Mediteranean

După înfrângerea germanilor în Africa de Nord forțele aliaților au organizat o invazie a Siciliei. Succesul
acestei operațiuni a dus la invazia aliată a Italiei. După ce a avut loc debarcarea în Italia, aliații și-au
început marșul înspre Roma. Orașul a fost capturat de îndată ce aliații au obținut victoria în cadrul
bătăliei de la Monte Cassino și debarcarea de la Anzio. După căderea Romei, germanii s-au retras înspre
Nordul Italiei unde au fost infrânți în primăvara următoare. Debarcarea Aliaţilor în Sicilia, purtând
numele de cod Operaţiunea Husky, a fost o campanie majoră a celui de-al Doilea Război Mondial. În
cadrul acestei operațiuni, Aliaţii au atacat și au capturat Sicilia din mâna forțelor Axei. În acest fel, au
deschis drumul spre Italia continentală. Invazia Italiei a avut loc în contextul obţinerii victoriei în cadrul
bătăliei pentru Sicilia. Invazia Italiei continentală a fost planificată şi executată de către Grupul de
armate 15. Acest grup se afla sub controlul lui Harold Alexander și era compus din două armate: Armata
a 5-a americană, comandată de Mark Clark, şi Armata a 8-a britanică a lui Bernard Montgomery.
Succesul campaniei italiene a marcat scoaterea acestei țări din război, prin semnarea unui armistițiu și
moartea dictatorului italian Benito Mussolini.

Conferințele din timpul războiului

Conferințele de la Teheran, Potsdam și Ialta au fost întâlniri importane între cele 3 mari puteri Aliate
ale celui de-al Doilea Război Mondial: Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică și Marea Britanie.
Aceste întâlniri au fost pivotale pentru stabilirea strategiei Aliate în timpul războiului, dar și pentru
stabilirea unor directive în lumea post-bellică.
Conferința de la Teheran a fost organizată pentru punerea la punct a unor probleme privitoare la
desfășurarea celui de-Al Doilea Război Mondial și organizarea lumii postbelice, ca urmare a victoriilor
Aliaților. Principalele subiecte discutate, problema Germaniei postbelice, debarcarea din Normandia.

Conferința de la Teheran a fost prima întâlnire a „Celor Trei Mari”: Franklin Delano Roosevelt, Winston
Churchill și Iosif Vissarionovici Stalin. Pentru a înţelege cum s-a ajuns la redesenarea hărții europene şi
care sunt originile Războiului Rece şi ale Germaniei divizate, trebuie analizate negocierile care au avut
loc între cei trei şefi de state aliate: Stalin, Roosevelt şi Churchill. Cea mai importantă întâlnire dintre cei
trei președinți a avut loc la Ialta. Conferința de la Ialta este încă intens dezbătută şi analizată. A avut cele
mai complexe repercursiuni asupra Europei postbelice.

Conferința de la Potsdam urmărea să restabilească ordinea în lume. A relevat existenţa unui Război
Rece între cele două tabere, sovietică şi americană.

Conferința de la Potsdam a fost o întrunire organizată de Puterile Aliate învingătoare în Al Doilea Război
Mondial, care urmărea să restabilească ordinea în lume după încheierea războiului. A avut loc în fostul
palat al dinastiei Hohenzollern de la Potsdam, din Germania, în afara Berlinului. A fost ultima întâlnire
dintre cei trei şefi de stat şi a permis încheierea unor acorduri de o mare importanţă. Conferinţa s-a
concentrat în special pe problemele Germaniei şi a avut în vedere viitoarele tratate de pace.
 Perioada: 1 septembrie 1939 – 2 septembrie 1945

Locaţia: Europa, Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic, Asia de sud-est, Orientul Mijlociu, Marea Mediterană
şi Africa

Rezultat: Victoria Aliaţilor. Crearea ONU. Transformarea SUA şi URSS în supraputerile mondiale
dominante. Crearea sferelor de influenţă americană şi sovietică şi declanşarea Războiului Rece.

Al Doilea Război Mondial a fost un conflict armat generalizat, la mijlocul secolului al XX-lea, care a
mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare şi mai ucigător război neîntrerupt
din istoria omenirii. A fost prima oară când un număr de descoperiri tehnice noi, incluzând bomba
atomică, au fost folosite la scară largă împotriva militarilor şi civililor, deopotrivă. Al Doilea Război
Mondial a provocat moartea directă sau indirectă a aproximativ 60 de milioane de oameni, aproximativ
3% din populaţia mondială de la acea vreme. În plus, multe alte persoane au fost rănite grav, au căpătat
infirmităţi pe viaţă datorită armelor de foc, bombardamentelor clasice sau nucleare, sau datorită
experienţelor militare şi medicale inumane la care au fost supuse. S-a estimat că acest război a costat
mai mulţi bani şi resurse decât toate celelalte războaie la un loc: 1.000 de miliarde de dolari la valoarea
din 1945, fără a se pune la socoteală sumele cheltuite pentru reconstrucţia de după război.Urmările
războiului, inclusiv noile tehnologii şi schimbările aranjamentelor geopolitice, culturale şi economice, au
fost fără precedent.

În cazul României, obiectivul principal al luptei în acei ani a fost eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia
sovietică, instaurată după Ultimatumul din 26-28 iunie 1940. Ocuparea a avut caracter de dictat, fără
niciun temei istoric, neexistând nicio convenţie politică sau militară între România şi U.R.S.S., şi nicio
consultare prealabilă a populaţiei privitoare la această problemă. În acel moment, populaţia majoritară
era cea românească.

Majoritatea istoricilor apreciază că războiul a început la 1 septembrie 1939, odată cu invadarea Poloniei
de către Germania, ceea ce a atras în conflict Franţa, Anglia şi Commonwealth-ul. Unii dintre istorici
consideră că atacarea Chinei de către Japonia (7 iulie 1937) marchează începutul conflictului mondial.
Uniunea Sovietică a anexat partea răsăriteană a Poloniei în 1939, a declanşat un război separat cu
Finlanda şi a fost atacată de Germania Nazistă, în iunie 1941. Statele Unite ale Americii au intrat în
conflict, în decembrie 1941, după Atacul de la Pearl Harbour. Războiul s-a sfârşit în 1945, când toate
puterile Axei au fost înfrânte.

Cauzele celui de-al Doilea Război Mondial sunt pe larg dezbătute încă, printre aceste cauze numărându-
se, în grade diferite: Tratatul de la Versailles, Marea Criză Economică, precum şi apariţia şi dezvoltarea
naţionalismului, rasismului şi militarismului, fascismului italian, nazismului german şi imperialismului
japonez. Deloc de neglijat printre cauzele principale se poate număra şi ameninţarea cu declanşarea
„Revoluţiei Mondiale” pusă la cale de Internaţionala Comunistă, marile puteri înţelegându-se să ia
măsuri preventive. Aşa se poate explica atitudinea Angliei si Frantei faţă de pregătirile şi prima parte a
„războiului ciudat”. Practic, toţi activiştii instigatori comunişti din Europa au fost arestaţi de nazişti şi au
pierit. După război, au apărut mai multe cărţi care au analizat acest aspect.

Părţile aflate în conflict au fost Puterile Axei şi Aliaţii. Axa a reprezentat, la început, o alianţă între Italia
Fascistă şi Germania Nazistă, care s-a extins, mai apoi, pentru a cuprinde Japonia şi ţări din Europa
Răsăriteană precum România şi Bulgaria. Unele dintre ţările ocupate de nazişti au trimis unităţi militare
pe front, în special pe Frontul de Răsărit. Printre forţele expediţionare care s-au alăturat Germaniei au
fost cele ale Regimului de la Vichy, Olandei, Belgiei, Spaniei (deşi Spania era o ţară neutră), precum şi
unităţi formate din ruşi şi ucraineni (vlasovişti), sub comanda generalului Andrei Vlasov. Aliaţii au
reprezentat, mai întâi, alianţa dintre Anglia, (inclusiv Commonwealth-ul), Franţa şi Polonia, mai târziu
alăturându-li-se Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii şi China.

Principalele teatre de război au fost Oceanul Atlantic, Europa Apuseană şi Răsăriteană, Marea
Mediterană, Africa de nord, Orientul Mijlociu, Oceanul Pacific şi Asia de sud-est şi China. În Europa,
războiul s-a încheiat odată cu capitularea necondiţionată a Germaniei, la 8 mai 1945, dar a continuat în
Asia până la capitularea Japoniei - 15 august 1945.

Cel puţin 60 de milioane de oameni au murit din cauza acestui război. Aceste cifre includ victimele
actelor de genocid, (Holocaustul şi experimentele Unităţii 731 a generalului nipon Ishii Shiro din
Pingfan), victimele bătăliilor incredibil de sângeroase din Europa, Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific,
victimele bombardamentelor masive asupra oraşelor, inclusiv cele nucleare de la Hiroşima şi Nagasaki şi
bombardamentele cu bombe incendiare ale oraşelor Dresda şi Pforzheim în Germania. Doar puţine
regiuni au rămas neatinse de război. Războiul s-a dus pe "frontul de acasă", prin ducerea la paroxism a
bombardamentelor strategice şi ale zonelor civile. Armele nucleare, avionul cu reacţie, rachetele şi
radarul, blitzkriegul, ("războiul fulger"), folosirea pe scară largă a tancurilor, submarinelor,
bombardierelor torpiloare şi a formaţiunilor de distrugătoare şi tancurilor petroliere, sunt doar câteva
dintre invenţiile militare şi noile tactici care au schimbat modul de desfăşurare a conflictului. Europa
postbelică a fost împărţită între sferele de influenţe occidentală şi sovietică.

Cauzele celui de-al Doilea Război Mondial mai sunt încă subiect de dezbatere şi de cercetare, dar un
punct de vedere comun, în special în perioada postbelică, printre aliaţii victorioşi, era că acestea sunt
legate de expansionismul Germaniei şi Japoniei. În urma înfrângerii din Primul Război Mondial,
Germania pierduse puterea, statutul internaţional şi uriaşe sume de bani, expansiunea urmând să-i
readucă măreţia de odinioară. În Germania exista o dorinţă puternică să se scape de limitările impuse de
Tratatul de la Versailles. În cele din urmă, Hitler şi partidul său Naţional Socialist au reuşit să cucerească
puterea în stat folosindu-se şi de aceste sentimente populare anti-versaillese. Hitler a condus Germania
de-a lungul unui proces care a fost marcat de: reînarmare, reocuparea Rheinelandului, unirea cu Austria
(Anschluss-ul), încorporarea Cehoslovaciei şi, în final, invadarea Poloniei. În Asia, eforturile Japoniei de a
deveni o putere mondială şi cucerirea puterii de către militari, (în deceniul al patrulea, autoritatea
guvernului fiind subminat de militarii care deţineau puterea de facto, având un control totalitar în ţară),
au dus la conflicte cu China şi, mai apoi, cu SUA. Japonia urmărea, de asemenea, să pună mâna pe
resurse naturale precum cele de petrol, cărbune sau minereu de fier, resurse de care insulele nipone
duceau lipsă.

Participanţii la cel de-al Doilea Război Mondial sunt consideraţi ca aparţinând unuia dintre cele două
blocuri: Axa şi Aliaţii. Mai multe ţări mici au participat la război, cu toate că erau sub ocupaţie.
 Referat la istorie : Al doilea razboi mondial in Europa

Al doilea razboi mondial a inceput in 3 septembrie 1939,cand Aliatii – Marea Britanie si

Franta – au declarat razboi Germaniei naziste condusa de Adolf Hitler. Au facut acest lucru
pentru Polonia, atacata de germani cu doua zile mai devreme, desi nu au intentionat sau nu
au fost capabili sa ia masuri urgente. Polonia a fost invadata rapid de Blizkrieg – un „atac
fulgerator”, bazat pe o patrundere imediata a atacurilor masive (Panzers) si lupte aeriene.
Dupa cum prevedea pactul nazisto-sovietic din august 1939, armata sovietica s-a indreptat
spre estul Poloniei, divizand teritoriul.

In iarna anilor 1939-40, Marea Britanie a fost o prezenta militara in Franta, dar strategia
Aliatiilor a ramas defensiva. Aceasta era concentrata pe Linia Maginot. O portiune de
fortificatii intinse de-a lungul intregii frontiere franceze cu Germania. Insa germanii nu au
atacat, iar principalele actiuni in timpul acestei perioade de „pseudo-razboi” s-au desfasurat
in est, unde Uniunea Sovietica a anexat cele trei republici baltice (Lituania, Letonia si
Estonia) si, dupa un razboi de scurta durata, au ocupat o parte din Finlanda. Simulacrul de
razboi a luat sfarsit in 9 aprilie 1940, cand Germania a ocupat Norvegia neutra si
Danemarca, printr-un alt atac surprinzator; o expeditie britanica la Narvik, in nordul
Norvegiei, a avut un oarecare succes, dar in cele din urma a fost retrasa.

Flota militara

Dupa o luna, fortele germane s-au napustit asupra Olandei si Belgiei, ocolind Linia Maginot,
si din nou „razboiul fulger” s-a dovedit irezistibil. Armatele Aliatilor au fost retrase, dar o a
doua ofensiva germana, chiar mai puternica, le-a blocat retragerea prin padurea Ardennes.
In cele din urma, peste jumatate de milion din trupele franceze si britanice au fost prinse in
capcana in apropierea portului Dunkergue. 34000 dintre acestia au fost salvati de englezii
curajosi de pe o flota de vapoare si barci mici, pornita din Marea Britanie pentru a-i ajuta.

”Miracolul de la Dunkerque” a ridicat moralul britanicilor, dar n-a facut nimic pentru a opri
prabusirea francezilor. Un nou guvern francez, condus de maresalul Petain, a recunoscut
infrangerea, cerand un armistitiu care a fost semnat la 22 iulie 1940. Ocupatia germana a
persistat in nordul Frantei, in timp ce restul tarii era guvernat de la Vichy, de catre Petain,
in calitate de conducator al unui nou stil de regim fascist. Desi aparent de factura neutra,
zona Vichy a colaborat indeaproape cu Germania nazista; multi francezi au refuzat sa
accepte infrangerea, iar un guvern ” francez liber ” a fost infiintat in exil, la Londra, de catre
generalul Charles de Gaulle.
Acum, Germania avea un aliat si in Italia fascista, care invadase Franta deja slabita,
manifestadu-si pretentiile asupra unor teritorii inainte de incetarea razboiului in Europa.
Planul dictatorului italian Benito Mussolini avea sa esueze, de vreme ce Italia nu era una
dinre cele mai mari puteri. Italia a fost umilita prin infrangeri repetate,iar germanilor, aliata
cu Italia nu le-a fost de prea mare ajutor.
Cu toate acestea, in 1940, Axa germano-italiana controla o mare parte a Europei
continentale, sfidata doar de Imperiul Britanic.In Marea Britanie, primul ministru Neville
Chamberlain a fost in mai 1940, a carui energie si discursuri inflacarate difuzate pe posturile
de radio au contribuit la incurajarea natiunii. Desi “razboi total” era un slogan german, de
fapt Marea Britanie si-a mobilizat toate sursele disponibile pentru razboi.
Totusi, nimeni nu si-a imaginat cu adevarat ca Marea Britanie ar putea supravietui in cazul
unei invazii germane de mari proportii. Deoarece siguranta britanica depindea de fortele
navale si aeriene, in iulie 1940 Germania a lansat un atac hotarat pentru castigarea
suprematiei in aer. Lupta britanicilor a fost unul dintre cele mai eroice evenimente din
timpul razboiului,condusa de RAF (Fortele Aeriene Regale) impotriva numarului superior de
Luftwaffe. Pierderile Germaniei au fost substantiale, dar RAF s-au aflat pe punctul de a fi
distruse in septembrie 1940, cand Luftwaffe si-au schimbat tactica, concentrandu-se asupra
bombardarilor pe timp de noapte. Desi “fulgerul” a provocat daune importante in Londra si
in alte orase, amenintarea invaziei trecuse.

Campania nord-africana

Intre timp, razboiul se raspandise in zona mediteraneana si dincolo de acesta, Italia

invadand Grecia si luptand impotriva englezilor in nordul si estul Africii. Infrangerile
italienilor i-au determinat pe germani sa-i sprijine, izgonind o forta expeditionara
britanica,iar generalul Erwin Rommel a fost trimis in Africa de Nord, pentru a spulbera
rezistenta italienilor. Rommel, un comandant stralucit, a obtinut multe victorii spectaculoase
cu ajutorul unui Afrika Korps, format doar din doua detasamente Panzer.
In estul Europei, Hitler si-a recrutat noi aliati, cucerind Iugoslavia si, in 22 iunie 1941, a
trimis trei milioane si jumatate de soldati din trupele Axei, pentru a ataca Uniunea Sovietica
(URSS). Pactul nazisto-sovietic, din 1940, nu a fost decat un act strategic, deoarece Hitler
considera URSS-ul drept cel mai mare dusman al Germaniei, respingandu-l pentru ca era
centrul comunismului si dispretuindu-l pentru ca era un popor de slavi, considerat ”inferior”.
Atacul l-a luat prin surprinderepe dictatorul sovietic Iosif Stalin: acesta fusese convins
ca Hitler nu ar risca atata timp cat marea Britanie nu era cucerita. Acesta a fost cu
siguranta prima greseala incontestabila a lui Hitler, in ciuda marilor victorii ale sale, cand
armatele sovietice au fost in intregime distruse si inaintarea s-a facut cu viteza
amenintatoare. Campania tebuia sa se incheie intr-un singur anotimp, dar Hitler nu luase in
considerare distantele lungi care trebuiau parcurse, resursele aparent inepuizabile ale
sovieticilor si efectul politicii extremiste a lui Stalin, care a ordonat distrugerea tuturor
bunurilor din calea invadatorilor. Pana in decembrie 1941, fortele germanilor au ajuns la
Moscova si Leningrad, dar nu au reusit sa le ocupe inainte de sfarsitul iernii. In locul unei
campanii de scurta durata, Axa s-a implicat intr-o lupta sangeroasa, care avea sa curme
milioane de vieti, in timp ce incercau sa doboare un imperiu mult prea mare. Pretutindeni,
germanii, in special fortele SS (securitatea), au dat dovada de o cruzime de nedescris,
incurajata si justificata de teoriile rasiste. Acest lucru s-a intamplat mai ales in est, unde
polonezii erau infometati, iar rusii ucisi in masa, instrainand populatii care ar fi fost
bucuroase sa scape de stalinism. Prizonierii de razboi sovietici erau pusi sa munceasca pana
la moarte in uzinele germane, fiind elaborat si un program de exterminare a evreilor,
tiganilor si a altor nationalitati neagrete, culminand cu uciderea in masa din camerele de
gazare de la Auschwitz si din alte lagare; se presupune ca aproximativ sase milioane de
evrei, si-au pierdut viata in aceste lagare.
Aliatii Germaniei au comis si ei atrocitati, ajutati adesea de colaborationisti din tarile
ocupate (oameni care, din convingere sau interese personale, cooperau cu invadatorii). Dar,
in timp ce conditiile de razboi se inrautateau, asuprirea a dus la inmultirea miscarilor de
rezistenta, fie subterane, fie sub forma unor activitati militare de mare amploare.
 America intra in razboi

La celalalt capat al lumii, pe 7 decembrie 1941, Japonia a lansat un atac neasteptat, care a
zdrobit fortele americane din Pacific, la Pearl Harbor. Acum razboiui era cu adevarat
mondial. Guvernul american, condus de Franklin Rooseveld, ajutase pe ascuns Marea
Britanie in timpul razboiului, intaratandu-i pe germani, insa americanii nu dorisera sa se
implice din punct de vedere militar in conflictele europene. Atacul japonez, urmat de
declararea razboiului din partea Germaniei si a Italiei, au determinat SUA sa intre in razboi.
Cu resurse uriase SUA a devenit ”arsenalul democratiei”, iar puterea aliantei anglo-sovieto-
americane a dus la victoria finala. In ciuda succeselor japoneze impresionante, de la
inceputul anului 1942, lucrurile au inceput sa se schimbe. Pe mare, Marea Britanie si-a
instaurat rapid suprematia asupra marinei germane la suprafata, insa submarinele germane
au oprit comertul naval, de care depindea supravietuirea britanicilor. Deoarece SUA
trimiteau cantitati mari de alimente si materiale de razboi aliatilor britanici si sovietici,
batalia de pe Atlantic a fost cruciala si, la sfarsitul anului 1942, era evident ca aliatii puteau
sa-si inlocuiasca pierderile intr-un ritm mai rapid decat puteau provoca distrugeri
submarinele germane. Bombele continuau sa cada asupra Marii Britanii – desi mai putine
decat cele pe care Luftwaffe le lansasera asupra URSS-ului – insa contraatacul anglo-
american a fost atat de puternic incat, pana la incheierea conflictului, a distrus orasele
germane.

Apropierea sfarsitului

In Africa de Nord, generalul Montgomery a consolidat armatele aliatiilor, astfel incat puterea
lor a devenit covarsitoare. In octombrie 1942, fortele lui Rommel au fost infrante in batalia
de la El Alamein, in timp ce trupele, cu precadere americane, au inceput cucerirea Africii de
Nord Franceze ( Algeria, Maroc, Tunisia). In est, japonezii au fost fortati sa se retraga in
Noua Guinee si doua batalii navale (pe Marea Coralilor si insulele Midway) au inceput sa le
slabeasca puterea.
Pe frontul rusesc, situatia s-a schimbat spre sfarsitul anului 1942. Germania a lansat un
atac puternic in sud, cu scopul de a captura marele centru industrial Stalingrad (acum
Volgograd). Aici au avut loc numeroase lupte pentru apararea orasului. In timpul acestora,
comandantii sovietici au format o mare armata care a incercuit 22 de detasamente
germane, intr-un atac din noiembrie 1942. Germanii au incercat sa strapunga incercuirea
Armatei Rosii, dar au suferit esecuri repetate. Dupa ce au supravietuit iernii, trupele
germane s-au predat in februarie 1943. Dupa aceasta catastrofa, initiativa le-a revenit
rusilor care, in iulie 1943, i-au infrant din nou pe germani la Kursk, cea mai mare batalie cu
tancuri din istorie.
In aceeasi luna, fortele aliate din nordul Africii au ajuns in Sicilia, unde au inceput cucerirea
Italiei. Din cauza esecurilor sale repetate, Mussolini a fost alungat de la putere si un nou
guvern a scos Italia din razboi. Cu toate acestea, trupele germane au ocupat rapid nordul si
centrul Italiei si, in timpul unui atac indraznet, l-au eliberat pe Mussolini, care era inchis. In
Italia luptele au durat pana la sfasitul razboiului.