Sunteți pe pagina 1din 11

Declanșarea/Începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

Războiul ciudat a fost o fază de la începutul celui de-al


Doilea Război Mondial, marcată de foarte puține operațiuni
militare pe frontul de vest, în lunile care au urmat invadării
Poloniei de către Germania nazistă, și care a precedat Bătăliei
Franței. Deși marile puteri europene au declarat război una
celeilalte, nicio parte nu s-a aventurat în lansarea unor atacuri de
amploare, în perioada respectivă având loc doar câteva lupte
terestre lipsite de importanță și câteva raiduri aeriene.
Războiul de iarnă (Ruso-Filandez) În perioada de desfășurare a
războiului ciudat a avut loc un evenimet notabil, războiul de
iarnă, cauzat de atacul Uniunii
Figura 1. Poster britanic Sovietice împotriva Finlandei din 30 noiembrie 1939. Opinia
din timpul „războiului
publică, în special din Franța și Regatul Unit, și-a manifestat în
ciudat” cu textul „Hitler nu
va da niciun avertisment. mod zgomotos admirația pentru "bravii finlandezi", cerând
Așa că aveți cu voi mereu
guvernelor lor să ia atitudine împotriva agresorului sovietic, în
masca contra gazelor”
special după ce apărarea finlandezilor împotriva unui inamic
incomparabil mai puternic părea să aibă mult mai mult succes
decât în cazul Poloniei. Ca urmare, Uniunea Sovietică a fost
exclusă din Liga Națiunilor, iar în Franța și Anglia s-a vorbit o
vreme despre o posibilă expediție aliată în Scandinavia de
nord. Forțele britanice au început să fie pregătite pentru a fi Figura 2. Oameni
trimise în Finlanda, dar nu au fost deplasate în sprijinul micii demonstrând pașnic în
Varșovia, în fața ambasadei
țări nordice până la sfârșitul războiului, în schimb au fost Regatului Unit, imediat după
trimise în ajutorul Norvegiei, în timpul bătăliei Norvegiei. ce această țară a declarat
război Germaniei Naziste
Pe 20 martie, prim-ministrul francez Édouard Daladier a
demisionat din funcție ca urmare a eșecului din politica sa externă, în particular în ceea ce
privește apărarea Finlandei.

Izbucnirea războiului în Europa (1939 – 40)


În perioada 1939-1940, izbucnirea războiului în Europa a fost declanșată de invazia
Germaniei în Polonia, sub pretextul unor operațiuni de sabotaj. În urma neînțelegerilor și a
eșecului unui ultimatum britanic, Regatul Unit, Franța și alte țări ale Commonwealth-ului
Britanic au intrat în război împotriva Germaniei. Pe 17 septembrie 1939, Uniunea Sovietică a
invadat și ea Polonia dinspre est, iar țara a fost împărțită între Germania și Uniunea Sovietică.
Înfrângerea militară a Poloniei a dus la formarea unui Stat Clandestin și a unei Armate de
partizani polonezi. În aceeași perioadă, Uniunea Sovietică a anexat forțat țări baltice și regiuni
disputate din România. Apropierea inițială între Uniunea Sovietică și Germania nazistă a
încetinit treptat, iar ambele state au început pregătirile pentru un conflict viitor.

Figura 3. Soldații Wehrmacht-ului german dărâmă punctul de trecere a frontierei


între Polonia și Orașul Liber Danzig, la 1 septembrie 1939

Figura 4. Tancurile germane în apropiere de orașul Bydgoszcz, în timpul Invaziei Poloniei, în


septembrie 1939

Europa de Vest (1940 – 41)


În perioada 1940-1941, Europa de Vest a fost martora unor evenimente semnificative ale
celui de-Al Doilea Război Mondial. Germania a invadat Danemarca și Norvegia pentru a proteja
transporturile de minereu de fier din Suedia, în timp ce Aliații au încercat să le întrerupă. O serie
de invazii fulgerătoare în Belgia, Țările de Jos și Luxemburg au dus la cucerirea rapidă a acestor
teritorii. Franța a căzut sub dominația germană, semnând un armistițiu care a dus la împărțirea
țării între zonele de ocupație germană și italiană, precum și un regim Vichy aparent neutru, dar
aliat cu Germania.
Bătălia Angliei a marcat începutul atacurilor Luftwaffe împotriva Marii Britanii, însă
Royal Air Force a rezistat cu succes, limitând efectele bombardamentelor germane. În același
timp, Statele Unite, deși oficial neutre, au sprijinit activ Aliații prin furnizarea de echipamente și
schimburi de distrugătoare pentru bazele britanice.
Roosevelt a făcut eforturi semnificative pentru a-și pregăti țara pentru război, promovând
ideea de a transforma Statele Unite într-un "arsenal al democrației" și negociind acorduri cu
Regatul Unit pentru sprijinirea efortului de război. Pactul Tripartit a adus împreună Japonia,
Italia și Germania, extinzând astfel Axa, în timp ce România și alte țări au aderat ulterior la
eforturile de război ale Puterilor Axei împotriva Uniunii Sovietice.

Figura 5. Harta Liniei „Maginot” franceze.


Figura 6. Vedere din Londra după Blitzul german, 29 decembrie 1940.

Figura 7. Bombardiere germane ale Luftwaffe modelul Heinkel He 111 în timpul Bătăliei
Angliei.

Mediterana (1940 – 1941)


În perioada 1940-1941, regiunea Mediteranei a fost martora unor conflicte cruciale în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Italia a inițiat operațiuni în Marea Mediterană,
inclusiv un asediu asupra Maltei, cucerirea Somaliei Britanice și o incursiune în Egiptul Britanic.
În ciuda începutului favorabil, ofensiva italiană împotriva Greciei a fost respinsă rapid, forțele
germane intervenind în sprijinul Italiei.
Forțele Commonwealth-ului Britanic au răspuns cu o contraofensivă eficientă în Egipt și
în Africa de Est Italiană, reușind să înfrângă trupele italiene în mai multe confruntări. Cu
sprijinul Germaniei, forțele Axei au reușit să obțină o serie de victorii, împingând trupele
Commonwealth-ului înapoi în Egipt și capturând teritorii cheie. Invazia simultană a Iugoslaviei
și Greciei de către Germania a dus la capitularea acestor țări, iar victoria Axis a fost rapidă, deși
s-a declanșat o rezistență de partizani în Iugoslavia.
În timpul acestor evenimente, forțele Commonwealth-ului au reprimat o revoltă în Irak,
sprijinită de forțe germane din bazele controlate de regimul de la Vichy. În plus, aliații au invadat
Siria și Libanul pentru a preveni extinderea amenințărilor similare în regiune.

Figura 8. Soldați australieni din Forțele Commonwealth-ului Britanic ocupă o tranșee din
prima linie în timpul Asediului Tobrukului; Campania din Africa de Nord, august 1941.

Figura 9. Soldați germani din „Afrika Korps” căzuți prizonieri în decembrie 1941.

Atacul Axei asupra URSS (1941)


În 1941, atacul planificat al Axei asupra Uniunii Sovietice în cadrul Operațiunii
Barbarossa a reprezentat un punct de cotitură crucial în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial. În ciuda semnării unui pact de neutralitate între Uniunea Sovietică și Japonia în aprilie
1941, pregătirile constante ale Germaniei pentru un atac împotriva URSS au culminat în invazia
forțelor germane, sprijinite de Italia și România, în iunie 1941.
Hitler a lansat operațiunea cu obiective ambițioase, dorind să elimine Uniunea Sovietică
ca putere militară, să eradicheze comunismul și să obțină resursele necesare pentru a asigura
supremația Germaniei. Deși inițial ofensiva Axei a înregistrat progrese semnificative, Armata
Roșie a adoptat o strategie defensivă în fața invaziei masive, forțând Înaltul Comandament
german să reorienteze trupele spre Ucraina și Leningrad.
Cu toate că Germania a obținut victorii importante, inclusiv încercuirea a patru armate
sovietice, și a ajuns aproape de Moscova, rezistența sovietică a dus la o contraofensivă masivă
care a împins trupele Axei înapoi cu câteva sute de kilometri. Această contraofensivă a marcat
începutul schimbării de situație în războiul de pe Frontul de Est.unei campanii de lungă durată.

Figura 10. Hartă animată a teatrului European de operațiuni al celui de al Doilea Război
Mondial, 1939-1945 — Roșu: Aliații Occidentali și Uniunea Sovietică, după 1941;
Verde: Uniunea Sovietică înainte de anul 1941; Albastru: Puterile Axei.

Figura 11. Civili sovietici din Leningrad părăsind casele distruse, după un bombardament
german al orașului; Bătălia de la Leningrad, 10 decembrie 1942.
Izbucnirea războiului din Pacific (1941)
Izbucnirea războiului din Pacific în 1941 a fost rezultatul creșterii tensiunilor între Statele
Unite ale Americii și Japonia, în urma unui complex de evenimente și conflicte din Asia de Sud-
Est. O serie de embargouri și sancțiuni comerciale au deteriorat relațiile, iar Japonia a încercat
să-și extindă influența în regiune prin invazii și ocuparea de teritorii. În timpul negocierilor între
SUA și Japonia, propunerile făcute de ambele părți au fost respinse, tensionând și mai mult
situația.
Sub conducerea generalului Hideki Tojo, Japonia s-a pregătit de război, dorind să-și
asigure un perimetru defensiv mai larg în Pacific. Pentru a-și atinge obiectivele, Japonia a lansat
ofensive simultane împotriva posesiunilor britanice și americane, inclusiv atacul asupra flotei
americane de la Pearl Harbor, bătălia de la Hong Kong și alte acțiuni în Thailanda și Malaezia.
Aceste atacuri au determinat Statele Unite, Regatul Unit, China, Australia și alte state să declare
oficial război Japoniei. În semn de solidaritate cu Japonia, Germania și alte țări ale Axei au
declarat război Statelor Unite ale Americii, invocând acțiunile americane împotriva navelor de
război germane.
Această escaladare a conflictului a marcat o schimbare majoră în evenimentele celui de-al
Doilea Război Mondial, atrăgând Statele Unite în războiul global și consolidând alianțele între
puterile occidentale împotriva Axei.

Figura 12. Avioane de luptă Mitsubishi A6M2 "Zero" pe portavionul Marinei Imperiale
Japoneze Shōkaku, chiar înainte de atacul de la Pearl Harbor.
Figura 13. USS Arizona în timpul atacului-surpriză japonez asupra flotei americane din
Pacific, 7 decembrie 1941.

Încetinirea înaitării Axei (1942)


În 1942, Cei Patru Mari Aliați (Statele Unite, Regatul Unit, Uniunea Sovietică și China)
și alte 22 de guverne mici sau în exil au emis Declarația Națiunilor Unite, consolidându-și
angajamentul de a lupta împreună împotriva puterilor Axei. Aliații au început să discute strategia
pentru a împiedica înaintarea puterilor Axei, cu o atenție deosebită acordată înfrângerii
Germaniei. În timp ce Statele Unite au susținut un atac direct masiv împotriva Germaniei, prin
Franța, Uniunea Sovietică a cerut un al doilea front, iar Regatul Unit a promovat operațiuni
concentrate în zonele periferice, menite să submineze puterea germană. Britanicii au reușit să
convingă Statele Unite să se concentreze inițial pe îndepărtarea Axei din Africa de Nord,
argumentând că o debarcare în Franța nu era fezabilă la acel moment.

Pacific (1942)
În 1942, Japonia a înregistrat succese semnificative, cucerind teritorii cheie în Birmania,
Malaya, Indiile Olandeze de Est și Filipine. Forțele japoneze au obținut victorii navale în diverse
teatre de operațiuni, sporindu-și încrederea în fața adversarilor nepregătiți. Cu toate acestea,
planurile ulterioare ale Japoniei au fost contracarate în mod decisiv. Atacul lor în vederea
capturării Port Moresby în Noua Guinee a fost dejucat în bătălia de la Marea de Corali, iar
încercarea lor de a atrage forțele navale americane într-o capcană la Midway s-a soldat cu o
înfrângere importantă. După aceste pierderi, Japonia s-a concentrat pe o campanie terestră în
Teritoriul Papua, iar forțele americane au lansat un contraatac în Insulele Solomon, în special la
Guadalcanal, ca prim pas spre capturarea bazei japoneze de la Rabaul.

Figura 14. Harta militară Japoneză avansuri, până la jumătatea anului 1942.

Figura 15. Pușcași marini americani în Campania Guadalcanal, pe teatrul de operațiuni din
Pacific, 1942.
Frontul de Est (1942)
În 1942, Germania și aliații săi au reușit să oprească ofensiva sovietică în Rusia centrală
și meridională, menținându-și câștigurile teritoriale anterioare. Ei au învins atacurile sovietice în
Peninsula Kerci și la Harkov, urmând să lanseze o ofensivă majoră în sudul Rusiei în căutarea
câmpurilor de petrol din Caucaz. Germanii au divizat Grupul de Armate Sud în două, Grupul de
Armate A avansând către Donul inferior și Caucaz, în timp ce Grupul de Armate B s-a îndreptat
spre Volga. În acest context, a avut loc o confruntare decisivă la Stalingrad, pe malul râului
Volga.

Figura 16. Soldați ai Armatei Roșii în contraatac, în timpul bătăliei de la Stalingrad,


februarie 1943.

Europa de Vest/Atlantic și Mediterana (1942)


Marina Germană a perturbat transporturile Aliaților pe coasta americană a Atlanticului
datorită erorilor comandamentului american. În Africa de Nord, forțele Commonwealth-ului au
recuperat teritorii pierdute prin Operațiunea „Crusader”, doar pentru a fi respinse înapoi de
germani în timpul unei ofensive ulterioare. La începutul anului 1942, Germania a lansat o
ofensivă în Africa de Nord, impunând retragerea forțelor Aliaților. Totuși, o linie de apărare
eficientă a fost menținută la El Alamein. Pe continent, raidurile Aliaților Occidentali asupra
obiectivelor strategice au evidențiat dificultățile unei invazii a Europei continentale, în timp ce
preocupările legate de folosirea bazelor de la Madagascar de către japonezi i-au determinat pe
britanici să ocupe insula.

22 Iunie 1941
În noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, Armata Română primeşte de la generalul Ion
Antonescu legendarul ordin: „Ostaşi, treceţi Prutul!”.
România a intrat „de facto” în cel de-al Doilea Război Mondial o dată cu ultimatumurile
Uniunii Sovietice din 26 şi 28 iunie 1940, care au dus la pierderea Basarabiei, nordului
Bucovinei şi Ţinutului Herţa, prima parte a unei drame în trei acte, jucată în vara aceluiaşi an.
Cedarea fără luptă, în pofida asigurărilor repetate ale înaltelor oficialităţi de la Bucureşti
că graniţele vor fi apărate cu orice sacrificii, a pus armata Română într-o situaţie umilitoare, cu
consecinţe în timp poate mai tragice decât orice înfrângere militară, scrie Historia.
După preluarea puterii în septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a declarat fără
echivoc: „Noi ne-am aşezat pe Axa Roma-Berlin. Mergem sută în sută şi cu cea mai mare cinste
în această direcţie. Am pornit aşa, nu ne mai uităm la dreapta sau la stânga”. Nu şi-a ascuns
intenţiile de a lupta chiar şi cu arma în mână pentru eliberarea acestor teritorii în cazul unui
conflict (previzibil) dintre Germania şi Uniunea Sovietică.

Figura 17. Ziua când Armata Româna a trecut Prutul.

S-ar putea să vă placă și