Sunteți pe pagina 1din 3

Activitate de predare a numarului 5

• 1. Se construieşte o mulţime care reprezintă numărul anterior învăţat (4) şi


se verifică prin numărare conştientă, prin încercuire, ataşându-se eticheta
cu cifra corespunzătoare.

• 2. Se formează, prin punere în corespondenţă, o mulţime care are cu un


element mai mult decât mulţimea dată.(4)-(5)

• 3. Se numără conştient, prin încercuire, elementele din noua mulţime,


numindu-se numărul care îi corespunde.

• 4. Se prezintă simbolul grafic al noului număr (cifra corespunzătoare). 5

• 5. Se fac exerciţii de recunoaştere (identificare) în spaţiul înconjurător a


mulţimilor care reprezintă noul număr; se verifică prin punere în
corespondenţă şi numărare. Multimi de elemente 5.

• 6. Se formează mulţimi care reprezintă noul număr; se verifică prin punere


în corespondenţă şi numărare (se construieşte clasa de echivalenţă a
noului.

• 7. Se prezintă caracterul ordinal al noului număr. Se introduce noul număr


în şirul numeric: se numără crescător şi descrescător până (de la) numărul
nou, se compară noul număr cu precedentele, subliniindu-se faptul că
acesta este cu o unitate mai mare decât precedentul, se numesc vecinii şi
se fac exerciţii de completare a vecinilor. Se fac exerciţii de ordonare
(crescătoare şi descrescătoare) a unor mulţimi de numere care conţin noul
număr.

• 8. Se compune noul număr din precedentul şi încă o unitate; se compune


apoi şi din alte numere.

• 9. Se descompune noul număr în diferite forme. Se lucrează cu material


concret obiectual, cu jetoane şi cu riglete (mai ales la compararea
numerelor). Copii vor lucra cu material individual, iar educatoarea, la tabla
magnetică, cu material expozitiv. Este de preferat ca unele etape din
predarea noului număr să fie realizate cu ajutorul unor copii care vor lucra
cu materialul expozitiv. Învăţarea trebuie să conducă la o legătură
reversibilă între noţiunea numerică – exprimare verbală – scriere simbolică.
5
ACTIVITATEA PRACTICĂ
În predarea numărului 5, se consideră mulţimea cu 2
elemente (fluturasi) lângă care, prin formare de perechi
(alăturare sau suprapunere), copii vor aşeza noua
mulţime “descoperită” ( flori) şi vor constata că au “tot
atâtea” elemente. Prin adăugarea unei flori la cea de a
doua mulţime, copii vor observa că mulţimea florilor are
cu un element mai mult decât mulţimea fluturasilor, iar
mulţimea fluturasilor are cu un element mai puţin,
deoarece a rămas un fluture fără pereche.
Împreună cu copii, se decide că mulţimea cu un element
mai mult decât mulţimea cu 4 elemente este mulţimea cu
5 elemente; copii vor număra precizând că sunt 5, apoi
vor forma mulţimi cu 5 elemente folosind obiecte sau
jucării din clasă.

S-ar putea să vă placă și