FORMAREA NOTIUNII DE NUMAR NATURAL

Numărul natural reprezintă cea mai cunoscută şi utilizată entitate matematică, pe care
copilul o întâlneşte încă din perioada preşcolarităţii. Cunoştinţele empirice, particulare,
dobândite la această vârstă, se vor lărgi treptat, generalizator, în sensul formării conceptului
de număr natural, în clasele I-IV.
Încă din cele mai vechi timpuri, omul a trebuit să compare diferite mulţimi de obiecte
(exemplu: pietre, săgeţi, câini, bărbaţi, femei etc.), cu scopul de a vedea care mulţime conţine
mai multe elemente.
Astăzi, acest lucru se realizează prin numărarea şi compararea numerelor obţinute ca
rezultat al numărării. Acest lucru presupune cunoaşterea numerelor şi a numărării.
Conceptul de “număr natural” este fundamental în matematică şi are o importanţă
practică.
La şcolarul mic, contactul cu noţiunea de “număr natural” se produce de timpuriu, prin
contactul direct cu mulţimi finite ale căror elemente sunt obiecte concrete. Este etapa
pregătitoare în vederea însuşirii conceptului de “număr natural”, etapa operaţiilor concrete. Ei
învaţă îndeosebi prin intuiţie şi manipulare directă de obiecte concrete, iar activitatea
matematică reproduce spaţiul fizic în care aceştia se dezvoltă.
La începutul şcolarităţii, elevii pot fi conduşi, prin activităţi atent dirijate, la sesizarea
poziţiei unui obiect faţă de alt obiect şi la aprecierea distanţei dintre ele, folosind cuvintele:
“mai aproape”, “mai departe”, “sus/jos”, “la dreapta/la stânga” etc. Percepţia relaţiilor spaţiale
va fi completată cu activităţi de observare a obiectelor din clasă, a poziţiei unui obiect faţă de
celălalt pentru însuşirea noţiunilor şi reprezentarea grafică a distanţei, poziţiei dintre obiecte.
Tot prin activităţi concrete, elevii sunt conduşi la cunoaşterea şi denumirea figurilor
geometrice: triunghi, pătrat, dreptunghi, cerc şi la identificarea şi verbalizarea însuşirilor
acestora.
Formarea mulţimilor ( o altă etapă în drumul formării conceptului de “număr natural”),
după una sau mai multe criterii, proprietăţi ale elementelor, cultivă şi dezvoltă la elevi
capacitatea de a lega între ele proprietăţile obiectelor care alcătuiesc o mulţime, cu ajutorul
elementelor de relaţie: sau (pătrat sau triunghi), şi (pătrat şi roşu), nu (nu este pătrat).
Prin intermediul activităţilor practice, a jocului se introduc operaţiile cu mulţimi:
formarea mulţimilor, ordonarea elementelor unei mulţimi, formarea perechilor ş.a..
În activităţile cu mulţimi de obiecte, un rol decisiv îl are folosirea limbajului
matematic: clar, precis, pe înţelesul şi la nivelul de pregătire al elevilor. Când afirmaţiile

1
elevilor conţin idei concrete, dar formulate într-un limbaj nesigur, aprecierea învăţătorului
trebuie să fie pozitivă, subliniindu-se partea concretă a răspunsului dat de elevi şi ajutându-i
să-şi corecteze modul de exprimare matematic.
La vârsta de 7 ani, copiii sunt capabili să stabilească corespondenţa între elementele a
două mulţimi şi să exprime această activitate prin cuvintele: “mai multe”,”mai puţine”,”tot
atâtea” elemente. Plecând de la aceste activităţi de comparare a mulţimilor, elevii vor deveni
conştienţi de modul în care se stabileşte corespondenţa a două mulţimi (element cu element).
Introducerea conceptului de “număr natural” impune ca etapă premergătoare, familiarizarea
elevilor cu noţiunea de echivalenţă.
La conceptul de “număr” elevul ajunge aşadar progresiv, după o perioadă pregătitoare,
perioadă în care este iniţiat în activităţi de compunere şi punere în corespondenţă a mulţimilor
pentru a depista ideea de mulţimi echivalente sau mulţimi cu tot atâtea elemente, de constituire
de mulţimi după criterii date, de numărare a elementelor unei mulţimi, de transpunere prin
simboluri a elementelor unei mulţimi.
Suportul ştiinţific este dat de noţiunea de mulţimi echipotente: două mulţimi sunt
echipotente dacă există o bijecţie de la una la cealaltă. Relaţia de echipotenţă împarte
mulţimile în clase disjuncte, într-o clasă aflându-se toate mulţimile echipotente între ele. O
astfel de clasă poartă numele de cardinal. Orice număr natural este cardinalul unei mulţimi
finite. De exemplu, numărul 3 este clasa de echipotenţă a tuturor mulţimilor ce au 3 elemente.
Este evident că problema nu poate fi abordată astfel la şcolarii mici.
Calea cea mai utilizată pentru introducerea unui număr natural oarecare n (de exemplu,
4) trece prin următoarele etape:
 se construieşte o mulţime de obiecte având atâtea elemente cât este ultimul
număr cunoscut (în exemplul menţionat, 3);
 se construieşte o altă mulţime, echipotentă cu prima;
 se adaugă în cea de a doua mulţime încă un obiect;
 se face constatarea că noua mulţime are cu un obiect mai mult decât prima
mulţime;
 se afirmă că noua mulţime, formată din n-1 obiecte şi încă un obiect are n
obiecte (deci, 3 obiecte şi încă un obiect înseamnă 4 obiecte);
 se construiesc şi alte mulţimi, echipotente cu noua mulţime, formate din alte
obiecte, pentru a sublinia independenţa de alegerea reprezentanţilor;
 se prezintă cifra corespunzătoare noului număr introdus.

Predarea-învatarea numerelor naturale în concentrul 10-100

2
 În aceasta etapa sunt urmarite urmatoarele aspecte de baza, specifice ei:
 întelegerea zecii ca unitate de numeratie, baza a sistemului utilizat;
 largirea notiunii de zece ca unitate de calcul, scrierea si citirea numerelor
formate din zeci,
 introducerea notiunii de suta.
 formarea, citirea, scrierea si compararea numerelor naturale formate din zeci si
unitati;
 relatia de ordine realizata prin compararea si ordonarea numerelor învatate;
 constientizarea semnificatiei cifrelor dupa locul pe care îl ocupa în scrierea
numerelor.
Modalitatea de introducere a numerelor naturale mai mari decât 10 este similara cu cea
din concentrul anterior învatat.
De exemplu pentru a introduce numarul 11 se pleaca de la cea mai mare multime
formata (cea cu 10 elemente), lânga care se formeaza o multime cu un element (se poate face
pe tabla magnetica, cu figurine, cu riglete, urmata de desen pe tabla). Se reunesc cele doua
multimi, obtinându-se o multime formata din 10 elemente si înca un element. Se spune ca
aceasta multime are 11 elemente si ca semnul grafic sau simbolul acestui numar este “11” ,
adica doua cifre 1, prima reprezentând zecea si cea de-a doua, unitatea adaugata zecii
respective. Se continua cu aplicatii gen comparatii: 10 < 11, 11 > 10, etc. Se pot gasi toate
posibilitatile de compunere a numarului 11.
Cu introducerea numarului 20, ca o zece si înca alte 10 unitati, adica doua zeci, se
încheie etapa de baza în scopul întelegerii ulterioare a modului de formare, scriere si citire a
oricarui numar natural.
Prin scrierea numerelor formate din zeci si unitati, elevii iau contact cu ideea de baza a
sistemului zecimal de scriere si notare a numerelor.
Invatatorul va pune accent pe pronuntia si scrierea corecta a numerelor.
Există şi alte modalităţi posibile de introducere a numărului natural: una prezintă
numărul natural definit prin axiomele lui Peano (cale inaccesibilă elevilor), alta consideră
numărul natural ca rezultat al măsurării unei mărimi cu ajutorul unui etalon. În practica
didactică a şcolii româneşti nu se utilizează nici una dintre aceste două modalităţi.

Însuşirea conştientă de către copii a numărului natural este condiţionată de:

 înţelegerea aspectului cardinal al acestuia (ca proprietate comună a mulţimilor
echipotente: acelaşi număr de elemente);

3
  înţelegerea aspectului ordinal al acestuia (stabilirea locului unui element într-
un şir);
 capacitatea de a compara numere naturale, precizând care este mai mic/ mare şi
de a ordona crescător/ descrescător mai multe numere date;
 cunoaşterea, citirea şi scrierea cifrelor corespunzătoare numerelor naturale.
În formarea conceptului de număr natural se parcurg următoarele etape:
 acţiuni cu mulţimi de obiecte (etapa acţională);
 schematizarea acţiunii şi reprezentarea grafică a mulţimilor (etapa iconică);
 traducerea simbolică a acţiunilor (etapa simbolică).
Metodologia formarii conceptului de numar natural se bazeaza pe faptul ca elevii din
clasele I-IV se afla în stadiul operatiilor concrete, învatând în special prin intuire si
manipulare directa a obiectelor. Pe masura apropierii de clasa a IV-a are loc trecerea treptata
catre general si abstract.
În formarea conceptului de numar natural, actiunea va precede intuitia, parcurgându-
se
urmatoarele etape:
 activitati si actiuni cu multimi de obiecte (etapa actionala);
 schematizarea actiunii si reprezentarea grafica a multimilor (etapa
iconica);
 traducerea simbolica a actiunilor (etapa simbolica).
Raportul dintre aceste etape se schimba în mod treptat pe parcursul evolutiei de la
intuitiv la logic, de la concret la abstract. La început se va acorda un volum mai mare de timp
activitatilor cu multimi de obiecte, dupa care, treptat, se vor utiliza, cu
precadere,corespondentele realizate grafic pe tabla sau pe fise întocmite de institutor si
difuzate copiilor
Înregistrarea în scris a numărului, introducerea simbolului, a semnului grafic al
numărului, reprezintă o etapă superioară a procesului. Copilul dobândeşte o noţiune cu un grad
mai mare de generalizare şi devine capabil să cunoască mai profund relaţiile dintre obiectele şi
fenomenele lumii înconjurătoare.

Aspectul cardinal al numărului natural

Încă din cele mai vechi timpuri omul a trebuit sa compare diferite mulţimi de obiecte
pentru a vedea care mulţime conţine mai multe obiecte. Astăzi acest lucru se face prin

4
numărarea şi compararea numerelor obţinute ca rezultate ale numărării. Aceasta presupune că
se cunosc deja numerele şi că se ştie a se număra.
Cum procedează micul şcolar în faţa unei asemenea necesităţi? El realizează o
ordonare în perechi a elementelor mulţimilor ce se compara (bineînţeles finite), adică
realizează ceea ce se numeşte corespondenţa unu la unu. Dacă această ordonare se poate
realiza, atunci cele doua mulţimi au tot atâtea elemente sau cele doua mulţimi, diferite prin
natura elementelor lor, sunt echipotente. Dacă însă toate elementele primei mulţimi sunt puse
în corespondenţă numai cu o parte a elementelor celei de a doua mulţimi, atunci se spune că
prima mulţime are mai puţine elemente decât a doua sau că a doua mulţime are mai multe
elemente decât prima.
O reprezentare grafică a acestor situaţii se prezintă în figura 1. În primul caz (fig. 1 a)
mulţimile A si B au tot atâtea elemente. În cazul al doilea (fig. 1 b) mulţimea C are mai puţine
elemente decât mulţimea D, sau mulţimea D are mai multe elemente decât mulţimea C.

Figura 1

Toate mulţimile care pot fi ordonate complet în acest fel au o proprietate comună,
anume aceea ca au acelaşi număr de elemente. Astfel se formează noţiunea de număr cardinal.
Aspectul ordinal al numărului natural
Necesitatea de a stabili o ordine în interiorul unei mulţimi a condus la aspectul ordinal
al numărului natural. După un anumit criteriu, de exemplu, rezultatele la învăţătură exprimate
prin mediile obţinute, se poate alcătui o ierarhie a elevilor într-o clasă stabilind cine este
primul la învăţătură, cine este al doilea, al treilea ş.a.m.d. (la o disciplină, sau ca medie
generală etc.).
Numărul de ordine ataşat într-o asemenea succesiune se numeşte număr ordinal.
Aspectele cardinale şi ordinale s-au dezvoltat într-o legătură permanentă unele cu
altele şi formează cele două aspecte ale numerelor naturale, la care se adaugă numărul zero.
Primele zece numere constituie fundamentul pe care se dezvoltă ulterior întregul
edificiu al gândirii matematice a copilului.
Însuşirea conştientă a noţiunii de număr se fundamentează pe:

5
  Înţelegerea de către copil a numărului ca proprietate a mulţimilor cu acelaşi număr
de elemente
 Înţelegerea locului fiecărui număr în şirul numerelor 0-10
 Înţelegerea semnificaţiei reale a relaţiei de ordine pe mulţimea numerelor naturale şi
a denumirilor corespunzătoare (mai mic, mai mare), corespunzătoare relaţiilor
mulţimilor (mai multe, mai puţine)
 Cunoaşterea cifrei corespunzătoare numărului
 Citirea cifrelor de tipar şi scrierea lor de mână
Aspectele surprinse în rândurile de mai sus nu constituie o reţetă rigidă în formarea
conceptului de “număr natural”. Consider că iniţiativa, individuală sau colectivă, de
reconsiderare în spirit creator a oricăror aspecte contribuie la pregătirea copilului pentru a face
faţă provocărilor în lumea din ce în ce mai complexă.

6
 Surse bibliografice

Aron, I.; Herescu I. Ghe (1996), Aritmetica pentru învăţători, Editura: Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti
Neacşu, Ioan (coord.) (1988), Metodica predării matematicii la clasele I – IV, Editura:
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Purcaru, M.A. (2008), Metodica activităţilor matematice şi a aritmeticii pentru
institutori/ profesori din învăţământul primar şi preşcolar, Editura Universităţii
“Transilvania” Braşov
Roşu, M. (2006), Didactica matematicii în învăţământul primar
Roşu, M., Dumitru, A, Ilarion, N, (2000), Ghidul învăţătorului, Matematică pentru
clasa I, Editura ALL