Sunteți pe pagina 1din 4

FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DIDACTICE LA MATEMATICĂ

PROF.DARIE GABRIEL
C.A.I.A. „VASILE ADAMACHI”

Forma de organizare a activităţii didactice este reprezentată de cadrul, modul sau maniera de
desfăşurare a procesului de învăţământ şi de realizare a legăturii profesor –elevi.
Activitatea frontală presupune munca în echipă.Caracteristic acestui mod de organizare a
activităţii este procentul majoritar de transmitere a unei informaţii ce trebuie asimilată de elevi.

Avantajele activităţii frontale Dezavantajele activităţii frontale


 stimulează progresul tuturor o în cazul unor efective mari de elevi apar
 din punct de vedere intelectual se dificultăţi privind antrenarea tuturor
realizează o omogenizare a colectivului membrilor clasei
de elevi cu care se lucrează. o dificultatea cunoaşterii elevilor
o posibilitatea scăzută de dezvoltare a
aptitudinilor individuale şi de motivare
o dificultăţi de realizare a colaborării între
elevi cu posibilităţi diferite.

Activitatea pe grupe sau în echipe apelează la metodele active de lucru cu elevii şi poate fi
folosită in consolidarea cunoştinţelor,dar şi în predare.Activitatea pe grupe presupune efectuarea unor
sarcini comune sau diferite de către echipe formate din 3-5 elevi.Sunt mai indicate grupele neomogene
pentru că sporesc coeziunea între elevi şi ajută la dezvoltarea unor relaţii sociale puternice.

Avantajele activităţii pe grupe Dezavantajele activităţii pe grupe


 transformarea elevului in subiect al o participarea prioritară a elevilor buni, ceilalţi
educaţiei aşteptând rezolvarea sarcinilor
 motivarea elevilor într-o mai mare o necesitatea unui timp sporit, în comparaţie
măsură cu activitatea frontală
 formarea şi dezvoltarea spiritului de
cooperare şi deschidere spre interacţiune

Activitatea individuală presupune realizarea de către fiecare elev a anumitor sarcini şcolare,
independent de colegii săi. Activitatea individuală asigură antrenarea elevilor la un efort propriu, intr-
un ritm propriu.

Avantajele activităţii individuale Dezavantajele activităţii individuale


 posibilitatea ameliorării şi dezvoltării
nivelului de învăţare individual o lipsa totală a colectivului de elevi ca factor
 creşterea capacităţii de acţiune educativ
independentă o consum mare de timp şi energie pentru
 dezvoltarea capacităţilor de formare a fiecare elev in parte.
manierelor autoinstructive
Prezint in continuare un model de proiect de lecţie, în care se utilizează metoda “mozaicului “,
ca o exemplificare a modului de organizare a activităţii pe grupe sau în echipe.

PROIECT DIDACTIC

DATA:

DISCIPLINA:MATEMATICĂ
CLASA: a XI-a (Matematică - programa 2)
PROFESOR: DARIE GABRIEL

SUBIECTUL LECŢIEI: DETERMINANŢI-APLICAŢII

TIPUL LECŢIEI:CONSOLIDARE

COMPETENŢE SPECIFICE VIZATE:

C.S.3. Aplicarea algoritmilor de calcul cu matrice în situaţii practice


C.S.6 Optimizarea rezolvării unor probleme sau situaţii-problemă prin alegerea unor strategii şi metode
adecvate (de tip algebric, vectorial, analitic, sintetic)

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:

Elevul va fi capabil :

O.1 Să calculeze determinanţi de ordin 2 si 3


O.2 Să rezolve ecuatii cu determinanţi
O.3 Să aplice proprietăţile determinanţilor pentru calculul lor

STRATEGII DIDACTICE:
 METODE ŞI PROCEDEE DIDACTICE:
metoda mozaicului, conversaţia, explicaţia, exercitiul, observaţia dirijată;

 FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII ELEVILOR:


lucrul in echipe; activitate frontală

 MIJLOACE DE INVĂŢĂMÂNT:
manualul,fişa cu probleme

TIMP DE DESFĂŞURARE:50 minute


Etapele Obiectiv Activitatea profesorului Activitatea elevilor Metode Procedee eval
e
1.Moment Captarea atenţiei ptr. desfăşurarea in bune condiţii a vor avea pe bănci Conversaţia Observaţia
organizatoric lecţiei; Notarea absenţelor. caietele
2.Anunţarea Se va anunţa titlul lecţiei:” Determinanţi-aplicaţii” şi notează Conversaţia Observarea
obiectivelor şi obiectivele propuse tema lecţiei comportament
temei noi ului elevilor
3.Actualizarea O.1-3. -modul de calcul al determinanţilor de ordin 2 si 3 răspund la Conversaţia Analiza
unor -proprietăţile determinanţilor intrebările prof Explicaţia răspunsurilor
cunoştinţe
4.Consolidarea O.1 Se vor realiza obiectivele lecţiei prin rezolvarea
cunoştinţelor O.2 primelor 4 exerciţii de pe fişa de lucru;
O.3 METODA MOZAICULUI:
Se împarte colectivul de elevi in grupe de câte 4;
În cadrul unei grupe fiecare elev işi va alege un număr Exerciţiul
de la 1 la 4 şi astfel fiecare elev va deveni “specialistul” lucrează în bancă Activitate pe Argumentarea
grupei pe problema respectivă. in echipa “mama”si grupe rezolvării alese
Specialiştii numărul 1 din fiecare grupă se vor in echipa Activitate Analiza
intruni separat pentru a dezbate şi rezolva prima “specialistilor” pe o frontală răspunsurilor
problemă; Analog specialiştii 2,3,4. problema data Conversaţia Aprecieri
După ce grupele de “specialişti” au rezolvat fiecare Observatia verbale
problema sa, “şedinţa de lucru” se va încheia. dirijată
O.1 Fiecare specialist se va intoarce la grupa “mamă” Explicaţia
O.2 In cadrul echipei “mamă” fiecare “specialist” va
O.3 prezenta soluţia găsită ptr problema de rezolvat,
argumentănd soluţia aleasă şi răspunzănd intrebărilor
membrilor din aceeaşi grupă “mamă”.
În final câte un reprezentant al specialiştilor 1, 2, 3, 4
va schiţa metoda de rezolvare a problemei analizate.
5.Tema Exerciţiile cu determinanţi din variantele bac 2009 Notează tema Conversaţia
FIŞĂ DE LUCRU - CLASA a XI-a (Matematică - programa 2)
DETERMINANŢI-APLICAŢII

−1 −1
1. a) Să se calculeze determinantul |√2015 |
1 √2015 + 1
𝑥1 𝑥2
b) Să se calculeze determinantul |−𝑥 𝑥 | , ştiind că 𝑥1 , 𝑥2 sunt soluţiiile ecuaţiei :𝑥 2 − 4𝑥 + 2 = 0.
2 1
1 𝑥 1
c)Rezolvaţi ecuatia: |𝑥 𝑥 1| = 0.
4 −5 4

𝑥−3 1
2.Fie matricea 𝐴 = ( ) ,𝑥 ∊ ℝ .
1 𝑥−3
a)Să se determine 𝑥 ∊ ℝ ştiind că det(𝐴) = 0
b)Să se verifice egalitatea 𝐴2 = (2𝑥 − 6)𝐴 − (𝑥 2 − 6𝑥 + 8) ∙ 𝐼2
c) Să se determine 𝑥 ∊ ℝ pentru care 𝐴2 = 2𝐴 .

1 𝑙𝑛𝑎 0
3.Se consideră matricea 𝐻(𝑎) = (0 1 0) , unde 𝑎 > 0.
0 0 𝑎
a) Să se calculeze det(𝐻(𝑎)) , ∀ 𝑎 > 0.
b)Să se arate că 𝐻(𝑎) ∙ 𝐻(𝑏) = 𝐻(𝑎 ∙ 𝑏) , ∀ 𝑎, 𝑏 > 0
c)Să se calculeze determinantul matricei 𝐻(1) + 𝐻(2) + 𝐻(3) +…+ 𝐻(2015).

𝑎 𝑏 𝑐
4.Se consideră determinantul Δ=| 𝑐 𝑎 𝑏 | cu 𝑎, 𝑏, 𝑐 ∊ ℝ .
𝑏 𝑐 𝑎
a)Ştiind că 𝑎 = −1, 𝑏 = 0 , 𝑐 = 1 , să se calculeze determinantul Δ.
b)Să se arate că Δ=(𝑎 + 𝑏 + 𝑐)(𝑎2 + 𝑏 2 + 𝑐 2 − 𝑎𝑏 − 𝑎𝑐 − 𝑏𝑐), ∀ 𝑎, 𝑏, 𝑐 ∊ ℝ .
2𝑥 1 1
c)Să se rezolve ecuaţia : | 1 2𝑥 1 | = 0 , 𝑥 ∊ ℝ.
1 1 2𝑥

Bibliografie :

1. Chirilă C.,Cristescu B.,Hardulea A.,Neagu M.,Petrovici A.,Petrovici C.,Romaniuc L.,Sava


A.,Stanciu T.,Susu C.,-Manual „Formarea continuă a profesorilor de matematică în societatea
cunoaşterii” , Editor I.S.J.Iaşi , 2012
2. Colectiv de autori–Bacalaureat 2009-Matematică MT2, Editura Campion, 2009, Bucureşti

S-ar putea să vă placă și