OBICEIURI DE FLORII

prof. înv. primar Marin Florentina

Școala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart” Constanța

Denumirea populară a sărbătorii vine de la zeița romană Flora, peste care creștinii au
suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Zeița reînvierii naturii era sărbătorită
între 28 aprilie și 3 mai prin ramuri înverzite ce simbolizau renașterea naturii. Alții spun că
această sărbătoare se numește astfel pentru că în această zi încep femeile să pună la înmuiat
flori ce au fost culese din vara trecută și păstrate la loc uscat. Din acestea obțin vopseluri cu
care vor încondeia ouăle pentru Paști.
Duminica Floriilor se mai numește la noi și Duminica Stâlpilor. Credincioșii duc la
biserică ramuri înflorite, în special de salcie. Ramurile se sfințesc și se împart la toți
credincioșii. Salcia este de mare preț în această zi, fiecare credincios întorcându-se de la
biserică cu ramurile de salcie, pe care le păstrează cu sfințenie, lângă icoană, ca păzitoare de
toate relele în timpul anului.
Cu crengile de salcie aduse de la biserică sunt atinși copiii mici, ca să crească și să
înflorească la fel ca salcia. Stupii de albine se încing cu salcie și se țin tot anul așa pentru că se
spune că vor rodi din belșug.
Se spune că cine este atins la Florii de mâțișori de salcie aduși de la biserică nu va
avea dureri de urechi în tot timpul anului. Aceștia se mai întrebuințează și ca leac împotriva
mai multor boli precum dureri în gât, amigdalită etc. Vitelor li se dau în tărâțe acești mâțișori.
În popor se spune că, dacă fetele dau cu salcie prin păr, în ziua de Florii, le crește părul
mare și frumos, iar dacă te încingi cu nuia de salcie se spune că nu te ma doare mijlocul.
Mâțișorii de salcie se întrebuințau și la negoț. Dacă cineva ducea la târg un cal, un porc, o
vacă și atingea cu mâțișorii animalele ce dorea să le vândă, atunci, se spune, cumpărătorii se
îngrămădeau la ele, la fel cum se îngrămădesc oamenii în ziua de Florii la biserică pentru a
lua salcie sfințită.
În satele din sudul României se efectua pe vremuri, în sâmbăta Floriilor, un
ceremonial al cetei feminine, dedicat zeului vegetației. Sub influența creștinismului acest
ceremonial a fost numit „Lăzărica sau „Lazăr”. Fetițele care umblau prin sate aveau vârsta
între 11 și 13 ani. Una dintre copile era personajul central. Ea purta numele de Lăzărița și cum
se făcea ziuă se îmbrăca într-o rochie albă și își punea o coroniță de flori pe cap, iar
însoțitoarele sale se îmbrăcau în haine obișnuite.
 Lăzărița se plimba în pași dansanți, înainte și înapo, în interiorul cercului format de
însoțitoarele ei.
Pașii erau făcuți pe o melodie simplă, duioasă, care povestea drama eroului:plecarea
cu oile de acasă, urcarea în copac pentru a tăia ramuri verzi animalelor, moartea luinăprasnică
prin cădere, căutarea lui timp îndelungat, găsirea trupului neînsuflețit de cele trei surioare,
aducerea acasă a trupului, scalda rituală în lapte dulce și îmbrăcarea tânărului în frunze de
nuc, aruncarea scaldei pe sub nuci, învierea și transformarea lui Lazăr în flori și vegetație
luxuriantă, moment marcat de o horă veselă a fetelor.
Totul este legat de procesul vegetațional, pentru că tot ce este îngropat în pământ
trebuie să renască.
Fetițele purtau pe cap coronițe din flori de primăvară, iar în mâini duceau coșulețe
împletite din nuiele sau papură, în care strângeau ouăle primite din partea gazdelor, ouă ce
aveau să fie vopsite în joia mare.
În satele din Muntenia, dar şi din Dobrogea, cei mici rosteau un colind de Florii, după
modelul colindatului de Crăciun şi Anul Nou. Iată un astfel de colind:
Azi cu toţi să prăznuim
Pre Dumnezeu să-L mărim.
Hristos vine-ncetinel
Spre patimă ca un miel,
O, minune! O, minune!

Azi intră-n Ierusalim,

Călare pe mânz asin,
De popor e aşteptat,
Ca un mare împărat.
O, minune! O, minune!

La poartă e-ntâmpinat,
Toţi Osana i-au cântat,
Osana dintru înălţime
Că Hristos împărat vine.
O, minune! O, minune!

Pruncii cu stâlpări în mână

Cântă cu toţi dimpreună,
Osana dintru-nălţime
Că Hristos Dumnezeu vine.
O, minune! O, minune!
 Se crede că acela ce se va împărtăși în ziua de Florii, înainte de a se apropia de preot
pentru a se împărtăși, orie va gândi în acel moment, Tatăl ceresc îi va îndeplini dorința.

În ziua de Florii nu se lucrează. Singura activitate îngăduită și chiar recomandată, este

scoaterea tuturor hainelor în curte, pentru aerisire. Tot un obicei străvechi, de Florii, era ca, în
toate casele să se coaceau atâtea pâini din făină de grâu câte persoane avea familia, dar
mărimea acestor pâini era diferită în funcție de vârsta fiecărui membru.

În săptămâna de dinaintea Floriilor se spune că este bine să semănăm flori căci toate
plantele semănate în această săptămână vor avea multe flori.

În unele județe din țară există un obicei foarte frumos. Toate fetele de la 10 la 14 ani
împletesc coronițe din salcie și în ziua de Florii se duc la o apă curgătoare să le dea drumul la
vale. Toate coronițele se aruncă în acelașii timp. Cea a cărei coroniță alunecă prima pe apă
devine conducătoarea celorlalte. În ziua de Paști fetele au obligația să meargă cu ouă roșii și
dulciuri la surata aleasă.
Duminica Floriilor este o sărbătoare de bucurie, ce se sărbătorește în plin post.
Biserica a dat binecuvântare celor ce au postit neîntreruptca, de Florii să mănânce pește, icre
și să bea vin.
Duminica Florilor este denumirea dată de poporul român sărbătorii străvechi Intrarea
Domnului în Ierusalim.

Bibliografie:

Ghinoiu Ion,2003, Sărbători și obiceiuri românești, Ed. Elion, București

Olinescu Marcel,1994, Mitologie românească, Ed. Casa Școalelor, București
Voronca – Niculiță, Elena, 1988, Datinile și credințele poporului român, Ed. Polirom,Iași