Sunteți pe pagina 1din 3

Termenul ,,invatare deplina" este intalnit, prima data, ca denumire a unei orientari noi in psihopedagogia scolara, in studiul ,,Learning

for master", al cercetatorilor americani Benjamin Bloom, Thomass J. Harstings si George F. Madaus in 1971. Titlul studiului a fost tradus in romaneste prin expresia ,,invatare deplina". Desi au existat discutii in legatura cu aceasta traducere, in cele din urma ea s-a impus. Nici B. Bloom si nici colaboratorii sai la acest studiu nu considerau ca invatarea deplina, chiar cu completarile amintite, este o strategie de organizare si desfasurare a invatarii care nu ar mai putea fi imbogatita. Dimpotriva, ei au considerat-o perfectibila, chiar daca au denumit-o prin termenul model. Convingerea ca cei mai multi elevi pot invata ce li se cere in scoala, daca procesul didactic este adaptat varstei si sistematic organizat, este veche si o intalnim inca de la Comenius. Originea invatarii depline ca strategie inchegata pe baza unei teorii didactice elaborate, o gasim indeosebi in cercetarile, in operele unor psihopedagogi americani ca : J.S. Bruner ,,Pentru o teorie a instruirii", B.F.Skinner ,,Revolutia stiintifica a invatamantului", ,,Stiinta invatarii si arta predarii", contributia cea mai mare avand-o insa John B.Caroll prin studiul A model of school learning si B.Bloom prin lucrarea ,, Taxonomia obiectivelor invatamantului" si prin studiile ,,Invatarea deplina" si ,,Diferentele individuale si diferentele de invatare". O importanta contributie au adus in constituirea invatarii depline si lucrarile altor cercetatori ca: R.Gagne ( ,,Conditiile invatarii"), precum si cele ale lui Gilbert de Landscheere despre ,,Invatarea continua a elevilor si examenele" si ,,Definirea obiectivelor educatiei". I-am amintit aici mai ales pe acei autori ale caror lucrari reprezentative in domeniu au fost traduse in limba romana. 1. Primul concept folosit de John Caroll in cadrul modelului teoretic preconizat este cel de sarcina invatarii. Aceasta este definita ca sarcina de trecere de la o stare de necunoastere a unor fapte sau a unor notiuni date la starea de intelegere si cunoastere a acestora, sau ca trecere de la incapacitatea realizarii unei performante la capacitatea de a o infaptui. Scopurile urmarite in procesul didactic se pot exprima, in cele mai multe cazuri, sub forma unor sarcini sau a unor serii de sarcini. Descrierea sarcinilor trebuie sa se faca neechivoc, in asa fel incat sa se poata stabili cu precizie daca au fost indeplinite sau nu. Sarcinile de invatare, ca si alte elemente ale modelului propus, sunt astfel definite incat sa poata fi masurate in unitati de timp, prelucrate matematic. Modelul se poate aplica si acelor sarcini de invatare care fac obiectivul transferului (capacitatea aplicarii unor cunostinte anterior asimilate in situatii identice nu numai asemanatoare). Acest model nu se poate aplica insa in realizarea unor scopuri ca cele privind formarea unor atitudini, a unor convingeri. Educarea in spiritul cinstei, al respectului fata de alte opinii, al patriotismului s.a care presupun trairi afective si insusirea unor valori, poate urma o alta cale decat cea specifica sarcinilor de invatare. Ideea centrala, definitorie a modelului consta in afirmatia ca elevul reuseste sa invete o anumita sarcina in masura in care foloseste o cantitate de timp egala cu aceea

de care are nevoie pentru a o invata. Legata de aceasta idee centrala este intelegerea expresiei cantitatea de timp pe care o foloseste elevul. Acest timp este timpul efectiv folosit si nu timpul pe care elevul il are la dispozitie, dar pe care il poate risipi. Timpul necesar invatarii sarcinilor este determinat de: 1. Aptitudinea de invatare- chiar si in conditii ideale, timpul necesar invatarii unei sarcini difera de la elev la elev. - aptitudinea de invatare este rezultatul unui antrenament intelectual, al unor acumulari anterioare (John Carroll). Timpul necesar invatarii unei anumite sarcini se poate calcula ca functie a unei serii de aptitudini de baza, minus cantitatea de timp economisit prin invatarea anterioara a unor elemente relevante pentru acea sarcina. Acest calcul poate sa se exprime astfel:

At = (a1, a2, ...an) - St, in care At = timpul necesar; (a1, a2, ...an) = aptitudinile de baza ce pot fi masurate prin teste adecvate; St = timpul economisit.
2. Capacitatea de a intelege procesul de instruire - Aceasta capacitate ar putea fi masurata ca o combinatie intre inteligenta generala (care se manifesta in acele situatii de invatare in care elevul descopera singur notiunile si relatiile incluse in sarcina de invatare) si capacitatea verbala (necesara in cazurile in care in instruire se foloseste un limbaj special, mai putin accesibil la nivel obisnuit). 3. Calitatea instruirii- este asigurata in primul rand de profesor - depinde insa si de exercitii, de filme si de orice alte materiale didactice - consta in organizarea sarcinii de invatat si in modul de prezentare a ei Timpul folosit efectiv de elev depinde de: 1. Timpul pus la dispozitie (ocazia de invatare) - in practica, fie se pune la dispozitia elevilor o singura cantitate de timp pentru invatare, aceeasi pentru toti, fie se asigura respectarea ritmului fiecarui elev, ca in cazul instruirii programate. Timpul afectat oficial, egal pentru toti elevii, este de multe ori cel afectat de profesori, unii impunand un ritm foarte sustinut, marind numarul elevilor ramasi in urma, altii, dimpotriva, practicand un ritm prea lent, care demobilizeaza elevii mai rapizi. Daca elevul are nevoie de doua ore pentru a invata un anumit material si i se ofera o singura ora este sigur ca nivelul de invatare realizat va fi de numai 50% din cel optim. 2. Timpul pe care elevul este dispus sa-l foloseasca pentru invatare (perseverenta in invatare) implica: a) dorinta pronuntata de a-si folosi timpul b) dorinta de a rezista unor incomoditati (oboseala, stari nefavorabile) c) rezistenta in fata unor insuccese partiale. Perseverenta (persistenta) depinde si de: - motivatia pozitiva (intrinseca si extrinseca) - motivatia negativa (desconsiderarea scopurilor invatarii, evitarea obligatiilor scolare, ocolirea eforturilor etc.) - unele stari emotive

Cei cinci factori sunt pusi de John Carroll intr-o formula care poate sa exprime nivelul de invatare atins de un anumit individ pentru o anumita sarcina. Aceasta este o functie care exprima raportul dintre cantitatea de timp folosita efectiv pentru invatarea acelei sarcini si cantitatea de timp necesara.
timpul efectiv folosit Nivelul de invatare = timpul necesar

Elevul si-a realizat pe deplin sarcina de invatare daca raportul dintre timpul folosit si timpul necesar este 1. In realitate nu se poate realiza aceasta cerinta deoarece perseverenta nu se poate pastra tot timpul la cota maxima, calitatea predarii nu este mereu optima iar timpul acordat nu este intotdeauna suficient, deci nivelul de invatare se va plasa undeva sub cifra 1. John Caroll foloseste denumirea de invatare deplina pentru a exprima un nivel de invatare. Primele experimentari ale invatarii depline Bloom socoteste ca strategiile cunoscute pana in anii'70 sub denumirea comuna de invatare deplina au la baza convingerea bine conturata: majoritatea elevilor pot sasi realizeze la un nivel inalt capacitatea de invatare daca intruirea lor se desfasoara adaptat si sistematic, daca sunt ajutati cand si acolo unde au dificultati, daca li se da suficient timp pentru invatarea deplina si daca exista un criteriu clar pentru definirea acestui nivel de invatare. Bloom este de parere ca cele mai multe cadre didactice se asteapta ca o treime din elevi ,,sa invete corespunzator", o treime ,,sa invete ceva" putand fi socotiti buni, iar o alta treime sa esueze sau sa treaca cu greu clasa. B.Bloom si colaboratorii sai pornesc de la convingerea ca cei mai multi dintre elevi (in jur de 90%) pot invata pe deplin ce li se preda in scoala.