Importanța evaluării formative,

locul și rolul ei în procesul instructiv-educativ

Esența schimbărilor petrecute în ultimul deceniu al secolului trecut și care continuă și astăzi
derivă din faptul că „evaluarea școlară este concepută din ce în ce mai mult ca parte integrantă a
procesului de învățare și jalon al acesteia” (Yvan Abernot, „Les methodes d`evaluation scolaire,
Nouvelle edition”, DUNOD, Paris, 1996, pag. 5).
Considerarea evaluării moderne ca făcând parte integrantă din procesul de învățare, asociat în
mod direct acestuia, a condus la distanțarea sa de tradiționala „verificare” a cunoștințelor și chiar de
aprecierea școlară.
Învățământul românesc pune un accent important asupra evaluării procesului instructiv-
educativ, atât din perspectiva predării, cât și din cea a învățării. Din perspectiva activității evaluative
cotidiene, care are funcții predominant formative/ameliorative, sunt evidențiate două tipuri cardinale
de strategii: strategii evaluative criteriale (bazate pe obiective) și strategii evaluative normative
(comparative).
În procesul evaluării este necesară conceperea unui cadru de evaluare, a unui nou sistem de
referință care să aibă la bază formarea competențelor elevilor. Multe sisteme de învățământ își propun
să dezvolte activități instructiv educative având ca referință competențele generale și specifice pe care
trebuie să le dobândească elevul pe parcursul unui ciclu de instruire.
Astfel, evaluarea modernă se realizează în vederea adoptării unor decizii și măsuri
ameliorative, acordă preponderență funcției sale educative, dezvoltă permanent o funcție de feed-back
pentru elev, evaluează în raport cu o normă, cu criterii formulate anterior.
Există trei tipuri de evaluare aflate în strânsă unitate și complementaritate, rezultate în urma
unei clasificări care are la bază trei criterii:
- cantitatea și calitatea informației sau experienței pe care trebuie să o acumuleze elevul și care
trebuie evaluată, și în acest caz este vorba de evaluarea parțială și evaluarea globală;
- axa temporală la care se raportează evaluarea la începutul, pe parcursul sau la finalul
instruirii;
- sistemul de referință pentru emiterea judecăților de valoare asupra rezultatelor evaluate:
evaluarea criterială, bazată pe obiective, sau evaluare comparativă, normativă, clasificatorie.
Din combinarea acestor criterii rezultă cele trei tipuri de evaluare prezente în procesul
instructiv-educativ: evaluarea inițială, evaluarea formativă, evaluarea sumativă.
Referindu-ne la specificul evaluării formative, această denumire semnifică faptul că evaluarea
trebuie să fie integrată în mod constant și operativ pe tot parcursul procesului instructiv-educativ.
Rolul ei principal este acela de a remedia lacunele sau erorile identificate la elev, raportându-se la
praguri de reușită stabilite anterior. Evaluarea formativă are o serie de caracteristici:
- este o evaluare criterială, bazată pe obiectivele învățării;
- se constituie parte integrantă a procesului educativ de bază;
- consideră greșelile elevului ca părți în rezolvarea unei sarcini și nu ca slăbiciuni ale acestuia;
- intervine în timpul fiecărei sarcini de învățare;
- informează elevul și profesorul asupra gradului de atingere a obiectivelor;
- permite elevului și profesorului să determine gradul de achiziții necesare pentru abordarea sarcinii
următoare din cadrul unui unui ansamblu secvențial;
- asigură o reglare a proceselor de formare a elevului cu scopul de a-i permite o adaptare a activităților
de învățare;
- are ca scop îndrumarea elevului pentru depășirea dificultăților de învățare;
- este internă procesului de învățare, este continuă, analitică și centrată pe proces mai mult decât pe
produs.
Concluzia este că funcția esențială a evaluării formative este aceea de a-l face pe elev să
conștientizeze ceea ce trebuie să învețe și de a face funcțională reglarea și autoreglarea didactică.
Funcția dominantă a evaluării formative este de a sprijini învățarea. În momentul în care elevul își
asumă învățarea, se produce conștientizarea obiectivelor de atins, ierarhizarea acestora și apoi
integrarea datelor furnizate prin demersul evaluativ în administrarea proiectului parcurs. În urma
acestor etape se produce autoreglarea.
Evaluarea formativă se concentrează pe competență și pe produs. Ideea principală a acestei
teorii este aceea că evaluarea devine eficace atunci când se transformă în autoevaluare și reglează
procesul învățării.

Bibliografie:
Manolescu, M., „Evaluarea școlară. Metode, tehnici, instrumente”, Editura Meteor Press, Buc., 2005,
pag. 22-39