Puterea ataşamentului

Într-o accepțiune largă, atașamentul definește legătura emoțională strânsă

dintre oameni. Această legătură se formează încă de la naștere între nou-născut
și mamă sau orice persoană de referință care interacționează cu acesta.
Atașamentul determină copilul mic să caute sprijin, apărare și liniște în
caz de pericol sau altă amenințare, teamă sau durere. Principalele forme de
manifestare a atașamentului sunt zâmbetul, țipătul, atingerea fermă, târâtul pe
burtă către mamă, etc. și compun un sistem complex de comportament care este
programat genetic și care este întâlnit la toți puii de mamifere și, în special, la
om.
Pornind de la relația dintre atașament și învățare, putem îmbunătăți
calitatea educației prin utilizarea elementelor sociale și emoționale specifice
grupurilor. Acest lucru ar avea beneficii imense deoarece omul, ca ființă socială,
a trăit în cea mai mare parte a existenței sale în cadrul unei comunități,
dezvoltând relații afective cu membrii acesteia și formându-și caracterul în
funcție de efectul acestor interacțiuni.
Creierul uman reprezintă un mecanism complex în continuă evoluție
necesară învățării și adaptării la schimbările mediului social.
În societatea contemporană, rolul fundamental în realizarea procesului de
învățare este deținut de școală.
Educația este supusă unor numeroase provocări. Deși concepute inițial ca
mediu de predare a unor cunoștințe sub forma unor materiale brute și uniforme,
școlile trebuie să se adapteze unicității fiecărui elev în parte.
Capacitatea de atașare dintre profesor și elev, dar și dintre elev și profesor
ar putea conduce spre o mai bună adaptare școlară. Astfel, experiența elevului în
clasă, atât cu profesorii, cât și cu colegii, poate influența puternic dezvoltarea
personalității sale, a atitudinii față de sine, rezultând un nivel calitativ înalt al
procesului de învățare.
Atașamentul sigur reprezintă capacitatea omului de a fi consolat de
către ceilalți și de a se simți în siguranță printre aceștia.
 La nivelul clasei, atașamentul sigur față de profesori sau alți elevi
optimizează capacitatea de învățare. Această legătură biologică a fost modelată
de evoluție în interiorul rețelelor neuronale dedicate învățării, stresului și
relațiilor sociale.
Referindu-ne la atașament din perspectiva relației profesor-elev ca mijloc
de optimizarea procesului de învățare, singura certitudine este că nu există un
mecanism elaborat prin care se poate ajunge la un anumit nivel de inter-
relaționare între factorii implicați care să producă, pur și simplu, procesul de
învățare.
Acest lucru este determinat doar de faptul că creierul uman, ca organ
social, a evoluat pentru a se conecta și pentru a învăța de la alte creiere, în
contextul relațiilor semnificative.
Adevărații experți sunt profesorii inteligenți, dedicați și care pot vedea
dincolo de transmiterea cunoștințelor teoretice necesitatea unui ambient plin de
grijă și compasiune pentru elev, menit să stimuleze interesul acestuia pentru
învățare.
Tipul de atașament nu este numai o strategie de comportament în fața
situațiilor dificile, dar și filtrul prin care privim viața, pe ceilalți din jurul nostru
și pe noi înșine.
Când figura de atașament este indisponibilă, imprevizibilă sau
înfricoșătoare pentru elev, condiția primară pentru sănătarea mentală timpurie a
copilului este compromisă.
Așa cum putem accepta atașamentul dintre copil și mamă, la fel de
firească ar trebui să fie și existența unei relații afective între elev și profesor.
Acesta din urmă ar trebui să fie capabil, asemeni unui părinte, să perceapă cu
atenție „semnalele” transmise de către elev și să acționeze raportându-se la
acesta (semnale precum că elevul se simte în siguranță în sala de clasă, că este
atras de materia predată, că înțelege conținutul informațional prezentat, că se
simte bine din punct de vedere fizic și emoțional).
Experiențele din clasă ale elevului pot influența adaptarea școlară, pot
avea efecte ample asupra dezvoltării personalității sale, a atitudinii față de sine,
față de cariera sa viitoare.
Relația profesor-elev nu este o relație egală, și, de asemenea, este
bidirecțională, astfel încât ceea ce simpte profesorul poate influența elevul, atât
sub aspectul învățării, cât și sub cel al atitudinii față de școală, de cunoaștere sau
chiar de profesia de dascăl în sine.
 Copiii învață mai eficient într-un mediu cald, primitor, stimulativ și
protector unde toți funcționează ca o comunitate în miniatură, unde își cunosc
reciproc problemele, potențialul, dar și deficiențele și unde își recunosc și
descifrează în mod corect emoțiile.
Acestea reprezintă, în fapt, condițiile fundamentale ale atașamentului
sigur dintre dascăl și elevii săi și, implicit, o condiție favorabilă învățării.

Bibliografie:
Louis Cozolino, „Predarea bazată pe atașament. Cum să creezi o clasă tribală”,
Ed. Trei, 2017
Boncu, Ș., „Psihologie și societate”, Iași, 1999
Muntean, A.; Gurza, M. A., „De ce are nevoie copilul de un atașament
securizant?”, 2016
Pamfil, E și Ogodescu, D , Editura Științifică și Enciclopedică, 1976