UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Examen: MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI
Programul de studii postuniversitare – LLS
Melucă Andreea Florentina, Anul III, 2020-2021

RELAȚIA PROFESOR-ELEV-PĂRINTE

1
2
“Piatra nu spera să fie nimic altceva decât piatră. Dar,
colaborând, se alătură altor pietre și devine templu.”
Antoine De Saint Exupéry

3
Introducere

Despre educație se vorbește mult în zilele noastre și mulți factori sunt

implicați în realizarea ei, dar între aceștia familia ocupă locul de bază. Rolul
conducător în procesul de educație îl are fără îndoială școala, dar în
calitatea sa de cel mai apropiat colaborator al școlii, familia, trebuie să o
sprijine de aproape și sincer. Dialogul cu familia este unul din elementele
indispensabile ale reușitei școlare. Dintotdeauna școala a colaborat cu
părinții în diverse forme, dar astăzi din punct de vedere a cerințelor sociale,
apare mai mult că niciodată necesitatea întăririi legăturii dintre școală și
familie. Cunoașterea cerințelor specifice ale școlii, valorificarea muncii
elevilor, urmărirea activității de învățare în modul familial, contribuie la
îmbunătățirea acestei legături și diminuând sursele de neînțelegere,
plasează părinții și elevii în relații de încredere cu mediul școlar. Școala și
familia sunt cei doi piloni de rezistență ai educației, pentru a-și exercita cu
succes rolul în viată copiilor, familiile trebuie încurajate prin acțiuni sociale
specifice, care favorizează derularea optimă a relațiilor educaționale.
Personalitatea profesorului este ”izvorul și reglatorul” actului educativ iar
scopul formal al educației nu este decât acela al formării omului
responsabil, a se conduce singur pe calea binelui, a adevărului, a dreptății
și a frumosului. Pentru a deveni om cu adevărat, pentru a se cunoaște pe
sine, elevul trebuie să caute să își satisfacă trebuințele psihosociale
specifice, cum sunt nevoia de identitate, de apartenența la grup, de
acceptare și apreciere din partea celorlalți, nevoia de statut și de
participare.

Obiective principale

Obiectivul principal al acțiunii educative este formarea personalității

elevului, care este urmărit atât în familie, cât și în școală, astfel încât
sarcinile școlare și ale familiei în materie de educație și instrucție se
împletesc și se sprijină reciproc; astfel se impune tot mai mult implicarea
cadrelor didactice în relații de cooperare cu părinții copiilor. Rolul
profesorului nu se reduce doar la educația de la catedra sa în clasa, ci
presupune o activitate de acest gen în fiecare relație cu elevii și familiile
4
 acestora, desfășurând o muncă de dezvoltare, de conducere și de
îndrumare. O relație eficientă profesor-părinte presupune o ascultare
activă, implicarea familiei în acțiunile extrașcolare ale copilului, cultivarea și
practicarea toleranței față de un punct de vedere diferit. Comunicarea
cadrului didactic cu familia elevului se poate face prin:
• Activități de informare și consiliere a părinților;
• Lectoratele cu părinții;
• Adunări comune părinți-elevi;
• Comunicarea prin poștă;
• Comunicarea prin telefon.
Cunoașterea elevilor și a grupurilor de elevi este una dintre
principalele arii de conținut ale pregătirii tuturor cadrelor didactice, iar
pentru realizarea acestui deziderat este nevoie de o colaborare strânsă
între școală și familie. O preocupare permanentă în întâlnirile cu părinții
este identificarea dificultăților pe carele întâmpină aceștia în comunicarea
cu proprii copii, precum și prezentarea unor mijloace de optimizare a
comunicării dintre aceștia. Astfel, colaborarea cu familia este așezată pe un
fundament solid.
Direcții de îmbunătățire
Direcții de îmbunătățire a relaționării eficiente profesori-părinți/ părinți-
profesori1:
• Profesorul va informa pe părinți despre aspectele pozitive și negative din
activitatea elevului la școală;
• Este recomandat că mai întâi să fie prezentate unele aspecte pozitive,
unele succese obținute la învățătură sau unele schimbări lăudabile din
comportamentul lui;
• Se va arată apoi la care obiecte elevul întâmpină greutăți, ce greșeli se
observă în comportarea lui și vor fi analizate cauzele acestora;
• Părinții vor fi informați despre posibilitățile de dezvoltare pe care le are
copilul, despre aptitudinile și interesele pe care le manifestă în muncă
școlară și în cea extrașcolară;
• E necesar că părinții să țină legătură cu școală, spre a se informa despre
rezultatele muncii și despre comportarea lor la școală.
Pentru a exista o relație optimă și autentică între partenerii implicați în
procesul instructiv-educativ este necesară asumarea responsabilități de
fiecare persoană implicată în acest demers. Nu se poate vorbi separat de
aceste relații care se formează de-a lungul timpului petrecut în școală,
1
Stern H.,1972, Educaţia părinţilor în lume, Editura didactică şi Redacţia Bucureşti

5
 proastă funcționare a unui tip de relație, pune în dificultate și celelalte
relații. Un alt aspect important al relațiilor care iau naștere în tot acest
demers formativ este relația dintre elevi și profesori.
Direcții de îmbunătățire a relaționării eficiente profesor-elev/ elev-părinte:2
• Relațiile dintre profesor și clasă se polarizează, în general în sentimente de
simpatie, încredere reciprocă, sau, dimpotrivă, de antipatie, neîncredere și
chiar ostilitate de cele mai multe ori. Sunt și cazuri când contactul spiritual
dintre profesor și elev nu trece de zona indiferenței: clasa nu există pentru
profesor şi nici profesorul pentru clasa.
• Inițiativa trebuie să aparţină însă profesorului, care ținând seama de legea
esențială a relaţiilor afective interumane potrivit căreia simpatia și
bunăvoința nasc simpatie și bunăvoință, antipatia și ostilitatea trezesc
sentimente de aceiași calitate, trebuie să conducă, să dirijeze aceste relații
și să le structureze pe colaborare și cooperare reciprocă.
• Relația dintre profesor și elev trebuie să fie întemeiată pe faptul că
profesorul are rolul de îndrumător, de coordonator al activității elevului și în
care elevul poate să găsească la un moment dat mai mult decât un
profesor, un om, o călăuză în drumul lui prin viață.
• De la profesor pornește totul: dacă acesta este agresiv sau încearcă să
umilească copilul sau să îl încurce mai ales în prezența celor din jur, elevul
va acționa că atare, ori va răspunde violent, luând în batjocură cadrul
didactic, ori se va retrage în sine, refuzând să mai comunice, dezvoltând
astfel pe parcursul timpului blocaj emoțional.
• În relația cu profesorul, elevul are nevoie de aprecierea personalității sale
în dezvoltare, de consolidarea stimei de sine, de răspuns afectiv din partea
profesorului și a colegilor, nevoia de securitate pe termen îndelungat,
precum și nevoia de apartenența la un grup și de acceptare din partea
acestora.
• În stabilirea relației cu elevii, profesorul are ca misiune să ii unească pe
elevi și să îi mobilizeze pentru a putea deveni un întreg.
• Încrederea elevilor în propriile forțe și stima de sine pot fi obținute prin
încurajarea fiecărei performanțe minore a fiecărui elev în parte, acest lucru
ar trebui să însemne învățarea sistematizată și personalizată. Recompensă
ar trebui să primeze în locul pedepsei
• Raporturile dintre profesor și elev nu prezintă numai o latura intelectuală.
Factorul afectiv are o importanță deosebită asupra randamentului
intelectual al elevului.

2
Stern H.,1972, Educaţia părinţilor în lume, Editura didactică şi Redacţia Bucureşti

6
• Crearea de bună dispoziție în clasa reprezintă o condiție necesară în
evitarea eșecului școlar. Fiecare lecție este recomandat să se desfășoare
într-un climat afectiv particular, securizat, dispoziția afectivă a elevilor fiind
coordonată de cadrul didactic.
Complexitatea fenomenului pedagogic de colaborare
  Complexitatea fenomenului pedagogic de colaborare, determinat de
relaţia pedagog-elev-părinte, importanța acesteia pentru motivația cognitivă
a educatului, pentru calitatea procesului educațional și autoperfecționarea
continuă a personalităţii necesită o analiză sociopsihopedagogică amplă. O
astfel de abordare va fi posibilă doar dacă vom cerceta respectiva relaţie în
ansamblu şi fiecare element al acesteia (pedagog, elev, părinte)
în triplă ipostază de actor, agent şi partener educaţional. Dat fiind faptul că
acţiunile şi relaţia cu elevul şi părinţii se realizează în cadrul unităţii de
învăţământ, care este o instituţie publică, totalitatea factorilor pedagogici
pot fi definiţi şi ca factori sociali. În acest context, pedagogia postmodernă
orientează cercetătorii spre valorificarea perspectivei descrise de E.
Durkheim3, conform căreia pedagogia, în calitate de teorie practică, situată
pe un continuum ştiinţă-artă, trebuie să facă din sociologie principalul său
suport. Tratarea educaţiei ca proces formativ complex de interiorizare-
cultivare-individualizare-umanizare-socializare, desfăşurat între individ şi
societate pentru a-l pregăti pe acesta de exercitarea eficientă a rolurilor
sociale, o plasează în centrul preocupărilor sociologiei educaţiei, iar
cunoaşterea particularităţilor psihologice şi pedagogice ne orientează spre
psihologie şi pedagogie, conturând necesitatea explorării principiului
analizei interdisciplinare, care va legitima flexibilitatea acţiunilor şi
interpretărilor în cadrul studiului nostru. 
Sinteza literaturii de specialitate, analiza cadrului experienţial şi
investigaţiile realizate ne determinat să evidenţierea tendinţei care este
importantă în evoluţia relaţiei pedagog-elev-părinte, ce se derulează în
două direcţii care interacţionează permanent.  Prima, definită drept
componentă constructivă a relaţiei pedagog-elev-părinte, consolidează
climatul moral şi psihologic din interiorul instituţiei, contribuind la
optimizarea procesului educaţional. Aspectele acestei componente sunt
următoarele: instituţia de învăţământ/pedagogii şi familia/părinţii îşi
definesc cu tot mai multă răspundere funcţiile, strategiile şi limitele în raport
cu formarea personalităţii copilului şi integrarea lui socială; elevul se
3
Emile Durkheim (n. 15 aprilie 1858, Épinal, Franța - d. 15 noiembrie 1917, Paris) a fost un filozof și sociolog
francez de origine evreiască, considerat fondatorul școlii franceze de sociologie, având cea mai importantă
contribuție în stabilirea academică a sociologiei ca știință și acceptarea acesteia în cadrul științelor umaniste.

7
transformă din obiect al educaţiei în subiect-actor, responsabil de
activitatea şi carieră şcolară, de propria formare, de imaginea familiei şi a
şcolii în care îşi face studiile; democratizarea şi umanizarea relaţiilor
pedagogelev-părinte, deschiderea spre colaborare şi parteneriat.
Aspectele celei de-a doua direcţii – componentă distructivă a relaţiei
pedagog-elev-părinte – se poate observa în următoarele: se observă
o atitudine de consumatorism educativ care contribuie la apariţia
fenomenului corupţiei în rândul pedagogilor, administraţiei; respectarea
drepturilor copilului rămâne a fi mai mult declarativă decât funcţională; se
atestă cazuri de nerespectare a principiilor şi normelor moral-etice, a
regulilor de comportare prevăzute de codul deontologic; continuă să fie
promovată imaginea unui elev cuminte, docil, în detrimentul celui creativ,
autonom, responsabil; persistă nuanţe de segregare sau discriminare pe
criteriu de gen la toate nivelurile, atât în interiorul relaţiei respective, cât şi
între elevi, pedagogi, părinţi. Conceptele de actor, agent, partener
educaţional – toate de origine sociologică, au găsit un teren fertil în ştiinţele
educaţiei şi s-au înrădăcinat aici, devenind necesare în desemnarea
oricărui individ, instituţii sau colectivităţi apte a îndeplini funcţia de subiect
al cunoaşterii şi al practicii educative sociale. În cazul nostru, actorul,
agentul şi partenerul didactic implicaţi atât în procesul educaţional, cât şi în
variate situaţii cu caracter educativ extracurricular, de aceea, în contextul
cercetării date, ei vor fi definiţi ca actori, agenţi şi parteneri
educaţionali. Prin urmare, actorul care reprezintă subiectul capabil de
comportamente sistematice, coerente, relativ stabile, previzibile, de
receptare, prelucrare, transmitere a informaţiei, poate fi considerat agent
educaţional, atunci când este implicat în practică şi interpretarea realităţii
pedagogice, şi partener educaţional, atunci când colaborează şi
interacţionează cu alţi actori sociali într-o activitate cu caracter formativ,
stabilită de comun, prin repartizarea responsabilităţilor, fixarea strategiilor
de realizare şi evaluare a acţiunilor preconizate. Astfel, relaţia pedagog-
elev-părinte va fi eficientă numai în cazul când conţinutul acesteia este axat
pe principiile parteneriatului educaţional, care presupun o atitudine
responsabilă, umană, acţiuni bine gândite, ajustate la finalităţile proiectate
şi realitatea pedagogică concretă. În esenţă, toţi partenerii educaţionali
sunt interesaţi într-o colaborare calitativă şi au posibilităţi de
influenţare asupra formării personalităţii, pregătirii tinerei generaţii pentru
viaţa de adult. Din perspectiva funcţionalismului sistemic, acţiunile
partenerilor se cer a fi coordonate, altfel se pierde din calitate.

8
 Dificultăți în relația profesor-elev-părinte
Va urma un şir de dificultăţi ce provin din partea părinţilor şi a pedagogilor,
pe care le identificăm în scopul ajutorării şcolii în organizarea şi
desfăşurarea educaţiei parentale, dar şi în formarea continuă a cadrelor
didactice. Aceste dificultăţi pot servi drept repere în elaborarea tematicii şi
a conţinutului activităţilor de cunoaştere-formare a părinţilor, diriginţilor,
profesorilor. Dificultăţile ce provin din partea familiei şi
împiedică bună colaborare a părinţilor cu şcoala, având repercusiuni
negative asupra relaţiilor pedagog-părinte şi pedagog-elev, au la bază
incompetenţa parentală, axată pe stereotipuri gen „Şcoala este datoare să
facă din copil om” sau „Şcoala ne creează prea multe probleme”.
Dificultăţile ce provin din partea elevului reflectă opiniile părinţilor şi pot
avea un caracter nihilist, uneori agresiv, manifestându-se prin atitudine
ostilă, prin neîncredere în intenţiile cadrelor
didactice. Deschiderea pedagogilor spre colaborare şi parteneriat este
apreciată uneori drept o capcană (38% din elevi) sau o strategie de
comunicare şi relaţionare (24% din elevi). Dificultăţile ce provin din partea
pedagogilor ţin de manifestarea unei conduite rezervate, mai cu seamă
atunci când părinţii doresc să asiste la lecţii, la alte activităţi sau atunci
când aceştia sunt consideraţi incapabili de efort eficient în ceea ce priveşte
educaţia copilului. Dificultăţile nominalizate reprezintă consecinţele unei
gândiri distorsionate ce îşi are originea în carenţele culturale ale adulţilor şi
copiilor, în incompetenţa profesională şi cea parentală, în opiniile
preconcepute ale actorilor sociali despre şcoală,
despre conduita pedagogilor, părinţilor şi elevilor, despre comunicarea şi
relaţia dintre ei, cât şi în greşelile comise de
pedagogi. Analiza dificultăţilor observate sunt orientate spre definirea
acestora ca blocaje de comunicare şi relaţionare a partenerilor educaţionali
şi spre clasificarea lor în baza a patru criterii:
1. Axarea pe modele distorsionate şi opinii preconcepute de comunicare şi
comportare generează următoarele blocaje: desconsiderarea partenerului;
filtrul mental; ameninţarea; învinuirea; etichetarea părinţilor şi a
copiilor că având o viziune consumatoristă faţă de şcoală; catalogarea
tuturor pedagogilor drept corupţi;
2. Incompetenţa şi nivelul scăzut de informare a partenerilor provoacă blocaje
de tipul: descalificarea pozitivului; raţionamentul afectiv;
supergeneralizarea; emiterea de afirmaţii categorice; saltul direct spre
concluzii etc.

9
3. Aşteptările şi cerinţele exagerate din partea partenerilor produc
următoarele blocaje: gândirea de tipul „tot sau nimic”; exagerarea;
indiferenţa; minimalizarea; substituirea;
4. Sănătatea şi starea emoţională a partenerilor pot cauza apariţia unui
număr mare de blocaje: negarea; frustrarea; explozia emoţională;
nervozitatea; stresul; oboseala.
Parteneriatul educaţional reprezintă una dintre problemele de bază
ale instituţiei de învăţămînt, tot atât de importantă ca şi cea a optimizării
tehnologiilor de predare-învăţare-evaluare, iar analiza şi valorificarea
permanentă a acestuia, în strânsă corelaţie şi la un nivel calitativ înalt, va
asigura crearea optimului educaţional. Cunoaşterea blocajelor va fi utilă
tuturor actorilor sociali implicaţi în formarea personalităţii elevului, deoarece
permite evitarea conflictelor, monitorizarea şi corectarea interacţiunilor şi a
propriei conduite. Cercetând literatura de specialitate, cadrul experienţial,
criteriile şi conţinutul relaţiilor în parteneriatul pedagog-elev-părinte, a fost
elaborat "Codul deontologic al parteneriatului educaţional" şi "Schema
cercului calităţii aplicat în scopul perfecţionării interacţiunilor familie-
instituţie de învăţământ-comunitate". Modelele conceptuale care
articulează influenţele exercitate de diferiţi factori asupra elevului sunt
numeroase, însă aceste elaborari au fost ghidate de modelul ecologic al
dezvoltării umane, elaborat de U. Bronfenbrenner 4, de teoria sistemică de
rol privind formarea personalităţii copilului şi de cele șase principii formulate
de UNESCO5 cu privire la modalităţile de abordare a problematicii lumii
contemporane. Pentru a conştientiza importanţa fiecărui punct al Codului
deontologic, pentru a înţelege tendinţele şi perspectivele parteneriatului
educaţional, se prezintă succint conţinutul principiilor:
 Principiul I. - Principala datorie a pedagogului este de a informa, dezvolta şi
educa personalitatea copilului în spirit democratic şi în baza idealului
educaţional modern, valorificând la maxim potenţialul său.
 Principiul II. - Pedagogii şi părinţii au sarcina de a modela fiecare elev în
conformitate cu idealul educaţional al societăţii, fundamentat pe valori
autentice.
 Principiul III. - Pedagogul îşi centrează demersul pe etică profesională,
asigurând calitatea interacţiunii profesor-elev-părinţi.

4
Urie Bronfenbrenner ( 29 aprilie 1917 – 25 septembrie 2005 ) a fost un psiholog american de origine rusă, cel mai
cunoscut pentru teoria sistemelor ecologice. Cercetările sale a fost esențiale în schimbarea perspectivei psihologiei
dezvoltării, atrăgând atenția asupra numărului mare de influențe de mediu și societate asupra dezvoltării copilului.
5
Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură este o agenție specializată a Organizației Națiunilor
Unite (ONU) care vizează promovarea păcii și securității mondiale prin cooperarea internațională în educație, științe
și cultură.

10
 Principiul IV. - Pedagogul este obligat să promoveze modelul unei
personalităţi cu înalte principii morale, etice şi spirituale.
 Principiul V. - Pedagogul este obligat să cunoască particularităţile de
dezvoltare a elevului şi să-şi construiască parcursul didactic, utilizând cele
mai variate şi eficiente forme şi tipuri de activitate, cu scopul de a realiza o
educaţie prin valori şi pentru valori.
 Principiul VI. - Specificul activităţii pedagogice constă în coordonarea,
optimizarea şi consolidarea eforturilor actorilor educativi pentru a răspunde
adecvat imperativelor contemporaneităţii, în descoperirea şi dezvoltarea
potenţialului creativ al copilului, vocaţiei şi talentului lui.
Codul deontologic al parteneriatului educaţional, care a fost experimentat
în numeroase instituţii de învăţământ din ţară şi care s-a dovedit a fi
funcţional (opinia a 74% din pedagogii intervievaţi), conţine următoarele
poziţii:
1. Respectaţi copilul, respectaţi drepturile lui. Protejaţi-l şi susţineţi-l. Ocrotiţi-l
de nedreptăţi.
2. Accentuaţi trăsăturile pozitive ale copilului. Mizaţi pe ele, dezvoltaţi-le
pentru a le neutraliza pe cele negative.
3. Fiţi corecţi, flexibili şi toleranţi. Purtaţi-vă cu partenerul precum aţi dori să
se comporte el cu dvs.
4. Daţi dovadă de tact, empatie, dinamism, competenţă şi veţi câştiga
respectul partenerului.
5. Studiaţi-vă reciproc. Abordaţi autoevaluarea şi autoeducaţia ca elemente
esenţiale de cunoaştere şi reglare a comportamentului.
6. Străduiţi-vă să înţelegeţi partenerii. Împărtăşiţi-le interesele şi susţineţi-le
iniţiativele.
7. Fiţi creativi. Diversificaţi conţinutul, modalităţile şi mijloacele de colaborare
cu partenerii.
8. Nu criticaţi partenerul. Aveţi încredere în el. În situaţii complicate aplicaţi
conversaţia, discuţia, convingerea şi argumentul.
9. Fiţi deschişi spre colaborare, delicaţi şi obiectivi.
10. Nu etichetaţi partenerii. Nu emiteţi judecăţi pripite sau aproximative
care i-ar ofensa.
11. Dacă aţi comis o greşeală sau o nedreptate, aveţi curajul să vă cereţi
scuze. Străduiţi-vă ca situaţia să nu se mai repete.
12. Respectaţi promisiunile şi realizaţi la timp sarcinile asumate.
13. Analizaţi situaţiile dificile împreună, pentru a le superviza mai eficient
sau a le evita.

11
 14. Organizaţi şi participaţi sistematic la discuţii privind educaţia copilului,
optimizarea colaborării pedagog-elev-părinte, perfecţionarea competenţelor
profesionale şi parentale.
15. Reţineţi: copilul, indiferent de vârstă, are nevoie de dragoste,
înţelegere, stimă şi colaborare cu adultul. Fiţi binevoitori şi exigenţi. Nu vă
purtaţi ca un comandant, ci ca un consilier. Nu ordonaţi, ci îndemnaţi,
rugaţi, propuneţi şi convingeţi.
Motivul elaborării Codului deontologic rezidă în a forma şi consolida
cultura relaţiilor interpersonale în cadrul familiei, instituţiei de învăţământ,
comunităţii, în a sensibiliza opinia publică faţă de problemele şcolii, în a
amplifica eforturile educative din partea actorilor sociali. În concluzie,
sperăm că studiul le va fi util cadrelor didactice, psihologilor, managerilor
şcolari, părinţilor care doresc să fie eficienţi în calitate de parteneri în cea
mai importantă şi responsabilă activitate – educaţia tinerei generaţii.
Modelul operaţional de evidenţă şi optimizare a relaţiilor pedagog-elev-
părinte şi Codul deontologic al parteneriatului educaţional conţin strategii
de educaţie, corecţie, reglare a conduitei actorilor sociali care, în contextul
formării personalităţii, devin parteneri educativi. Este evident faptul că
aceste suporturi metodologice pot deveni călăuză în acţiune numai în
mâinile unui pedagog creativ, perseverent, onest, reflexiv, deschis spre
colaborare, care se ghidează de principiile hermeneuticii pedagogice şi ale
umanismului.

Model operaţional de evidenţă şi optimizare a relaţiilor

pedagog-elev-părinte
Nr.crt Blocaje/dificultăți Caracteristica şi
diagnosticul blocajului
1. Desconsiderarea Tendinţa de a ignora
partenerului partenerul, opinia
acestuia; atitudine critică;
se atestă frecvent în
cazul stilului autoritar al
relaţiilor interpersonale.
12
Strategii de soluţionare
Din partea pedagogilor:
respectarea normelor
deontologiei
profesionale; din partea
elevului: respectarea
regulilor de conduită;
stimă faţă de adulţi şi
colegi; din partea
părinţilor: comportare
adecvată, axată pe
respectarea normelor
 moral-etice; deschidere
spre colaborare; interes
pentru înţelegerea
partenerului; pentru toţi
partenerii: empatie,
respectarea drepturilor
omului/copilului;
amabilitate; deschidere
spre dialog, colaborare.
2. Filtrul mental Presupune selectarea Orientarea spre
unui singur detaliu, cunoaşterea şi
episod, deseori negativ, ascultarea partenerului;
dar asupra căruia insistă proiectarea acţiunilor;
partenerul; provoacă consiliere; analiza în
adesea etichetarea comun a tuturor
partenerului; criteriul opiniilor şi a planurilor;
selectat de partener în elaborarea strategiei
aprecierea celuilalt poate comportamentale în
depinde de dispoziţie, de variate situaţii;
viziunea eronată a unei discutarea şi stabilirea
persoane, de invidie, criteriilor de analiză şi
răzbunare etc. apreciere a relaţiilor şi
funcţiilor partenerilor;
obiectivitate,
imparţialitate, respect
reciproc
3. Ameninţarea Se manifestă sub variate Se evită acţiunile prin
forme. care partenerul este
ameninţat (de ex., din
partea pedagogilor:
„Veţi vedea voi la
examen!”; „Nu veţi
susţine examenul în
veci!” etc.; din partea
părinţilor: „N-am să te
mai întreţin!”
4. Învinuirea Presupune reclamaţii, Se repartizează foarte
acţiuni de defăimare a clar obligaţiile şi
partenerului. responsabilităţile; se
verifică sistematic
13
 calitatea acţiunilor
realizate; sarcina
trebuie să corespundă
potenţialului intelectual
şi psihofizic al
partenerului.
5. Opinia conform Expusă frecvent de cadre Problema
căreia părinţii şi didactice sub variate consumatorismului
copiii au o viziune forme, în diverse situaţii, educativ este una
consumatoristă faţă mai cu seamă care au un actuală. Dacă însă
de şcoală caracter problematic; pedagogul este creativ,
solicită efort deosebit din un bun profesionist,
partea profesioniştilor interesat de
optimizarea continuă a
procesului educaţional,
elevii sunt tot mai
motivaţi în frecventarea
şcolii.
6. Opinia conform Vehiculată frecvent în Nu se admit învinuiri
căreia toţi pedagogii mediul părinţilor şi al fără motiv, doar în baza
sunt corupţi elevilor. celor auzite; este
necesară o poziţie
pozitivă în relaţia cu
partenerii; discutarea
deschisă a situaţiilor
dificile.
7. Descalificarea Ignorarea tendinţelor Obiectivitate, atenţie,
pozitivului pozitive şi axarea pe stimulare; crearea
conduite, situaţii situaţiilor de succes;
negative; ignorarea, atitudine empatică,
negarea sau respingerea conduită corectă, axată
experienţelor elevului, pe observarea şi
calificarea acestora drept aprecierea pozitivă a
neserioase, neimportante realităţii, acţiunilor,
etc. faptelor partenerului.
8. Raţionamentul Presupune că emoţiile Analiză şi autoanaliză;
afectiv reflectă în mod cert verificare atentă a
lucrurile (de ex., „Dacă situaţiei/cazului;
simt aşa, înseamnă că gândire şi proiectare
este adevărat”). pozitivă; lucru
14
 sistematic şi insistent
asupra
anihilării/lichidării
trăsăturilor de caracter
negative precum
suspiciunea,
anxietatea,
agresivitatea, invidia,
răutatea etc.
9. Supergeneralizarea Tendinţa de a evidenţia Nu se admit
un singur eveniment sau pronosticuri de
detaliu cu caracter insucces; cazul este
negativ ca fiind analizat din variate
reprezentativ pentru perspective, minuţios,
întreaga activitate a binevoitor şi la timp.
partenerului.
10. Afirmaţiile categorice Atitudine categorică, Deschidere spre dialog,
urmată de constatări şi analiza evenimentelor;
afirmaţii categorice. ascultarea opiniilor
tuturor celor implicaţi şi
luarea deciziilor de
comun acord.
11. Saltul direct spre Interpretări şi concluzii Analiza faptelor ce ar
concluzii pripite susţine concluzia;
analiza presupunerilor,
pentru a nu permite
erori şi conflicte;
evitarea predicţiilor sau
a concluziilor arbitrare.
12. Gândirea de tipul Perceperea şi Proiectarea dozată a
“tot sau nimic” interpretarea acţiunilor; direcţionarea
evenimentelor în cheia spre scopuri reale;
„alb-negru”; uneori, un operaţionalizarea
eşec nesemnificativ obiectivelor şi acţiunilor;
poate fi catalogat ca unul axarea pe principiul
total; dorinţa şi orientarea gândirii pozitive şi al
spre scopuri greu de estimării obiective a
realizat, realităţii; manifestarea
necorespunzătoare onestităţii; modestiei şi
potenţialului partenerului. răbdării; deschidere
15
 spre evaluarea
activităţii de către
experţi; tact în
comportament.
13. Exagerarea Amplificarea Orientare spre
evenimentelor sau, autenticitate,
viceversa, redarea lor în obiectivitate,
culori sumbre etc. corectitudine; conduită
echilibrată,
reproducerea întocmai
a evenimentului;
evitarea interpretărilor
arbitrare, libere,
aproximative.
14. Indiferenţa Lipsa de interes, Atitudine activă, spirit
incoerenţă în acţiuni, de iniţiativă, dinamism
pasivitate. în acţiuni; manifestarea
voinţei, interesului,
compasiunii.
15. Minimalizarea Diminuarea importanţei, Orientare spre
valorii unor evenimente, autenticitate,
fapte. obiectivitate,
corectitudine; conduită
echilibrată; redarea
întocmai a
evenimentului; evitarea
interpretărilor arbitrare,
libere, aproximative.
16. Substituirea Înlocuirea evenimentelor În situaţii de stres sau
provocate de trăiri frustraţie este necesar
puternice, pentru a a apela la consiliere
ascunde (chiar şi de sine) psihologică;
motivele propriei autoanaliză şi dialog
conduite, reprimându-le sincer cu propria
prin motive de tip opus persoană;
susţinute în mod autoevaluarea
conştient. motivelor conduitei în
corelaţie cu aşteptările
proprii; studierea
motivelor comportării
16
 partenerilor, inclusiv
prin întrebări, discuţii.
17. Negarea Negarea de către Evaluarea obiectivă a
partener a unui situaţiei, evenimentului;
eveniment neplăcut; dacă negarea devine
ignorarea faptului sau a un scut al elevului, vom
constatărilor, a criticii, analiza minuţios
chiar şi a celei comportamentul
constructive. partenerilor adulţi,
situaţiile în care copilul
recurge la negare
(deseori, motivul poate
fi teama de pedeapsă);
negarea repetată poate
provoca negativismul,
pierderea încrederii în
partener
18. Frustraţia Se manifestă printr-o Dacă tindem spre o
stare de dezamăgire colaborare eficientă,
puternică în cazul când trebuie să planificăm
partenerul nu a realizat acţiunile şi să le
un scop important, vital discutăm în contextul
pentru sine sau pentru parteneriatului dat; să
persoanele faţă de care repartizăm de comun
şi-a luat un angajament; obligaţiunile, să
generează agresivitate, negociem funcţiile; să
închidere în sine, evitarea conturăm clar
colegilor etc. drepturile; să elaborăm
strategia şi să selectăm
tehnologiile pe care le
vom aplica la orice
etapă de lucru; să
tratăm partenerii cu
amabilitate; să le oferim
atenţie, ajutor, sprijin
moral, compasiune etc.
19. Explozia emoţională Se manifestă diferit, în Ne străduim să liniştim
funcţie de vârstă, partenerul prin
temperament, voinţă, comportare echilibrată,
nivel de cultură, situaţie calmă; îi oferim timp
17
 etc.; comportare agitată, pentru redresare;
neadecvată; reacţii rezervăm timp pentru
extrapunitive, ţipete, comunicare.
plâns, violenţă etc.
20. Nervozitatea Se manifestă variat: Încetăm comunicarea
agitaţie, acţiuni haotice, cu demnitate şi calm,
incoerente, nerăbdare. replanificând întâlnirea;
nu se admit reproşuri.
21. Stresul Stare de tensiune, Suntem atenţi la starea
nelinişte (poate fi partenerului;
condiţionată de reprogramăm
evenimente neplăcute). întâlnirea.
22. Oboseala Stare de slăbiciune Ne interesăm de starea
generală ca urmare a şi dispoziţia
unui efort intelectual sau partenerului; fixăm
fizic îndelungat. întâlnirea pentru o altă
dată.

MODEL - EXEMPLE DE BUNE PRACTICI - „PARTENERIAT ȘCOALĂ - FAMILIE”

Tipul de activitate Consultații cu părinții

Tema Împreună educăm!
Grup ţintă părinții elevilor
Scop Crearea unui climat de colaborare
continuă în formarea personalităţii
armonioase a elevului.
Obiective  prezența activă a părinților în
desfășurarea activităților extrașcolare;
 dezvoltarea capăcităților de
comunicare dintre părinți, copii,
profesori;
 conştientizarea rolului pe care îl are
fiecare membru al acestui parteneriat;
 formarea şi încurajarea aptitudinilor
elevilor.
Rezultate aşteptate
 îmbunătăţirea situaţiei la învaţatură şi
purtare;

18
  integrarea cu succes în clasă
Resurse materiale afişe, fotografii, calculator
,imprimantă ,materiale informative
,expoziţii
Resurse de timp 1 oră pe săptămână – consultații cu
părinții

SCENARIU:
1. Proiectare:
Profesorii vor sprijini participarea tuturor elevilor la procesul de
învăţământ,vor încuraja implicarea părinţilor în educaţia copiilor şi în viaţa
şcolii, vor facilita colaborarea dintre familie–comunitate–şcoală. Părinţii
trebuie să aloce timp suficient copiilor. Autoritatea şi prestigiul părinţilor va
creşte dacă aceştia vor şti să îmbine dragostea cu exigenţa, să fie cât mai
aproape de copii, să-i înţeleagă, să le respecte personalitatea, să le
pretindă consecvenţa şi să intervină prompt când cerinţele nu le sunt
respectate. Am întâlnit situaţii în care părinţii încearcă să-şi întemeieze
autoritatea pe bătăi, ameninţări şi injurii. De nenumărate ori un copil
agresat şi maltratat în familie va fugi de acasă, va abandona cursurile, va
încerca într-un fel sau altul să scape de teroarea la care este supus chiar
dacă nu exprimă acest lucru. În unele cazuri, părinţii îşi bat copilul pentru
că are rezultate slabe la învăţătură, pentru că este neatent, pentru că vine
cu notiţe incomplete, pentru că rezultatele sale nu sunt pe măsura
aşteptărilor, pentru că el, elevul, ”nu vrea să depună efort”. Un părinte
adevărat analizează care este motivul şi cum ar putea să-l ajute.

2. Anunțarea activității:
Parteneriatele şcoală-familie duc la formarea unor deprinderi şi bune
practici de relaţionare şi comunicare, dezvoltarea unor atitudini pozitive faţă
de problemele educative ale elevilor. Părinţii, profesorii şi comunitatea
locală creează parteneriate viabile, angajându-se în activităţi comune,
sprijinindu-se unii pe alţii în îndeplinirea rolurilor cerute, desfăşurând
proiecte, participând împreună la diverse activităţi de luare a deciziilor.
Caracteristicile societăţii moderne au imprimat vieţii de familie un ritm alert
în desfăşurarea evenimentelor, de aceea şi responsabilitatea părinţilor faţă
de educaţia copiilor este în continuă scădere, iar actele de violenţă verbală
şi fizică iau amploare mai mult decât ne-am fi aşteptat. Este surprinzător şi
faptul că noţiunii de educaţie i se atribuie un înţeles îngust de către mulţi

19
părinţi, datorită unor cunoştinţe vagi, incomplete, sau nivelului lor propriu
de cultură. Cooperarea părinţilor cu şcoala presupune o ierarhizare a
atribuţiilor ce impune recunoaşterea de către părinţi a autorităţii mediului
educativ.
În domeniul relaţiei şcoală-familie, ca şi în cazul proiectării activităţii
didactice, punctul de plecare este determinat de cunoaşterea prealabilă nu
numai a colectivului de elevi, ci şi a celui de părinţi, deoarece componenta
socio-culturală a acestora este diferită de la o generaţie la alta de elevi. O
mare parte din cunoştinţele despre natură, societate, deprinderi igienice,
obişnuinţele de comportament, elevul le datorează educaţiei primite în
familie. A educa înseamnă răbdare şi insistenţă. În activitatea educativă
trebuie doar să ne asumăm iniţiative şi să conştientizăm faptul că
parteneriatul educativ este benefic, toţi avem de câştigat. Numai aşa putem
orienta învăţământul spre valori ferme: punctualitate, adevăr, disciplină,
respect faţă de aproapele nostru ca fiinţă similară nouă, ajutorarea celui
aflat în dificultate, receptivitate la argumente, iniţiativă, concentrare, efort.

3. Organizare:
La consultaţii un părinte a susţinut că elevul are caiete, cărţi,
îmbrăcăminte, hrană,că nu are altceva de făcut decât să înveţe. Din
afirmaţia părintelui a lipsit cuvântul dragoste, el înţelegând că a creşte un
copil înseamnă doar a-i asigura un trai decent. Practic, elevul nu şi-a
realizat temele, nu a învăţat sistematic, a obţinut rezultate slabe.
Bunăvoinţa, spiritul obiectiv, discreţia, căldura şi dorinţa noastră de a
rezolva cât mai bine problemele ridicate de elevi şi părinţi, reprezintă
secretul eficienţei colaborării între şcoală şi familie. Părintele nu trebuie să
plece de la consultaţii numai cu nemulţumirea pricinuită de cele aflate
despre purtarea copilului, ci şi cu sfaturi prin care poate interveni pentru
îndreptarea comportamentului, stăpânit fiind de încrederea că se pot
elimina aspectele negative ivite în educaţia copilului său. În această situaţie
intervine şcoala dialogând în mod constructiv cu părinţii elevilor respectivi.
În multe cazuri am întâlnit părinţi care sunt refractari, consideră că-şi
cunosc cel mai bine copilul şi acceptă cu mare dificultate sfaturile şi
recomandările dirigintelui. În primii ani de şcoală se pot observa
particularităţi ale comportamentului emoţional, ale limbajului, ale capacităţii
de orientare spaţială, ale memorării cantitative şi calitative, iar toate
acestea pot fi considerate ca fiind normale sau pot reprezenta debutul unor
tulburări specifice de dezvoltare sau chiar a unor tulburări psihice şi chiar
neurologice. În cazul depistării unor astfel de deficienţe trebuie să li se
acorde elevilor atenţie şi suport; profesorul trebuie să construiască şi să
20
 menţină relaţii de prietenie între el şi copii, să încurajeze copilul pentru
orice progres pe care acesta îl face. Colaborarea şcolii cu familia se
bazează în mod firesc pe calitatea educaţiei. Am asigurat un dialog
permanent prin monitorizarea activităţii elevilor în cadrul orelor de curs, am
înştiinţat părinţii, am încheiat la început de an şcolar un contract de
colaborare şcoală-părinţi, şcoală-elev. La sfârşitul fiecărei săptămâni,
elevul prezintă carnetul de note profesorilor, părinţii având obligaţia să ia la
cunoştinţă. Deosebit de importantă în formarea comportamentelor pozitive
ale copiilor este comunicarea eficientă. Cu părinţii discutăm regulat depre
comportamentul lor şi despre modul în care-i pot ajuta pe aceştia acasă şi
la şcoală. Un alt subiect în care ar putea să se facă remarcată conexiunea
şcoală-familie este cel al abandonului şcolar. Pentru a ajuta cât mai mulţi
elevi să rămână în şcoală, şi să atingă standardele impuse, comunitatea
trebuie să ofere o gamă extinsă de experienţe de învaţare, din care copiii
să le aleagă pe cele care au sens, din punctul lor de vedere. De
asemenea, e bine să se încerce aducerea înapoi în şcoală a celor care au
abandonat-o şi introducerea lor în medii de învăţare diferite de cele pe care
le-au părăsit. Părinţii participă în mod constant la activităţi de voluntariat în
şcoală, sprijinind sau intervenind direct în educaţia elevilor.

4. Monitorizare:
Există o mulţime de strategii care ne stau la dispoziţie pentru a face
părinţii parteneri în activitatea educativă:
 cunoaşterea individuală a părinţilor;
 comunicarea eficientă şi profesională cu toţi părinţii;
 empatie;
 ascultare atentă şi cu interes a opiniei părinţilor deoarece vorbesc în
cunostinţă de cauză; identificarea şi înlăturarea obstacolelor ce pot bloca
comunicarea;
 lauda, deoarece ei doresc să le fie cunoscute eforturile;
 informarea despre situaţia la învăţătură şi purtare.

Atitudinea părinţilor trebuie să fie una echilibrată: să nu-i ajute prea

mult pe copii, dar nici să nu se intereseze deloc de rezultatele lor. Tot în
familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament:
respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini,
ordinea, cumpătarea, grija faţă de unele lucruri încredinţate. Toate acestea
reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii „a avea cei şapte ani de
acasă”.

21
 Chiar dacă, în lecţiile desfăşurate la nivelul clasei se realizează
valoarea educativă, procesul educaţional se va realiza pe deplin când se
vor implica şi părinţii. Deseori se aude de la părinţii elevilor: ”Ce să mă fac
cu copilul meu?”, ”Cum aş putea să-l educ mai bine?”. Dar şi din partea
noastră apar întrebări:”Cât se ocupă părinţii de copiii lor?”, ”Îi controlează
zilnic la lecţii?”. Şedinţele, consultaţiile, lectoratele cu părinţii, activităţile
comune desfăşurate în excursii, drumeţii, fac din acestea mijloace de
comunicare pozitivă necesare îmbunătăţirii situaţiilor conflictuale ivite sau a
stărilor de violenţă.

5. Evaluare:
La finalizarea acestui parteneriat rezultă multe împliniri. Avem de
învăţat unii de la alţii, am reuşit să responsabilizăm părinţii, să comunicăm
mai bine pentru a ne uşura munca. Cheia unei relaţii sănătoase între
partenerii implicaţi în educaţie este ca fiecare să-l asculte pe celălalt cu
adevărat, fiecare să simtă că spusele lui sunt importante pentru cel de
alături. Creşterea calităţii actului educaţional şi a rolului şcolii este
valorizată prin implicarea partenerilor în toate problemele.

6. Concluzii :
Experienţa la catedră dovedește importanţa parteneriatelor
educative: părinţii sunt persoanele cheie în planificarea, organizarea,
implementarea şi evaluarea oricăror practici eficiente.

În concluzie, profesorul trebuie să stabilească o relație armonioasă

de la început cu elevul pentru a nu-i afecta acestuia dezvoltarea psihică,
afectivă si personală. Profesorul trebuie sa creeze o relație care să-i
permită elevului sa prindă aripi în dezvoltarea lui, de asemenea părinții
trebuie să fie în strânsă legătură atât cu școala dar mai ales cu profesorul
care se ocupă de copilul său.

BIBLIOGRAFIE
1. Stern H.,1972, Educaţia părinţilor în lume, Editura didactică şi Redacţia Bucureşti
2. Băran – Pescaru A, 2004, Parteneriat în educaţie, Editura Aramis, Bucureşti
3. Ghica Vasile, 1998, Un posibil manual de dirigenție, Editura Porto Franco, Galați.
4. Cury, A. 2003, Părinţi străluciţi - profesori fascinanţi, Editura For You, Bucureşti
5. https://drepturilecopilului.md/files/publications/Carteamare_jocuri.pdf ; Jocuri de
autocunoaștere, pag. 21

22
23