Studiile privind dezvoltarea cognitivă în domeniile psihologic şi neurologic au constituit

o direcţie de cercetare pentru creativitate şi a relaţiei acesteia cu maturitatea şcolară. Ana Stoica-
Constantin aprecia că, în această direcţie, este nevoie de o conjugare a descoperirilor neurologice
referitoare la modul de funcţionare a creierului, cu descoperirile din ultimii ani din psihologia
învăţării, ceea ce ar permite o deschidere către neuropsihologia învăţării. Atoarea româncă
aminteşte, în acest sens, ipoteza lui C. Reynolds conform căreia periodizarea dezvoltării
creierului şi dominaţa emisferelor ar putea şi luate în consierare în conceperea curriculumui
şcolar (2004).
Se poate vorbi de preocupări în acest sens, chiar de la stadiile piagetiene, când au fost
identificate deprinderi intelectuale noi şi de nivel superior la copiii de aceeaşi perioadă de vârstă,
dar fără a exista o cercetare directă a relaţiei dintre capacitatea de învăţare şi creativitate; de
exemplu nu este foarte clar cum poate fi stimulată dezvoltarea în stadiul senzorio-motor (0-2
ani), şi anume: posibilitatea stimulării precocităţii, stimularea comportamentelor creative
corespunzătoare nivelurilor cognitive senzorio-motorii, identificarea acelor activităţi care ar
putea folosi în aceste scopuri.
Progresele înregistrate în sfera normativă a pedagogiei din ultimii ani permit personalului
educativ din instituţiile de învăţământ şcolar să intervină în sensul stimulării creativităţii în două
direcţii:
- modernizările de la nivelul sistemului educativ prin orientarea spre individualizare,
activizare, problematizare şi implicit creativitate;
- materialele ce conţin îndrumări specifice pentru dezvoltarea anumitor factori ai
creativităţii în copilărie (T. Amabile, Ana Stoica-Constantin, Susan Leyden, E.P.
Torrance).
Scopul principal al educatorilor şi al părinţilor este acela de a oferi căi de manifestare a
creativităţii expresive şi de a cultiva ansamblul factorilor de personalitate care constituie
potenţialul creativ.

Caracteristicile elevilor creativi

Ana Stoica-Constantin a sintetizat contribuţiile personale şi ale altor autori, astfel încât, a
realizat o descriere a acestor caracteristici pe trei paliere: în timpul claselor, în recreaţii şi în
activităţile extraşcolare (2004).
În timpul orelor de curs: copiii înalt creativi expun informaţia achiziţionată într-o
manieră personală, realizând cu uşurinţă sinteze şi răspund la întrebări în mod selectiv; pun
întrebări în mod frecvent sau oferă explicaţii personale asupra lucrurilor şi fenomenelor; în
timpul orelor, găseşte alte preocupări de genul desenului, cititului, devenind neagreabil pentru
profesori, mai ales prin întrebări şi întreruperi.
În recreaţii: elevii înalt creativi sunt curioşi, fiind interesaţi de tot ce se petrece; oferă
colegilor soluţii originale pentru jocuri; este imaginativ, alcătuind povestiri originale; este foarte
activ; are iniţiativă şi domină jocurile organizate în curtea şcolii; identifică utilizări neobişnuite
pentru obiecte şi se poate amuza cu uşurinţă de lucrurile simple.
În activităţile extraşcolare şi în familie: copilul înalt creativ este perseverent până la
încăpăţânare; are un bun spirit de observaţie; manifestă căutări, explorări creatoare în
permanenţă; are propuneri de îmbunătăţire pentru diferite lucruri; manifestă interese multiple,

1
simultane sau succesive; tinde să-i domine pe ceilalţi; are un fond emoţional bogat, este sensibil,
trăieşte intens; are încredere în sine, iar locus-ul intern al evaluării al evaluării îi permite să
suporte faptul că este altfel decât ceilalţi; prezintă o bună autoapreciere; tolerează ambiguitatea şi
o valorifică; prezintă rezistenţă la închidere (nu se mulţumeşte cu prima formă a activităţii sale,
pe care o ajustează de mai multe ori); preferă partenerii de joacă mai mici sau mai mari decât el;
în copilăria mică a avut un prieten imaginar şi a interpretat în piese de teatru.
Încercând o sistematizare a numeroaselor cercetări, E.P. Torrance şi colaboratorii au
alcătuit o listă de 230 comportamente specifice unui elev creativ în clasă, printre care enumerăm:
capacitate bună de concentrare; implicare fizică intensă în activităţi; contestarea ideilor
consacrate; consultă multe surse de informaţie; împărtăşeşte şi altora descoperirile sale;
activitatea sa creativă continuă şi după ce timpul stabilit a fost epuizat; identifică legături între
elemente aparent necorelate; lucrează cu mai multe idei în acelaşi timp; curiozitate, dorinţa de a
cunoaşte cât mai multe lucruri; poate anticipa rezultatele, pe care le testează; este în căutarea
permanentă a adevărului; rezistenţă bună la distrageri; pierde conştiinţa timpului când este
implicat într-o activitate de care este interesat; face observaţii şi adresează întrebări punctuale;
explorează noi posibilităţi de lucru şi identifică alternativele la soluţii, cu uşurinţă.

Susan Leyden a elaborat lista de bifare, un instrument valoros pentru

cadrele didactice şi pentru părinţi, prin care aceştia pot identifica un copil
excepţional (1985):
1. curiozitate intelectuală;
2. capacitate superioară de a opera cu concepte abstracte, de a
generaliza la faptele particulare şi de a vedea legături între
elemente;
3. perseverenţă neobişnuită;
4. viteză a gândirii excepţională;
5. învaţă rapid şi uşor;
6. memorie bună;
7. vocabular vast;
8. forţa acută a observaţiei;
9. imaginaţie vie;
10. gândire divergentă;
11. iniţiativă personală şi preferinţa pentru activităţi solitare;
12. simţul umorului dezvoltat, adesea esoteric (îi plac jocurile de
cuvinte);
13. standarde personale foarte înalte;
14. nerăbdător şi intolerant faţă de sine şi faţă de ceilalţi;
15. sensibilitate excesivă faţă de dezaprobări;
16. gamă largă a intereselor;
17. cunoştinţe vaste şi competenţă într-un anumit domeniu;
18. preferă compania adulţilor şi a copiilor mai mari;
19. preferă să deţină conducerea în jocurile cu alţi copii;
20. este preocupat de subiecte cum ar fi natura umană, sensul vieţii,
conceptul de spaţiu etc.

2
 Pentru Ana Stoica-Constantin la vârsta şcolarităţii o mai mare relevanţă, sub raport
prognostic şi diagnostic, o are noţiunea de creativitate potenţială, întrucât activităţile educative
vor fi orientate spre stimularea şi dezvoltarea componentelor acestui potenţial. În acest sens,
educatorii şi părinţii pot educa potenţialul creativ al unui copil dacă se concentrează, în procesul
educaţional, asupra factorilor care definesc acest potenţial la această vârstă:
- imaginaţia, gândirea, acumularea de experienţă, exersarea abilităţilor specifice
domeniului respectiv – prin memorare de informaţii şi exerciţii;
- stima de sine (încrederea în sine şi curajul social în prezentarea propriei producţii);
- perseverenţa (formarea deprinderii de a duce lucrul la bun sfârşit);
- rezistenţa la închidere (deprinderea, stilul de lucru în care copilul caută mai multe
variante de răspuns pentru o activitate, rezistând tentaţiei de a considera problema ca
fiind închisă şi de a renunţa după prima soluţie);
- deschiderea la experienţă şi sensibilitatea la probleme (capacitatea de a pune întrebări,
indiferent de natura acestora, factuală sau cauzală).
Orice demers educaţional iniţiat de părinţi sau profesori, ce vizează dezvoltarea copilului
sub aspect cognitiv, afectiv, volitiv, psiho-motor va avea efecte şi asupra stimulării creativităţii.
Există şi unele trăsături ale elevului înalt creativ care pot crea probleme de adaptare
socială sau personală cum ar fi neconvenţionalitatea dublată de încrederea în sine, independenţa,
curiozitatea, umorul, interesul pentru noutate şi perseverenţă. De asemenea, Ana Stoica-
Constantin a identificat unele comportamente mai puţin obişnuite şi acceptabile, cum ar fi:
incapacitatea de a scrie o lucrare bună sau curată, deşi raţionamentul logic este corect;
neastâmpărat, neatent, visător; reţinut, nu este tentat să-şi etaleze cunoştinţele simulând
ignoranţa; nu ţine cont de instrucţiunile date de profesor în clasă şi alege să facă totul în felul său
(Ana Stoica-Constantin, 2004).
Potenţialul creativ al preşcolarului se manifestă în activităţi cotidiene, în joc, pictură,
limbaj, conduita ludică deţinând un loc aparte, întrucât este o premisă pentru comportamentul
creativ care se va materializa mai târziu, la maturitate, în produse noi, originale, cu valoare
socială. Ficţiunea prezentă în jocul de creaţie cu subiect nu este absurdă, ci constructivă şi
originală, realitatea având următoarele funcţii: sursă, criteriu de verificare, câmp de explorare şi
identificare (Elena Rafailă, 2002).
Importanţa transpunerii empatice este evidentă la această vârstă, când copilul subsituie
prin imagini, prin trăiri emoţionale, prin gesturi şi acţiuni, obiecte, persoane, relaţii şi apoi se
substiuie pe sine însuşi, identificându-se cu rolul. Astfel, prin jocul de creaţie, preşcolarul se
detaşează treptat de realitatea concretă şi imediată transpunându-se atât în trecut cât şi în viitor.
Originalitatea acestor jocuri derivă doar din funcţia pe care acesta o are pentru copil, şi anume
asimilarea realului fără constrângeri sau sancţiuni, rezolvarea echilibrului afectiv şi intelectual al
eului în confruntarea cu realul (J. Piaget, 1979).
La vârsta preşcolarităţii potenţialul creativ se manifestă mai ales prin desen şi pictură,
prin intermediul cărora aceştia ajung la instrumentele de morfologie şi sintaxă a artei, el putând
exprima selectiv şi într-o formă specifică realitatea, obiectele reflectate fiind încărcate de valoare
emoţională.
Planul verbal este, de asemnea, exprimat în potenţialul creativ, deşi mai puţin pregnant,
prin creearea de cuvinte noi după cele cunoscute, substituirea unor cuvinte prin sinonime şi
antonime, asocierea neobişnuită a unor cuvinte.
Când îi sunt citite poveştile, copilul poate introduce personaje noi, modifica întâmplările,
îmbogăţi acţiunile, iar poveştile pe care el însuşi le inventează au ca subiecte dominante

3
întâmplări umane pline de haz sau întâmplări cu animale; de asemenea interpretările pe care
copiii le dau tablourilor sau imaginilor sunt adevărate dovezi de iniţiative creative de stimulare a
potenţialului creativ.
Toate aceste dovezi ale manifestării potenţialului creativ pot fi considerate originale în
raport cu individul, dar nu pot fi considerate dovezi ale creativităţii sociale, ci premise ale
viitoarelor produse creative.

Aspecte ale evaluării creativităţii preşcolarilor şi elevilor

Diagnoza nivelului şi formei creativităţii la copil are relevanţă atunci când dobândeşte
valenţe prognostice, rezultatele acestei evaluări fiind folosite ulterior în educaţia copilului pentru
ca acesta să-şi valorifice potenţialităţile de care dispune, la o anumită vârstă.
La vârsta şcolarităţii principalele obiective urmărite în evaluarea copiilor sub aspectul
creatitivăţii, au fost enumerate de Ana Stoica-Constantin astfel (2004):
1. identificarea copiilor cu talente speciale, a copiilor cu precocitate; acesta
este un obiectiv uşor de realizat pentru că la copiii supradotaţi potenţialul
creativ se poate releva în creativitate manifestă, sub forma proceselor şi
produselor creative (aceşti copii pot compune piese muzicale, poezii,
elaborează tablouri, face programe de calculator);
2. evaluarea copiilor care dispun de un nivel normal al creativităţii, care
prezintă diverse orientări ale aptitudinilor speciale, astfel încât să le
permită acestora să ducă un stil de viaţă creativ la maturitate; Sumption şi
Luecking vorbeau de aptitudinea specială numită aptitudinea creativă,
manifestată prin: minte iscoditoare, avalanşă de întrebări, curiozitate,
capacitatea de a găsi idei originale pentru problemele pe care le întâmpină
(1960).

În procesul de evaluare a copiilor cu nivel superior sau normal al creativităţii pot

interveni unele erori, ce sunt cauzate de următoarele confuzii:
- copilul înalt creativ este confundat cu un copil mai imaginativ decât cei din generaţia
lui, dar care nu dispune şi de alte însuşiri specifice unui potenţial creativ înalt sau care
este defavorizat de mediu;
- aşa-numiţii savanţi idioţi, sunt copiii la care pe fondul unei dezvoltări intelectuale
scăzute (imbecilitate sau idioţenie) prezintă una sau două aptitudini spectaculoase
(foarte buni desenatori, sunt buni instrumentişti, realizează calcule matematice
complexe, prezintă aptitudini artizanale, hipermenezie; ceea ce a fost subliniat este
faptul că, în mod evident, aceşti copii nu vor produce nimic care să fie considerat
creativ la maturitate (Ana Stoica-Constantin, 1995);
- un copil cu inteligenţă superioară, capabil să citească înaintea celor de vârsta lui, nu
va deveni, în mod obligatoriu un adult creativ, aceasta întrucât, aşa cum am arătat
într-un capitol precedent, coeficienţii intelectuali corelează cu potenţialul creator doar
până la un nivel situat deasupra normalului; astfel, dincolo de nivelul normalităţi un
coeficient al inteligenţei poate creşte fără să antreneze automat şi pe cel al
creativităţii;

4
 - părinţii pot fi tentaţi să-şi considere copiii mult mai creativi decât sunt în realitate,
aceştia nereuşind să fie obiecitivi faţă de manifestările de evoluţie firească a propriilor
copii.
Există şi situaţii opuse în care apare eroarea inversă, adică un copil să fie înalt creativ şi
să nu fie evaluat în acest sens. Aceste situaţii apar datorită următoarelor motive:
- nonconformismul copilului creativ este perceput de părinte ca nesupunere sau
obrăznicie, această percepţie inducând o modificare atitudinală faţă de el şi o lipsă de
de observare a capacităţilor sale; de asemenea, colegii copilului îl resping pentru că
este diferit de ei;
- existenţa unei unei prejudecăţi că potenţialul creativ se manifestă doar în artă, şi astfel
sunt ignorate de către educatori trăsături de personalitate relevante pentru alte
domenii;
- întârzierile în dezvoltarea copilului, generală sau punctuală, la nivelul anumitor
factori;
- diferenţele de sex în evoluţia copiilor (fetiţele sunt într-un uşor avans).

Un alt aspect important în evaluarea copilului creativ este ecuaţia personală a adultului
evaluator sau potenţialul creator al învăţătorului de exemplu, care este desemnat de următoarele
trăsături ce au fost sintetizate astfel în studii realizate asupra acestora: securitatea intelectuală
(capacitatea de a recunoaşte când nu ştiu ceva), interese de învăţare, securitatea personală,
plăcerea de a lucra cu copiii şi simpatia pentru copiii supradotaţi, simţul umorului, flexibilitatea
(Delp şi Martinson, 1975). Un învăţător care nu dispune de aceste trăsături nu va putea
recunoaşte potenţialul creativ al unui copil sau nu-l va aprecia la adevărata valoare.

Copiii preşcolari pot fi evaluaţi prin diferite metode ce vizează creativitatea: observaţia
(se urmăreşte comportamentul în clasă sau în pauze, procesul creativ, comportamentul copilului
în timpul rezolvării individuale sau în grup a unei sarcini de tip creativ, indicatori de grup ai
creativităţii), testele standardizate (dimensiunile creativităţii, inteligenţa), observaţia, studiul de
caz (factori de personalitate importanţi pentru creativitate), ancheta pe bază de interviu sau
chestionar (pentru a obţine confirmări sociale directe), analiza produselor activităţii (sunt
evaluate produsele creative) (Ana Stoica-Constantin, 2004).
Învăţătorii mai pot folosi pentru evaluarea creativităţii în clasă metoda aprecierii
obiective a personalităţii (Zapan): o trăsătură de personalitate este apreciată de elevii unei clase
astfel: sunt enumeraţi primii şi ultimii 5, apoi se face o matrice şi se stabilesc rangurile.
Randamentul şcolar nu prezintă corelaţii semnificative cu potenţialul creativ, iar
coeficientul de inteligenţă variază paralel cu inteligenţa până la o valoare de 120, dincolo de care
cele două variabile evoluează relativ independent, aşa după cum a stabilit şi E.P. Torrance în
numeroasele sale studii.
Psihopedagogia creativităţii nu trebuie să pună accent pe metode, ci pe atitudinea
stimulativă a profesorului pentru inedit, originalitate, iniţiativă personală, obiective ce pot fi
atinse prin următoarele căi:
- stabilirea bunor perioade sau activităţi în care să nu fie prezentă evaluarea şi
încurajarea oricărui element (comportament, performanţă, atitudine) în direcţia
creativităţii; aceste perioade sau activităţi vor fi anunţate de la începutul orelor, copiii
fiind lăudaţi, chiar şi pentru încercare, dacă nu pentru reuşită, dar mai ales nu vor fi
sancţionate lacunele, erorile, forma grafică, greşelile de ortografie;

5
 - aplicarea principiilor brainstorminului;
- autoevaluarea ce are ca scop: formarea capacităţii de evaluare a propriilor producţii,
de identificare a propriilor producţii, de identificare a criteriilor şi standardelor de
valoare, dar şi cultivarea încrederii în sine, a sentimentului unicităţii, a locus-ului
intern al evaluării, care îi va permite copilului să se exprime liber, să facă faţă unei
opinii publice, care uneori poate fi nefavorabilă datorită nonconformismului.

Importanţa familiei în stimularea creativităţii elevilor

Aşa cum arătam într-un capitol precedent, familia este un referenţial important în
dezvoltarea creativităţii copilului de-a lungul vieţii, alături de alţi factori care descriu tabolul
complex al dinamicii factoriale a creativităţii. Chiar dacă, în urma cercetărilor, au fost
identificate o serie de recomandări în acest sens, acestea trebuie considerate linii generale de
acţiune care permită respectarea individualităţii copilului.
Aşadar, aceste recomandări generale au fost sintetizate de Ana Stoica-Constantin astfel:
- libertatea acordată copilului, lipsită de conduite autoritare, dominatoare şi inflexibile;
- stabilirea unor valori fundamentale şi nu a regulilor rigide; aceste valori sunt idei,
principii care sunt preluate de copil de la adult prin imitaţie, exerciţiu, oservaţii la
obiect, nu prin teoretizări şi reguli rigide;
- respectul acordat copilului, care va simţi şi va răspunde la respectul părintelui
confirmându-i aşteptările;
- stabilirea unei relaţii afective moderate, necondiţionate;
- evaluarea actelor şi activităţilor copilului prin raportare la stadiile anterioare şi nu la
ceilalţi copii sau la un ideal proiectat de părinţi, pentru a asigura astfel, calea spre o
stimă de sine ridicată; copilul trebuie considerat ca individ unic ce are ritmul său de
dezvoltare;
- atitudinile pe care părinţii le afişează în faţa altor persoane reprezintă modele pentru
copii, modele de demnitate şi încredere în forţele proprii;
- părinţii sunt modele de rol pentru copii, de aceea trebuie să se implice în activităţi
creative alături de copiii săi, în care să-şi asume riscuri, să fie perseverenţi, flexibili şi
independenţi;
- în timpul jocurilor alături de copii, părinţii vor analiza şi negocia regulile alături de
copii;
- alegerea jucăriilor trebuie făcută astfel încât acestea să permită mai multe posibilităţi
de construcţie: tip Lego, plastilina, materiale textile;
- evitarea presiunilor spre conformism: copilul va fi încurajat să aibă prieteni, dar nu cu
orice preţ şi fără efortul de a deveni popular, perfect integrat social, agreat de toţi şi
fără conflicte;
- recompensele pentru realizări importante ale copiilor nu vor fi foarte mari (mai ales
materiale) pentru că o întărire pozitivă puternică îi face mai puţin motivaţi intinsec şi
dependent de stimulentele externe, care vor trebui să fie din ce în ce mai mari; se
dovedesc a fi mai eficiente recompensele care îl fac pe copil să repete experienţa, să
dorească să o depăşească să se implice mai mult, şi anume: laudele, încântarea la

6
 vederea produsului creaţiei, expunerea la vedere a prosuselor copiilor (desenelor,
jucăriile construite);
- deprinderile creative se formează prin repetiţie, prin practică, fiind recomandat să fie
încercate modalităţi variate de a efectua o operaţie obişnuită, să fie create în compania
copiilor cât mai multe lucruri;
- copilul trebuie încurajat să ia decizii şi apoi să le respecte.

Educarea şi stimularea creativităţii copiilor presupune parcurgerea mai multor etape şi

intervenţia la mai multe nivele. Atfel, dacă în familie şi şcoală se asigură un climat şi acţiuni
orientate spre înlăturarea factorilor blocanţi pentru potenţialul creativ, interni sau externi, copilul
îşi va putea exprima acest potenţial. Apoi, educaţia propriu-zisă a creativităţii, acasă şi la şcoală,
presupune activităţi şi atitudini specifice, în care exerciţiile şi activitatea de predare-învăţare este
însoţită de atenţia acordată trăsăturilor de personalitate ale copiilor, pentru asigurarea unui mediu
suportiv pentru creativitate.