Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Precursori
Psihologia fusese definită de William James ca "știință a vieții mentale". Dar la începutul anilor 1900, un număr din ce în ce mai
mare de psihologi au criticat abordarea studiului proceselor mentale conștiente și inconștiente de pînă atunci. Aceste critici făceau
referire la fidelitatea și utilitatea metodei introspecției, în care subiectul era rugat să descrie propriile sale procese mentale pe
parcursul mai multor sarcini. O altă țintă o reprezenta teoria lui Freud despre motivele inconștiente. În încercarea unui demers
metodologic mult mai științific și mai riguros, s-a trecut gradat de la cercetarea proceselor mentale invizibile, la studiul
comportamentelor ce puteau fi observate direct. Această abordare, cunoscută sub denumirea de behaviorism, a revoluționat știința
psihologiei și a rămas curentul dominant pentru următorii 50 de ani.
La începutul secolului XX o serie de psihologi, nemulțumiți de lipsa caracterului practic și evolutiv al științei psihologice europene,
au inițiat în America reacții critice la adresa psihologiei tradiționale. Primele critici au venit din partea filozofilor, în special James și
Dewey, care susțineau că nu este adevărat ceea ce corespunde realității, căci gândirea nu reflectă realitatea, ci doar elaborează reguli
sau instrumente care facilitează acțiunea practică a individului, ceea ce făcea inutilă preocuparea pentru subiectivitatea umană. Al
doilea atac al introspecționismului a venit din partea zoopsihologilor, care explicau comportamentul prin ideea că organismul este o
mașină chimică pusă în mișcare de forțe externe, extinzând teoria tropismelor de la plante la animale (Jaques Loeb: 1859-1924).
Zoopsihologii recomandă metode obiective pentru studierea comportamentului, ca: tehnica labirinturilor, tehnica reflexelor
condiționate, etc. Al treilea atac al introspecționismului a venit din partea psihologiei generale, prin cercetătorul american James și
danezul Lange, care au concluzionat că emoțiile nu au o sursă în centrii nervoși superiori, ci în periferia organismului, adică în
modificările ce au loc în organism.
I.M. Secenov
În 1906 psihologul rusIvan Petrovici Pavlov, care cîștigase cu doi ani în urmăpremiul Nobel, formulează unul dintre principiile celei
mai importante ale învățării. Acesta investigase procesele digestive la cîini, măsurînd cantitatea de saliva secretată în momentul în
care acestora li se punea o bucată de hrană în gură. După măsurători repetate, Pavlov a descoperit că animalele salivau chiar la
anticiparea primirii hranei. Mai mult, dacă primirea hranei ar fi fost asociată cu un clopoțel, atunci secreția salivei s-ar fi declanșat
doar la simplul auz al acestui clopoțel. Acesta este o formă de baza a ceea ce în psihologie se numește condiționare clasică (sau
pavloviană), în care organismul asociază un stimul cu un altul. Ca urmare a acestei asocieri, acesta va reacționa la al doilea stimul, cel
asociat, într-un mod similar cu reacția față de primul stimul. Cercetările ulterioare au arătat că acest proces poate fi baza formarii unor
preferințe sau a structurării unor temeri, chiar fobii.
Behaviorismul tradițional
Deși Thorndike și Pavlov sunt cei care au pus "în scenă" behaviorismul, abia în 1913 viziunea psihologiei behavioriste s-a clarificat.
În acest an, John Broadus Watson a publicat lucrarea "Psychology as the Behaviorist Views It." Scopul acesteia nu era altceva decît o
completă redefinire a psihologiei ca "ramură pur experimentală și obiectivă a științei naturale ". Scopul teoretic al acestei științe este
predicția și controlul comportamentului. Noua strategie propusă presupunea variația stimulului din mediu, observarea reacției
organismului la această schimbare. Argumentele decisive împotriva introspecționismului le-a formulat zoopsihologul John B.
Watson, care a susținut că, dacă psihologia vrea să devină știință, trebuie să își schimbe obiectul cunoașterii, înlocuind conștiința cu
comportamentul, singurul care poate fi perceput și supus măsurării. Apoi, susține Watson, psihologia trebuie să își schimbe metoda,
înlăturând introspecția și folosind metode independente de subiectul cunoscător, obiective. În al treilea rând, susținea J.B. Watson,
psihologia ar trebui să-și schimbe scopul, să nu se mulțumească doar cu descrieri și explicații asupra realității psihice, ci să formuleze
legi ale comportamentului pentru a putea întemeia acțiunea omului în cadrul natural.
Neobehaviorismul
Max Mayer: behaviorism fiziologic
C. Hull,
E. Guthrie
F. Ch. Tolman
B. F. Skinner ( wikipedia)
Cel mai puternic lider al behaviorismului a fost Burrhus Frederic Skinner, un psiholog american care a început studiul învățării la
animale în anii 1930. Skinner a împămîntenit termenul de "întărire" și a inventat un nou instrument de cercetare denumit "cutia lui
Skinner" folosită pentru testarea animalelor. Avînd la bază experimente realizate pe cobai și porumbei, el a identificat alte principii de
bază ale învățării. Skinner susținea că principiile învățării explică nu doar comportamentul animalelor de laborator, ci și pe cel al
oamenilor care asimilează sau își modică comportamentul. O altă concluzie era că aproape toate comportamentele sunt modelate de
patternuri complexe de întăriri venite din partea mediului, un proces ce poartă numele de condiționare operantă. Această perspectivă
l-a făcut pe Skinner cel mai controversat psiholog al secolului XX, dar în același timp și cel mai influent și mai marcant psiholog al
secolului XX, conform anchetelor publicate înAmerican Psychologist.
Behaviorism telelologic
Este cel mai recent curent behaviorist în psihologie.
Note
1. ^ DEX online: Behaviorism (http://dexonline.ro/search.php?cuv=behaviorism)
2. ^ DEX online: Comportamentism (http://dexonline.ro/search.php?cuv=comportamentism)
3. ^ Cf. Rom Harre, “Behaviourism in the social sciences”, în Routledge Encyclopedia of Philosophy , Version 1.0,
London: Routledge
4. ^ CF.Christopher D. Green (York University): Introduction to John B. Watson (1913), "Psychology as the Behaviorist
Views it." (http://psychclassics.yorku.ca/Watson/intro.htm)
5. ^ În urma cercetărilor a fost decoperit faptul că oamenii au tendința să urmeze opinia majoritară atunci când fac parte
dintr-un grup. Ideea a fost dezvoltată mai târziu în alte teorii cum sunt spirala tăcerii sau tirania majorității
6. ^ Emile Durkheim, Suicide, (1897), The Free Press reprint 1997
Bibliografie
Mânzat Ion: Istoria psihologiei universale, Editura Univers Enciclopedic, București, 2007,ISBN 978-973-637-148-6
Zlate Mielu: Introducere în psihologie, ediția a III-a, Editura Polirom, București, 2000,ISBN 973-683-412-3
Edward E. Smith, Susan Nolen-Hoeksema, Barbara L. Fredrickson, Geof frey R.Loftus: Introducere în psihologie,
ediția a XIV-a, Editura Tehnică, București, 2005,ISBN 973-31-2253-X
Legături externe
CF.Christopher D. Green (York University): Introduction to John B. Watson (1913), "Psychology as the Behaviorist
Views it."
Resurse bibliotecare
Automated Behavior analysis
Behavior Informatics Despre Behaviorism
Graham, George. „Behaviorism”. Stanford Encyclopedia of Philosophy(d). Resurse în biblioteca ta
„Behaviorism”. Internet Encyclopedia of Philosophy . (d) Resurse în alte biblioteci
Dictionary of the History of Ideas: Behaviorism
Books and Journal Articles On Behaviorism
Wuerzburg University: behaviourism
B.F. Skinner Foundation
Cambridge Center for Behavioral Studies
Skinner's Theories
APA Behaviour Analysis
Association for Behavior Analysis
Theory of Behavioral Anthropology (Documents No. 9 and 10 in English)
California Association for Behavior Analysis
Examining Learning From Multiple Perspectivesby Michigan State University
Association for Contextual Behavioral Science
Behavior Analysis Online Tutorials
</noinclude>
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Behaviorism&oldid=11415504
Acest text este disponibil sub licențaCreative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice
; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.