Sunteți pe pagina 1din 70

Cursuri 5 , 6, 7

metoda experimentului
Conf Dr Mihaela Chraif
Metoda experimentului
• Experimentul pilot
Esantion reprezentativ de 10%

Se aplica stimulii

Se verifica rezultatele

Se calibreaza stimulii

Se aplica designul re-calibrat pe un


grup mai mare
2.1. Etapele experimentului
1.Identificarea şi stabilirea problemei de cercetat

• Acest lucru este destul de dificil deoarece atât


la nivel naţional cât şi internaţional cercetarea
în psihologie a avansat foarte mult atât ca
metodologie, subiecte cercetate dar şi ca
instrumente folosite.
• 2.3. Parcurgerea lucrărilor de referinţă
• Parcurgerea lucrărilor de referinţă este o
etapă strâns legată de etapa identificării şi
stabilirii problemei de cercetat. Cursurile
predate în timpul orelor şi cărţile citite ca
material pentru examenele din sesiune nu
sunt suficiente pentru a stabili problema de
cercetat şi a folosi ca referinţe bibliografice
pentru efectuarea unei cercetări ce aduce un
plus de valoare ştiinţifică.
• 2.4. Identificarea şi stabilirea obiectivelor
cercetării
• După identificarea temei cercetării sau a
problemei de cercetat şi parcurgerea a cât mai
multe articole şi cercetări pe tema stabilită,
studenţii şi cercetătorii trebuie să ştie că a venit
momentul identificării şi stabilirii obiectivelor
cercetării. Obiectivul sau obiectivele cercetării
trebuie enunţate cât mai simplu şi obiectiv şi
trebuie să fie în concordanţă cu titlul cercetării,
literatura ştiinţifică folosită în cadrul teoretic şi
ipotezele cercetării.
Exemple de obiective
• Astfel, un exemplu de obiectiv pentru titlul:
„influenţa consumului de cofeină asupra timpului
de reacţie” ar putea fi: „Identificarea modului în
care consumul de 250 mg de cofeină
influenţează timpul de reacţie” şi cel mult atunci
când este vorba de timpul de reacţie compus care
are drept componente timpul motor şi timpul de
decizie pot fi cel mult două obiective ale cercetării
şi anume: „Identificarea modului în care
consumul de 250 mg de cofeină influenţează
timpul motor” şi „Identificarea modului în care
consumul de 250 mg de cofeină influenţează
timpul de decizie”.
• 2.5. Delimitarea, definirea şi explicitarea
constructelor măsurate
• În urma parcurgerii literaturii de specialitate,
stabilirea temei şi obiectivelor cercetării
următoarea etapă constă în delimitarea, definirea
şi explicitarea constructelor măsurate sau evaluate
în cercetarea experimentală. Constructele sunt
acele concepte abstracte care sunt realizate
„pe baza activităţii practice intuitive; sistem
teoretic ipotetic.” (DEX, 1998). Tot conform
dicţionarului explicativ al limbii române, cuvântul
construct se trage din cuvântul din limba engleză
„construct”.Conform lui Aniţei (2007), constructul
este „un concept abstract folosit într-o manieră
teoretică particulară pentru a descrie diferite
comportamente în conformitate cu trăsăturile şi
cauzele lor de bază.” (Aniţei, 2007, p. 51)
• exemple de constructe pentru demersul
experimental lansat pot fi: inteligenţa,
creativitatea, agresivitatea, emoţii pozitive,
emoţii negative, stresul, motivaţia, etc.
Toate aceste concepte abstracte nu pot fi
măsurate direct aşa cum lungimea se
măsoară în metri, timpul în secunde,
viteza în metri/secundă, etc, neavând un
corespondent concret ca unitate de
măsură cuantificabilă.
• Un exemplu de construct şi scală de evaluare
corespunzătoare poate fi conceptul abstract
de „bucurie”.
• Bucuria este o emoţie pozitivă, care în
mod practic, tangibil nu are o unitate de
măsură consacrată cum ar fi unităţile de
măsură din Sistemul Internaţional de Unităţi
de Măsură: amperul pentru intensitatea
curentului electric, mol pentru cantitatea de
substanţă, etc.
• Bucuria însă dacă se asociază cu o scală
ordinală de exemplu o scală Likert de la 1
(foarte scăzută) la 5 (foarte crescută) va
duce la posibilitatea măsurării cantitative
şi a efectuării operaţiilor corespunzătoare
scalei pe care a fost măsurată.
2.6. Stabilirea şi explicitarea variabilelor cercetării.
Variabile independente şi variabile dependente.
Variabila subiect
• Conform dicţionarului explicativ al limbii
române on line, cuvântul variabilă
înseamnă: „Care variază; susceptibil de a
se schimba; schimbător” şi etimologic vine
din cuvântul din limba latină „variabilis”.
(DEX, 1998, on
linehttp://dexonline.ro/definitie/variabil%C4
%83 ). Astfel, variabila bucurie poate
corespunde constructului menţionat
anterior „bucurie”).
• Variabila este o entitate care poate lua
mai multe valori şi poate fi un construct
sau o dimensiune/faţetă a unui
construct.
• În cercetarea experimentală există constructe
care datorită complexităţii lor sunt structurate
în mai multe dimensiuni şi faţete pentru o mai
bună măsurare. În acest sens exemple por fi:
pentru constructul de agresivitate pentru o
mai bună măsurare acesta se poate structura
în trei dimensiuni/faţete precum „agresivitate
verbală”, „agresivitate fizică” şi „agresivitate
intelectuală” sau în două dimensiuni/faţete
precum „agresivitate manifestă” şi
„agresivitate latentă”.
• Un alt construct care poate fi structurat în mai multe
dimensiuni este constructul „stres”. După cum se
poate observa conceptul abstract de „stres” este
un concept general care se poate referi la mai multe
concepte: contextul muncii, colegii de clasă,
examenele, lipsa oxigenului în biroul de lucru, nivel
crescut de insomnie, puls crescut, tensiune crescută,
etc.
• Astfel, şi constructul de stres poate fi structurat pe
mai multe dimensiuni/faţete: „stresori percepuţi la
locul de muncă”, „stresori percepuţi în familie”,
„stresori percepuţi în clasă”, „efectele stresului pe plan
psihic”, „efectele stresului pe plan fiziologic”, etc. Toate
aceste faţete/dimensiuni reprezintă părţi ale
conceptului de „stres” şi vin în ajutorul explicitării sub
toate aspectele a ceea ce ţine de conceptul de stres
reliefând aspecte de amănunt necesare cercetării
experimentale psihologice.
Variabila independentă

Variabilele pot fi independente, dependente, moderatoare şi mediatoare. În


cercetarea experimentală sunt folosite variabilele independente şi dependente
deoarece demersul experimental are drept caracteristică „provocarea”. Mai mult
decât atât specific psihologie experimentale este relaţia care
reprezintă influenţa unei variabile independente sau a mai multor variabile
independente asupra unei variabile dependente sau a mai multor variabile
dependente.
• Variabila independentă este acea entitate
sau măsură pe care o poate manipula
experimentatorul, poate lua una sau mai
multe valori şi acţionează asupra variabilei
dependente în conformitate cu relaţia
Conform lui Aniţei (2007) variabila
independentă poate fi abordată sub
mai multe aspecte:
• 1. Manipularea stimulilor din cercetare.
În acest caz, experimentatorul după ce a
fixat nivelele variabilei independente şi
elaborat ipotezele cercetării va împărţi
subiecţii participanţi la cercetare în grupuri
aproximativ egale pentru fiecare nivel al
variabilei independente sau stimul conform
relaţiei
• În cazul în care se doreşte efectuarea cercetării
experimentale „Influenţa consumului de cofeină
asupra timpului de reacţie”, experimentatorul
poate fixa mai multe nivele ale variabilei
independente: un singur nivel de 200 mg, sau mai
poate adăuga şi alte nivele precum 250 mg, 300
mg, 350 mg pentru aceeaşi variabilă independentă
cofeina. În acest sens variabila independentă
cofeină poate avea patru nivele şi se vor stabili 4
grupuri de subiecţi, fiecare grup consumând un
anumit gramaj de cofeină (stimulul). Cel patru
grupuri vor da testul de timp de reacţie, rezultatele
la acest test fiind de fapt variabila dependentă sau
„reacţia” din relaţia specifică cercetării
experimentale
• 2. Manipularea contextului. Contextul
cercetării poate fi de multe ori însuşi variabila
independentă în cercetările în care dorim să
experimentăm „influenţa temperaturii din
camera de examen asupra rezultatelor
obţinute la examen” sau „influenţa iluminării
camerei de examen asupra acurateţii
scrisului candidaţilor la examen”. Se poate
observa că şi contextul în care are lor
cercetarea experimentală poate fi o variabilă
independentă care poate lua mai multe valori.
• 3. Manipularea informaţiilor date
subiecţilor. Ca şi contextul,informaţiile
date subiecţilor poate reprezenta o
variabilă independentă. Astfel, în cazul în
care dorim să cercetăm „Influenţa nivelului
de informare al subiecţilor asupra
rezultatelor obţinute la testul de
raţionament inductiv” conform relaţiei
• variabila independentă este reprezentată de
„informaţiile date subiecţilor” şi variabile
dependentă este reprezentată de „rezultatele la testul
de raţionament inductiv”.
• În cazul în care tema cercetării nu include
„informaţiile date subiecţilor” ca şi variabilă
independentă atunci experimentatorul trebuie să
controleze informaţiile date subiecţilor printr-un
instructaj obiective la fel pentru toţi subiecţii deoarece
orice diferenţiere în acordarea instructajului poate
avea efecte asupra rezultatelor cercetării, aceasta în
loc să măsoare de exemplu „Influenţa consumului de
cofeină asupra raţionamentului inductiv” unde variabila
independentă este „consumul de cofeină” şi variabila
dependentă este „raţionamentul inductiv” va măsura
de fapt influenţa combinată a „informaţiilor date
subiecţilor” şi a „consumului de cofeină” asupra
„raţionamentului inductiv”.
• 4. Manipularea situaţiilor sociale cu ajutorul
complicilor sau persoane care induc anumite stări.
• Complicii sau participanţii care induc anumite stări
unui grup de subiecţi sunt folosiţi în cercetarea
experimentală pentru a crea anumite situaţii ce pot fi
nivele ale variabilei independente „situaţii sociale” de
exemplu.
• https://www.youtube.com/watch?v=Tp1pbDMt1_g

• Un exemplu de cercetare poate fi „Influenţa


comportamentului vânzătorului asupra numărului de
produse cumpărate”.
• Comportamentul vânzătorului va fi variabila independentă
care poate avea mai multe valori date de tipul de vânzători
sau complicele experimentatorului: vânzător agresiv,
vânzător care are răbdare în a explica produsele, vânzător
persiflator, etc. Variabila dependentă poate fi conform
temei menţionate „numărul de produse vândute” de către
fiecare tip de vânzător.
• 5. Manipularea nivelului de stres al
situaţiei experimentale. Nivelul de stres al
situaţiei experimentale poate fi manipulat tot
cu ajutorul complicilor pe de-o parte dar şi
prin manipularea contextului (creşterea
temperaturii la 40C, condiţii de zgomot, etc).
• Atunci când obiectivul cercetării este în
mod explicit acela de a investiga „Influenţa
condiţiilor de stres din laborator asupra
raţionamentului inductiv”, variabila
independentă poate fi reprezentată de
condiţiile de stres din laborator pe mai multe
nivele „zgomot puternic de radio”, „gălăgie şi
voci”, „cineva efectuează lucrări la pereţi şi
bate cuie”, etc.
Variabila dependentă conform relaţiei stimul--
reactie este reprezentată de „raţionamentul inductiv”.
În cazurile în care însă nivelul de stres al situaţiei
experimentale nu este variabilă independentă
atunci experimentatorul trebuie să controleze şi
să menţină pe cât posibil constant nivelul de
stres pentru toţii subiecţii în laborator deoarece dacă
şi acesta variază odată cu variabila independentă a
cercetării de exemplu „cantitatea de cofeină
consumată” atunci cercetarea nu va mai urmări doar
„Influenţa consumului de cofeină asupra
raţionamentului inductiv” ci efectul combinat al
„consumului de cofeină şi al nivelului de stres din
laborator asupra raţionamentului inductiv”.
• 6. Manipularea indicatorilor fiziologici. În
cercetările experimentale de psihofiziologie,
variabilele dependente sunt reprezentate de
indicatorii fiziologici: puls, tensiune,
amplitudinea respiraţiei, numărul de
cicli/secundă, nivelul reacţiei electrodermale,
etc. În cazul în care cercetare experimentală
are tema „Influenţa consumului de cofeină
asupra indicatorilor fiziologici măsuraţi cu
ajutorul poligrafului la expunerea la filme cu
scene agresive”, variabila independentă este
„consumul de cofeină” şi variabilele
dependente sunt indicatorii fiziologici
enumeraţi într-un singur context: filme cu
scene agresive.
• 7. Manipularea variabilelor
intermediare. Comportamentele
exprimate sunt rezultatele trăirilor
emoţionale interne fiecărui om.
• Astfel, manipularea trăirilor emoţionale
va avea efecte măsurabile
comportamental în exterior cu ajutorul
observaţiei.
• Conform lui Aniţei (2007) starea
psihologică internă care influenţează un
comportament se poate numi variabilă
intermediară.
Variabila dependentă
• Variabila dependentă este cea de-a doua
entitate care participă la relaţia specifică
cercetării experimentale .
• Variabila dependentă este o entitate care
reprezintă reacţia sau reacţiile
subiecţilor/participanţilor la cercetare în urma
aplicării stimulului sau a stimulilor atunci când se
aplică mai mulţi stimuli conform demersului
cercetării.
• Ca şi variabila independentă, variabila dependentă
este o entitate sau măsura care poate lua mai
multe valori atât discrete (elemente ale unei
mulţimi precum genul, nivelul de educaţie, etc) sau
continue (timpul de reacţie, scorurile la un test de
inteligenţă, scorurile la un test de personalitate,
etc).
• Exemple de variabile dependente:
rezultatele obţinute în urma aplicării
testelor psihologice, comportamentele
înregistrate cu ajutorul grilei de
observaţiei, răspunsurile la un interviu,
reactivitatea fiziologică înregistrată la
poligraf (puls, respiraţie, reacţie
electrodermală), rezultatele aplicării unui
test asociativ-verbal, performanţele în
muncă, numărul de produse vândute, etc.
• Aniţei (2007) evidenţiază câteva metode în
culegerea datelor/valorilor variabilei
dependente:
• 1. Metoda observaţiei. Prin aplicarea unui
chestionar de măsurare a comportamentelor
sau o grilă de observaţie a mimicii,
pantomimei şi comunicării precum şi
chestionare de măsurarea a efectuării
sarcinilor şi activităţilor în laborator sau în
afara laboratorului unde se aplică cercetarea
experimentală.
• 2. Măsurători indirecte ale proceselor
psihice. Acestea reprezintă comportamentul
pe care îl observăm. De exemplu măsurarea
nivelului anxietăţii, fobiilor şi depresiei
folosind scalele de autoevaluare a anxietăţii,
fobiilor şi depresiei. În aceste situaţii subiecţii
vor răspunde la nişte chestionare cu itemi
comportamentali prin care de fapt se
evaluează starea psihică adică nivelul
anxietăţii, fobiilor şi depresiei.
• 3. Opiniile despre stimulul aplicat. În această
procedură subiectul trebuie să răspundă privind
opiniile despre stimul sau variabila independentă
alegând din mai multe răspunsuri date.
• 4. Raportul verbal. Prin realizarea unui raport
verbal se pot obţine pe de-o parte informaţii mult
mai complexe despre influenţa exercitată de
variabila independentă iar pe de altă parte se pot
obţine informaţii foarte puţine în cazul în care
subiecţii se tem să răspundă sau nu au cunoştinţe
suficiente în a explica detaliat, a face comentarii şi
a emite judecăţi.
• La aceste metode se mai pot adăuga:
testarea psihologică computerizată cu
teste care măsoară raţionamentul inductiv,
memoria, atenţia, timpul de reacţie, etc,
evaluarea subiecţilor cu aparatură care
măsoară reactivitatea fiziologică:
poligrafului, biofedback-ul, evaluarea
subiecţilor cu aparate care măsoară
activitatea cerebrală: EEG, potenţial
evocat, fMRI, etc.
Controlul variabilei dependente
• 1. Dezirabilitatea subiecţilor. În aplicarea
testelor psihologice, a chestionarelor,
instrumentelor, inventarelor şi secvenţelor de
stimuli subiecţii sunt interesaţi să ofere
rezultate cât mai aproape de cele aşteptate
de experimentator, colegi sau cele care sunt
descrise în cărţi, manuale, etc. Astfel,
experimentatorul trebuie să aibă în vedere
acest aspect şi acolo unde inventarele şi
testele psihologice tind să aibă un nivel
ridicat de dezirabilitate socială trebuie să le
elimine din designul experimental.
• Un exemplu de instrumente care oferă
posibilitatea subiecţilor de a alege
răspunsurile aşa cum ar trebui să fie în
conformitate cu regulile sociale sau cu ce se
aşteaptă ca fiind acceptate social sunt
chestionarele şi inventarele care măsoară
agresivitatea, atitudinile, etc, acestea având
itemi- întrebări directe precum: „Sunteţi agresiv
cu pietonii când conduceţi?”, „Claxonaţi ostentativ
la trecerea de pietoni?”, „Conduceţi maşina după
ce aţi consumat alcool?”, „Consumaţi alcool în
timpul orelor de lucru la birou?”, etc. Acest tip de
itemi conduc subiecţii la a nega comportamentele
agresive şi care nu corespund normelor sociale şi
astfel, experimentul nu va putea oferi rezultatele
reale. De aceea, este indicat ca în cercetarea
experimentală să se elimine acele scale şi
inventare care oferă posibilitatea subiecţilor de a
da răspunsuri dezirabile.
• 2. Reactivitatea subiecţilor. Aceasta este
reprezentată pe de-o parte de comportamentul
subiecţilor în timpul examinărilor care de multe ori
este controlat, subiecţii cenzurându-se în a se
exprima verbal şi nonverbal ştiind că sunt
observaţi şi pe de altă parte reactivitatea
emoţională puternică şi incontrolabilă în anumite
situaţii stimuli când se fac măsurători cu
instrumentele de investigare fiziologică. Aici se pot
adăuga şi răspunsurile acelor subiecţi care sunt la
extremele valorilor grupului din care fac parte (de
exemplu un coeficient de inteligenţă foarte scăzut
sau foarte ridicat, valori foarte scăzute sau foarte
ridicate ale rezultatelor la teste, rezultate foarte
scăzute la probele de percepţie vizuală datorită
dioptriilor foarte avansate, etc).
• Pentru a controla comportamentul subiecţilor
în timpul cercetării şi a-i face să fie cât mai
naturali în acţiunile lor, experimentatorul
trebuie să-i lase să se obişnuiască cu
laboratorul, aceştia trebuie să ştie că datele
personale sunt protejate. Având în vedere
rezultatele extreme obţinute în urma aplicării
instrumentelor, testelor şi stimulilor şi
efectuării diferitelor măsurători acestea se pot
elimina din baza de date atunci când sunt
izolate de grup deoarece nu reprezintă o
caracteristică a grupului de studiu.
• 3. Instrumentele care măsoară valorile
stimulilor. Diferenţele în rezultate ca urmare
a unei metode de colectare a datelor pot
apare foarte uşor fără ca cea care
influenţează rezultatele să fie variabila
independentă. Astfel, folosirea instrumentelor
creion-hârtie sau a metodei observaţiei
comportamentului (metodă subiectivă de
evaluare a reactivităţii subiecţilor) fără a
aplica teste psihologice computerizate sau
instrumente precum poligraf, EEG, fMRI va
duce la rezultate influenţate de fidelitatea şi
validitatea instrumentelor cu care se culeg
rezultatele.
• 4. Succesiunea stimulilor în decursul aplicării
experimentului. Experimentatorul trebuie să aibă în
vedere că atunci când obiectivul cercetării nu este de
a investiga „Influenţa/efectele expunerii repetate la
stimuli vizuali, auditivi sau a diferitelor instrumente”
trebuie să apeleze la modificarea ordinii stimulilor în
secvenţele prezentate, folosirea formelor paralele ale
testelor (testele psihologice pot avea mai multe forme
cu stimuli care diferă ca formă dar sunt la fel ca şi
conţinut, măsurând aceleaşi constructe) sau folosirea
unor design-uri de cercetare „between subjects’s
design” care sunt ideale pentru experimentele cu mai
multe situaţii (nivele ale variabilei independente) în
care se aplică aceleaşi teste psihologice. Aceste
exemple vor fi tratate la „Planuri bifactoriale” tot în
acest capitol.
• Aniţei (2007) prezintă în plus câteva
elemente ale controlului variabilei
dependente:
• 1. Efectul de ordine conforma căruia
subiecţii/participanţii la cercetare învaţă ritmul
probei şi devin mai rapizi sau alţii se pot
plictisi sau chiar obosi şi nu mai pot ţine
ritmul de aplicare a probei executând cu
greşeli. Autorul sugerează schimbarea
ritmului şi a ordinii stimulilor sau folosirea
secvenţelor de stimuli adaptative.
• 2. Efectul de prelungire este acel efect care
apare datorită expunerii timp îndelungat a
subiecţilor cu aceleaşi probe. De multe ori
studenţii din anul întâi utilizează acelaşi test în
diferite situaţii experimentale, ceea ce este corect.
Problema apare când sunt folosiţi de fiecare dată
aceeaşi subiecţi (de exemplu în aceeaşi grupă de
studenţi se aplică 10 cercetări care măsoară
timpul de reacţie, cu variabile independente
diferite dar cu aceeaşi probă: timp de reacţie la
culoarea galben forma S1). Este normal ca după
câteva aplicări subiectul să înveţe succesiune
stimulilor şi să obţină rezultate maxime la
următoarele aplicări. În acest sens se pot lua
măsuri precum: utilizarea formelor paralele ale
aceluiaşi test, utilizarea formelor adaptative,
folosirea altor subiecţi din afara grupei de studenţi
respective, sau contrabalansarea
• Variabila subiect
• Subiecţii/participanţii la cercetarea
experimentală reprezintă variabila subiect.
Datorită faptului că fiecare subiect are
caracteristicile sale proprii precum: sex, vârstă,
greutate, înălţime, temperament, reactivitate
fiziologică, sistem endocrin, metabolism, sistem
nervos, rasă, etnie, cultură, etc experimentatorul
va trebui să ţină seama de aceste particularităţi în
selecţia grupurilor, loturilor sau eşantioanelor în
cercetarea experimentală.
• Conform lui Aniţei (2007) factorii care afectează
reprezentativitatea variabilei subiect pot fi:
• 1. Caracterul limitat al eşantionării. În primul
an de facultate este foarte greu să se realizeze o
cercetare de semestru pe un eşantion de
populaţie la nivelul întregii ţări. Motivele sunt foarte
clare: costuri ridicare, relaţii şi colegi care ar putea
aplica în toate zonele tării, timpul necesar
efectuării experimentului, etc. De aceea
majoritatea studenţilor, dar şi a psihologilor care
efectuează testări psihologice doar într-o singură
locaţie teritorială se vor limita doar la populaţia din
acea zonă.
• 2. Mărimea eşantionului. Mai întâi
experimentatorul trebuie să verifice de câţi subiecţi
are nevoie pentru fiecare grup experimental şi de
control pentru cercetare şi dacă populaţia din care
selecţionează aceşti subiecţi îi poate oferi numărul
necesar efectuării cercetării. De asemenea
experimentatorul trebuie să ştie că pentru a folosi
un test statistic parametric are nevoie de minim 30
de subiecţi pentru fiecare grup de cercetare iar
daca foloseşte mai puţin de 30 de subiecţi va fi
nevoit să folosească în prelucrarea datelor un test
statistic non-parametric.
• 3. Folosirea a foarte mulţi subiecţi într-o
cercetare experimentală. Cercetarea
experimentală se deosebeşte de validarea şi
etalonarea testelor psihologice, studiile
longitudinale şi alte studii care se pot realiza
pe populaţii reprezentative de ordinul a
sutelor sau miilor de subiecţi. Într-o cercetare
experimentală, unde s-au stabilit riguros
obiectivele şi ipotezele precum şi populaţia
ţintă este suficient să ca în fiecare grup să fie
minim 30 de subiecţi.
• 4. Voluntariatul subiecţilor. Oferirea voluntară a
subiecţilor spre a participa la testarea psihologică
sau la experimentele care au loc poate avea
implicaţii asupra rezultatelor obţinute de grupul în
care participă la cercetare. Astfel, subiecţii care se
oferă voluntar este posibil să ştie că au un
coeficient de inteligenţă ridicat, profil aptitudinal cu
valori ridicate iar cei care nu se oferă pot avea
valori ale profilului aptitudinal şi scorului la
inteligenţă scăzute, evitarea participării la
experimente în acest caz fiind fundamentală.
• 5. Abandonul subiecţilor. Cercetarea
experimentală debutează odată cu semnarea
consimţământului informat de către subiecţii
participanţi la cercetare. Cu toate că aceştia într-o
primă fază sunt entuziasmaţi şi doresc să participe
la cercetare, de-a lungul desfăşurării
experimentului aceştia pot să renunţe din diverse
motive: s-au plictisit, consideră că nu le place
ceea ce fac, au alte lucruri mai importante de
făcut, au răcit şi li se administrează medicamente
ce pot modifica rezultatele cercetării, s-au speriat
de stimulii prezentaţi, etc. Experimentatorul trebuie
să înţeleagă aceste situaţii să le consemneze şi să
accepte decizia luată de subiecţii respectivi nu
înainte de a-i pune să semneze un protocol de
renunţare cu motivele abandonului.
Controlul variabilei subiect
• Aniţei (2007) prezintă trei metode de bază
ce pot fi utilizate în vederea efectuării
riguroase a controlului variabilei subiect:
selecţia aleatorie, contrabalansarea şi
restrângerea eşantionului.
• a) Selecţia aleatorie constă în faptul că
experimentatorul trebuie să selecteze cu
adevărat la întâmplare subiecţii pentru
cercetare şi nu după propriile prietenii şi
preferinţe. Selectarea la întâmplare se poate
face doar dacă experimentatorul dispune de
grupuri de populaţie destul de mari (peste
100) pentru a putea selecta aleatoriu
minimum câte 30 de subiecţi pentru fiecare
grup experimental (fiind luate în consideraţie
2 grupuri experimentale).
• b) Contrabalansarea. Contrabalansarea
este o strategie care permite
experimentatorilor să neutralizeze sau să
elimine orice efecte asociate cu ordinea în
care sunt efectuate sarcinile în timpul
executării experimentului. Astfel, un exemplu
de contrabalansare poate fi atunci când
experimentatorul aplică o succesiune de 4
teste psihologice unui grup de 60 subiecţi.
Pentru a vedea efectele contrabalansării şi a
sublinia necesitatea acesteia
experimentatorul poate împărţi grupul de 60
de subiecţi în două grupuri de câte 30 de
subiecţi, fiecare grup dându-i-se să aplice
probele în succesiune de teste schimbată.
• c) Restrângerea eşantionului. Aniţei (2007) oferă
o alternativă a contrabalansării unei variabile
ocazionale sub forma de restrângere a populaţiei
care se bazează pe acea variabilă.
• Autorul consideră că cu cât populaţia este mai
mare numeric cu atât este mai eterogenă ca şi
variabile ocazionale.
• Restrângerea eşantionului se poate face prin
limitarea la anumite criterii precum: studenţi care
au permis şi studenţi care nu au permis de
conducere auto pentru o cercetare cu tema
„Diferenţe privind percepţia pericolelor rutiere în
funcţie de deţinerea permisului de conducere,
studenţii selecţionaţi în funcţie de deficienţa de
vedere pe care o are astigmatism sau miopie
„Diferenţe în percepţia periferică şi aprecierea
vitezelor şi distanţelor la studenţii cu astigmatism
faţă de studenţii cu miopie”.
2.7. Elaborarea definiţiilor
operaţionale
• Definiţiile constructelor sau mai bine spus
a conceptelor abstracte se regăsesc în
literatura de specialitate enunţate de
diferiţi autori. Experimentatorul poate
colecta o serie de definiţii ale constructelor
respective şi poate să creeze propria sa
definiţie operaţională pentru constructul
cercetării sale.
• Un exemplu de definiţie operaţională
pentru constructul de bucurie poate fi:
„Bucuria este o emoţie plăcută care apare
în urma obţinerii unui premiu, avansări la
serviciu, câştig financiar, declaraţii de
dragoste, etc. Bucuria se manifestă
comportamental prin zâmbet, destinderea
feţei şi poziţia corporală cu mâinile
îndepărtate de corp exprimând
deschidere”.
2.8. Stabilirea şi formularea ipotezelor
cercetării
• În general o ipoteză conform definiţiei din
dicţionarul explicativ al limbii române on line este o
„Presupunere, enunţată pe baza unor fapte
cunoscute, cu privire la anumite (legături între)
fenomene care nu pot fi observate direct sau cu
privire la esenţa fenomenelor, la cauza sau la
mecanismul intern care le produce; presupunere
cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor
experimentale existente la un moment dat sau pe
baza intuiţiei, impresiei etc” (DEX, 1998)
http://dexonline.ro/definitie/ipotez%C4%83
• Conform definiţiei ipoteza este o
presupunere clară, explicită şi poate fi
verificată în legătură cu relaţiile sau
diferenţele variabilelor care sunt prezente
în aceasta. Ipoteza sau ipotezele cercetării
trebuie să corespundă temei cercetării şi
obiectivelor cercetării şi să nu cuprindă
variabile şi relaţii care nu sunt prezente în
tema şi obiectivele cercetării fixate la
începutul demersului ştiinţific.
Ipoteze generale Ipoteze operaţionale sau de lucru
Momentul stabilirii ipotezei generale Momentul în care se anticipă rezultatele
reprezintă momentul stabilirii ipotezei
cercetării
Exprimă relaţia cauzală dintre variabila Exprimă anticiparea nivelul, mărimea
independentă şi variabila dependentă efectului produs de influenţa variabilei
independente
Exprimă corelaţia dintre două variabile Exprimă anticiparea mărimii şi puterii
dependente corelaţiei între variabilele dependente, chiar
se poate specifica tipul corelaţiei: pozitive,
negative

Are caracter constatativ şi prezintă relaţia Au caracterul de a aprofunda şi explicita


dintre variabile la modul general relaţiile dintre variabile
Se specifică obligatoriu dacă se aşteaptă a fi
diferenţe semnificative statistic sau nu
Se enunţă câte o singură ipoteză generală Pentru variabilele cu mai multe faţete aşa
pentru fiecare construct general (a se studia cum am prezentat la paragraful descrierii
exemplele date mai jos) „constructului” se vor enunţa ipoteze de lucru
pentru fiecare faţetă a constructului măsurat
• Ipotezele se pot clasifica în funcţie de studiul
experimental urmărit în:
• a) Ipoteze care urmăresc relaţii de corelaţie între
variabilele dependente şi aparţin studiilor de corelaţie
sau studiilor corelaţionale. Un exemplu îl constituie
ipotezele studiului „Studiu corelaţional (sau studiu de
corelaţie) între trăsăturile emoţii şi agresivitate” care
pot fi: „există o corelaţie pozitivă între emoţiile
negative şi agresivitate” şi „există o corelaţie negativă
între emoţiile pozitive şi agresivitate”. Acestea sunt
două posibile ipoteze generale. Ipotezele de lucru sau
operaţionale se vor enunţa detaliat pentru fiecare
variabilă ca faţetă ce întră în structura constructelor
generale: „emoţii pozitive” cu faţetele sau dimensiunile
„bucurie, mândrie, fericire”, „Emoţii negative” cu
faţetele sau dimensiunile „furie, tristeţe, ruşine” şi
agresivitate cu faţetele sau dimensiunile „agresivitate
fizică, agresivitate verbală şi agresivitate intelectuală”.
• Astfel ipotezele operaţionale sau de lucru vor fi:
„Există o corelaţie semnificativă statistic şi pozitivă
între furie şi agresivitatea verbală”, „Există o
corelaţie semnificativă statistic şi pozitivă între
furie şi agresivitatea fizică”,„Există o corelaţie
semnificativă statistic şi pozitivă între furie şi
agresivitatea intelectuală”,„Există o corelaţie
semnificativă statistic şi negativă între bucurie şi
agresivitatea verbală”, „Există o corelaţie
semnificativă statistic şi negativă între bucurie şi
agresivitatea fizică”, „Există o corelaţie
semnificativă statistic şi negativă între bucurie şi
agresivitatea intelectuală”, etc.
• b) Ipoteze care urmăresc relaţia STIMUL- REACTIE
specifică psihologie experimentale, prin care
experimentatorul doreşte să investigheze influenţa
unei variabile independente asupra unei variabile
dependente. Un exemplu constă în ipotezele
generale şi de lucru ce pot fi enunţate pentru tema
de cercetare experimentală „Influenţa muzicii
heavy metal asupra timpului de reacţie compus”.
Ipoteza generală poate fi „Ascultarea unei melodii
heavy metal în timpul executării testului de timp de
reacţie compus influenţează semnificativ statistic
timpul de reacţie compus”. Ipotezele de lucru însă
se vor enunţa pe fiecare faţetă a timpului de
reacţie compus: „timpul motor” şi „timpul de
decizie”.
• ipotezele de lucru sau operaţionale pot fi:
„Ascultarea unei melodii heavy metal în
timpul executării testului de timp de reacţie
compus influenţează semnificativ statistic
timpul de reacţie motor” şi „Ascultarea
unei melodii heavy metal în timpul
executării testului de timp de reacţie
compus influenţează semnificativ statistic
timpul de decizie”.
• c) Ipotezele mai pot fi clasificate şi în
funcţie de modul în care se enunţă sensul
şi direcţia în care evoluează variabilele.
Astfel ipotezele pot fi: unilaterale sau
unidirecţionale enunţate într-un singur
sens şi bilaterale sau bidirecţionale
enunţate în ambele sensuri sau direcţii.
• d) Ipotezele unilaterale generale în cazul unui studiu
de corelaţie cu tema: „Studiu corelaţional între emoţii
şi agresivitate” pot fi: „există o corelaţie între emoţiile
negative şi agresivitate” şi „există o corelaţie între
emoţiile pozitive şi agresivitate”. Acestea sunt două
posibile ipoteze generale. Ipotezele bilaterale de lucru
sau operaţionale se vor enunţa detaliat pentru fiecare
variabilă: „emoţii pozitive” cu faţetele sau dimensiunile
„bucurie, mândrie, fericire”, „Emoţii negative” cu
faţetele sau dimensiunile „furie, tristeţe, ruşine” şi
agresivitate cu faţetele sau dimensiunile „agresivitate
fizică, agresivitate verbală şi agresivitate intelectuală”.
• e) Ipoteze unilaterale generale în cazul
studiului de corelaţie cu tema „Studiu
corelaţional între emoţii şi agresivitate” pot
fi: „există o corelaţie pozitivă şi
semnificativă statistic între emoţiile
negative şi agresivitate” şi „există o
corelaţie negativă şi semnificativă statistic
între emoţiile pozitive şi agresivitate”.
Acestea sunt două posibile ipoteze
unilaterale generale.
• Ipotezele unilaterale de lucru sau operaţionale se
vor enunţa detaliat pentru fiecare variabilă ca
faţetă ce întră în structura constructelor generale:
„emoţii pozitive” cu faţetele sau dimensiunile
„bucurie, mândrie, fericire”, „Emoţii negative” cu
faţetele sau dimensiunile „furie, tristeţe, ruşine” şi
agresivitate cu faţetele sau dimensiunile
„agresivitate fizică, agresivitate verbală şi
agresivitate intelectuală”. Astfel ipotezele
operaţionale sau de lucru vor fi: „Există o corelaţie
semnificativă statistic şi pozitivă între furie şi
agresivitatea verbală”,
• f) Ipoteze generale enunţate bilaterale pentru un
studiu experimental de tipul STIMUL -REACTIE cu
tema: „Influenţa muzicii heavy metal asupra
timpului de reacţie compus”. O ipoteză generală
enunţată bilateral poate fi: „Ascultarea unei melodii
heavy metal în timpul executării testului de timp de
reacţie compus influenţează semnificativ statistic
timpul de reacţie compus”. Ipotezele de lucru
enunţate bilateral se vor enunţa pe fiecare faţetă a
timpului de reacţie compus: „timpul motor” şi
„timpul de decizie”. Astfel, ipotezele de lucru
enunţate bilateral pot fi: „Ascultarea unei melodii
heavy metal în timpul executării testului de timp de
reacţie compus influenţează semnificativ statistic
timpul de reacţie motor” şi „Ascultarea unei
melodii heavy metal în timpul executării testului de
timp de reacţie compus influenţează semnificativ
statistic timpul de decizie”.
• g) Ipoteze generale enunţate unilateral care
urmăresc relaţia specifică psihologie
experimentale STIMUL-REACTIE , prin care
experimentatorul doreşte să investigheze influenţa
unei variabile independente asupra unei variabile
dependente având ca temă „Influenţa muzicii
heavy metal asupra timpului de reacţie compus”.
• Ipoteza generală unilaterală poate fi „Ascultarea
unei melodii heavy metal în timpul executării
testului de timp de reacţie compus influenţează
semnificativ statistic rezultatele la grupul
experimental în sensul micşorării timpului de
reacţie compus”, sau o altă formulare „Ascultarea
unei melodii heavy metal în timpul executării
testului de timp de reacţie compus duce la
reducerea semnificativă statistic a timpului de
reacţie compus pentru grupul experimental faţă de
cel de control”.
A nu se confunda cu ipotezele
statistice!
• Clasificarea ipotezelor în funcţie de criteriul
aplicării pe eşantioane selectate din populaţii
statistice de subiecţi:ipotezele statistice şi
ipotezele de nul.
• Pe lângă ipotezele generale şi cele de lucru sau
operaţionale specifice cercetării empirice bazate pe
date observabile aplicate pe grupuri şi loturi de
subiecţi, mai există şi ipoteze statistice şi ipoteze de
nul care sunt valabile pe populaţii şi nu pe grupuri de
subiecţi şi care se testează pe eşantioane selectate
(aleator sau conform altei metode de selecţie) din
populaţiile de subiecţi alese. Dacă, în cercetarea
experimentală folosim date observabile, culese atât în
laborator şi pe teren, ipotezele sunt presupuneri
bazate pe datele culese valabile doar pentru acele
grupuri şi loturi de subiecţi
• Ipotezele statistice sunt ipoteze emise asupra
unei populaţii cu datele culese pe cale
experimentală din eşantioane selectate din
acele populaţii statistice şi nu coincid
aproape deloc cu ipotezele cercetării.
• Metodele de verificare ale ipotezelor statistice
se numesc teste statistice şi acestea sunt:
testele parametrice şi non-parametrice.
• Astfel, testul statistic aplicat reprezintă o
metodă prin care se compară două
populaţii sau mai multe după caz, prin
intermediul unor variabile observate pe
eşantioanele selectate din acele populaţii.
• Exemple de ipoteze statistice şi ipoteze de
nul corespunzătoare pot fi:
• • H1„Există o corelaţie semnificativă
statistic între emoţiile negative şi
agresivitatea fizică la adolescenţi”
• • H0 „Nu există o corelaţie semnificativă
statistic între emoţiile negative şi
agresivitatea fizică la adolescenţi”
• • H1„Muzica heavy metal ascultată de
adolescenţi reduce semnificativ statistic
timpul de reacţie la proba de timp de reacţie
la culoarea galben”.
• • H0„Muzica heavy metal ascultată de
adolescenţi nu reduce semnificativ statistic
timpul de reacţie la proba de timp de reacţie
la culoarea galben”.
• 2.9. Alegerea şi stabilirea metodei
(participanţii/subiecţii, instrumente şi
materiale, procedura de lucru şi designul
experimental)