Poziţie: pantomima degete

Dimensiunea: mişcarea corespunzătoare a degetelor

Definiţie: În timpul evaluării psihologice cu probe se impune o conduită standard privind
mişcările degetelor pe tastele consolei.
CALIFICATIVE EXEMPLE/ ANCORE
Degetele ambelor mâini sunt distribuite în mod optimpe tastele
6 consolei, acoperind toate culorile.Aceastădistribuţie ajută
subiectul în timpul aplicării probei sărăspundă cât mai repede la
culorile ce apar pe ecran.
5
Degetele ambelor mâini sunt distribuite în mod optimpe tastele
consolei, acoperind toate culorile dar subiectul foloseşte o singură
4 mână cu uşurinţă.

Degetele ambelor mâini nu sunt distribuite în mod optim,

3 subiectul ţine doar o singură mână pe tastele consolei. Acesta
execută sarcina defectuos din când în când tastând alte culori
decât cele ce apar pe ecran.
2
Degetele ambelor mâini nu sunt distribuite în mod optim, subiectul
ţine doar o singură mână pe tastele consolei.Acesta execută sarcina
1 defectuos din când în când tastând alte culori decât cele ce apar pe
ecran şi adeseaomite stimuli.

Figura 1.21. Exemplu de scală cu ancore comportamentale vizând dimensiunea mişcarea

corespunzătoare a degetelor

CAPITOLUL 2 - Metoda experimentului în psihologie.

Variabile independente, variabile dependente şi planuri
factoriale
Metoda experimentului se poate aplica atât în cercetare cât şi psihologia
educaţională, psihologia dezvoltării, psihologia muncii, psihologie aplicată în
transporturi, psihologie enviromentală, psihologie clinică şi terapii, etc. Etapele
experimentului sunt aceleaşi pentru toate domeniile, ceea ce diferă sunt obiectivele,
loturile şi eşantioanele de subiecţi, probele, instrumentele şi materialele aplicate
precum şi caracteristicile domeniului în care are loc experimentul.

2.1. Etapele experimentului

În general, scopul realizării unui experiment este reprezentat de culegerea

sau adunarea datelor de se referă la o anumită problemă care ne interesează să o
cercetăm. Această culegere de date nu este făcută la întâmplare, ci urmează un

22
anumit demers ştiinţific, riguros stabilit încă de la început care ne ajută la realizarea
unui experiment cu validitate de construct, de concept, ecologică, etc, astfel încât
rezultatele obţinute să aibă valoare ştiinţifică şi dacă experimentul este replicat să
se poată obţine aceleaşi rezultate. De asemenea o altă particularitate a unui
experiment riguros executat constă în faptul că şi conţinutul concluziilor obţinute
poate fi extins la nivelul întregii populaţii din care au fost aleşi subiecţii. Fără un
astfel de deziderat şi o metodă riguros stabilită încă de la început experimentul nu
poate fi replicat, extins la nivelul unei populaţii din care a provenit eşantionul şi nu
va avea valoare ştiinţifică.
În acest sens, încă din primul an de facultate, de la primele experimente
realizate este important să se urmărească cu rigurozitate etapele experimentului:
identificarea şi stabilirea problemei de cercetat, parcurgerea lucrărilor de referinţă,
identificarea şi stabilirea obiectivelor cercetării, delimitarea, definirea şi
explicitarea constructelor măsurate, stabilirea şi explicitarea variabilelor cercetării,
elaborarea definiţiilor operaţionale, stabilirea şi formularea ipotezelor cercetării,
alegerea şi stabilirea metodei (participanţii/subiecţii, instrumente şi materiale,
procedura de lucru şi designul experimental), rezultatele cercetării, concluzii şi
propuneri, limitele cercetării, bibliografie, anexe.

2.2. Identificarea şi stabilirea problemei de cercetat

La început atât pentru studenţi cât şi pentru psihologii debutanţi sau

profesionişti identificarea problemei de cercetat este considerată a fi cea mai grea
etapă din cercetarea propriu zisă. Acest lucru este destul de dificil deoarece atât la
nivel naţional cât şi internaţional cercetarea în psihologie a avansat foarte mult atât
ca metodologie, subiecte cercetate dar şi ca instrumente folosite. Bineînţeles una
dintre problemele cu care se confruntă tinerii cercetători în psihologie este lipsa
fondurilor şi bugetele disponibile insuficiente pentru a efectua o cercetare
valoroasă ştiinţific. Astfel, de multe ori tinerii cercetători se mulţumesc din cauza
lipsurilor materiale să folosească chestionare, instrumente vechi şi depăşite sau
aparatură deja utilizată şi folosită. În aceste condiţii, cercetare poate evolua doar
dacă tinerii cercetători compensează cu latura creativă prin imaginarea unor
experimente cât mai necostisitoare care nu au mai fost studiate şi câte pot aduce un
plus ştiinţific în domeniul studiat. Acest lucru este posibil doar dacă înainte de a
efectua planul cercetării sunt studiate foarte multe articole şi cărţi putându-se
stabili ce s-a studiat şi ce nu s-a mai studiat până în momentul realizării demersului
cercetării.

2.3. Parcurgerea lucrărilor de referinţă

Parcurgerea lucrărilor de referinţă este o etapă strâns legată de etapa

identificării şi stabilirii problemei de cercetat. Cursurile predate în timpul orelor şi
cărţile citite ca material pentru examenele din sesiune nu sunt suficiente pentru a
stabili problema de cercetat şi a folosi ca referinţe bibliografice pentru efectuarea
unei cercetări ce aduce un plus de valoare ştiinţifică. Astfel, în bibliotecile
universităţilor din România există posibilitatea de a naviga şi parcurge cercetări
ştiinţifice indexate într-o multitudine de baze de date: Proquest, Scipio, Crossref,

23
Copernicus, etc. De asemenea este bine de ştiut că jurnalele ştiinţifice indexate în
baze de date internaţionale sunt valoroase şi oferă cercetări originale deoarece
selecţia pentru publicare este acerbă. Această selecţie pentru publicare are loc sub
forma “duble-blind review” sau triple-blind review” de către specialiştii din
domeniile respective. Atât studenţii cât şi cercetătorii experimentaţi trebuie să ştie
că nu este suficient să găsească o singură cercetare pentru a se baza în demersul
ştiinţific pe care îl va declanşa. Este necesar să se găsească minimum 10-15 surse
care au efectuat cercetări în zona de interes căutată, apoi să se meargă pe sursele
citate de autorii găsiţi şi apoi să se înceapă stabilirea obiectivelor şi ipotezelor
cercetării experimentale de efectuat. Mai mult decât atât, trebuie să se delimiteze
clar noutatea adusă de cercetarea care va demara pornind de la cercetările
anterioare efectuate în articolele găsite.
Un aspect foarte important în structurarea fundamentării teoretice constă în
faptul că vor fi prezentate doar acele studii şi cercetări care stau la baza demersului
ştiinţific şi al obiectivelor, ipotezelor şi constructelor studiate. De exemplu, în cazul
în care se doreşte a se efectua un studiu despre “diferenţe de gen în percepţia
vizuală periferică”, se vor căuta doar acele studii şi cercetări, studii de meta-analiză
efectuate privind diferenţele de gen în percepţia vizuală periferică şi nu se vor
aminti alte studii despre percepţie (în general sau determinaţii percepţiei), percepţia
auditivă, etc, deoarece nu reprezintă un suport direct pentru demersul ştiinţific al
cercetării.
În final, trebuie reţinut faptul că parcurgerea lucrărilor de referinţă necesită
timp din partea celor ce doresc să efectueze cercetări, de multe ori săptămâni şi luni
petrecute citind sute sau chiar mii de articole ştiinţifice până se delimitează cadrul
teoretico-metodologic al cercetării de efectuat. De multe ori este necesară
consultarea şi cu alţi colegi, profesori coordonatori şi chiar cercetători pentru a fi
sigură reuşita în efectuarea unui demers ştiinţific experimental executat corect în
ideea aducerii unui plus de valoare.

2.4. Identificarea şi stabilirea obiectivelor cercetării

După identificarea temei cercetării sau a problemei de cercetat şi

parcurgerea a cât mai multe articole şi cercetări pe tema stabilită, studenţii şi
cercetătorii trebuie să ştie că a venit momentul identificării şi stabilirii obiectivelor
cercetării. Obiectivul sau obiectivele cercetării trebuie enunţate cât mai simplu şi
obiectiv şi trebuie să fie în concordanţă cu titlul cercetării, literatura ştiinţifică
folosită în cadrul teoretic şi ipotezele cercetării. De multe ori se aplică
corespondenţa între numărul de obiective ale cercetării şi ipotezele cercetării.
Pentru o cercetare care vizează un singur aspect de cercetat precum „diferenţe de
gen în percepţia periferică”, „diferenţe de gen în timpul de reacţie”, „influenţa
consumului de cofeină asupra timpului de reacţie”, „diferenţe de vârstă în
autopercepţia emoţiilor pozitive”, „influenţa muzicii clasice asupra timpului de
reacţie”, obiectivele vor fi de preferat unul sau maximum două-trei obiective
enunţate deoarece ceea ce se va adăuga în plus ori se repete ori nu ţine de titlul şi
tema cercetării.
Astfel, un exemplu de obiectiv pentru titlul: „influenţa consumului de
cofeină asupra timpului de reacţie” ar putea fi: „Identificarea modului în care

24
consumul de 250 mg de cofeină influenţează timpul de reacţie” şi cel mult atunci
când este vorba de timpul de reacţie compus care are drept componente timpul
motor şi timpul de decizie pot fi cel mult două obiective ale cercetării şi anume:
„Identificarea modului în care consumul de 250 mg de cofeină influenţează timpul
motor” şi „Identificarea modului în care consumul de 250 mg de cofeină
influenţează timpul de decizie”. Alte posibile obiective precum „Identificarea
efectelor consumului de 250 mg de cofeină”, sau „Identificare reacţiilor emoţionale
în urma consumului de 250 mg de cofeină” nu îşi vor avea locul şi importanţa în
cercetare ca şi obiective deoarece acestea corespund altor posibile cercetări precum:
„efectele consumului de cofein㔺i „Evaluarea reacţiilor emoţionale în urma
consumului de cofeină”.

2.5. Delimitarea, definirea şi explicitarea constructelor măsurate

În urma parcurgerii literaturii de specialitate, stabilirea temei şi

obiectivelor cercetării următoarea etapă constă în delimitarea, definirea şi
explicitarea constructelor măsurate sau evaluate în cercetarea experimentală.
Constructele sunt acele concepte abstracte care sunt realizate „pe baza activităţii
practice intuitive; sistem teoretic ipotetic.” (DEX, 1998). Tot conform dicţionarului
explicativ al limbii române, cuvântul construct se trage din cuvântul din limba
engleză „construct”.Conform lui Aniţei (2007), constructul este „un concept
abstract folosit într-o manieră teoretică particulară pentru a descrie diferite
comportamente în conformitate cu trăsăturile şi cauzele lor de bază.” (Aniţei, 2007,
p. 51)
Astfel, ca exemple de constructe pentru demersul experimental lansat pot fi:
inteligenţa, creativitatea, agresivitatea, emoţii pozitive, emoţii negative, stresul,
motivaţia, etc. Toate aceste concepte abstracte nu pot fi măsurate direct aşa cum
lungimea se măsoară în metri, timpul în secunde, viteza în metri/secundă, etc,
neavând un corespondent concret ca unitate de măsură cuantificabilă. Astfel, în
ştiinţele sociale şi umane lucrându-se cu concepte abstracte greu de măsurat ceea
ce aduce posibilitatea măsurării sunt scalele de măsurare precum Likert, punctajele,
scoruri, procente tot ceea ce ţine de obiectivarea şi standardizarea acestor
constructe pentru a fi apoi uşor de efectuat diferite operaţii statistico-matematice cu
valorile numerice corespunzătoare.
Un exemplu de construct şi scală de evaluare corespunzătoare poate fi
conceptul abstract de „bucurie”. Bucuria este o emoţie pozitivă, care în mod practic,
tangibil nu are o unitate de măsură consacrată cum ar fi unităţile de măsură din
Sistemul Internaţional de Unităţi de Măsură: amperul pentru intensitatea curentului
electric, mol pentru cantitatea de substanţă, etc. Bucuria însă dacă se asociază cu o
scală ordinală de exemplu o scală Likert de la 1 (foarte scăzută) la 5 (foarte
crescută) va duce la posibilitatea măsurării cantitative şi a efectuării operaţiilor
corespunzătoare scalei pe care a fost măsurată. În acest sens, conceptul de bucurie
va tinde să fie un concept concret şi se va distanţa de bucuria care fără o scală de
măsurare era un concept abstract. Mai mult decât atât putem compara zilnic sau
chiar de mai multe ori în timpul zilei nivelul bucuriei pe care îl experimentăm în
diferite situaţii: la locul de muncă, acasă cu familia, în parc, la film, succesul la un
examen, etc.

25
 2.6. Stabilirea şi explicitarea variabilelor cercetării. Variabile
independente şi variabile dependente. Variabila subiect

După ce s-au stabilit constructele care vor lua parte la cercetarea

experimentală, acestea vor trebui conexate cu variabilele cercetării. De fapt, nu
putem spune că bucuria este doar un construct şi nu poate fi o variabilă, deoarece
de foarte multe ori denumirea constructului coincide cu denumirea variabilei care
este inserată în designul cercetării. Variabila este o entitate care poate lua mai
multe valori şi poate fi un construct sau o dimensiune/faţetă a unui construct.
Conform dicţionarului explicativ al limbii române on line, cuvântul
variabilă înseamnă: „Care variază; susceptibil de a se schimba; schimbător” şi
etimologic vine din cuvântul din limba latină „variabilis”. (DEX, 1998, on
linehttp://dexonline.ro/definitie/variabil%C4%83 ). Astfel, variabila bucurie poate
corespunde constructului menţionat anterior „bucurie”). În cercetarea
experimentală există constructe care datorită complexităţii lor sunt structurate în
mai multe dimensiuni şi faţete pentru o mai bună măsurare. În acest sens exemple
por fi: pentru constructul de agresivitate pentru o mai bună măsurare acesta se
poate structura în trei dimensiuni/faţete precum „agresivitate verbală”,
„agresivitate fizică” şi „agresivitate intelectuală” sau în două dimensiuni/faţete
precum „agresivitate manifestă” şi „agresivitate latentă”. Cu o astfel de structurare
constructul de agresivitate capătă posibilitatea de a fi măsurat sub mai multe forme
ale sale, se por face cercetări focusate pe o singură dimensiune sau dimensiunile
separate pot oferi rezultate diferite pe anumite populaţii de subiecţi (de exemplu
diferenţe de gen în agresivitatea fizică, verbală şi intelectuală la tinerii liceeni).
Un alt construct care poate fi structurat în mai multe dimensiuni este
constructul „stres”. După cum se poate observa conceptul abstract de „stres” este
un concept general care se poate referi la mai multe concepte: contextul muncii,
colegii de clasă, examenele, lipsa oxigenului în biroul de lucru, nivel crescut de
insomnie, puls crescut, tensiune crescută, etc. Astfel, şi constructul de stres poate fi
structurat pe mai multe dimensiuni/faţete: „stresori percepuţi la locul de muncă”,
„stresori percepuţi în familie”, „stresori percepuţi în clasă”, „efectele stresului pe
plan psihic”, „efectele stresului pe plan fiziologic”, etc. Toate aceste
faţete/dimensiuni reprezintă părţi ale conceptului de „stres” şi vin în ajutorul
explicitării sub toate aspectele a ceea ce ţine de conceptul de stres reliefând aspecte
de amănunt necesare cercetării experimentale psihologice.

Variabila independentă

Variabilele pot fi independente, dependente, moderatoare şi mediatoare. În

cercetarea experimentală sunt folosite variabilele independente şi dependente
deoarece demersul experimental are drept caracteristică „provocarea”. Mai mult
decât atât specific psihologie experimentale este relaţia care
reprezintă influenţa unei variabile independente sau a mai multor variabile
independente asupra unei variabile dependente sau a mai multor variabile
dependente.

26
 Variabila independentă este acea entitate sau măsură pe care o poate
manipula experimentatorul, poate lua una sau mai multe valori şi acţionează asupra
variabilei dependente în conformitate cu relaţia .
Conform lui Aniţei (2007) variabila independentă poate fi abordată sub
mai multe aspecte:
1. Manipularea stimulilor din cercetare. În acest caz, experimentatorul după ce
a fixat nivelele variabilei independente şi elaborat ipotezele cercetării va
împărţi subiecţii participanţi la cercetare în grupuri aproximativ egale pentru
fiecare nivel al variabilei independente sau stimul conform relaţiei
. În cazul în care se doreşte efectuarea cercetării
experimentale „Influenţa consumului de cofeină asupra timpului de reacţie”,
experimentatorul poate fixa mai multe nivele ale variabilei independente: un
singur nivel de 200 mg, sau mai poate adăuga şi alte nivele precum 250 mg,
300 mg, 350 mg pentru aceeaşi variabilă independentă cofeina. În acest sens
variabila independentă cofeină poate avea patru nivele şi se vor stabili 4
grupuri de subiecţi, fiecare grup consumând un anumit gramaj de cofeină
(stimulul). Cel patru grupuri vor da testul de timp de reacţie, rezultatele la acest
test fiind de fapt variabila dependentă sau „reacţia” din relaţia specifică
cercetării experimentale .
2. Manipularea contextului. Contextul cercetării poate fi de multe ori însuşi
variabila independentă în cercetările în care dorim să experimentăm „influenţa
temperaturii din camera de examen asupra rezultatelor obţinute la examen” sau
„influenţa iluminării camerei de examen asupra acurateţii scrisului candidaţilor
la examen”. Se poate observa că şi contextul în care are lor cercetarea
experimentală poate fi o variabilă independentă care poate lua mai multe valori.
Astfel, este indicat pentru acurateţea cercetării experimentale în cazurile în care
contextul cercetării nu este în mod specific precizat să reprezinte variabilă
independentă acesta trebuie menţinut constant deoarece poate influenţa
rezultatele cercetării adică variabila dependentă şi atunci nu mai vom studia de
exemplu „Influenţa cofeinei asupra timpului de reacţie” în cazul unui context
de aplicare menţinut constant ci vom studia de fapt „influenţa contextului
camerei de testare şi a consumului de cofeină asupra timpului de reacţie”.
Acest exemplu va fi reluat la planurile bifactoriale.
3. Manipularea informaţiilor date subiecţilor. Ca şi contextul,informaţiile date
subiecţilor poate reprezenta o variabilă independentă. Astfel, în cazul în care
dorim să cercetăm „Influenţa nivelului de informare al subiecţilor asupra
rezultatelor obţinute la testul de raţionament inductiv” conform relaţiei
variabila independentă este reprezentată de
„informaţiile date subiecţilor” şi variabile dependentă este reprezentată de
„rezultatele la testul de raţionament inductiv”.În cazul în care tema cercetării
nu include „informaţiile date subiecţilor” ca şi variabilă independentă atunci
experimentatorul trebuie să controleze informaţiile date subiecţilor printr-un
instructaj obiective la fel pentru toţi subiecţii deoarece orice diferenţiere în
acordarea instructajului poate avea efecte asupra rezultatelor cercetării, aceasta
în loc să măsoare de exemplu „Influenţa consumului de cofeină asupra

27
 raţionamentului inductiv” unde variabila independentă este „consumul de
cofeină” şi variabila dependentă este „raţionamentul inductiv” va măsura de
fapt influenţa combinată a „informaţiilor date subiecţilor” şi a „consumului de
cofeină” asupra „raţionamentului inductiv”.
4. Manipularea situaţiilor sociale cu ajutorul complicilor sau persoane care
induc anumite stări. Complicii sau participanţii care induc anumite stări unui
grup de subiecţi sunt folosiţi în cercetarea experimentală pentru a crea anumite
situaţii ce pot fi nivele ale variabilei independente „situaţii sociale” de exemplu.
Un exemplu de cercetare poate fi „Influenţa comportamentului vânzătorului
asupra numărului de produse cumpărate”. Comportamentul vânzătorului va fi
variabila independentă care poate avea mai multe valori date de tipul de
vânzători sau complicele experimentatorului: vânzător agresiv, vânzător care
are răbdare în a explica produsele, vânzător persiflator, etc. Variabila
dependentă poate fi conform temei menţionate „numărul de produse vândute”
de către fiecare tip de vânzător. În cazul în care cercetarea nu îşi doreşte în
mod explicit să folosească complici, atunci, aceasta variabilă „complici”
trebuie controlată pentru a nu influenţa relaţia din
cadrul cercetării experimentale.
5. Manipularea nivelului de stres al situaţiei experimentale. Nivelul de stres al
situaţiei experimentale poate fi manipulat tot cu ajutorul complicilor pe de-o
parte dar şi prin manipularea contextului (creşterea temperaturii la 40C,
condiţii de zgomot, etc). Atunci când obiectivul cercetării este în mod explicit
acela de a investiga „Influenţa condiţiilor de stres din laborator asupra
raţionamentului inductiv”, variabila independentă poate fi reprezentată de
condiţiile de stres din laborator pe mai multe nivele „zgomot puternic de radio”,
„gălăgie şi voci”, „cineva efectuează lucrări la pereţi şi bate cuie”, etc.
Variabila dependentă conform relaţiei este reprezentată
de „raţionamentul inductiv”. În cazurile în care însă nivelul de stres al
situaţiei experimentale nu este variabilă independentă atunci experimentatorul
trebuie să controleze şi să menţină pe cât posibil constant nivelul de stres
pentru toţii subiecţii în laborator deoarece dacă şi acesta variază odată cu
variabila independentă a cercetării de exemplu „cantitatea de cofeină
consumată” atunci cercetarea nu va mai urmări doar „Influenţa consumului de
cofeină asupra raţionamentului inductiv” ci efectul combinat al „consumului de
cofeină şi al nivelului de stres din laborator asupra raţionamentului inductiv”.
6. Manipularea indicatorilor fiziologici. În cercetările experimentale de
psihofiziologie, variabilele dependente sunt reprezentate de indicatorii
fiziologici: puls, tensiune, amplitudinea respiraţiei, numărul de cicli/secundă,
nivelul reacţiei electrodermale, etc. În cazul în care cercetare experimentală are
tema „Influenţa consumului de cofeină asupra indicatorilor fiziologici măsuraţi
cu ajutorul poligrafului la expunerea la filme cu scene agresive”, variabila
independentă este „consumul de cofeină” şi variabilele dependente sunt
indicatorii fiziologici enumeraţi într-un singur context: filme cu scene agresive.
Dacă cercetarea nu ar fi avut ca variabilă independentă „consumul de cofeină”
ci variabila independentă ar fi fost tipul de film vizionat „Influenţa tipului de
film vizionat asupra reactivităţii fiziologice măsurate cu poligraful”, în care

28
 variabila dependentă este „tipul de film vizionat” cu două nivele „filme cu
scene agresive” şi „filme cu scene de comedie” atunci experimentatorul ar fi
trebuit să controleze subiecţii înainte de a aplica designul experimental dacă au
consumat cafea, ness, ciocolată, medicamente ,etc, pentru un control riguros al
variabilei independente astfel încât să nu se investigheze „Efectul combinat ale
consumului de cofeină şi expunere la tipuri de filme diferite asupra reactivităţii
fiziologice măsurate cu poligraful”.
7. Manipularea variabilelor intermediare. Comportamentele exprimate sunt
rezultatele trăirilor emoţionale interne fiecărui om. Astfel, manipularea trăirilor
emoţionale va avea efecte măsurabile comportamental în exterior cu ajutorul
observaţiei. Conform lui Aniţei (2007) starea psihologică internă care
influenţează un comportament se poate numi variabilă intermediară.

Având în vedere exemplele şi explicaţiile anterioare, se poate coincide că

variabila independentă în cercetarea experimentală este foarte uşor de afectat de
către alte variabile din mediul înconjurător (de ex zgomotul, vocile celor din jur,
lipsa oxigenului din aer, umiditatea ridicată în aer, temperatura foarte scăzută sau
foarte crescută, etc.).
Pentru a avea un control riguros asupra experimentului şi a măsura cât mai
„securizat” relaţia în cercetarea experimentală,
experimentatorul trebuie să consemneze toate variabilele şi toţi factorii care pot
interveni în cercetare şi să încerce să-i menţină constanţi la parametrii optimi tot
timpul efectuării cercetării adică în timpul aplicării testelor şi efectuării
măsurătorilor.
Aniţei (2007) prezintă factorii care afectează validitatea variabilei
independente: intervenţia unor variabile externe care creează confuzie şi modifică
rezultatele, difuzarea consemnului (instructajul, întrebările puse de experimentator,
rezultatele, modul de lucru), aparatura utilizată, atitudinea subiecţilor faţă de
situaţia experimentală, persoana experimentatorului. Tot în ideea unui control
riguros al realizării experimentului, Aniţei (2007) prezintă câteva strategii de
control ale variabile independente: modul de prezentare a situaţiei experimentale
(să se furnizeze cât mai puţine indicii despre cercetare şi să nu se inducă posibile
rezolvări), tăinuirea (ascunderea demersului cercetării, a procedurilor de lucru faţă
de subiecţi cu toate că ei au fost informaţi prin consimţământul informat de
cercetare, aceştia însă nu trebuie să ştie prea multe informaţii despre cum decurge
cercetarea), efectul placebo (de exemplu pentru un mai bun control asupra
cercetării „Influenţa cofeine asupra timpului de reacţie” se poate aplica unui grup şi
placebo, adică li se dă să consume cafea fără cofeină), grupul de control, acest grup
cu toate că participă la cercetare rezultatele sunt măsurate în lipsa acţiunii variabilei
independente şi reflectă modul în care subiecţii obţin rezultatele la testele
psihologice fără însă să li se aplice variabila independentă, manipulările puternice
constau în selectarea condiţiilor experimentale care diferă în mod substanţial pentru
a produce diferenţe semnificative în rezultatele măsurate adică în reacţiile la
stimulii selectaţi. Tot manipulare puternică este şi distanţarea nivelelor valorilor
variabilei independente pentru valorile unei variabile astfel încât fiecare nivel

29
(valoare a variabilei independente) să producă reacţii diferite semnificativ statistic
conform relaţiei pentru variabila dependentă.
Exemple de manipulare puternică pot fi: atunci când într-o cercetare
experimentală nu se obţin diferenţe semnificative statistic între cele trei grupuri
experimentale care participă la cercetarea „Influenţa temperaturii din camera de
testare psihologică asupra timpului de reacţie cu durată de 20 de minute”, variabila
independentă „temperatura din cameră” având următoarele nivele/valori: 22C, 25C
şi 28C, manipularea puternică va consta în distanţarea nivelelor variabilei
independente „temperatura din camera de testare” la valorile: 10C, 25C şi 38C. O
astfel de manipulare puternică va duce la diferenţe semnificative statistic privind
rezultatele obţinute la testul de timp de reacţie cu aplicare de 20 de minute.

Variabila dependentă

Variabila dependentă este cea de-a doua entitate care participă la relaţia
specifică cercetării experimentale . Variabila dependentă
este o entitate care reprezintă reacţia sau reacţiile subiecţilor/participanţilor la
cercetare în urma aplicării stimulului sau a stimulilor atunci când se aplică mai
mulţi stimuli conform demersului cercetării. Ca şi variabila independentă, variabila
dependentă este o entitate sau măsura care poate lua mai multe valori atât discrete
(elemente ale unei mulţimi precum genul, nivelul de educaţie, etc) sau continue
(timpul de reacţie, scorurile la un test de inteligenţă, scorurile la un test de
personalitate, etc). Exemple de variabile dependente: rezultatele obţinute în urma
aplicării testelor psihologice, comportamentele înregistrate cu ajutorul grilei de
observaţiei, răspunsurile la un interviu, reactivitatea fiziologică înregistrată la
poligraf (puls, respiraţie, reacţie electrodermală), rezultatele aplicării unui test
asociativ-verbal, performanţele în muncă, numărul de produse vândute, etc.
Aniţei (2007) evidenţiază câteva metode în culegerea datelor/valorilor
variabilei dependente:
1. Metoda observaţiei. Prin aplicarea unui chestionar de măsurare a
comportamentelor sau o grilă de observaţie a mimicii, pantomimei şi
comunicării precum şi chestionare de măsurarea a efectuării sarcinilor şi
activităţilor în laborator sau în afara laboratorului unde se aplică cercetarea
experimentală.
2. Măsurători indirecte ale proceselor psihice. Acestea reprezintă comportamentul
pe care îl observăm. De exemplu măsurarea nivelului anxietăţii, fobiilor şi
depresiei folosind scalele de autoevaluare a anxietăţii, fobiilor şi depresiei. În
aceste situaţii subiecţii vor răspunde la nişte chestionare cu itemi
comportamentali prin care de fapt se evaluează starea psihică adică nivelul
anxietăţii, fobiilor şi depresiei.
3. Opiniile despre stimulul aplicat. În această procedură subiectul trebuie să
răspundă privind opiniile despre stimul sau variabila independentă alegând din
mai multe răspunsuri date.
4. Raportul verbal. Prin realizarea unui raport verbal se pot obţine pe de-o parte
informaţii mult mai complexe despre influenţa exercitată de variabila
independentă iar pe de altă parte se pot obţine informaţii foarte puţine în cazul

30
 în care subiecţii se tem să răspundă sau nu au cunoştinţe suficiente în a explica
detaliat, a face comentarii şi a emite judecăţi.
La aceste metode se mai pot adăuga: testarea psihologică computerizată cu
teste care măsoară raţionamentul inductiv, memoria, atenţia, timpul de reacţie, etc,
evaluarea subiecţilor cu aparatură care măsoară reactivitatea fiziologică:
poligrafului, biofedback-ul, evaluarea subiecţilor cu aparate care măsoară
activitatea cerebrală: EEG, potenţial evocat, fMRI, etc.

Controlul variabilei dependente

Ca şi în cazul variabilei independente, în psihologia experimentală şi

variabila dependentă trebuie să fie controlată riguros.
Având în vedere metodele de măsurare menţionate se poate observa că
variabilele externe care pot influenţa valorile variabilei dependente sunt:
dezirabilitatea subiecţilor în răspunsurile şi comportamentele din timpul
experimentului, reactivitatea emoţională a subiecţilor la diferiţi stimuli, controlul
asupra consumului de cafea, cola, energizante, tutun, etc înainte de a participa la
experiment, învăţarea testului sau a succesiunii stimulilor din etapele cercetării,
contrabalansarea.

1. Dezirabilitatea subiecţilor. În aplicarea testelor psihologice, a chestionarelor,

instrumentelor, inventarelor şi secvenţelor de stimuli subiecţii sunt interesaţi să
ofere rezultate cât mai aproape de cele aşteptate de experimentator, colegi sau
cele care sunt descrise în cărţi, manuale, etc. Astfel, experimentatorul trebuie
să aibă în vedere acest aspect şi acolo unde inventarele şi testele psihologice
tind să aibă un nivel ridicat de dezirabilitate socială trebuie să le elimine din
designul experimental. Un exemplu de instrumente care oferă posibilitatea
subiecţilor de a alege răspunsurile aşa cum ar trebui să fie în conformitate cu
regulile sociale sau cu ce se aşteaptă ca fiind acceptate social sunt chestionarele
şi inventarele care măsoară agresivitatea, atitudinile, etc, acestea având itemi-
întrebări directe precum: „Sunteţi agresiv cu pietonii când conduceţi?”,
„Claxonaţi ostentativ la trecerea de pietoni?”, „Conduceţi maşina după ce aţi
consumat alcool?”, „Consumaţi alcool în timpul orelor de lucru la birou?”, etc.
Acest tip de itemi conduc subiecţii la a nega comportamentele agresive şi care
nu corespund normelor sociale şi astfel, experimentul nu va putea oferi
rezultatele reale. De aceea, este indicat ca în cercetarea experimentală să se
elimine acele scale şi inventare care oferă posibilitatea subiecţilor de a da
răspunsuri dezirabile.

2. Reactivitatea subiecţilor. Aceasta este reprezentată pe de-o parte de

comportamentul subiecţilor în timpul examinărilor care de multe ori este
controlat, subiecţii cenzurându-se în a se exprima verbal şi nonverbal ştiind că
sunt observaţi şi pe de altă parte reactivitatea emoţională puternică şi
incontrolabilă în anumite situaţii stimuli când se fac măsurători cu
instrumentele de investigare fiziologică. Aici se pot adăuga şi răspunsurile
acelor subiecţi care sunt la extremele valorilor grupului din care fac parte (de
exemplu un coeficient de inteligenţă foarte scăzut sau foarte ridicat, valori

31
 foarte scăzute sau foarte ridicate ale rezultatelor la teste, rezultate foarte
scăzute la probele de percepţie vizuală datorită dioptriilor foarte avansate, etc).
Pentru a controla comportamentul subiecţilor în timpul cercetării şi a-i face să
fie cât mai naturali în acţiunile lor, experimentatorul trebuie să-i lase să se
obişnuiască cu laboratorul, aceştia trebuie să ştie că datele personale sunt
protejate. Având în vedere rezultatele extreme obţinute în urma aplicării
instrumentelor, testelor şi stimulilor şi efectuării diferitelor măsurători acestea
se pot elimina din baza de date atunci când sunt izolate de grup deoarece nu
reprezintă o caracteristică a grupului de studiu. Mai mult decât atât
experimentatorul poate aplica un interviu înainte de a începe testarea propriu
zisă şi poate elimina subiecţii care de exemplu poarte ochelari (experimentul
nefiind centrat pe selectarea unui grup cu subiecţi cu probleme de vedere), are
alergie la anumite substanţe, a consumat cafea, alcool, dulciuri multe şi nu
reprezintă obiectivul cercetării consumul acestora, etc.

3. Instrumentele care măsoară valorile stimulilor. Diferenţele în rezultate ca

urmare a unei metode de colectare a datelor pot apare foarte uşor fără ca cea
care influenţează rezultatele să fie variabila independentă. Astfel, folosirea
instrumentelor creion-hârtie sau a metodei observaţiei comportamentului
(metodă subiectivă de evaluare a reactivităţii subiecţilor) fără a aplica teste
psihologice computerizate sau instrumente precum poligraf, EEG, fMRI va
duce la rezultate influenţate de fidelitatea şi validitatea instrumentelor cu care
se culeg rezultatele. De aceea procedura de măsurare trebuie aleasă încă de la
începutul cercetării iar experimentatorul trebuie să se bazeze pe atât pe
indicatorii psihometrici ai instrumentelor pe care le aplică dar şi pe fiabilitatea
şi precizia în măsurare acolo unde este vorba de aparatură medicală sau care
măsoară unde cerebrale, reacţii fiziologice.

4. Succesiunea stimulilor în decursul aplicării experimentului. Experimentatorul

trebuie să aibă în vedere că atunci când obiectivul cercetării nu este de a
investiga „Influenţa/efectele expunerii repetate la stimuli vizuali, auditivi sau a
diferitelor instrumente” trebuie să apeleze la modificarea ordinii stimulilor în
secvenţele prezentate, folosirea formelor paralele ale testelor (testele
psihologice pot avea mai multe forme cu stimuli care diferă ca formă dar sunt
la fel ca şi conţinut, măsurând aceleaşi constructe) sau folosirea unor design-uri
de cercetare „between subjects’s design” care sunt ideale pentru experimentele
cu mai multe situaţii (nivele ale variabilei independente) în care se aplică
aceleaşi teste psihologice. Aceste exemple vor fi tratate la „Planuri bifactoriale”
tot în acest capitol.
Aniţei (2007) prezintă în plus câteva elemente ale controlului variabilei
dependente:
1. Efectul de ordine conforma căruia subiecţii/participanţii la cercetare învaţă
ritmul probei şi devin mai rapizi sau alţii se pot plictisi sau chiar obosi şi nu
mai pot ţine ritmul de aplicare a probei executând cu greşeli. Autorul sugerează
schimbarea ritmului şi a ordinii stimulilor sau folosirea secvenţelor de stimuli
adaptative. Testele adaptative oferă posibilitatea de succesiuni de stimuli care
vin în ritmul aplicat de subiect adică acolo unde stimulii se succed mai repede

32
 şi subiectul răspunde corect ritmul se măreşte, atunci când subiectul răspunde
mai încet datorită oboselii ritmul de succesiune al stimulilor scade neafectând
rezultatele testului (testul nu îşi propune să măsoare nivelul de rapiditate al
subiecţilor în răspunsurile acordate).

2. Efectul de prelungire este acel efect care apare datorită expunerii timp
îndelungat a subiecţilor cu aceleaşi probe. De multe ori studenţii din anul întâi
utilizează acelaşi test în diferite situaţii experimentale, ceea ce este corect.
Problema apare când sunt folosiţi de fiecare dată aceeaşi subiecţi (de exemplu
în aceeaşi grupă de studenţi se aplică 10 cercetări care măsoară timpul de
reacţie, cu variabile independente diferite dar cu aceeaşi probă: timp de reacţie
la culoarea galben forma S1). Este normal ca după câteva aplicări subiectul să
înveţe succesiune stimulilor şi să obţină rezultate maxime la următoarele
aplicări. În acest sens se pot lua măsuri precum: utilizarea formelor paralele ale
aceluiaşi test, utilizarea formelor adaptative, folosirea altor subiecţi din afara
grupei de studenţi respective, sau contrabalansarea. Contrabalansarea în acest
context reprezintă procedeul prin care experimentatorul schimbă ordinea
probelor în mod echilibrat pentru fiecare subiect/participant la cercetare.
Autorul subliniază însă faptul că şi contrabalansarea parţială menţine controlul
asupra experimentului iar contrabalansarea completă va duce la creşterea
variaţiei erorilor ca şi diferenţe majore obţinute în scorurile de la rezultatele
probelor aplicate.

Variabila subiect

Subiecţii/participanţii la cercetarea experimentală reprezintă variabila

subiect. Datorită faptului că fiecare subiect are caracteristicile sale proprii precum:
sex, vârstă, greutate, înălţime, temperament, reactivitate fiziologică, sistem
endocrin, metabolism, sistem nervos, rasă, etnie, cultură, etc experimentatorul va
trebui să ţină seama de aceste particularităţi în selecţia grupurilor, loturilor sau
eşantioanelor în cercetarea experimentală.
În cercetarea experimentală aplicată în mediul educaţional, vârsta, sexul şi
genul, nivelul de educaţiei, mediul de provenienţă pot fi variabile independente
care conduc la diferenţe semnificative statistic privind memoria, timpul de reacţie
şi compararea figurilor abstracte (Chraif, 2012a), raţionamentul inductiv (Chraif,
2013a), rotirea mentală (Chraif 2013b), coordonarea motorie (Chraif şi Aniţei,
2013), emoţiile pozitive şi negative (Aniţei şi Chraif, 2013), percepţia durerii
(Chraif şi Dună, 2013).
De asemenea când este vorba de subiecţii care participă la cercetare aşa cu
s-a menţionat anterior, experimentatorul trebuie să ia în consideraţie nivelul de
oboseală asupra participanţilor şi privarea de somn a acestora atunci când
cercetările nu au ca subiecte de experimentat privarea de somn(Chraif, 2012b) şi
oboseala (Aniţei, Chraif şi Minea, 2013). În acest sens intervievatorul poate
recurge la interviul realizat înainte de începerea experimentului, anamneza,
completarea unui chestionar, etc.
Având în vedere multitudinea subiectelor de cercetare şi diversitatea
planurilor experimentale este important ca experimentatorul să ştie că definirea

33
eşantionului trebuie să depindă de tema cercetării, obiectivele şi ipotezele acesteia.
Atunci când cercetarea se realizează laborator pe subiecţii existenţi în oraşul sau
zonele din apropierea laboratorului, rezultatele obţinute pe grupurile aplicate nu pot
fi extinse la nivelul întregii populaţii, deoarece grupul pe care s-a aplicat nu este un
eşantion reprezentativ. Aceste aspecte vor fi detaliate însă la paragraful despre
eşantionare.
Conform lui Aniţei (2007) factorii care afectează reprezentativitatea
variabilei subiect pot fi:
1. Caracterul limitat al eşantionării. În primul an de facultate este foarte greu să se
realizeze o cercetare de semestru pe un eşantion de populaţie la nivelul întregii
ţări. Motivele sunt foarte clare: costuri ridicare, relaţii şi colegi care ar putea
aplica în toate zonele tării, timpul necesar efectuării experimentului, etc. De
aceea majoritatea studenţilor, dar şi a psihologilor care efectuează testări
psihologice doar într-o singură locaţie teritorială se vor limita doar la populaţia
din acea zonă. Astfel chiar dacă experimentatorul va realiza o eşantionare în
funcţie de vârstă, nivel de educaţie şi alte variabile, eşantionul respectiv va fi
reprezentativ doar pentru populaţia din zona din care a fost selecţionat şi nu din
întreaga ţară. De aceea experimentatorul trebuie să ştie că rezultatele cercetării
sale pot fi extinse doar la nivelul populaţiei din care a fost selectat eşantionul
reprezentativ pe care a fost aplicat experimentul şi nu la nivelul tării sau la
nivel internaţional.

2. Mărimea eşantionului. Mai întâi experimentatorul trebuie să verifice de câţi

subiecţi are nevoie pentru fiecare grup experimental şi de control pentru
cercetare şi dacă populaţia din care selecţionează aceşti subiecţi îi poate oferi
numărul necesar efectuării cercetării. De asemenea experimentatorul trebuie să
ştie că pentru a folosi un test statistic parametric are nevoie de minim 30 de
subiecţi pentru fiecare grup de cercetare iar daca foloseşte mai puţin de 30 de
subiecţi va fi nevoit să folosească în prelucrarea datelor un test statistic non-
parametric. Apoi, în studiile care vizează diferenţele de gen experimentatorul
trebuie să-şi ia măsuri încă de la stabilirea temei deoarece este posibil ca în
populaţia de unde îşi va extrage subiecţii reprezentativi să nu găsească
suficienţi subiecţi de gen masculin (de exemplu studenţii de gen masculin la
psihologie şi sociologie sunt mai puţini numeric decât subiecţii de gen feminin,
aceştia sunt aproximativ 2-3 într-o grupă de 30 de studenţi restul fiind studente)
sau suficienţi subiecţi de gen feminin (de exemplu în Politehnică, Automatică,
Cibernetică numărul de studenţi de gen feminin într-o grupă sunt de 3-4
studenţi de gen feminin şi restul până la 30 de studenţi sunt de gen masculin).
De asemenea studiile şi experimentele care au loc utilizând ca variabilă
independentă rasa sau etnia trebuie să folosească drept subiecţi eşantioane sau
grupuri în număr aproximativ egal şi să nu fie diferenţe foarte mari. Un
exemplu de cercetare care nu va oferi rezultate corecte poate fi „Studiul
reprezentării mentale a conceptului de feminitate în funcţie de orientarea
religioasă” în care primul grup de subiecţi sunt studenţi români, care studiază
psihologia, în număr de 45 şi cel de-al doilea grup, studenţi de religie
musulmană care studiază chimia în România şi sunt în număr de 10 persoane.
Diferenţa foarte mare între numărul de subiecţi din primul grup şi cel de –al

34
 doilea va face imposibilă utilizarea testelor statistice care vor indica faptul că
nu pot calcula rezultatele datorită numărului diferit de subiecţi. Mai mult decât
atât faptul că în al doilea eşantion sunt doar 10 subiecţi, aceştia poate că trăind
în România, cunosc concepţia despre feminitate a românilor şi vor oferi
răspunsuri dezirabile în raport cu acest concept din diverse motive. O altă
variantă ar fi faptul că fiind doar 10 subiecţi neselectaţi dintr-o anumită
populaţiei în cel de –al doilea eşantion, se poate ca printre aceştia ca 8, 9 sau
chiar toţi10 să aibă o anumita părere şi reprezentare mentală despre feminitate
care nu corespunde cu cea a populaţiei de credincioşi musulmani din ţara lor
deoarece este posibil să fie între cei 5% care sunt diferiţi semnificativ statistic
de populaţia din care provin. Aceste explicaţii vin să fundamenteze axioma
statistică conform căreia într-un grup de cercetare trebuie luaţi cel puţin 30 de
subiecţi ca eşantionul să fie reprezentativ.

3. Folosirea a foarte mulţi subiecţi într-o cercetare experimentală. Cercetarea

experimentală se deosebeşte de validarea şi etalonarea testelor psihologice,
studiile longitudinale şi alte studii care se pot realiza pe populaţii
reprezentative de ordinul a sutelor sau miilor de subiecţi. Într-o cercetare
experimentală, unde s-au stabilit riguros obiectivele şi ipotezele precum şi
populaţia ţintă este suficient să ca în fiecare grup să fie minim 30 de subiecţi.
Există însă şi cercetări ce se pot aplica şi pe mai puţini subiecţi (sub 30 de
subiecţi) şi chiar pe un singur subiect (studiul de caz). Conform lui Aniţei
(2007) nu este necesar să se folosească pentru fiecare grup experimental şi de
control acelaşi număr de subiecţi pentru toate situaţiile sau grupurile
experimentale dar pentru a generaliza rezultatele fiecărei situaţii şi a obţine
rezultate caracterizare de fidelitate şi validitate crescută este recomandată
evitarea folosirii a unui număr foarte mic de subiecţi pentru fiecare grup sau
situaţie experimentală (5-10 persoane) cu excepţia studiilor de caz care sunt
aparte.

4. Voluntariatul subiecţilor. Oferirea voluntară a subiecţilor spre a participa la

testarea psihologică sau la experimentele care au loc poate avea implicaţii
asupra rezultatelor obţinute de grupul în care participă la cercetare. Astfel,
subiecţii care se oferă voluntar este posibil să ştie că au un coeficient de
inteligenţă ridicat, profil aptitudinal cu valori ridicate iar cei care nu se oferă
pot avea valori ale profilului aptitudinal şi scorului la inteligenţă scăzute,
evitarea participării la experimente în acest caz fiind fundamentală. Mulţi
voluntari consideră că tema cercetării îi avantajează ca profil aptitudinal în faţa
colegilor şi doresc cu orice preţ să fie investigaţi chiar cu toate instrumentele
din laborator. Cunoscând aceste detalii experimentatorul trebuie să ştie că în
grupurile pentru propria cercetare care se va desfăşura în laborator sau pe teren
subiecţii trebuie aleşi aleator sau chiar o grupă întreagă de studenţi poate fi un
grup de cercetare, deoarece după admiterea în primul an de facultate studenţii
se distribuie aleator din structura în ordine alfabetică, la fiecare grupă.

35
5. Abandonul subiecţilor. Cercetarea experimentală debutează odată cu semnarea
consimţământului informat de către subiecţii participanţi la cercetare. Cu toate
că aceştia într-o primă fază sunt entuziasmaţi şi doresc să participe la cercetare,
de-a lungul desfăşurării experimentului aceştia pot să renunţe din diverse
motive: s-au plictisit, consideră că nu le place ceea ce fac, au alte lucruri mai
importante de făcut, au răcit şi li se administrează medicamente ce pot
modifica rezultatele cercetării, s-au speriat de stimulii prezentaţi, etc.
Experimentatorul trebuie să înţeleagă aceste situaţii să le consemneze şi să
accepte decizia luată de subiecţii respectivi nu înainte de a-i pune să semneze
un protocol de renunţare cu motivele abandonului. Este posibil însă ca aceştia
să revină în cadrul experimentului sau în cadrul altor experimente.

Controlul variabilei subiect

Ca şi în cazul controlului variabilelor independente şi dependente, Aniţei

(2007) prezintă trei metode de bază ce pot fi utilizate în vederea efectuării
riguroase a controlului variabilei subiect: selecţia aleatorie, contrabalansarea şi
restrângerea eşantionului.

a) Selecţia aleatorie constă în faptul că experimentatorul trebuie să selecteze cu

adevărat la întâmplare subiecţii pentru cercetare şi nu după propriile prietenii şi
preferinţe. Selectarea la întâmplare se poate face doar dacă experimentatorul
dispune de grupuri de populaţie destul de mari (peste 100) pentru a putea
selecta aleatoriu minimum câte 30 de subiecţi pentru fiecare grup experimental
(fiind luate în consideraţie 2 grupuri experimentale). Selecţia aleatoare se poate
realiza şi alegând numerele impare sau numerele pare după ce fiecărui
reprezentant al populaţiei i s-a acordat un număr. De asemenea
experimentatorul trebuie să aibă în vedere voluntariatul subiecţilor şi să se
ferească în alegerea subiecţilor pentru cercetare dintre cei care doresc cu orice
preţ să participe, deoarece aceştia, după cum s-a mai spus pot să modifice
semnificativ rezultatele cercetării prin rezultatele obţinute de ei.

b) Contrabalansarea. Contrabalansarea este o strategie care permite

experimentatorilor să neutralizeze sau să elimine orice efecte asociate cu
ordinea în care sunt efectuate sarcinile în timpul executării experimentului.
Astfel, un exemplu de contrabalansare poate fi atunci când experimentatorul
aplică o succesiune de 4 teste psihologice unui grup de 60 subiecţi. Pentru a
vedea efectele contrabalansării şi a sublinia necesitatea acesteia
experimentatorul poate împărţi grupul de 60 de subiecţi în două grupuri de câte
30 de subiecţi, fiecare grup dându-i-se să aplice probele în succesiune de teste
schimbată. Astfel pentru primul grup succesiunea va fi: testul de raţionament
inductiv, testul de memorie vizuală, testul de timp de reacţie la culoarea galben
şi testul de reactivitate la stimuli multipli. Pentru cel de al doilea grup ordinea
va fi schimbată astfel: testul de reactivitate la stimuli multipli, testul de timp de
reacţie la culoarea galben, testul de testul de memorie vizuală, raţionament
inductiv. Dacă experimentatorul va menţine un control riguros al variabilei
subiect şi al variabilei dependente atunci cercetare va evidenţia diferenţele

36
 obţinute în rezultatele la teste între cele două grupuri de subiecţi deoarece
ordinea executării testelor poate duce la modificări semnificative statistic în
rezultatele obţinute din diferite motive: durata destul de lungă de timp până la
ultimul test, oboseala care intervine după un anumit timp de concentrare, etc.

c) Restrângerea eşantionului. Aniţei (2007) oferă o alternativă a contrabalansării

unei variabile ocazionale sub forma de restrângere a populaţiei care se bazează
pe acea variabilă. Autorul consideră că cu cât populaţia este mai mare numeric
cu atât este mai eterogenă ca şi variabile ocazionale. Restrângerea eşantionului
se poate face prin limitarea la anumite criterii precum: studenţi care au permis
şi studenţi care nu au permis de conducere auto pentru o cercetare cu tema
„Diferenţe privind percepţia pericolelor rutiere în funcţie de deţinerea
permisului de conducere, studenţii selecţionaţi în funcţie de deficienţa de
vedere pe care o are astigmatism sau miopie „Diferenţe în percepţia periferică
şi aprecierea vitezelor şi distanţelor la studenţii cu astigmatism faţă de studenţii
cu miopie”.

Pentru a efectua restrângerea eşantionului subiecţii vor fi supuşi la un

interviu, anamneză sau pretestare în funcţie de criteriul de departajare dorit: nivel
crescut şi nivel scăzut de anxietate, anumite tipuri de fobii, tendinţa către jocuri de
noroc, interesul şi practicare unor sporturi, tipul de profil al liceului absolvit: real
sau uman. Astfel, din aceste categorii selectate se pot in limita numărului de
subiecţi disponibili bineînţeles să se selecteze aleator subiecţi pentru grupurile de
cercetare.

2.7. Elaborarea definiţiilor operaţionale

După etapele în care sunt delimitate şi definite constructele şi descrise

variabilele cercetării, experimentatorul trebuie să elaboreze definiţii operaţionale
pentru fiecare construct în parte. Definiţiile constructelor sau mai bine spus a
conceptelor abstracte se regăsesc în literatura de specialitate enunţate de diferiţi
autori. Experimentatorul poate colecta o serie de definiţii ale constructelor
respective şi poate să creeze propria sa definiţie operaţională pentru constructul
cercetării sale. Un exemplu de definiţie operaţională pentru constructul de bucurie
poate fi: „Bucuria este o emoţie plăcută care apare în urma obţinerii unui premiu,
avansări la serviciu, câştig financiar, declaraţii de dragoste, etc. Bucuria se
manifestă comportamental prin zâmbet, destinderea feţei şi poziţia corporală cu
mâinile îndepărtate de corp exprimând deschidere”. Un alt exemplu de definiţie
operaţională de această dată pentru o emoţie negativă „Invidia este o emoţie
neplăcută şi este reprezentată de dorinţa de a avea ceea ce posedă altă persoană
atunci când se crede că se merită acel lucru, obiect, poziţie socială, etc.”.

37
 2.8. Stabilirea şi formularea ipotezelor cercetării

Ipoteze generale şi ipoteze de lucru. Ipoteze statistice şi ipoteze de nul

Conform lui Aniţei (2007) ipotezele pot fi de trei feluri în funcţie de

nivelul de testare în cadrul cercetării: ipoteza generală, ipoteza sau ipotezele
operaţionale sau de lucru şi ipoteza statistică şi ipoteza de nul.
În general o ipoteză conform definiţiei din dicţionarul explicativ al limbii
române on line este o „Presupunere, enunţată pe baza unor fapte cunoscute, cu
privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu
privire la esenţa fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce;
presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale
existente la un moment dat sau pe baza intuiţiei, impresiei etc” (DEX, 1998)
http://dexonline.ro/definitie/ipotez%C4%83 Conform aceleaşi surse cuvântul
„ipoteză”, etimologic provine din cuvântul în limba franceză „hypothèse” care
înseamnă „ipoteză”.
Conform definiţiei ipoteza este o presupunere clară, explicită şi poate fi
verificată în legătură cu relaţiile sau diferenţele variabilelor care sunt prezente în
aceasta. Ipoteza sau ipotezele cercetării trebuie să corespundă temei cercetării şi
obiectivelor cercetării şi să nu cuprindă variabile şi relaţii care nu sunt prezente în
tema şi obiectivele cercetării fixate la începutul demersului ştiinţific. Pentru
testarea ipotezelor se recomandă ca acestea să fie enunţate pentru fiecare relaţie
care trebuie testată. De foarte multe ori ipoteza generală este structurată în mai
multe ipoteze de lucru deoarece în cercetare experimentatorul doreşte să verifice
mai multe presupuneri, acestea trebuie verificare în mod separat şi nu toate
împreună.
În tabelul 2.1. se pot observa caracteristicile ipotezelor generale şi ale
ipotezelor de lucru în cercetarea experimentală.

Tabelul 2.1 Caracteristici ale ipotezelor generale şi ipotezelor de lucru

Ipoteze generale Ipoteze operaţionale sau de lucru

Momentul stabilirii ipotezei generale reprezintă
momentul stabilirii ipotezei cercetării
Exprimă relaţia cauzală dintre variabila independentă
şi variabila dependentă
Exprimă corelaţia dintre două variabile dependente
Are caracter constatativ şi prezintă relaţia dintre
variabile la modul general
Se enunţă câte o singură ipoteză generală pentru
fiecare construct general (a se studia exemplele date
mai jos)
Momentul în care se anticipă rezultatele
Exprimă anticiparea nivelul, mărimea efectului produs
de influenţa variabilei independente
Exprimă anticiparea mărimii şi puterii corelaţiei între
variabilele dependente, chiar se poate specifica tipul
corelaţiei: pozitive, negative
Au caracterul de a aprofunda şi explicita relaţiile dintre
variabile
Se specifică obligatoriu dacă se aşteaptă a fi diferenţe
semnificative statistic sau nu
Pentru variabilele cu mai multe faţete aşa cum am
prezentat la paragraful descrierii „constructului” se vor
enunţa ipoteze de lucru pentru fiecare faţetă a
constructului măsurat

38
 De reţinut pentru experimentatori este importanţa de a formula ipotezele la
începutul demersului ştiinţific deoarece acestea trebuie urmărite şi testate şi nu,
cum se practică în mod neştiinţific după ce s-au efectuat calculele pe rezultatele
obţinute.
Cu toate că satisfacţia fiecărui experimentator constă în confirmarea
ipotezelor sau cel puţin a unora dintre acestea, faptul că ipotezele cercetării nu se
confirmă nu este greşit. Există o multitudine de cercetări pentru care ipotezele nu s-
au confirmat deoarece aşa s-au obţinut rezultatele pe grupurile sau eşantioanele de
subiecţi care au participat la cercetare.

Ipotezele se pot clasifica în funcţie de studiul experimental urmărit în:

a) Ipoteze care urmăresc relaţii de corelaţie între variabilele dependente şi aparţin
studiilor de corelaţie sau studiilor corelaţionale. Un exemplu îl constituie
ipotezele studiului „Studiu corelaţional (sau studiu de corelaţie) între trăsăturile
emoţii şi agresivitate” care pot fi: „există o corelaţie pozitivă între emoţiile
negative şi agresivitate” şi „există o corelaţie negativă între emoţiile pozitive şi
agresivitate”. Acestea sunt două posibile ipoteze generale. Ipotezele de lucru
sau operaţionale se vor enunţa detaliat pentru fiecare variabilă ca faţetă ce întră
în structura constructelor generale: „emoţii pozitive” cu faţetele sau
dimensiunile „bucurie, mândrie, fericire”, „Emoţii negative” cu faţetele sau
dimensiunile „furie, tristeţe, ruşine” şi agresivitate cu faţetele sau dimensiunile
„agresivitate fizică, agresivitate verbală şi agresivitate intelectuală”. Astfel
ipotezele operaţionale sau de lucru vor fi: „Există o corelaţie semnificativă
statistic şi pozitivă între furie şi agresivitatea verbală”, „Există o corelaţie
semnificativă statistic şi pozitivă între furie şi agresivitatea fizică”,„Există o
corelaţie semnificativă statistic şi pozitivă între furie şi agresivitatea
intelectuală”,„Există o corelaţie semnificativă statistic şi negativă între bucurie
şi agresivitatea verbală”, „Există o corelaţie semnificativă statistic şi negativă
între bucurie şi agresivitatea fizică”, „Există o corelaţie semnificativă statistic
şi negativă între bucurie şi agresivitatea intelectuală”, etc.
b) Ipoteze care urmăresc relaţia specifică psihologie
experimentale, prin care experimentatorul doreşte să investigheze influenţa
unei variabile independente asupra unei variabile dependente. Un exemplu
constă în ipotezele generale şi de lucru ce pot fi enunţate pentru tema de
cercetare experimentală „Influenţa muzicii heavy metal asupra timpului de
reacţie compus”. Ipoteza generală poate fi „Ascultarea unei melodii heavy
metal în timpul executării testului de timp de reacţie compus influenţează
semnificativ statistic timpul de reacţie compus”. Ipotezele de lucru însă se vor
enunţa pe fiecare faţetă a timpului de reacţie compus: „timpul motor” şi
„timpul de decizie”. Astfel, ipotezele de lucru sau operaţionale pot fi:
„Ascultarea unei melodii heavy metal în timpul executării testului de timp de
reacţie compus influenţează semnificativ statistic timpul de reacţie motor” şi
„Ascultarea unei melodii heavy metal în timpul executării testului de timp de
reacţie compus influenţează semnificativ statistic timpul de decizie”. În acest
sens experimentatorul va putea testa ipotezele de lucru în urma obţinerii

39
 rezultatelor la aplicarea probelor de timp de reacţie pentru grupul experimental
cu muzică heavy metal şi pentru grupul de control fără stimuli auditivi.

c) Ipotezele mai pot fi clasificate şi în funcţie de modul în care se enunţă sensul şi

direcţia în care evoluează variabilele. Astfel ipotezele pot fi: unilaterale sau
unidirecţionale enunţate într-un singur sens şi bilaterale sau bidirecţionale
enunţate în ambele sensuri sau direcţii.

d) Ipotezele unilaterale generale în cazul unui studiu de corelaţie cu tema:

„Studiu corelaţional între emoţii şi agresivitate” pot fi: „există o corelaţie între
emoţiile negative şi agresivitate” şi „există o corelaţie între emoţiile pozitive şi
agresivitate”. Acestea sunt două posibile ipoteze generale. Ipotezele bilaterale
de lucru sau operaţionale se vor enunţa detaliat pentru fiecare variabilă:
„emoţii pozitive” cu faţetele sau dimensiunile „bucurie, mândrie, fericire”,
„Emoţii negative” cu faţetele sau dimensiunile „furie, tristeţe, ruşine” şi
agresivitate cu faţetele sau dimensiunile „agresivitate fizică, agresivitate
verbală şi agresivitate intelectuală”. Astfel ipotezele bilaterale de lucru sau
operaţionale vor fi: „Există o corelaţie semnificativă statistic între furie şi
agresivitatea verbală”, „Există o corelaţie semnificativă statistic între furie şi
agresivitatea fizică”, „Există o corelaţie semnificativă statistic între bucurie şi
agresivitatea fizică”, „Există o corelaţie semnificativă statistic între bucurie şi
agresivitatea intelectuală”, etc.

e) Ipoteze unilaterale generale în cazul studiului de corelaţie cu tema „Studiu

corelaţional între emoţii şi agresivitate” pot fi: „există o corelaţie pozitivă şi
semnificativă statistic între emoţiile negative şi agresivitate” şi „există o
corelaţie negativă şi semnificativă statistic între emoţiile pozitive şi
agresivitate”. Acestea sunt două posibile ipoteze unilaterale generale.
Ipotezele unilaterale de lucru sau operaţionale se vor enunţa detaliat pentru
fiecare variabilă ca faţetă ce întră în structura constructelor generale: „emoţii
pozitive” cu faţetele sau dimensiunile „bucurie, mândrie, fericire”, „Emoţii
negative” cu faţetele sau dimensiunile „furie, tristeţe, ruşine” şi agresivitate cu
faţetele sau dimensiunile „agresivitate fizică, agresivitate verbală şi agresivitate
intelectuală”. Astfel ipotezele operaţionale sau de lucru vor fi: „Există o
corelaţie semnificativă statistic şi pozitivă între furie şi agresivitatea verbală”,
„Există o corelaţie semnificativă statistic şi pozitivă între furie şi agresivitatea
fizică”, „Există o corelaţie semnificativă statistic şi pozitivă între furie şi
agresivitatea intelectuală”, „Există o corelaţie semnificativă statistic şi negativă
între bucurie şi agresivitatea verbală”, „Există o corelaţie semnificativă statistic
şi negativă între bucurie şi agresivitatea fizică”, „Există o corelaţie
semnificativă statistic şi negativă între bucurie şi agresivitatea intelectuală”, etc.

f) Ipoteze generale enunţate bilaterale pentru un studiu experimental de tipul

cu tema: „Influenţa muzicii heavy metal asupra
timpului de reacţie compus”. O ipoteză generală enunţată bilateral poate fi:
„Ascultarea unei melodii heavy metal în timpul executării testului de timp de

40
 reacţie compus influenţează semnificativ statistic timpul de reacţie compus”.
Ipotezele de lucru enunţate bilateral se vor enunţa pe fiecare faţetă a timpului
de reacţie compus: „timpul motor” şi „timpul de decizie”. Astfel, ipotezele de
lucru enunţate bilateral pot fi: „Ascultarea unei melodii heavy metal în timpul
executării testului de timp de reacţie compus influenţează semnificativ statistic
timpul de reacţie motor” şi „Ascultarea unei melodii heavy metal în timpul
executării testului de timp de reacţie compus influenţează semnificativ statistic
timpul de decizie”.

g) Ipoteze generale enunţate unilateral care urmăresc relaţia specifică psihologie

experimentale , prin care experimentatorul doreşte să
investigheze influenţa unei variabile independente asupra unei variabile
dependente având ca temă „Influenţa muzicii heavy metal asupra timpului de
reacţie compus”. Ipoteza generală unilaterală poate fi „Ascultarea unei melodii
heavy metal în timpul executării testului de timp de reacţie compus
influenţează semnificativ statistic rezultatele la grupul experimental în sensul
micşorării timpului de reacţie compus”, sau o altă formulare „Ascultarea unei
melodii heavy metal în timpul executării testului de timp de reacţie compus
duce la reducerea semnificativă statistic a timpului de reacţie compus pentru
grupul experimental faţă de cel de control”. Se observă în aceste enunţuri ale
ipotezei generale faptul că experimentatorul a menţionat sensul în care variază
timpul de reacţie compus. Ipotezele de lucru enunţate unilateral însă se vor
enunţa pe fiecare faţetă a timpului de reacţie compus: „timpul motor” şi
„timpul de decizie”. Astfel, ipotezele de lucru unilateral enunţate pot fi:
„Ascultarea unei melodii heavy metal în timpul executării testului de timp de
reacţie compus duce la reducerea semnificativă statistic a timpului de reacţie
motor pentru grupul experimental faţă de cel de control” şi „Ascultarea unei
melodii heavy metal în timpul executării testului de timp de reacţie compus
duce la reducerea semnificativă statistic a timpului de decizie pentru grupul
experimental faţă de cel de control”. După cum se poate observa în enunţarea
ipotezelor de lucru unilateral, experimentatorul menţionează sensul în care are
loc modificarea adusă de influenţa stimulului sau a variabilei independente
„melodia heavy metal” aplicată doar grupului experimental.

Este foarte important de reţinut faptul că ipotezele fie că sunt enunţate

unilateral sau bilateral acestea se pot verifica, şi confirma indiferent de sensul ales
de experimentator. După cum se poate observa în clasificările şi exemplele date,
ipotezele în cadrul cercetării experimentale trebuie obligatoriu formulate şi inserate
în demersul cercetării fie unilateral sau bilateral deoarece acestea trebuie testate cu
instrumentarul statistic corespunzător, altfel, colectarea unor date fără un demers
ştiinţific experimental şi fără a avea obiective bine delimitate nu va avea sens în
cercetarea propriu-zisă. Ipotezele unilaterale sau unidirecţionale se pot enunţa şi
utiliza de către experimentator atunci când acesta presupune sensul în care
evoluează relaţiile dintre variabile, fiind mai precise şi mai clare decât ipotezele
enunţate bilateral sau bidirecţional.

41
 Clasificarea ipotezelor în funcţie de criteriul aplicării pe eşantioane
selectate din populaţii statistice de subiecţi:ipotezele statistice şi ipotezele de nul.
Pe lângă ipotezele generale şi cele de lucru sau operaţionale specifice
cercetării empirice bazate pe date observabile aplicate pe grupuri şi loturi de
subiecţi, mai există şi ipoteze statistice şi ipoteze de nul care sunt valabile pe
populaţii şi nu pe grupuri de subiecţi şi care se testează pe eşantioane selectate
(aleator sau conform altei metode de selecţie) din populaţiile de subiecţi alese.
Dacă, în cercetarea experimentală folosim date observabile, culese atât în laborator
şi pe teren, ipotezele sunt presupuneri bazate pe datele culese valabile doar pentru
acele grupuri şi loturi de subiecţi.
Ipotezele statistice sunt ipoteze emise asupra unei populaţii cu datele
culese pe cale experimentală din eşantioane selectate din acele populaţii statistice şi
nu coincid aproape deloc cu ipotezele cercetării. Metodele de verificare ale
ipotezelor statistice se numesc teste statistice şi acestea sunt: testele parametrice şi
non-parametrice. Astfel, testul statistic aplicat reprezintă o metodă prin care se
compară două populaţii sau mai multe după caz, prin intermediul unor variabile
observate pe eşantioanele selectate din acele populaţii.
Exemple de ipoteze statistice şi ipoteze de nul corespunzătoare pot fi:
· H1„Există o corelaţie semnificativă statistic între emoţiile negative
şi agresivitatea fizică la adolescenţi”
· H0 „Nu există o corelaţie semnificativă statistic între emoţiile
negative şi agresivitatea fizică la adolescenţi”
· H1„Muzica heavy metal ascultată de adolescenţi reduce
semnificativ statistic timpul de reacţie la proba de timp de reacţie
la culoarea galben”.
· H0„Muzica heavy metal ascultată de adolescenţi nu reduce
semnificativ statistic timpul de reacţie la proba de timp de reacţie
la culoarea galben”.
Prin exemplele prezentate se observă că ipotezele statistice se referă la
populaţii iar ipotezele generale şi operaţionale prezentate anterior în exemplele
stipulate la ipotezele generale şi operaţionale se referă strict la grupurile, loturile
sau acolo unde este cazul eşantioanele pe care se efectuează cercetarea
experimentală rezultatele fiind valabile doar în cadrul acelor grupuri, loturi şi
eşantioane.
După Dragomirescu (2012) ipotezele ştiinţifice sunt emise întotdeauna din
observaţii parţiale, dar vizează proprietăţile generale ale populaţiei. Astfel, acelaşi
autor subliniază că ipoteză statistică reprezintă o aserţiune referitoare la una sau
mai multe populaţii statistice. Din populaţiile respective se extrag eşantioane
(metoda poate fi aleatoare sau alte metode), iar datele se culeg de la eşantioanele
selecţionate din acele populaţii. Pe datele culese se aplică testele statistice
corespunzătoare, rezultatele fiind valabile însă pentru populaţiile din care au fost
extrase. Această cale este destul de dificilă de aplicat pentru tinerii studenţi din
anul I de facultate, deoarece nu au suport material şi posibilităţi să realizeze
eşantionări din diferite populaţii de câteva mii de subiecţi selectaţi din care să
extragă aleator minimum 60 de subiecţi pentru cercetărilor de semestru precum:
adolescenţi infectaţi cu HIV (30 subiecţi cu HIV, 30 subiecţi fără HIV extraşi din

42
populaţii de câteva mii de adolescenţi din România), tineri şomeri cu vârsta
cuprinsă între 20 şi 25 de ani, studente la psihologie cu părinţi divorţaţi, etc. În
acest sens, calea cea mai simplă, corectă şi uşor de aplicat este utilizarea metodei
experimentului atât în laborator cât şi pe teren (în organizaţii, în parcuri, muzee,
şcoli, licee, spitale, etc) pe grupuri şi loturi de subiecţi, valabile strict pe grupurile
respective fără a fi ridicate la nivel general valabil pentru populaţii selectate din
care se extrag eşantioane aşa cum se stipulează în demersul emiterii şi testării
ipotezelor statistice.

2.9. Alegerea şi stabilirea metodei (participanţii/subiecţii,

instrumente şi materiale, procedura de lucru şi designul
experimental)

Metoda în cercetarea experimentală cuprinde următoarea structură:

Subiecţi/Participanţi, Instrumente, Procedură şi Design experimental.

Subiecţi/Participanţi

La paragraful corespunzător „Subiecţi sau participanţi” se descriu loturile

de subiecţi sau participanţi la cercetare. Experimentatorul trebuie să ştie că poate
folosi ambele denumiri, însă denumirea de „subiecţi” este specifică cercetării de
laborator. Denumirea de „participanţi” se poate folosi şi pentru cercetarea de
laborator dar este mai indicată pentru persoanele din organizaţii, spitale, mediu
educaţional.
Subiecţii se vor descrie în funcţie de demersul ştiinţific folosit în cercetarea
experimentală având două variante:

1. Dacă cercetarea experimentală foloseşte doar grupuri de subiecţi/participanţi

fără a fi selectaţi aleator ca fiind reprezentativi pentru anumite populaţii,
rezultatele nu pot fi extinse la nici o populaţie şi astfel corespund doar lotului
sau grupului pe care s-a aplicat cercetarea şi care poate fi descris astfel:
„Subiecţii sunt reprezentaţi de un număr de 65 de studenţi ai Facultăţii de
Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti, cu vârsta
cuprinsă între 19 şi 23 de ani (M=21,32;A.S.=1,14), 34 de gen feminin şi 31 de
gen masculin, 47 din mediul rural şi 18 din mediul urban.” După cum se poate
vedea nu s-a specificat populaţia din care au fost selectate grupurile deoarece
acestea nu au fost selectate ci au fost luate ca atare două grupuri de studenţi
deja împărţiţi pe grupe în cadrul facultăţii.

2. Dacă cercetarea experimentală foloseşte grupuri de subiecţi/participanţi

selectaţi aleator ca fiind reprezentativi din populaţia de studenţi la psihologie ai
Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, atunci rezultatele pot fi extinse la
populaţia studenţilor de la psihologie din Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele
Educaţiei. Extragerea eşantionului reprezentativ din populaţia studenţilor de la

43
 psihologie din Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei se poate face
aleator (la întâmplare) sau numerele pare sau impare din fiecare grupă sau
orice altă metodă de eşantionare. Eşantionul reprezentativ astfel selectat se va
descrie astfel: „Subiecţii sunt un eşantion reprezentativ din populaţia de 850
de studenţi de la psihologie, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, în
număr de 68 de studenţi, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 23 de ani
(M=21,16;A.S.=1,25), 34 de gen feminin şi 34 de gen masculin, 40 din mediul
rural şi 28 din mediul urban.” După cum se poate observa, în descrierea
eşantionului s-a specificat reprezentativitatea şi mărimea populaţiei din care a
fost extras acest eşantion, precum şi tipul de eşantionare. În acest caz ipotezele
statistice vot fi testate statistic pe eşantionul reprezentativ pentru populaţia de
850 de studenţi la psihologie ai Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei,
rezultatele având posibilitatea de această dată să fie extinse la nivelul
populaţiei de studenţi pe care o reprezintă în urma procesului de eşantionare.

3. Dacă cercetarea experimentală foloseşte grupuri de subiecţi/participanţi

selectaţi aleator ca fiind reprezentativi din populaţia de studenţi la psihologie la
nivelul României, atunci rezultatele pot fi extinse la populaţia studenţilor de la
psihologie din România. Extragerea eşantionului reprezentativ din populaţia
studenţilor de la psihologie din România se poate face aleator (la întâmplare)
sau numerele pare sau impare din fiecare grupă, din fiecare an de studiu din
fiecare facultate de psihologie, sau orice altă metodă de eşantionare. Eşantionul
reprezentativ astfel selectat se va descrie astfel: „Subiecţii sunt un eşantion
reprezentativ din populaţia de 14.450 de studenţi de la psihologie din România,
în număr de 856 de studenţi, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 23 de ani (M=20,87;
A.S.=0.75), 456 de gen feminin şi 400 de gen masculin, 500 din mediul rural şi
356 din mediul urban.” După cum se poate observa, în descrierea eşantionului
s-a specificat reprezentativitatea şi mărimea populaţiei din care a fost extras
acest eşantion, precum şi tipul de eşantionare. În acest caz ipotezele statistice
vot fi testate statistic pe eşantionul reprezentativ pentru populaţia de 14.450 de
studenţi la psihologie din România, rezultatele având posibilitatea de această
dată să fie extinse la nivelul populaţiei de studenţi pe care o reprezintă din
România în urma procesului de eşantionare.

După ce s-a efectuat eşantionarea, şi s-au efectuat grupurile de cercetare

este foarte important ca experimentatorul să verifice şi să urmărească cu acordul
subiecţilor starea de sănătate, ce mănâncă sau ce consumă (cafea, ţigări,energizante,
medicamente) subiecţii, dacă dorm normal (6-8 ore) deoarece experimentatorul
trebuie să exercite un control riguros asupra variabilei subiect. Mai mult decât atât
înainte de a începe cercetare propriu-zisă subiecţii trebuie să fie informaţi cu
privire la cercetare şi trebuie să se decidă dacă participă semnând certificatul de
consimţământ informat.

44
Instrumente şi materiale

În cercetările experimentale pot fi folosite:

1. aparate şi instrumente de testare psihologică ce măsoară: timpul de reacţie,

memoria de scurtă durată, raţionamentul inductiv, inteligenţă generală,
stimuli vizuali, stimuli auditivi, etc.
2. instrumente de măsurare a reacţiilor fiziologice: poligraful, tensiometrul,
biofeedback-ul, etc
3. instrumente de investigare a câmpului biologic: Aura Vision, etc.
4. instrumente de investigare a undelor cerebrale: EEG, fMRI, MRI,
potenţiale evocate, etc
5. materiale sub formă de cartonaşe, beţişoare, desene, planşe colorate, etc
6. filme, diapozitive, poze, secvenţe audio, slide-uri în Powerpoint, etc
În cercetarea experimentală nu este necesară folosirea testelor psihologice
etalonate şi validate deoarece specificul psihologiei experimentale este urmărirea
relaţiei pe grupuri de subiecţi analizând datele brute.
Astfel, se pot realiza cercetări cu stimuli vizuali sub formă de stimuli luminoşi,
cercetări experimentale având drept stimuli secvenţe din filme, etc.
Ceea ce este necesar însă de efectuat înainte de a începe experimentul
propriu zis este efectuarea unui studiu pilot pentru a calibra timpul de expunere al
stimulilor, a verifica realizarea controlului variabilelor, etc.

Procedură

Descrierea procedurii aplicate este necesară deoarece realismul datelor

obţinute şi confirmarea sau infirmarea ipotezelor cercetării se reflectă în special în
modul de aplicare a stimulilor şi colectarea rezultatelor. Un exemplu de descriere al
unei proceduri poate fi: „Subiecţii/participanţii la cercetare au fost introduşi în
camera de aplicare a experimentului. Acestora li s-a făcut un scurt instructaj cu
privire la executarea probelor sau a situaţiilor stimuli, după care au trecut la faza de
exerciţiu. După efectuarea fazei de exerciţiu, subiecţii/participanţii au trecut la faza
de testare propriu-zisă executând toate etapele succesiunii stimulilor. După ce au
finalizat întreaga succesiune de etape în cadrul cercetării experimentale la care au
participat, au părăsit sala în linişte cu acordul experimentatorului.”

Design experimental

În cadrul acestui paragraf experimentatorul va trebui să prezinte în

cercetarea sa următoarele elemente: enumerarea şi descrierea variabilelor
independente şi dependente şi un plan experimental sau non-experimental ce va fi
urmat în testarea ipotezelor.

45
 Cele mai simple planuri experimentale sunt cele în care relaţia
se realizează între o singură variabilă independentă şi o
singură variabilă dependentă. Pentru a demonstra însă această relaţie,
experimentatorul va avea nevoie de două grupuri: un grup experimental şi un grup
de control. Acesta va aplica stimulul doar grupului experimental.
Un exemplu de design de cercetare în acest sens va fi pentru tema
„Influenţa consumului de cofeină asupra timpului de reacţie.”
Design-ul experimental va conţine două variabile: variabila independentă
este consumul de cofeină 250 mg pentru grupul de experimental şi 0 mg pentru
grupul de control. Schema flux care evidenţiază relaţia dintre variabile se poate
observa în figura 1.

Grup de control Fără consum de A Culegerea datelor cu testul

cofeină de timp de reacţie la culoarea
30 subiecţi
galben (Vienna Test System)
Grup control

Cu cosum de 250 mg Culegerea datelor cu testul de

Grup experimental
timp de reacţie la culoarea
30 de subiecţi
galben (Vienna Test System)
Grup experimental

Figura 2.1. Schemă flux privind relaţiile între variabilele independentă şi dependentă

În schema flux din figura 2.1 se poate observa planul experimental al

cercetării. Experimentatorul trebuie să investigheze subiecţii mai întâi dacă au
mâncat, au consumat alcool, cafea, ciocolată, energizante. De asemenea acesta
trebuie să ţină sub control până la finalul cercetării exercitând controlul variabilei
subiect şi controlul variabilei independente.
Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 2.2.

Nivelul 1 Nivelul 2
Fără cofeină Consum de 250 mg cofeină

Figura 2.2. Reprezentarea variabilei independente „consum de 250 mg cofeină” pe două nivele

Pentru o mai bună reprezentare a relaţiilor care se stabilesc între variabilele

independente şi cele dependente, experimentatorul trebuie să ştie că planurile
factoriale sunt cele mai simple şi folositoare scheme de proiectare pentru o
cercetare experimentală.
După cum menţionează Aniţei (2007) planurile factoriale sunt acele
scheme ce conţin două sau mai multe variabile independente. Acestea vin în

46
ajutorul experimentatorului permiţând evidenţierea influenţei fiecărei variabile
independente asupra variabilei dependente. Mai mult decât atât se poate observa
efectul combinat al două sau mai multe variabile independente asupra variabilei
dependente. Atunci când variabilele independente au mai multe nivele (de exemplu
pentru variabila temperatură din cameră pot fi precizate patru nivele: -10C, 6C,
20C şi 38C) aceste planuri factoriale oferă combinaţii între fiecare nivel al fiecărei
variabile asupra variabilei dependente.
În acest sens, experimentele de laborator şi de teren pot fi prezentate sub
forma de planuri factoriale. Conform lui Aniţei (2007) acestea pot fi:
1. planuri unifactoriale : acestea sunt caracterizate de un singur factor cu
un singur nivel sau mai multe nivele;
2. planuri bifactoriale: acestea sunt caracterizate de doi factori sau
variabile independente care au fiecare câte două nivele sau mai multe
nivele;
3. planuri cu trei factori: acestea cuprind trei factori distincţi sau trei
variabile independente având fiecare câte două, trei sau mai multe
nivele;
4. planuri multifactoriale: acestea cuprind N factori sau variabile
independente cu N nivele.

În continuare vom exemplifica fiecare tip de plan factorial.

Planul unifactorial

Acest tip de plan va conţine o singură variabilă independentă care

acţionează asupra variabilei dependente în conformitate cu relaţia
.

Exemplul 1 . Se dă tema experimentului „Muzica de tip house influenţează

timpul de reacţie al tinerilor studenţi de la psihologie”.
Obiectiv : Evidenţierea faptului că muzica de tip house influenţează
timpul de reacţie al tinerilor studenţi de la psihologie.
Ipoteza generală : „Muzica de tip house influenţează semnificativ
statistic timpul de reacţie al tinerilor studenţi de la psihologie”.
Ipoteze de lucru : „Muzica de tip house influenţează semnificativ statistic
timpul motor al tinerilor studenţi de la psihologie”, „Muzica de tip house
influenţează semnificativ statistic timpul de decizie al tinerilor studenţi de la
psihologie”.
Design experimental
Variabila independentă este reprezentată de muzica de tip house.
Variabile dependentă este reprezentată de rezultatele obţinute la testul de
timp de reacţie. Mai mult decât atât testul de timp de reacţie oferă trei variabile
dependente : timp motor, timp de decizie şi timp de reacţie total.
Ca plan factorial variabila independentă se reprezintă ca în figura 2.3.

47
 Nivelul 1 Nivelul 2
Fără muzică Administrare de muzică house în timpul
execuţiei probei de timp de reacţie

Figura 2.3. Reprezentarea variabilei independente „muzică house” pe două nivele

In figura 2.3.este reprezentată schema ce prezintă cele două nivele ale

variabilei independente „muzică house”.

Exemplul 2
Un plan unifactorial poate conţine şi mai mult de două nivele. În figura 2.4
se poate observa că variabila „genuri muzicale” poate avea şi patru nivele.

Nivelul 1 Nivelul 2 Nivelul 3 Nivelul 4

Fără muzică Administrare de muzică Administrare de Administrare de
house muzică clasică muzică populară
în timpul execuţiei probei în timpul execuţiei în timpul execuţiei
de timp de reacţie probei de timp de probei de timp de
reacţie reacţie

Figura 2.4. Reprezentarea variabilei independente „genuri muzicale” pe două nivele

Planul experimental bifactorial (2X2)

Acest tip de plan factorial este reprezentarea schematică a interacţiunii

nivelelor celor două variabile independente asupra variabilei dependente.
Planurile bifactoriale pot avea doi factori/variabile independente cu două
nivele (2X2), doi factori/ variabile independente cu câte trei nivele (3X3), un
factor/ variabila independentă poate avea două nivele iar celălalt factor poate avea
trei nivele (2X3).

Exemplul 3

Se dă tema experimentului „Studiu privind efectele consumului de

energizante şi cofeină asupra raţionamentului logic la tinerii studenţi de la
psihologie”.
Obiective : 1) Evidenţierea efectului consumul de cofeină asupra
raţionamentului logic la tinerii studenţi de la psihologie.
2)Evidenţierea efectului consumului de energizante asupra raţionamentului
logic la tinerii studenţi de la psihologie.
3) Evidenţierea efectului combinat al consumul de cofeină şi energizant
asupra raţionamentului logic la tinerii studenţi de la psihologie.
Ipoteze generale : 1) „Consumul unei cantităţi de 250mg de cofeină
influenţează semnificativ statistic nivelul raţionamentului logic al tinerilor studenţi
de la psihologie”.

48
 2) „Consumul unei cantităţi de 1000mg de taurină de influenţează
semnificativ statistic nivelul raţionamentului logic al tinerilor studenţi de la
psihologie”.
3) „Consumul concomitent al unei cantităţi de 250mg de cofeină şi
1000mg de taurină influenţează semnificativ statistic nivelul raţionamentului logic
al tinerilor studenţi de la psihologie”.
Având în vedere că testul de raţionament logic „matrici Raven forma
standard” are o singură variabilă şi anume numărul de răspunsuri corecte, atunci
ipotezele de lucru vor avea în componenta lor variabila dependentă „răspunsuri
corecte”.

Ipoteze de lucru
1. „Consumul unei cantităţi de 250mg de cofeină influenţează semnificativ
statistic numărul de răspunsuri corecte al tinerilor studenţi de la psihologie la
testul de raţionamentului logic”.
2. „Consumul unei cantităţi de 1000mg de taurină de influenţează semnificativ
statistic numărul de răspunsuri corecte al tinerilor studenţi de la psihologie la
testul de raţionamentului logic ”.
3. „Consumul concomitent al unei cantităţi de 250mg de cofeină şi 1000mg de
taurină influenţează semnificativ statistic numărul de răspunsuri corecte al
tinerilor studenţi de la psihologie la testul de raţionamentului logic ”.
Instrumente folosite : Testul de raţionament logic „matrici Raven forma
standard”.
Design experimental
Variabile independente: 1) consumul de cofeină cu două nivele: fără
consum de cofeină şi cu consum de cofeină de 250 mg ; 2) consumul de energizant :
fără consum de energizant şi cu consum de 1000mg de energizant.
În figura 2.5 se poate observa planul bifactorial factorial corespunzător
temei experimentului „Studiu privind efectele consumului de energizante şi cofeină
asupra raţionamentului logic la tinerii studenţi de la psihologie”.

Fără consum de energizant Cu consum de energizant

1000mg taurină
Fără consum de Test matrici RAVEN standard Test matrici RAVEN standard
cafeină Număr răspunsuri corecte: 24 2) Număr răspunsuri
corecte:20
Cu consum de Test matrici RAVEN standard Test matrici RAVEN standard
cofeină250 ml 3) Număr răspunsuri 4) Număr răspunsuri
corecte: 23 corecte: 16

Figura 2.5. Plan bifactorial cu 2 variabile independente fiecare cu câte două nivele

În figura 2.5. se poate observa planul bifactorial 2X2 care are două
variabile independente : consum de cofeină şi consum de energizant. Acest plan
deţine un număr de patru careuri în care se văd rezultatele obţinute la testul de
raţionament logic aplicat. Pentru fiecare careu s-au obţinut rezultate diferite

49
deoarece fiecărui careu îi corespunde un anumit nivel al unei variabile care
interacţionează cu un anumit nivel ale celeilalte variabile. Astfel în careul 1 s-au
obţinut rezultatele grupului de control deoarece se află la intersecţia dintre nivelele
„fără consum de cofeină” şi „fără consum de energizant”. În cel de-al doilea careu
se intersectează nivelele „fără consum de cofeină” şi „cu consum de energizant
1000 mg taurină”. În cel de-al treilea careu se intersectează nivelele „cu consum
de cofeină 250 mg” şi „fără consum de energizant” şi în cel de-al patrulea careu se
intersectează nivelele „cu consum de cofeină 250 mg” şi „cu consum de energizant
1000 mg taurină”. Astfel, după cum se poate observa în careurile 2 şi 3 se
măsoară efectele consumului de cofeină şi taurină asupra raţionamentului logic în
mod separat unul de celălalt, iar în careul 4 se măsoară efectul potenţat, al
consumului concomitent de 250 mg de cofeină şi 1000 mg de taurină. Testul
statistic care se aplică este ANOVA two-way, deoarece calculează si efectul celor
două variabile luate împreună.
Planurile bifactoriale pot avea însă şi trei nivele ale ambelor variabile sau
cel puţin ale uneia.

Exemplul 4

Se dă tema unei cercetări experimentale : „Efectele ascultării diferitelor

genuri muzicale şi ale consumului de alcool asupra timpului de reacţie la culoarea
galben”.
fără muzică cu muzică clasică cu muzică rock
Fara consum de 1 Media reacţii 2 Media reacţii 3 Media reacţii
ALCOOL motori=17 motori=17 motori=17
Media reacţii=19 Media reacţii=19 Media reacţii=19
timp de reacţie la timp de reacţie la timp de reacţie la
culoarea galben culoarea galben culoarea galben
Cu consum de 4 Media reacţii 5 Media reacţii 6 Media reacţii
ALCOOL (300 motori=17 motori=17 motori=17
ml vin roşu, 13%) Media reacţii=19 Media reacţii=19 Media reacţii=19
timp de reacţie la timp de reacţie la timp de reacţie la
culoarea galben culoarea galben culoarea galben

Figura 2.6. Plan bifactorial cu 2 variabile independente: consum de alcool (2 nivele) şi ascultare
muzica (3 nivele)

În figura 2.6. planul bifactorial are 6 careuri. În primul careu se află grupul
de control fără acţiunea nici uneia dintre variabile .În careul 2 se măsoară influenţa
variabilei muzică clasică asupra timpului de reacţie la culoarea galben. În careul 3
se măsoară influenţa variabilei muzică rock asupra timpului de reacţie la culoarea
galben. În careul 4 se măsoară efectul consumului de 300ml de vin roşu 13%
asupra timpului de reacţie la culoarea galben. În careul 5 se măsoară efectul
combinat al consumului de 300ml de vin roşu 13% şi al ascultării de muzică clasică
asupra timpului de reacţie la culoarea galben. În careul 6 se măsoară efectul
combinat al consumului de 300ml de vin roşu 13% cu ascultare de muzică rock
asupra timpului de reacţie la culoarea galben.

50