Student masterand: Vîju Ionela-Georgiana, M.E.

Anul I

Alternativele educaționale – o reală sursă de inspirație pentru eficientizarea sistemului de

învățământ tradițional

Societatea postmodernă este caracterizată prin dinamism, tehnologizare, explozie

informaţională şi acces nelimitat la cunoaştere, impunând un stil de viaţă alert. Sistemele
alternative de învăţământ încearcă să reconcilieze aceste aspecte, să recreeze un individ „întreg”,
„complet”, cultivând spiritul liber al copilului. Alternativele educaţionale se conturează ca soluţii
sustenabile, eficiente şi pragmatice, menite să ofere educabililor experienţe de învăţare
valoroase, raportate la nevoile, dorinţele, aptitudinile și interesele acestora. Copilul este văzut ca
un individ separat, cu o personalitate diferită de a celorlalți și care învață diferit o materie, o
structurează diferit. În școala tradițională nu se au în vedere diferențele dintre copii, nevoile
personale, nu se pune accent pe talente, pe unicitate.

Alternativele educaționale reprezintă sisteme model pentru învățămânțul tradițional,

putându-se împrumuta diverse elemente menite a optimiza acest sistem. Bineînțeles, nu se poate
implementa absolut totul, însă anumite forme de organizare și evaluare pot fi preluate de către
orice cadru didactic spre a le utiliza în activitatea sa didactică.

Promovând educaţia centrată pe copil şi orientată după nevoile acestuia, programul Step
by Step a cunoscut în ultimii 20 de ani o dezvoltare continuă la nivelul învăţământului preşcolar,
primar şi gimnazial. Potrivit stadiului individual de dezvoltare, fiecare copil lucrează şi învaţă în
ritmul propriu. În Step by Step, metodele abordate respectă personalitatea acestuia,
individualizarea fiind facilitată de organizarea clasei pe centre de activităţi.

Desfăşurându-şi activitatea în aceste centre, copiii comunică şi colaborează la realizarea

unor sarcini comune, iar cadrul didactic stă alături de ei la mese, purtând discuţii de la egal la
egal. Împărtăşirea impresiilor, stabilirea regulilor de grup se realizează la „scaunul autorului”,
unde fiecare copil devine personajul principal la un moment dat. Aici fiecare îşi prezintă
rezultatele, ideile, ascultând observaţiile şi sugestiile celorlalţi. „Scaunul autorului” este locul
unde începe şi se încheie ziua (dimineaţa se prezintă activităţile planificate, noutăţile; pe
parcursul zilei se fac evaluările activităţilor de la centre şi în încheierea zilei se trag concluzii, se
continuă evaluarea, se fac sugestii şi se împărtăşesc experienţe).

Dacă am aplica aceste metode la clasa nostră, fiecare zi ar debuta cu întâlnirea de

dimineaţă: salutul, prezenţa, calendarul zilei, mesajul, noutăţile, agenda şi prezentarea sarcinilor
de învăţare, ceea ce va încuraja copiii să fie deschişi, spontani, comunicativi şi dornici să se
implice în activităţile zilei. Stabilesc o temă săptămânală – „Fascinanta lume a animalelor”,
tema zilei fiind „Animale din pădure”. În cele ce urmează ne vom organiza activitatea în cinci
centre: Citire, Scriere, Matematică, Ştiinţe, Arte. La Centrul Citire elevii vor avea de studiat
povestea și poezia cu același titlu „Corbul și vulpea”, dar cu autori diferinți, trebuind să
descopere asemănările și deosebirile dintre personaje. La Scriere, vor avea de realizat scurte
descrieri pe baza însușirilor identificate. La Matematică, își vor reaminti „Împărțirea numerelor
în concentrul 0-100” cu ajutorul a diverse frunze și flori ce vor fi ulterior decupate. La Centrul
Științe, elevii vor descoperi informații despre trăsăturile fizice și modul de viață al fiecărului
animal, iar la Arte vor realiza un colaj care să le aibă în prim plan pe cele două animale – vulpea
și corbul.

Binînțeles că materialele vor fi deja pregătite, aşa că copiii vor începe să lucreze: vor citi,
vor scrie, vor decupa, vor formula întrebări şi răspunsuri, vor caută şi descoperi informaţii, vor
analiza, vor evalua, vor prezenta produsele activităţii lor, le vor afişa pe panouri tematice, vor
strânge materialele pe care le-au folosit, vor ordona centrul aşa cum era când au sosit ei şi, rând
pe rând, se rotesc la toate centrele deschise, astfel încât, până la sfârșitul programului, fiecare
elev să treacă prin fiecare.

Dacă vom lucra în felul acesta timp de o săptămână, cu siguranță copiii vor înțelege mult
mai bine informațiile, vor colabora și vor fi mai toleranți unii cu alții, educându-și răbdarea.

Într-un sistem de învățământ în care este promovată competivitatea, iar evaluarea se face
prin calificative, elevii devin din ce în ce mai individualiști. Prin urmare, un alt element pe care l-
aș împrumuta de la sistemele alternative ar fi modul de evaluarea.

Spre exemplu, în școlile Waldorf principala modalitate de evaluare este observarea

sistematică a elevului, a colectivului de elevi (clasei), a școlii in ansamblu. Conform lui Ion
Holban, observația este o metodă de cunoaștere a personalității umane care constă în
consemnarea metodică, fidelă și intenționată a diferitelor manifestări de comportament
individual sau colectiv, așa cum se prezintă ele în fluxul lor natural de manifestare. În evaluare,
observația asigură obținerea unor informații importante cu privire la copilul analizat precum
stările sale emoționale și efectele asupra prestației lui, evidențiind, totodată, o serie de
caracteristici care influențează performanțele sale.

Cadrele didactice sunt ajutate să-și dezvolte abilitățile de observare fină a fiecarui copil,
nu doar din punctul de vedere al volumului de cunoștințe, priceperi și deprinderi însușit de
acesta, ci si din punct de vedere atitudinal și comportamental. Pe parcursul unei singure
activități, cadrul didactic nu poate observa îndeajuns comportamentul unui elev (respectiv
comportamentul său în general), de aceea este recomandată precizarea unui domeniu care va fi
urmărit într-o sesiune anume (de ex., exprimarea verbală) şi notarea tuturor comportamentelor
specifice care apar în perioada de observare sub forma unor indicatori. Aceștia sunt descrieri ale
comportamentelor specifice realizate de copil (de ex., “sare într-un picior”, “pune întrebări de
fiecare dată când îi este ceva neclar”).

Pe lângă descrierea generală a comportamentului fiecărui elev, există câteva dimensiuni

importante, care adaugă un plus la acurateţea observaţiei precum:

1.frecvenţa – este foarte relevant să notăm de câte ori apare un anumit comportament (de
exemplu un comportament violent).

2. durata – indică persistența unui comportament (de exemplu: este furios deoarece a obținut un
calificativ slab la test).

3. intensitatea – şi aceasta este utilă pentru a putea analiza comportamentul ulterior (de exemplu:
nu îşi aşteaptă rândul şi îi loveşte pe copiii al căror rând este în joc, nu dorește să mai participle
la lecție deoarece l-a deranjat un coleg).

4. contextul în care apare comportamentul - dacă apare spontan sau doar în anumite situaţii
activatoare (unii elevi citesc suplimentar doar dacă este temă obligatorie, nu din pură plăcere).

5. unde apare comportamentul (de exemplu vorbește cu colegul X numai pe parcursul orelor de
curs pentru a deranja activitatea didactică).
6.antecedentele comportamentului – dacă apare spontan, dacă se pot identifica anumite cauze
care îl declanşează (de exemplu, loveşte ca răspuns la lovitura altui copil; desenează doar dacă
există cadru adecvat).

7. dacă există şi alte persoane implicate direct în apariţia comportamentului (de exemplu,
separarea de părinţi, atitudinea faţă de anumiţi copii ).

8. consecinţele comportamentului (de exemplu, din cauza comportamentului violent, acel elev
este marginalizat de colegii săi și exclus din jocurle lor).

9.care sunt urmările (de exemplu, un copil poate să lovească alţi copii pentru că ştie că în acest
fel este în centrul atenţiei şi realizează acest comportament doar pentru această consecinţă).

Bineînțeles, trebuie să mă supun regulilor sistemului tradițional și să evaluez nivelul de

cunoștințe al elevilor prin calificative, dar, consider că consemnarea comportamentelor în scris
mă va ajuta să îmi creez o privire de ansamblu asupra personalității lor, iar părinții vor putea să
intervină mult mai prompt dacă va fi nevoie.

Studiind pe larg și alte sisteme educaționale pentru a căuta modalități prin care îmi pot
eficientiza activitatea didactică, mi-a atras atenția alternativa educațională Planul Jena deoarece
este fundamentată pe concepția pedagogului german Peter Petersen, care urmărește dezvoltarea
armonioasă a personalității copilului, corelată cu pregătirea lui pentru integrarea în societate.
Principiile, ideile, valorile și metodele sale sunt centrate pe cerințele și trebuințele formării
omului în societate și pentru societate. Această alternativă urmărește formarea conștiinței de sine
a elevilor, cultivarea responsabilității, a dorinței și a capacității de a lua decizii proprii, formarea
comportamentelor necesare participării la viața comunității. Accentul pe viaţa în comunitate şi pe
formarea abilităţii de exprimare a copilului, dezvoltarea fizică prin activităţi sportive, jocuri,
excursii, educarea limbajului prin înţelegerea sunetelor şi a sensului cuvintelor, socializarea prin
înţelegerea relaţiilor interpersonale şi a obiceiurilor comunităţii, educarea tuturor simţurilor şi a
moralităţii reprezintă obiectevele urmărite în Planul Jena. În sistemul de învățământ tradițional se
urmăresc a se atinge aceleași finalități, dar modalitățile prin care se realizează acestea sunt mult
mai diferie și dificile.
 Planul Jena se bazează pe ritmul de activitate, organizarea copiilor în grupuri eterogene,
din punct de vedere al vârstei, existând totodată ritmul zilei, al săptămânii, al semestrului și al
anului școlar. Se întâlnește foarte des conceptul de „învăţământ integrat”, prin care se înţelege
abordarea globală a cunoaşterii umane şi depăşirea separării pe domenii de activitate, în planul
Jena promovându-se o abordare transdisciplinară şi interdisciplinară a conţinutului educațional.
În plus, procesul de învățământ se realizează cu ajutorul mijloacelor didactice și prin situații
pedagogice optime pentru atingerea obiectivelor, alternându-se ritmic activitățile de bază:
conversația,lucrul, jocul și serbarea.

La rândul meu, în activitatea mea didactică utilizez frecvent primele trei metode
menționate mai sus, serbarea considerând-o un simplu mod de organizare și nu o metodă în sine.
Am descoperit că, în cadrul alternativei Planul Jena, serbarea  reprezintă o modalitate eficientă
de cultivare a capacitaților de vorbire și a înclinațiilor artistice ale copiilor care contribuie la
stimularea și educarea atenției,a memoriei,a voinței,a afectivității,a imaginații și creativității.
Această activitate reprezintă și o formă de evaluare proprie alternativei deoarece ea se practică cu
succes, având sensul de distracție, bună dispoziție, fiind organizată, de regulă de vineri, după
parcurgerea temei din planificarea săptămânală. Serbările nu trebuie privite doar ca un mod de
destindere ci și ca educare estetică, intelectuală, fizică, și de cultivare a unor calități morale ca
bunătatea, cinstea, corectitudinea,perseverența.                         

   De asemenea, pentru a realiza serbarea școlară , cadrul didactic are nevoie şi de cunoştinţe
specifice din domeniul scenografiei şi al regiei. La toate acestea, bineinţeles, se mai adaugă
aşteptările copiilor şi ale părinţilor.

  Din punctul meu de vedere, organizarea de serbări mult mai frecvent ar fi binevenită,
având în vedere că în cadrul sistemului tradițional nu se pune accent pe descoperirea talentelor
elevilor, ci pe asimilarea de informații. Se pot organiza concursuri de recitări dedicate marilor
poeți (de exemplu cu ocazia zilei de naștere a lui Mihai Eminescu), elevii sunt invitați să
participe la diverse dramatizări și jocuri de rol (personajele putând fi animale, diverse obiecte
etc.) ori pot fi antrenați în diverse concursuri de picture, realizare de colaje etc.
  Astfel, aceste activități organizate în cadrul serbărilor îi va ajuta pe toți cei implicați să
se cunoască mai bine între ei, să se descopere și să se autodescopere și să depășească anumite
bariere de comunicare.

Concluzionând, principalele beneficii ale alternativelor educaţionale sunt: modul în care

fiecare copil este valorizat şi responsabilizat, dezvoltarea autonomiei copiilor prin acordarea
libertăţii de exprimare a opiniilor, libertatea de mişcare, încurajarea unor iniţiative personale
prin participarea alături de dascăli, de exemplu la alegerea temelor de discuţie, modul de
organizare a activităţilor; metodele şi tehnicile de lucru utilizate, nivelul cunoştinţelor şi
competenţelor dobândite.

Realizând o comparație cu sistemul de învățământ traditional pot sesiza cu ușurință că, în

multe situații din realitatea școlară zilnică, pretindem elevilor noștri să fie creativi, independenți,
autonomi în gândire, plin de imaginație și de curiozitate. În fiecare zi, în sala de clasă, urmărim
curricula pe diferite discipline, predăm contra timp și evaluăm contra principiilor pedagogice,
aplicăm regulamente și ne centrăm pe îndatoriri și nu pe drepturi. Suntem aceeași profesori și în
prima ipostază descrisă și în cea de a doua. Suntem contradictorii și scindați în propriile noastre
așteptări, opunându-le pe cele personale. De cele mai multe ori, diferența o face gradul de
libertate acordat elevilor în luarea deciziilor, în rezolvarea sarcinilor de lucru, în negocierea
situațiilor școlare. Îi încurajăm sau nu să își afirme această libertate și să și-o asume cu toate
atributele sale. De aceea, este nevoie de o schimbare radicală a sistemului de învățământ
tradițional, alternativele educaționale servindu-ne ca principale modele de inspirație.

Bibliografie

1.Alternativele în educație ca afirmare a libertății copilului, Nicoleta Lițoiua , Oproiu Gabriela,

Universitatea Politehnică din București
2. Planul Jena, Cons. univ. dr. Mariana Momanu, Universitatea „Alexandru ioan Cuza” din Iași
3. https://www.slideshare.net/LauLaura2/observarea-sistematic-acomportamentuluielevului1

4.https://www.researchgate.net/publication/319711245_Alternative_educationale_-
_aspecte_de_actualitate