Metode și instrumente de cunoaștere a personalității preșcolarului

Vârsta preşcolarităţii este vârsta la care copilul imită persoanele adulte. Dacă copilul vede
în personalitatea educatoarei anumite atitudini şi capacităţi, copilul la rândul lui, şi le va însuşi.
Prin imitaţie la început, apoi prin asumarea lor, copilul va dovedi, prin aplicarea în activităţile
din grădiniță, o personalitate individuală unică.
Este necesar ca programele educative desfăşurate la nivelul grădiniţei, apoi continuate şi
la şcoală, liceu, facultate, să meargă în direcţia stimulării formării personalităţii individuale a
copiilor.
Educatoarea trebuie să creeze situaţii în care copilul să-şi exprime liber punctele de vedere,
să-i asigurăm libertatea de afirmare, să-şi îmbogăţească experienţa personală şi posibilitatea de a
găsi rezolvare la orice activitate care necesită o rezolvare.
Ţinând cont de procesul formării şi dezvoltării personalităţii umane, ȋn concepția marilor
cercetători, putem sintetiza următoarea concluzie: “Personalitatea...este esenţă dinamică a oricărui om,
mereu disponibilă şi în continuă desfăşurare, cu progresul şi involuţiile ei, în dialectica existenţei” ( Ţuţu,
2007, p. 4 ).

Personalitatea reprezintă o structură complexă care a fost definită din prisma următoarelor
modele de abordare:
- modelul biologic- descrie personalitatea ca fiind o structură morfologică, funcţională,
care pune accent pe experienţa acumulată în primii ani ai vieţii;
- modelul psihanalitic- explică personalitatea drept structură care are la bază interacţiunea
dintre forţele psihice şi condiţiile mediului;
- modelul factorial- consideră personalitatea drept structură organizată, ierarhizată a unor
trăsături generale (factori de temperament, ai motivaţiei, precum şi factorii: anxietate,
extraversiune, introversiune);
- modelul umanist- consideră că fiecare persoană este unică iar personalitatea se formează
prin intermediul asimilării experienţei socio-culturale;
- modelul trăsăturilor- în concepţia lui G. Allport, personalitatea are mai multe niveluri ale
integrării dinamice.
 Pornind de la aceaste modele de abordare, putem deduce faptul că se relevă caracterul
specific, unitar şi sintetic al personalităţii umane şi determină din punct de vedere biologic, social
şi cultural formarea structurilor psihice. Identificând aceste aspecte putem observa mecanismul
dezvoltării acesteia la nivelul procesului de învăţare, perturbaţiile care pot fi produse la nivelul
acestui proces, precum şi stabilirea unor metode prin care acestea pot fi înlăturate.
Dintre metodele și instrumentele care stau la îndemâna cadrelor didactice evidențiem:
a) Metoda observaţiei este o metodă foarte des utilizată, în cadrul tuturor activităţilor, şi
presupune urmărirea capacităţilor intelectuale, calităţilor proceselor psihice (cognitive, afective,
volitive), aptitudini, trăsături de caracter şi temperament, ritmul învăţării, randamentul şcolar.
Copilul poate fi observat într-o manieră organizată sau spontană, atât în cadrul activităţilor la
grupă, cât şi în afara ei.

b) Metoda convorbirii constă în stabilirea unui dialog direct cadru didactic- copil, pe
baza unei suite de întrebări şi pentru consemnarea răspunsurilor obţinute. “Ea se desfăşoară după
un anumit program, în jurul întrebărilor dinainte elaborate. Dacă pe parcurs apar aspect
interesante, care nu au fost prevăzute cu anticipaţie, dialogul nu va urma în mod rigid
chestionarul prestabilit, ci se va extinde pentru a cuprinde şi aceste aspect” (Păiş-Lăzărescu,
Ezechil, 2002, p.43).

c) Metoda testelor reprezintă o metodă foarte des folosită în cunoaşterea psihologică a

persoanei, fiind recomandată a fi utilizată în cea mai mare parte de către specialişti, care vor
interpreta rezultatele în urma evaluării testelor şi în funcţie de valoarea diagnostică a acestora.

d) Metoda chestionarului constă într-un set de întrebări, foarte bine organizate şi

structurate, aplicate pentru a constata diferite opinii, atitudini, cunoştinţe, norme de comportare,
cultură generală, trăsături de caracter, răspunsuri care vor fi consemnate în scris. Răspunsurile
obţinute în urma chestionarului sunt apoi prelucrate, analizate şi la final interpretate.

e)Fișa de caracterizare sihopedagogică a copilului unde sunt consemnate

comportamenteleatitudinile, faptele copilului, schimbǎrile semnificative derulate la nivelul
procesului de dezvoltare, ritmul şi intensitatea de manifestare a fenomenelor (fiziologice,
psihologice, sociale). Toate acestea evidenţiazǎ evoluţia sau involuţia personalitǎţii copilului.
“Cunoaşterea psihologică este necesară pentru a asigura caracterul diferenţiat al instruirii
şi educării personalităţii elevilor, proiectând metodele necesare” (Stoica, 2002, 235).
În cadrul procesului instructiv-educativ pe care îl desfăşurăm de la grădiniţă, continuând
în şcoală şi ajugând până la liceu, trebuie să avem în vedere un aspect deosebit de important
pentru a putea obţine succes. Acest lucru face apel la cunoaşterea copiilor cu care lucrăm,
posibilităţile lor intelectuale, psihice, cognitive, interesele şi aptitudinile pe care le manifestă.
Astfel, educatoarea le îndrumă şi orientează procesele psiho-fizice ale copiilor spre dezvoltare în
mod ascendent, cu scopul de a le valorifica potenţialul lor nativ la un nivel superior, astfel
favorizându-le şi o integrare cu succes în societate.
Având toate informaţiile pe care le putem obţine prin intermediul acestor metode, îi vom
putea solicita pe copii să rezolve anumite sarcini care să conducă la atingerea anumitor
performanţe, lăsându-ne astfel amprenta asupra dezvoltării personalităţii lor.
Dorothy Law Nolte şi Rachel Harris, descriu în cartea “Cum se formează copiii noştri”, în
manieră poetică o serie de caracteristici ce stau la baza personalităţii copilului de vârstă
preşcolară:
“ Dacă trăiesc în critic şi cicăleală, copiii învaţă să condamne,
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;
Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;
Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;
Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească;
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectful pentru adevăr;
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul;
 Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume” (Ciolan, 2014,
p.393)