Metode de cunoaştere a elevului.

Fişa psihopedagogică

 Principiile activităţii de cunoaştere a elevului

 Metode de cunoaştere prin analiza conduitei şi activităţii
 Metode de cunoaştere prin care se solicită colaborarea persoanei
 Metode de cunoaştere prin intermediul grupului social

În centrul lumii şcolare se află elevul, o personalitate în formare cu viaţa lui intimă, cu gândurile
şi frământările, cu dorinţele şi speranţele lui. Ca educator trebuie să-i permiţi elevului să acumuleze
cunoştinţe şi să-şi formeze personalitatea prin activitatea sa proprie.
Deşi de vârste şi generaţii diferite, între elev şi profesor relaţiile pot şi trebuie să fie de cooperare,
transformându-l pe profesor „dintr-un supraveghetor într-un partener, într-un consilier cu
probleme tehnicie şi socio – afective”(A. Neculau). În acest sens, formatorul şi cel format „devin
parteneri egali într-un proiect elaborat în comun” (Jean Thomas)
Cerinţa unei relaţii pedagogice de parteneriat se poate constitui numai pe baza respectării unei
condiţii fundamentale – şi anume cunoaşterea personalităţii elevului.
Relaţia cu elevul se poate modela, construi optim, utilizând datele care descriu personalitatea reală
a elevului, configurată într-un moment anume al vieţii sale.
Raportarea profesorului la elev presupune din partea celui dintâi înţelegerea unui ansamblu de idei:
1. Unicitatea sufletului copilului – „în materie de educaţie, fiecare tânăr constituie un caz
particular”(J. Thomas)
2. Ireductibilitatea copilului la adult – copilul nu e un adult în miniatură
3. Copilăria şi adolescenţa sunt „momente „ ale vieţii – copilul e în continuă evoluţie; e important
să nu se piardă din vedere noţiunea de „prefacere” şi „sentimentul de viaţă” al fiinţei pe care o
studiază profeorul
4. Manifestarea concomitentă a şcolarităţii şi a creşterii copilului – învăţarea în şcoală şi creşterea
biologică trebuie să devină complementare; necesitatea cunoaşterii legilor dezvoltării fizice a
copilului duce la stabilirea unei armonii între restricţiile vieţii şcolare şi dezvoltarea normală a
copilului
5. Necesitatea de a cunoaşte sistematic, continuu şi cu instrumente şi metode ştiinţifice
personalitatea celui educat –se are în vedere integralitatea copilului: studierea copilului din
perspectivă biologică, psihologică şi socială
6. Ireductibilitatea activităţii de cunoaştere a elevului la faptul completării fişei psihopedagogice
7. Unicitatea situaţiei educative – a cunoaşte pentru a educa copilul înseamnă un diagnostic dar şi
un prognostic; Calitatea învăţării pe care noi o prestăm într-o situaţie de învăţare dată este funcţie
de o metodă particulară, dezvoltată de un profesor particular, pentru cursanţi particulari, cu scopul
unei finalităţi particulare
Cunoaşterea elevului este un demers extrem de complex care presupune a te apropia cu
căldură de el, a-l înţelege, a identifica motivaţiile intime ale acţiunii sale, a stabili legături între
formele concrete ale conduitei şi trăsăturile sale generale de personalitate.
Cunoaşterea copilului depăşeşte faza constatării unei multitudini de informaţii şi solicită
următoarele acţiuni: a face ordine între date, a stabili o ierarhie între acestea, a lăsa la o parte ceea
ce este nesemnificativ sau comun, a reţine ceea ce are importanţă deosebită.
Cunoscând elevul, profesorul va şti cum să procedeze pentru a scoate la lumină din individualitatea
celui educat ceea ce el are mai bun, „raportând ceea ce este la ceea ce ar putea fi, nu numai la ce
ar trebui sa fie”.
Descifrarea individualităţii elevului trebuie pusă în serviciul unei mai bune învăţări/formări pe care
o poate exercita adultul asupra celui educat (în fiecare situaţie pe care aceştia o trăiesc împreună),
de unde rezultă că efectul cunoaşterii elevului trebuie să fie unul imediat, de fiecare zi, convingător
prin capacitatea educatorului de a găsi soluţia cea mai potrivită în fiecare din împrejurările pe care
le întâlneşte, pentru fiecare elev al său. Măsurile pe care le luăm activează diferit la nivelul fiecărui
copil, de aceea este necesară strădania de a înţelege copilul „înainte de toate” deoarece „nu
dispunem de reguli pentru a optimiza un copil”.
Ideea cunoaşterii elevului a fost asociată de cele mai multe ori cu nevoia de a realiza o justă
orientare a elevului pentru viitor.
O profundă cunoaştere a celui educat reprezintă premisa inevitabilă a unei evaluări corecte pe care
adultul o exercită asupra activităţii desfăşurate şi asupra rezultatelor obţinute de către elev în
mediul şcolar. Valoarea „produselor” copilului (idei, priceperi, comportamente etc.) dobândeşte
semnificaţie autentică prin raportare la potenţialul fizic, intelectual, de personalitate de care
dispune fiecare elev.
Sintetic, direcţiile în care are implicaţii cunoaşterea elevului:
- formare / modelare optimizată
- evaluare corectă şi stimulativ – formativă individualizată
- orientare şcolară şi profesioanlă oportună
Tendinţa actuală de individualizare a formării şi instruirii, motivată prin diferenţele dintre
capacităţile şi structurile de personalitate, impune dezvoltarea la cadrele didactice a simţului
diagnostic şi utilizarea unor metodologii adecvate de cunoaştere. În acest scop, educatorul trebuie
să determine, printr-un procedeu de diagnosticare, carcteristiceile specifice fiecărei individualităţi,
pentru ca apoi să poată proiecta condiţiile cele mai potrivite de desfăşurare a activităţilor didactice,
să selecteze cele mai adecvate acţiuni de asitenţă şi intervenţie.
James R. Okey (1970) consideră că fiecare profesor trebuie să-şi pună câteva întrebări
importante:
a) cum poate să dobândescă cunoştinţele despre capacităţile fiecărui elev?
b) care sunt cunoştinţele de acest fel de care are nevoie?
c) ce fel de decizii cu privire la procesul instructiv poate lua dacă dispune de asemenea cunoştinţe?
Profesorii pot fi puşi în situaţia de a stabili mai multe feluri de diagnostice : elevi cu
dificultăţi de învăţare, elevi cu succes, plasarea optimă şi cât mai timpurie a elevilor în cadrul
activităţilor instructive.
Cercetările experimentale au evidenţiat câteva aspecte care influenţează negativ evaluările
realizate de profesori:
- lipsa de competenţă şi subiectivismul – aprecierea profesorului este frecvent însuşită de
majoritatea clasei şi generează o opinie colectivă;
- modul de evaluare a cunoştinţelor este influenţat adesea de imaginea pe care profesorul şi-
o face despre nivelul elevului;
- elevul este văzut numai prin prisma statutului său de şcolar – dincolo de această apreciere
el este perceput, mai ales sub aspectul defectelor sale, celelalte însuşiri fiind mai mult sau
mai puţin evidenţiate. Atributele prin care profesorii diferenţiază elevii sunt legate de
reuşita şcolară ( inteligenţă, memorie, atenţie); celelalte aspecte ale personalităţii
(emotivitatea, stăpânire de sine, onestitate, deschidere socială) nu produc diferenţe în
evaluare, portretele asemănându-se foarte mult între ele.
În cunoaşterea psihologică se pune problema semnificaţiei informaţiei obţinute, dacă aceasta
reprezintă esenţialul, care poate permite identificarea caracteristicilor fundamentale şi
diferenţierea acestora. Pe lângă posibilitatea unei cunoaşteri empirice, realizată în timpul
activităţilor cotidiene, utilizându-se observaţii implicite şi limbajul comun, există şi o cunoaştere
sistematică, realizată cu mijloace ştiinţifice, mult mai obiective (observaţie explicită, convorbire,
anamneză, ancheta, chestionarul, testele).
Cunoaşterea elevului trebuie să se realizeze urmărindu-se atât evoluţia sa în timp, cât şi nivelul de
reprezentare a caracteristicilor sale la un moment dat. În primul caz organizarea investigaţiei se va
realiza prin metoda longitudinală (investigaţia retrospectivă), în cel de-al doilea caz – metoda
transversală ( cunoaşterea structurii psihologice) (Holban). Îmbinarea celor două forme de
abordare în cunoaştere oferă profesorului posibilităţi de intervenţie eficientă şi eliminarea multor
erori posibile în evaluarea elevilor.
I. Holban clasifică metodele de cunoaştere a elevului în metode care presupun analiza conduitei şi
activităţii elevului, metode care presupun colaborarea persoanei şi metode care presupun
investigarea grupului de elevi.
I. Metode de cunoaştere prin analiza conduitei şi activităţii
1. Observaţia
Metoda observaţiei constă în urmărirea atentă şi sitematică a comportamentului unei persoane
cu scopul de a sesiza aspectele sale caracteristice. Simpla percepţie a faptelor trebuie prelungită
prin stabilirea semnificaţiilor pe care acestea le poartă. În consecinţă, observatorul trebuie să
clasifice şi să încadreze informaţia în anumite concepte ştiinţifice.
Observaţia este metodă fundamentală de cunoaştere în şcoală (Holban), trebuie să ducă spre
surprinderea esenţialului,a relaţiilor semnificative existente între fenomenele observate.
Etapele metodei observaţiei:
 Pregătirea profesorului în vederea observaţiei, cu mobilizarea reurselor spirituale şi
tehnice de care dispune
 Observaţia propriu-zisă
 Prelucrarea şi interpretarea rezultatelor obţinute
Condiţiile unei bune observaţii:
- stabilirea clară, precisă a scopului, a obiectivului urmărit
- elaborarea unui plan riguros de observaţie, apelând la o serie de repere de control (sistemul
conceptual, ipotezele)
- selectarea mijloacelor şi instrumentelor tehnice necesare (cronometru, magnetofon, aparat
foto, aparat video)
- utilizarea modalităţilor de evaluare a observaţiilor efectuate care să permită înregistrarea
datelor şi apoi compararea lor
 determinarea unităţilor de observaţie
 stabilirea unor grade de estimaţii
 utilizarea grilelor de observaţie ( o listă de rubrici care să faciliteze înregistrarea şi
clasificarea datelor)
 elaborarea protocolului de observaţie
Conţinutul observaţiei:
- comportamentul elevului faţă de profesor
- interese
- aptitudini
- adaptarea şi integrarea şcolară
- conduita şi comportamnetul elevului în timpul executării unor teme
 - conduita verbală, motorie, mnezică, inteligentă
Avantaje:
- permite surprinderea manifestăriloe comportamentale fireşti ale elevului în condiţii
obişnuite de activitate
Dezavantaje:
- influenţa orientărilor şi dispoziţiilor mentale în care se află profesorul în momentul
observaţiei
Rezultate:
- fişa psihopedagogică a elevului

I. 2.Analiza psihopedagogică a activităţilor şi realizărilor persoanei

1. Analiza randamentului şcolar
Randamentul şcolar – forma sintetică de exprimare a succesului şcolar
Indicatori : media anuală, rangul, media anuală pe obiecte de învăţământ ( În cazul evaluării
pe bază de calificative se va urmări dominanta calificativelor obţinute de elv şi locul pe care
se situează în ierarhia clasei)
Conţinutul analizei randamentului şcolar:
 factori subiectivi – trăsăturile de personalitate ale elevului (nivelul de dezvoltare
intelectuală, aptitudinile speciale, trăsături de temperament şi caracter, interesele,
viaţa afectivă, starea de sănătate, rezistenţa la efort, atitudinea generală faţă de
şcoală şi faţă de pregătirea şcolară)
 Factori obiectivi- condiţiile de mediu (şcolar, familial, social), mediul şcolar
(climat socio – afectiv, relaţia profesor – elev), mediul familial (climatul psihologic,
echilibrul afectiv), mediul social (mediul economic, cultural)
Rezultatul analizei randamentului şcolar:
- surprinderea imaginii actuale a elevului sub aspectul tuturor laturilor personalităţii sale, a
volumului de cunoştinţe, priceperi, deprinderi, a intereelor şi gradului de socializare pe
care-l demonstrează
- realizarea unei predicţii asupra dezvoltării viitoare a elevului

2. Analiza produselor activităţii

Produsele activităţii şcolare reflectă : cerinţele speciale ale obiectelor de învăţământ,
caracteristicile individuale ale elevului (capacităţi, interese, viaţă afectivă), acumulările
elevului (cunoştinţe, priceperi, deprinderi)
Conţinutul analizei produselor activităţii:
- compuneri, rezumate, compoziţii literare, analize literare
- rezolvarea de probleme, efectuarea de experienţe de laborator
- modalităţi de interpretare a materialului
- performanţe sportive
- desene, compoziţii muzicale
Prin aplicarea acestei metode putem obţine date cu privire la :
- capacităţile psihice de care dispun copiii (coerenţa planului mental, forţa
imaginaţiei, amploarea intereselor,calitatea cunoştinţelor, deprinderilor,
priceperilor şi aptitudinilor etc.)
 - stilul realizării (personal sau comun, obişnuit)
- nivelul dotării (înalt, mediu, slab)
Sunt importante criteriile în funcţie de care se face anliza produselor activităţii: corectitudine –
incorectitudine; originalitate – banalitate; complexitate – simplitate; expresivitate –
nonexpresivitate.
Rezultatul analizei produselor activităţii : cunoaşterea individualităţii fiecărui elev.

II. Metode care solicită colaborarea persoanei

1. Anamneza – Metoda biografică
- recoltarea informaţiilor privitoare la persoana elevului în scopul reconstituirii istoriei şi
condiţiilor sale de existenţă;
Datele sunt colectate de la elev sau de la alte persoane din anturajul copilului (profesori, familie,
prieteni).
Metoda presupune analiza datelor privind trecutul unei persoane şi a modului ei actual de existenţă.
Biografia pune în valoare specificul unei persoane, orientările sale, sensurile particulare pe care le
capătă diferitele momente ale existenţei.
Procedee:
- analiza documentelor (documente şcolare, fişe medicale)
- analiza produselor activităţii
- analiza cursului vieţii (povestirea de către subiect a întregii sale vieţi)
- analiza unor microunităţi biografice (descrierea activităţii unei zile de muncă, a
unei zile libere, a unei zile de vacanţă)
Informaţiile vor viza câteva aspecte importante: starea civilă a părinţilor, antecedentele mamei şi
tatălui, numărul copiilor, rangul copilului în familie, situaţia materială, atmosfera familială,
antecedentele fiziologice ale copilului, studiul cronologic al vieţii.
Problema centrală a metodei nu este obţinerea datelor, ci interpretarea acestora. Dificultatea
metodei constă în obiectivitatea cotării şi a sesizării esenţialului, fiind utilă în diagnosticul
psihopedagogic numai dacă datele furnizate de ea vor fi supuse interpretării.
Rezultatul :
- diagnostic psihopedagogic
- alcătuirea fişei psihopedagogice

2. Convorbirea
= o conversaţie între două persoane, desfăşurată după anumite reguli metodologice, prin care se
urmăreşte obţinerea unor informaţii cu privire la o persoană, în legătură cu o temă fixată anterior
Convorbirea este intenţionată, are un scop bine precizat, trebuie să vizeze obiective psihologice şi
să respecte anumite reguli.
Convorbirea se poate desfăşura liber sau standardizat. Trebuie să vizeze evidenţierea unor detalii
referitoare la interesele şi aspiraţiile elevilor, trăirile lor afective, motivaţia diferitelor conduite,
trăsăturile de personalitate ale acestora.
Condiţii pentru a asigura veridicitatea şi autenticitatea datelor:
- câştigarea încrederii elevilor – abilitatea profesorului de a-i convinge că nu există
riscuri, iar colaborarea este benefică
- menţinerea permanentă a interesului întimpul convorbirii
- preocupare pentru stabilirea sincerităţii răspunsurilor
- în timpul convorbirii se vor observa atitudinile şi expresiile subiectului, ceea ce va
 permite decodificarea sensului afirmaţiilor şi sinceritatea răspunsurilor
- evitarea întrebărilor sugestive
- climat destins, de încredere reciprocă, pentru a evita instalarea emotivităţii
- înregistrare cu discreţie
Reuşita metodei este asigurată de măiestria şi experienţa practică în dirijarea conversaţiei şi de
cunoştinţele teoretice din domeniul psihologiei şi pedagogiei.
Avantaje: permite recoltarea unui număr mare de informaţii într-untimp relativ scurt.
Dezavantaje: convorbirea depinde de structura de personalitate a subiectului (capacitate de
comunicare, sociabilitate).

3. Chestionarul
= un set de întrebări, bine organizate şi structurate, pentru a obţine date cât mai exacte cu privire
la o persoană sau un grup de persoane, ale căror răspunsuri sunt consemnate în scris.
Chestionarul este cea mai bună metodă de colectare a datelor care se bazează pe autoraportările
subiecţilor la propriile percepţii, aritudini sau comportamente
Avantaje: valorizează introspecţia şi prin aceasta investigatorul măsoară percepţii, atitudini şi
emoţii subiective
Dezavantaje: nu putem fi siguri de veridicitatea informaţiilor ( există posibilitatea de a apărea
tendinţa de faţadă – tendinţa subiectului de a da răspunsuri dezirabile ). Pentru a evita sursele de
roare e indicat ca elaborarea chestionarelor şi verificarea valorii acestora să fie realizată de
specialişti.
4. Studiul de caz
= constă în analiza şi dezvoltarea unui „caz” propus, confruntarea directă cu o situaţie reală
Tipuri de cazuri: (R. Muchielli)
- incidente semnificative care denotă o stare de fapt neclară, disfuncţională
- o situaţie particulară, desfăşurată în timp
- o persoană aflată la un moment dat în încurcătură
- un moment problematic în viaţa şcolară
Cerinţe:
- cerinţe de examinare critică a diferitelor startegii şi variante de soluţionare
- capacitate de a anticipa evoluţia experimentelor
- capacitate de a lua decizii eficiente
Etape:
- familiarizarea cu cazul ( procurarea informaţiilor, documentarea practică,
sistematizarea informaţiilor, analiza situaţiei prezentate)
- stabilirea variantelro de soluţionare
- luarea deciziei ( confruntarea variantelor prin comparaţie şi ierarhizare, alegerea
soluţiei optime)
Rezultatul : realizarea de prognoze, elaborarea de proiecte educative de intervenţie

III. Metode de cunoaştere prin intermediul grupului social

1. Tehnici sociometrice (J.L.Moreno)
= ansamblu de instrumente care se folosesc pentru a măsura corespondenul social al membrilor
unui grup, adică relaţiile reciproce sau unilaterale de atracţie şi de aversiune, de cooperare / preţuire
reciprocă.
Instrumente: testul sociometric; matricea sociometrică; indici sociometrici; sociograma; cadranele
sociometrice.
Testul sociometric permite culegerea unor date primare despre grup. Sociomatricea şi sociograma
asigură prelucrarea complexă a informaţiilro obţinute prin test.
Condiţii: Întrebările testului valorifică un criteriu riguros precizat şi care angajează „pe toţi cei
chestionaţi în exprimarea preferinţelor socio – afective faţă de ceilalţi parteneri”(I. Drăgan)
Rezultate: cunoaşterea statusului sociometric al fiecărui membru al grupului; cunoaşterea structurii
grupului; depistarea liderilor de la nivelul grupului; depistarea indivizilor cu tendinţă de izolare,
de marginalizare.

2. Metoda aprecierii obiective ( Gh. Zapan)

- permite obţinerea de informaţii asupra persoanei prin abordarea grupului social;
- surprinde modul în care grupul percepe şi acceptă sau respinge;
- apreciază sau critică pe mebrii săi.
Surse de informaţii: -colectivul de elevi; colectivul de profesori.
Condiţii:
- existenţa unui colectiv delimitat şi bien închegat;
- antrenarea tuturor persoanelor;
- necesitatea ca persoanele care formulează aprecierea să posede informaţii necesare
cu privire la caracteristica pe care o apreciază;
Etape:
1. stabilirea caracteristicii ce urmează a fi investigată şi informarea elevilor asupra diferitelor sale
aspecte
2. solicitarea elevilor de a indica:
 pe primii 20% dintre elevii clasei la care caracteristica respectivă cunoaşte parametrii
superiori de dezvoltare, acordând rangul I celui mai bun;
 pe ultimii 20% dintr elevi, la care caracteristica respectivă este slab dezvoltată, acordând
rangul ultim celui mai slab;
3. solicitarea elevilor de a menţiona la sfârşitul foii categoria de elevi din care se consideră că fac
ei înşişi parte.
Rezultatele sunt prelucrate statistic prin : stabilirea ponderii rezultatelor; alcătuirea tabelului de
evidenţă colectivă; calcularea rangului obţinut de fiecare elev; stabilirea categoriei de dezvoltare.
Avantaje: facilitează cunoaşterea unor dominante de personalitate; contribuie la cunoaşterea mai
corectă a membrilor grupului între ei.

FIŞA PSIHOPEDAGOGICĂ
= documetul în care se concretizează rezultatele cunoaşterii şi caracterizării elevului
- caracterizează, ordonează şi organizează informaţiile semnificative pentru copil –
atât pentru a fixa o stare de fapt, cât şi pentru a prognoza asupra evoluţiei viitoare;
- oferă o viziune discursivă, eşalonată pe componente, o imagine sintetică, globală,
asupra personalităţii în ansamblu;
- este un instrument metodic, structurat ca o listă selectivă de dimensiuni, variabile
şi indicatori;
- instrument al tratării diferenţiate a elevilor şi al demersului de orientare şcolară şi
profesională.
Fişa cuprinde un ansamblu de secţiuni indicând teme ale cunoaşterii şi caracterizării copilului, cum
ar fi:
 - date personale ( de identificare)
- date familiale
- date medicale
- date privind rezultatele activităţii şcolare şi extraşcolare
- date referitoare la procesele intelectuale şi la stilul activităţii cognitive
- date privind conduita în raport cu lecţia şi cu grupul de apartenenţă
- date vizând trăsăturile de personalitate

Bibliografie:

Andrei, Adina şi Stan, Liliana. 1997, Ghidul tânărului profesor, Iaşi, Editura „Spiru Haret”
Badea, Elena. 2002, Psihologia educaţiei şcolare. Bucureşti, Editura ORION
Cosmovici, A. şi Iacob, L. 1998, Psihologie şcolară.Iaşi, Polirom
Dafinoiu, Ioan. 2002, Personalitatea. Metode calitative de abordare.Observaţia şi interviul.
Iaşi, Polirom
Flueraş, Vasile. 2003, Paideia şi gîndire critică. Cluj – Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă
Havârneanu, Cornel. 2000, Cunoaşterea psihologică a persoanei. Iaşi, Polirom,
Holban, Ion. 1978, Cunoaşterea elevului. O sinteză a metodelor. Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică,.
Holban, Ion; Gugiuman, Ana. 1972, Puncte de sprijin în cunoaşterea individualităţii elevilor. Ghid.
Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică
Sălăvăstru, Dorina. 2004, Psihologia educaţiei, Iaşi, Polirom
Stanciu, Mihai. 2003, Didactica postmodernă, Suceava, Editura Universităţii Suceava
Stanciu, Mihai. 2005, Elemente de psihologia educaţiei, Iaşi, Editura AS`S
Zlate, Mielu. 1997, Eul şi personalitatea, Bucureşti, Editura Trei
Zlate, Mielu. 1996, Introducere în psihologie. Bucureşti, Editura Şansa

TESTUL SOCIOMETRIC

Jacob Moreno este întemeietorul sociometriei.

Relaţia individului cu grupul social căruia aparţine influenţează evoluţia sa personală, dar şi randamentul activităţii.
Grupul social este colorat afectiv, în sensul că dezvoltă norme, valori, convingeri ce exercită influenţe dar şi
constrângeri asupra membrilor. Persoana imprimă actului social un specific personal, asimilează, în mod personal,
realitatea socială existentă.

De ce este necesară cunoaşterea grupului de elevi?

- personalitatea elevului se conturează şi se manifestă în interdependenţă cu viaţa grupului (normele şi valorile

grupului);
- este importantă identificarea forţelor interioare, a relaţiilor dintre elevi, care acţionează asupra coeziunii
grupului;
- profesorii au nevoie să-şi adecveze comportamentul după specificul clasei de elevi.
Testul sociometric oferă informaţii despre individul integrat într-un grup. Testul sociometric este un mijloc care oferă
posibilitatea de a determina nivelul la care indivizii sunt acceptaţi într-un grup, de a descoperi relaţiile dintre indivizi,
de a indica structura grupului însuşi.(Northway M.)
În accepţiunea lui G.Bastin scopul testului nu este acela de a face un inventar obiectiv al relaţiilor dintr-un grup, ci de
a culege informaţii despre dorinţa subiectivă a fiecărui membru, cu scopul de a pune în evidenţă principalele canale
prin care trec interrelaţiile afective.

Testul sociometric investighează relaţiile afectiv-simpatetice şi organizarea informală a grupului şi pune în evidenţă:
- configuraţia relaţiilor de atracţie, respingere, indiferenţă;
- poziţia ocupată de fiecare elev în grupul şcolar în raport cu ceilalţi (identificarea elevilor populari/izolaţi);
- reţelele de comunicare din grup;
 - tensiuni sau conflicte latente;
- identificarea clanurilor sau subgrupurilor formate din elevii care se aleg între ei.

Testul sociometric cuprinde întrebări prin care se solicită fiecărui elev să-şi exprime preferinţa sau respingerea
nominală pentru unul sa mai mulţi colegi cu care doreşte să se asocieze într-o activitatea determinată (lucru,
timp liber, coleg de bancă)
Exemplu:
1. Numeşte trei colegi cu care ai dori să......(să faci tema la ştiinţe, să mergi în excursie, să sta în bancă,
etc)
2. Numeşte trei colegi cu care nu ai dori să.... ......(să faci tema la ştiinţe, să mergi în excursie, să sta în
bancă, etc)
SAU
1. Cu cine dintre colegii tăi ai dori să.....
1.
2.
3.
2. Cu cine dintre colegii tăi nu ai dori să......
1.
2.
3.

Condiţii de aplicare a testului

- testul se aplică numai după constituirea grupului şi după trecerea unei perioade de timp de activitatea comună;
- persoana care aplică testul trebuie să fie cunoscută grupului, să se bucure de prestigiu şi să inspire încredere;
- se cere sinceritate, corectitudine;
- asigurarea confidenţialităţii răspunsurilor;
- participanţii trebuie să lucreze independent şi să răspundă la toate întrebările adresate;
- întrebările trebuie să fie formulate în termeni accesibili vârstei şi pregătirii subiecţilor;
- numărul de întrebări trebuie să fie adaptat scopului investigaţiei;
- criteriul de alegere, conţinut în întrebare, trebuie să fie real şi nu ipotetic (inspirat din realitatea grupului).

Fazele aplicării testului

1. Faza de pregătire
a) motivarea aplicării testului;
b) asigurarea confidenţialităţii răspunsurilor;
c) precizarea situaţiei de alegere (conţinutul activităţii, limitarea sau nu a numărului de răspunsuri).

2. Faza aplicării
a) elevii să răspundă la toate întrebările
b) elevii să nu comunice între ei;
c) elevii să fie sinceri;
d) răspunsurile să fie nominale;
e) nominalizările pot viza şi elevi absenţi.

3. Faza analizei şi interpretării

a) codificarea formularelor de răspuns (1,2,3,4...sau A;B,C,D......)

b) introducerea datelor in matricea sociometrica
Matricea sociometrică – tabel cu dublă intrare unde introducem informaţiile rezultate în urma aplicării
testului
- alegerile le introducem folosind semnul „+”
- respingerile le introducem cu semnul „-„
- datele sunt introduse pe orizontală, începând cu alegerile şi respingerile făcute de primul participant, apoi
răspunsurile celui de-al doilea, etc
Participanti 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 + + - -
2 + + - -
3 + + - -
4
5
6
7
8
9
Iss

c) calcularea indicilor sociometrici

Indicii oferă informaţii utile despre fiecare elev şi despre grup
Indicii permit o mai bună înţelegere a dinamicii grupului şi o intervenţie educativă pertinentă.
Indicele de statut sociometric:
Iss = nr.alegeri primite/ N-1, N numărul total al participanţilor la grup
Indicele de statut preferenţial:
Isp= nr. Alegeri – nr.respingeri / N-1
Indicele de coeziune a grupului
I = Rq/Up, R- număr relaţii reciproce, U – nr. relaţii unilaterale
p=k/N-1, q=1-p, k – nr. alegeri permise
d) realizarea sociogramei – reprezentarea grafică a alegerilor şi respingerilor din grup

Avantaje:
- identificarea structurii grupului, a relaţiilor;
- identificarea liderului, persoanelor populare, excluse, ignorate;
- identificarea subgrupelor care pot contribui la sporirea coeziunii grupului sau la distrugerea lui;
- informaţiile trebuie corelate cu cele obţinute prin alte metode;
- oferă informaţii despre conduita socială, caracterul persoanei, capacitatea de integrare socială;
- TS oferă o imagine a relaţiilor din grup la un moment dat.

FIŞA DE CARACTERIZARE PSIHOPEDAGOGICĂ

Date personale
Numele şi prenumele
Locul şi data naşterii
Domiciliul

Date privind mediul familial

Familia Numele şi Anul naşterii Pregătirea Profesiunea Locul de
prenumele şcolară Funcţia muncă
Tata
Mama
Fraţi
Surori

2. Caracteristicile vieţii de familie

a. Tipul familiei
- normală
 - un părinte decedat
- părinţi despărţiţi
- părinţi vitregi
b. climatul familial
- înţelegere deplină
- conflicte mici şi trecătoare
- dezacord marcant între părinţi
- familie dezorganizată
c. persoane influente din afara familiei

Date privind starea de sănătate:

Caracteristici ale dezvoltării fizice

Îmbolvăniri:
anterioare intrării în grădiniţă

pe parcursul şcolarităţii

Deficienţe, nevoi speciale ( senzoriale, motorii)

Date privind dezvoltarea proceselor cognitive:

Caracteristici ale proceselor senzorial – perceptive:
- predomină modalitatea vizuală de recepţie a informaţiei
- predomină modalitatea auditivă de recepţie a informaţiei
- percepţie difuză, superficială a materialului de învăţare
- percepţie complexă (spirit de observaţie)
Memoria
- Foarte bună
- Bună
- Medie
- Slabă
- Foarte slabă

Imaginaţia
- Săracă
- Bogată
- Reproductivă
- Reproductiv – creativă
- Pentru activităţi practice
- Pentru activităţi literar artistice

Limbajul
Vocabular bogat; exprimare frumoasă şi corectă
Exprimare uşoară şi corectă
Vocabular redus; exprimare greoaie
Vocabular foarte sărac; exprimare incorectă

Nivel de inteligenţă
- inteligenţă superioară
 - inteligenţă deasupra nivelului mediu
- inteligenţă de nivel mediu
- inteligenţă sub nivel mediu
- inteligenţă sub limită

Conduita şcolarului în timpul activităţii:

Conduita în timpul desfăşurării activităţii
- atent, participă activ, cu interes
- atenţia şi interesul inegale, fluctuante
- de obicei pasiv, aşteaptă să fie solicitat
- prezent numai fizic, cu frecvente distrageri
Purtarea în general:
- exemplară, corectă
- cu abateri comportamentale, relativ fercvente, dar nu grave
- cu abateri comportamentale grave, devianţă
- alte menţiuni...

Conduita în grup, integrarea socială a elevului:

Participarea la viaţa de grup:
- mai mult retras, rezervat, izolat, puţin comunicativ
- participă numai dacă este solicitat
- este în contact cu grupul, se integrează, dar preferă sarcinile executive
- sociabil, comunicativ, stabileşte uşor relaţii
- activ, sociabil, cu iniţiativă
- alte menţiuni...

Caracteristici ale personalităţii:

Temperamentul
- puternic exteriorizat, impulsiv, iritabil, uneori agresiv, activ, cu tendinţe de dominare a altora
- exteriorizat, energic, vioi, mobil, echilibrat, uşor adaptabil, vorbăreţ, nestatornic
- calm, controlat, reţinut, lent, uneori nepăsător, mai greu adaptabil, rezistent la solicitări repetitive
- interiorizat, hipersensibil, retras, nesigur, anxios
- tip combinat – caracteristici:......
Aptitudinile
aptitudini generale

aptitudini speciale

Trăsături de caracter în devenire

atitudini faţă de sine

atitudini faţă de ceilalţi

atitudini faţă de muncă

Interese
activităţi preferate în cadrul grădiniţei/şcolii

preocupări de timp liber

Alte însuşiri semnificative