PROIECT DE CERCETARE

PEDAGOGICA AMELIORATIVA

Modalitaţi şi soluţii de integrare a

copiilor cu CES în şcoala de masă

Propunător:
Murgăşanu Ştefania Iulia
Facultatea de Litere
Master Studii de limba engleza si literaturi anglo-saxone

Anul I, semestrul I
 I. Importanta si actualitatea temei.
„… în livadă ne place să avem copaci care rodesc mai devreme sau mai târziu [...]
toate aceste roade sunt bune, nici unul nu este de aruncat. De ce să nu acceptăm în
şcoli, minţi mai agere sau mai încete? De ce nu i-am ajuta? Pierdem timp dar
câştigăm satisfacţie şi respect... ” Comenius

Cea dintâi şcoală a copilului este căminul familiei, însă când mediul familial este
deficient sau lipseşte, şcoala este cea care trebuie să aibă grijă ca potenţialul copilului să fie
materializat. Şcoala trebuie să îşi asume responsabilitatea de a oferi copilului un ajutor
specializat şi îndrumarea necesară pentru ca aptitudinile copiilor cu deficienţe fizice, mintale,
senzoriale sau cu dificultăţi de învăţare să nu se irosească (Delors, 2000).

Progresele înregistrate de psihologia şi pedagogia diferenţiată, perfecţionarea tehnicilor de

cunoaştere a dezvoltării psihice a copiilor au permis să se distingă categorii mai nuanţate de copii
în raport cu capacitatea lor de răspundere la exigenţele şcolare. În rândul acestora, alături de elevii
cu CES integraţi individual, există şi elevi cu dificultăţi de învăţare, cu ritm lent de acumulare de
achiziţii dar cu intelect normal. Confundaţi adesea cu elevii din prima categorie sunt nestimulaţi
sau categorizaţi ca atare. Alternativă a învăţământului special, educaţia integrată permite acordarea
serviciilor de sprijin pentru copii cu posibilităţi reale de recuperare şi reintegrare, care altădată ar fi
fost orientaţi către şcoala specială.

Motivatia alegerii temei.

Un învăţământ de calitate este acela în care toţi elevii, indiferent de mediul de
provenienţă şi de nivelul dezvoltării intelectuale sunt sprijiniţi şi încurajaţi în dezvoltarea lor.

Învăţământul contemporan se îndreaptă spre o educaţie intelectuală diferenţiată. Lipsa

diferenţierii poate avea ca rezultat insuccesul, eşecul şcolar, pentru că nu s-a produs acea
adaptare a actului instructive-educativ la cerinţele şi posibilităţile diferite ale subiecţilor ce
alcătuiesc colectivul şcolar.

Activitatea şcolară presupune existenţa unui cadru organizat şi a unui climat adecvat,
pretinde adaptarea unor forme de lucru cu elevii care să asigure progresul în sensul asimilării

2
cunoştinţelor. Cunoaşterea psiho-pedagogică a elevului este condiţia de bază în desfăşurarea
unei activităţi diferenţiate şi individualizate.

Motivul pentru care am ales tema “Modalitaţi şi soluţii de integrare a copiilor cu CES în
şcoala de masă”este datorat faptului ca intâlnim peste tot în jurul nostru oameni cu deficienţe.
Ei sunt percepuţi diferit, perceperea lor socială nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la
societate la societate, furnizând semnificaţii diferite, în funcţie de cultura şi de valorile
promovate. Mulţi oameni au reţineri faţă de persoanele cu deficienţe, deoarece au o concepţie
greşită despre ele. Trebuie însă să înţelegem că sunt nişte oameni la fel ca ceilaţi, fiind
produsul unic al eredităţii lor şi al mediului.Persoanele deficiente, la rândul lor au două păreri
în ceea ce priveşte impedimentul lor: unele îl consideră dezastru, iar altele un simplu
inconvenient.

II. Fundamentarea teoretica a temei.

Conceptul de cerinte educative speciale aspira la depasirea traditionala a separarii copiilor pe

diferite categorii de deficiente, printr-o abordare noncategoriala a tuturor copiilor.Educatia
sau scoala inclusiva implica cu necesitate pregatirea de ansamblu a scolii si societatii, pentru
a primi si satisface participarea persoanelor cu handicap la medii scolare si sociale obisnuite,
ca elemente componente naturale ale diversitatii umane, cu diferentele ei specifice.

CES se înscriu într-un registru , care în accepţia UNESCO cuprinde :

1. dificultǎţi (dizabilitǎţi) de învǎţare;

2. întârziere mintalǎ/dificultǎţi severe de învǎţare;
3. tulburǎri(dezordini) de limbaj
4. dizabilitǎţi fizice/ motorii
5. deficienţe vizuale
6. deficienţe auditive
7. tulburǎri emoţionale şi de comportament.

Educatia sau scoala inclusiva implica ideea de schimbare, a scolii si societatii in ansamblu,
cu scopul de a raspunde dezideratului societatii viitorului - „o societetate pentru toti”

3
 comprehensiva si integratoare prin insasi natura ei, care sa raspunda mai bine prin co-
educatie-nevoilor, potentialului si aspiratiilor tuturor copiilor, inclusiv ale ceror deosebiti de
dotati sau talentati, ale celor care nu fac fata in prezent in scoala obisnuita, ale celor cuprinsi
in scolile speciale separate.

Integrarea scolara este un proces de includere in scolile de masa/clase obisnuite la activitatile

educative formale si nonformale, a copiilor considerati ca avand cerinte educative speciale.

Integrarea scolara reprezinta o particularizare a procesului de integrare sociala a acestei

categorii de copii, proces care are o importanta fundamentala in facilitatea integrarii
ulterioare in viata comunitara prin formarea unor conduite si atitudini, a unor aptitudini si
capacitati favorabile acestui proces. Integrarea copiilor cu CES permite, sub indrumarea
atenta a cadrelor didactice, perceperea si intelegerea corecta de catre elevii normali a
problematicii si potentialului de relationare si participarea lor la serviciile oferite in cadrul
comunitatii.

Educatia speciala se refera la adoptarea, completarea si flexibilitatea educatiei pentru anumisi

copii in vederea egalizarii sanselor de participare la educatie in medii de invatare obisnuite.

Conditiile de care are nevoie copilul cu CES sunt:

· Conditii de stimulare si sprijin a dezvoltarii din cele mai timpurii perioade;

· Flexibilitate didactica;

· Adaptarea curriculumului la posibilitatile individuale;

· Individualizarea educatiei;

· Protectie sociala;

· Programe individualizate de interventie;

· Integrare scolara si sociala

Legislaţia în vigoare ( OMEN 5379/2004) stabileşte ca principii de bazǎ :

4
 Garantarea dreptului la educaţie al oricǎrui copil:
 copiii au dreptul sǎ înveţe impreunǎ , indiferent de dificultǎţi şi de diferenţe
 fiecare copil este unic şi are un anume potenţial de învǎţare şi de dezvoltare
 şcoala si comunitatea asigurǎ şanse egale de acces la educaţie pentru toţi copiii.
Asigurarea de servicii specializate centrate pe nevoile copiilor cu cerinţe educative
speciale:
 corelarea tipurilor de educaţie şi a formelor de şcolarizare în funcţie de scopul educaţiei,
obiectivele şi finalitǎţile ei
 asigurarea conexiunii educaţionale prin activitǎţi complexe.
Şcolile trebuie să primească toţi copiii indiferent de starea lor fizică, intelectuală, socială,
emoţională, lingvistică sau oricare alta. Aici trebuie să fie cuprinşi copiii cu dizabilităţi, dar şi
copiii talentaţi, copiii din zonele rurale izolate, precum şi cei din populaţiile nomade, ca şi copiii
minorităţilor lingvistice, etnice sau culturale, din alte grupuri sau zone marginalizate, în cazul în
care nu se pot organiza instituţii şcolare în zonele respective.
Referitor la reprezentările copiilor cu deficienţe intelectuale, cercetările în domeniu au
evidenţiat următoarele caracteristici ale acestora: caracterul îngust şi unilateral, slaba diferenţiere
între reprezentările din aceeaşi categorie, estomparea diferenţelor între reprezentări sau chiar
deformarea lor în timp, rigiditatea, lipsa de dinamism şi flexibilitate, insuficienta corelare cu
experienţa personală, pierderea treptată a specificului reprezentărilor deja formate, reproducerea
cu greutate şi inexactitate a elementelor spaţiale, ceea ce denotă dificultăţi majore în
reprezentarea spaţială. Aceste caracteristici sunt evidente, mai ales la copiii din clasele mici, fapt
explicat prin slaba dezvoltare a experienţei cognitive şi a limbajului implicat în precizarea
reprezentărilor. Asigurarea contactului direct şi activ cu obiectele şi fenomenele studiate sau,
acolo unde nu este posibil, cu elemente substitutive ale acestora reprezintă o condiţie de bază în
formarea reprezentărilor corecte şi stabile la elevii cu deficienţe.
În cazul persoanelor cu dizabilităţi, gândirea prezintă o serie de particularităţi, cum sunt:
inconsecvenţa gândirii sau lipsa de coerenţă, pierderea treptată a capacităţii de concentrare şi
efort, limitarea operaţiilor mentale. Toate aceste particularităţi determinând scăderea eficienţei
intelectuale sub nivelul minim al adaptabilităţii la solicitările mediului. La copiii cu dizabilităţi
mentale gândirea se caracterizează prin vâscozitate genetică, definită prin numeroase inegalităţi şi
oscilaţii concretizate într-o evoluţie încetinită, greoaie, inconsistentă şi neterminată şi prin
rigiditatea reacţiilor şi comportamentului adaptativ, consecinţă a dereglării mobilităţii proceselor

5
corticale de excitaţie şi inhibiţie, având ca efecte dificultăţi accentuate de abstractizare şi
generalizare, concretism al gândirii, perseverare în acelaşi tip de activitate.
III. Scopul si obiectivele cercetarii.
-integrarea unui copil cu cerinte educationale speciale
-optimizarea randamentului elevilor
-corelarea metodelor de socializare cu strategiile de predare adecvate pentru atingerea unui
anumit nivel de performanta si socializare.

IV. Ipotezele cercetarii

Intr-un grup de elevi exista un copil cu cerinte educative speciale care nu se poate adapta
grupului, iar introducerea acestuia in mediul social a elevilor ar conduce la reabilitarea sa.
-Daca vom identifica factorii care actioneaza asupra grupului atunci vom putea trata diferentiat
elevii in vederea integrarii copilului.
-Daca se adapteza metodele si tehnicile de lucru atunci va disparea discrepanta.
Din experienta personala pot afirma ca profesorul poate folosi in procesul de predare-
invatare-evaluare diverse strategii si interventii utile :
a. Crearea unui climat afectiv-pozitiv;
b. Încurajarea sprijinului şi cooperării din partea colegilor, formarea unei atitudini
pozitive a colegilor;
c. Stimularea încrederii în sine şi a motivaţiei pentru învăţare;
d. Încurajarea eforturilor;
e. Încurajarea independenţei, creşterea autonomiei personale;
f. Sprijin, încurajare şi apreciere pozitivă în realizarea sarcinilor şcolare, fără a crea
dependenţă;
g. Folosirea frecventă a sistemului de recompense, laude, încurajări, întărirea pozitivă,
astfel încât să fie încurajat şi evidenţiat cel mai mic progres;
h. Sarcini împărţite în etape mai mici, realizabile;
i. Organizarea unor activităţi de grup care să stimuleze comunicarea şi relaţionarea
interpersonală (jocuri, excursii, activităţi extraşcolare, activităţi sportive, de echipă);
j. Folosirea unui limbaj simplu, accesibil elevului şi nivelului lui deînţelegere;
k. Încurajarea oricărei tentative de comunicare, indiferent de natura ei;
Profesorul să fie ferm, consecvent, să folosească înţelegerea şi calmul ca modalitate de
stingere a manifestării agresive a elevului;
Într-o abordare incluzivă toţi elevii trebuie consideraţi la fel de importanţi, fiecăruia să îi fie
valorificate calităţile, pornind de la premisa că fiecare elev este capabil să realizeze ceva bun.
Copiii cu C.E.S. pot prin joc să-şi exprime propriile capacităţi. Astfel copilul capătă prin joc
informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul
înconjurator şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp.Datorită faptului că se desfăşoară mai
ales în grup, jocul asigură socializarea.

6
 Sarcinile prioritare ale învăţământului pentru elevii cu dizabilităţi mentale constă în
prevenirea şi combaterea manifestărilor de inerţie, adică în stimularea activismului şi
criticismului gândirii şi în dirijarea comportamentului lor. În ce priveşte copiii cu deficienţe
senzoriale există premise favorabile pentru o evoluţie normală a gândirii, însă acestea trebuiesc
valorificate de timpuriu prin stimularea mecanismelor compensatorii, astfel încât să se diminueze
consecinţele negative ale deprivării senzoriale specifice.
Prevenţia sau înlăturarea timpurie a acestor caracteristici negative ale gândirii asociată cu
aplicarea unor programe terapeutice şi de stimulare a capacităţilor intelectuale va determina
structurarea şi echilibrarea întregii personalităţi.
Imaginaţia este şi ea afectată la copiii cu deficienţe din cauza sărăciei şi a caracterului
lacunar al bagajului de reprezentări, insuficienţei dezvoltării a limbajului şi a gândirii şi a
rigidităţii reacţiilor adaptative. O atenţie deosebită trebuie acordată prevenţiei formelor
pseudocompensatorii ale imaginaţiei la persoanele cu dizabilităţi, deoarece unele dintre acestea au
tendinţa de a ocoli realitatea, refugiindu-se într-o reverie pasivă. De asemenea, trebuie combătute
manifestările de pseudocreativitate concretizate în minciună şi confabulaţie, precum şi tendinţele
de supraapreciere care conduc la ruperea contactului cu realitatea şi la dificultăţi suplimentare de
adaptare şi integrare socială. În activitatea didactică, imaginaţia are un rol extrem de important
atunci când noile conţinuturi ale învăţării nu sunt accesibile cunoaşterii directe sau cu ajutorul
elementelor substitutive. Capacitatea de concentrare a atenţiei înregistrează fluctuaţii, iar volumul
atenţiei este mai redus. Copiii cu cerinţe educative speciale nu reuşesc să se concentreze suficient
asupra desfăşurării lecţiilor, datorită faptului că sunt distraşi de apariţia unor elemente colaterale
sau pentru că rămân fixaţi din cauza inerţiei specifice sau din pricina instalării premature a
oboselii. Volumul atenţiei poate fi îmbunătăţit prin corelarea exerciţiilor de creştere a volumului
atenţiei cu exerciţii de stimulare a capacităţii mnezice, a dezvoltării vocabularului şi a bagajului
de reprezentări. Caracteristica cea mai evidentă a proceselor mnezice ale copilului cu deficienţe
este fidelitatea redusă a memoriei, manifestată prin inexactităţi în reproducere şi interferenţe între
informaţiile apropiate ca sens sau provenite din contexte asemănătoare.
Procesul de integrare educaţională a copiilor cu cerinţe educative speciale include
elaborarea unui plan de intervenţie individualizat. Acesta este destinat recuperării, pe toate
planurile, a personalităţii copiilor cu deficienţe şi pune accent, în mod special, pe latura formativă
şi presupune utilizarea unor modalităţi eficiente de adaptare din curricula şcolară.
În cazul elevilor cu tulburări de învăţare este suficientă integrarea lor într-un program
suplimentar la disciplina sau grupul de discipline la care întâmpină dificultăţi. Însă pentru elevii ce

7
prezintă şi deficienţe mintale, senzoriale sau fizice se recomandă selectarea, simplificarea unor
părţi din curriculum-ul general pentru elevii consideraţi valizi, pe care aceştia le pot parcurge
sau/şi introducerea unor elemente noi destinate restabilirii participării lor, în mod eficient, la
procesul de învăţământ.

Modalităţi şi soluţii de integrare a diferitelor categorii de copii cu C.E.S.

Educaţia specială este concept fundamental utilizat în cadrul procesului instructiv-educativ

al copiilor cu deficiente şi care se desprinde tot mai mult de conţinutul învăţământului special.
Principiile care stau la baza educaţiei speciale:
 Toţi copiii trebuie să înveţe împreună indiferent de dificultăţile pe care le întâmpină aceştia
sau diferentele dintre ele;
 Societatea şi şcoala trebuie să le acorde tot sprijinul suplimentar de care au nevoie pentru a-şi
realiza educaţia în scoala publică;
 Formarea şi dezvoltarea şcolilor incluzive atât în mediu urban cât şi în cel rural prin
asigurarea resurselor umane cât şi a celor materiale;
 Educaţia egala se realizează prin acordarea sprijinului necesar pentru fiecare copil cu
deficiente în funcţie de cerinţa individuală.
Activitatea de incluziune şi de integrare a copiilor cu deficicenţe în şcoala publică trebuie
facută cu mult simţ de răspundere de catre specialiştii care acţionează la diferite nivele
structurale. Activitatea de integrare, activitatea desfaşurată de profesorul itinerant se dovedeşte
eficientă dacă, pe parcursul şcolarizării în şcoala de masă, să o frecventeze regulat, să participe la
acţiunile clasei din care face parte şi astfel să devină independent de serviciile educaţionale de
sprijin.

Bibliografie:

1. Delors, J. (2000). Comoara lăuntrică.raportul pentru UNESCO al comisiei

Internaţionale pentru educaţie în sec. XXI, editura Polirom, Iaşi ;

8
2. Gherguţ, A. (2005). Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri
şi examene de obţinere a gradelor didactice, editura Polirom, Bucureşti;

3. Gherguţ, A. (2006). Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii

diferenţiate şi incluzive în educaţie, ediţia a II - a revăzută şi adăugită, editura
Polirom, Bucureşti;

4. OMEN nr. 5379 / 25 11 2004 privind metodologia de organizare si funcţionare a

serviciilor educaţionale prin cadre didactice de sprijin / itinerante pentru copii cu
cerinţe educative speciale, scolarizaţi în învǎţǎmântul de masa.

5. Popovici, D. V. (1998). Adaptarea curriculară şi planul de intervenţie

individualizat pentru elevii cu CES în Verza, E. & Păun (coord) Educaţia integrată
a copiilor cu handicap, RENINCO şi UNICEF;

6. Radu, Gh. (1998). Evaluarea copiilor cu cerinţe educative speciale în Verza, E.

& Păun (coord) Educaţia integrată a copiilor cu handicap, RENINCO şi UNICEF;