MANAGERUL EMOŢIONAL

DE LA INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ LA MANAGEMENTUL DECIZIONAL

-Eseu-
Am pornit în acest demers, ce-i drept, pentru prima dată în viaţă deoarece nu sunt o persoană cu
funcţie de conducere, de la câteva cuvinte care s-au transformat pentru mine etalon al modelului etic
atât în viaţa de zi cu zi cât şi în demersul didactic, cuvinte spuse de regele Întregitor Ferdinand I (1914-
1918), şi anume: „Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul ce domneşte într-însa”.
De aceea, scurta mea incursiune în această problematică a fost făcută în trei paşi: primul pas, va
fi pentru şi despre managerul emoţional, pasul al doilea despre inteligenţa emoţională-parte
componentă a managerului emoţional iar pasul trei, pentru domeniul deciziilor care implică, dincolo de
raţiune, şi multă emoţie.
Pentru a face primul pas, trebuie să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne aducem aminte că,
din cele mai vechi timpuri societatea umană a avut la conducere lideri, de persoane care prin felul de a
fi, prin carismă, prin modul de a vedea şi interpreta lucrurile, de a rezolva probleme, de a negocia
conflicte, de a înţelege pe cel de lângă el, persoane care au devenit, cu voia sau fără voia lor,
reprezentanţii comunităţilor din care au făcut parte.
Termenul de management, strâns legat de manager, provine din limba engleză, de la verbul to
manage care înseamnă „a conduce”, „a administra”. Studiind Dicţionarul Explicativ al limbii române,
termenul de manager este identificat cu acea persoană care conduce o entitate economică, îndeplinind,
integral sau parţial, funcţiile de previziune şi organizare a activităţii, de coordonare şi antrenare a
personalului subordonat şi de control asupra obiectivelor propuse. Printre cele mai reprezentative
sinonime pentru acest termen sunt: administrator, lider, organizator, patron, responsabil, superior, șef,
(figurat) creier.
Şcoala este unul dintre cele mai importante panacee de cultură, „locul în care nu putem şi nici
nu trebuie să învăţăm totul. Dar unde va trebui să învăţăm, să înţelegem, să apreciem, să acceptăm şi să
asumăm, dacă este cazul, provocările cu care ne confruntăm zi de zi”1.
Viaţa oricărei colectivităţi, unităţi de învăţământ în cazul nostru, a celor care suntem dascăli,
este brăzdată de emoţii care pot influenţa evoluţia, calitatea actului educaţional, luarea şi aplicare
deciziilor, performanţele şcolare, fie în sens pozitiv, fie în sens negativ, în cel din urmă caz fiind vorba
mai degrabă de involuţie decât de evoluţie. De aceea, managerul trebuie să aibă acea inteligenţă

1
Băluţoiu Valentin, ş.a., Istoria secolului al XX-lea şi educaţia pentru cetăţenie democratică, Centrul Educaţia 2000+,
Bucureşti, 2006, p. 6
emoţională care să ducă la îndeplinirea tuturor obiectivelor propuse în proiectul managerial al instituţiei
pe care o păstoreşte.
Cel de-al doilea pas urmăreşte, aşa cum am precizat anterior, inteligenţa emoţională. Definită ca
fiind capacitatea de a înţelege şi gestiona atât propriile emoţii, cât şi ale celor din jurul nostru, esenţială
în procesele de autoevaluare, empatizare şi motivare, inteligenţa emoţională nu este un dat, ceva pe
care îl dobândeşti la naştere ci, ea trebuie cultivată, dezvoltată prin modul în care acţionezi şi
reacţionezi, empatizezi sau nu cu ceilalţi, conştient fiind că niciodată nu poţi mulţumi pe toată lumea şi
că întotdeauna vor exista „cârcotaşi”. Modul în care managerul ştie să îşi gestioneze propriile emoţii va
face posibilă înţelegerea emoţiilor celorlalţi, cunoscându-şi propriile limite şi acceptându-le nu face
decât să privească cu alţi ochi pe cei cu care formează la început o echipă care mai apoi devine o a
doua familie pentru el şi ceilalţi. Un bun manager va şti întotdeauna să îmbine armonios raţiunea cu
inteligenţa emoţională pentru a realiza un echilibru între cele două.
Aşadar, inteligenţa emoţională este mai degrabă o calitate pe care un bun manager trebuie să şi-
o dezvolte permanent şi să o cultive în rândul colectivităţii sale. Ştim că pedagogul perfect a fost Iisus
dar, în zilele noastre, este nevoie de lideri care tind spre perfecţiune, care au abilităţi de comunicare
extrem de bine dezvoltate, sunt empatici, vizionari, ştiu să îşi motiveze angajaţii şi au inteligenţa
emoţională destul de dezvoltată pentru o carieră de succes şi pentru rezultate de înaltă calitate şi la
standardele propuse. Dar că să tinzi spre perfecţiune trebuie permanent să fii conectat la realitate, să
accepţi schibarea care trebuie să înceapă în primul rând cu tine ca lider, să rişti fără a regreta vreodată
acest lucru, să fii un model de bună practică pentru ceilalţi, să cunoşti bine echipa cu care lucrezi, să
accepţi idei noi şi să te conectezi la ele.
Activitatea de dascăl este una care te pune permanent în situaţia de a lua decizii, de a lucra în
echipă, de a antrena echipa, de a distribui sarcini membrilor echipei, de a ajuta pe cel care rămâne în
urmă şi de a nu-l abandona, de a „livra” aprecieri şi critici celor cu care lucrezi, de a empatiza cu
problemele şi emoţiile celuilalt dar fără a te lăsa copleşit de acestea, de a îmbina raţiunea cu inteligenţa
emoţională, de a te cunoaşte pe tine şi ceea ce poţi face pentru a putea merge mai departe şi a înţelege
ceea ce este în jurul tău. Echilibrul, armonia, liniştea, buna înţelegere, performanţa, calitatea, sunt toate
rezultatul unui management de calitate, promovat de un manager care ştie să promoveze ca valori:
responsabilitatea, organizarea, coordonarea, toleranţa, stimularea, recompensa lucrului bine făcut,
critica şi autocritica, şlefuirea resursei umane, intuiţia, conciliere, viziune.
Reducând totul la o formulă, putem spune că managerul emoţional (Me) este acea persoană care
are inteligenţa emoţională (Ie) atât de dezvoltată încât poate să facă din calitate bastionul principal al
vieţii colectivului pe care-l reprezintă prin comunicare (C), muncă în echipă (E), decizii corecte (D),
receptivitate la schimbare (S) şi rezolvarea situaţiilor de criză (Rc): Me=Ie+C+E+D+S+Rc. Toate
acestea converg spre un management al performanţei. Dacă ne referim la actorii actului educaţional,
elevii, putem spune faptul că unele strategii didactice şi anumite modalităţi de evaluare a
performanţelor sunt competitive nu este, în sine, rău. Elevii trebuie să înveţe să intre în competiţie, la
început cu sine, apoi cu ceilalţi pentru a se decurca în viaţa reală. Totul este ca această competiţie să nu
se transforme în rivalitate încrâncenată, ea trebuind să permită şi rezolvări de tipul „câştig-câştig”.
Profesorul şi managerul de şcoală trebuie să identifice situaţiile conflictuale contraproductive şi să
încerce rezolvarea lor. Una dintre modalităţile privilegiate de reducere a nivelului conflictual este
reducerea competiţiei prin stabilirea de practici care încurajează şi recompensează cooperarea. De
exemplu, într-un grup de elevi care rezolvă o sarcină de învăţare, nimeni nu va solicita ajutorul
profesorului până nu va cere sprijin membrilor grupului. Această deplasare dinspre competiţie spre
cooperare are două avantaje: reducerea conflictului şi creşterea performanţei şcolare.
Dacă ar fi să reducem toate acestea la o simplă formulă am observa că aceasta ar fi: Mp = S + C
+c + M. Unde: Mp = managementul performanţei; S = şansa, adică, circumstanţa favorabilă; C =
competiţie fără de care nu putem vorbi de performanţă; fără ea nu putem stabili o ierarhie a rezultatelor
obţinute de diferite persoane în acelaşi domeniu de activitate; c = calitatea uncii depuse pentru
obţinerea performanţei; M = muncă, foarte multă pregătire, preocupare pentru a depăşi stadiul la care te
afli la un moment dat, efort intelectual, efort fizic, rigurozitate în organizarea vieţii de zi cu zi; orice
performanţă are în spatele său foarte multă muncă individuală dar şi de echipă. Dar, managementul
performanţei impune şi calitate şi emoţii. Ca urmare, calitatea în educaţie constă în asigurarea
condiţiilor pentru cea mai completă şi utilă dezvoltare personală, de echipă şi, nu în ultimul rând,
pentru societate. Iar în ceea ce priveşte emoţiile, acestea nu vor mai reprezenta un impediment, un zid
de netrecut ci, ele vor sta la baza construcţiei personalităţii fiecăruia dintre menbrii echipei performere.
Conţinutul conceptului de calitate depinde de valorile societăţii în care funcţionează sistemul de
educaţie, de scopurile, criteriile politicii educaţionale, cultura organizaţională specifică fiecărei unităţi
de învăţământ. Valorile care fundamentează definirea calităţii în educaţie pot fi grupate, aşa cum spun
specialiştii, în concepţii despre şcoală, astfel: Şcoala comunică, transmite cultura, civilizaţia; Şcoala
urmăreşte satisfacerea nevoilor şi intereselor imediate ale educabililor; Şcoala răspunde nevoilor
sociale, comunitare.
De regulă, oamenii trebuie să înveţe cum să realizeze împreună o sarcină de lucru. Acest lucru
este esenţial în realizarea unor echipe de înaltă performanţă. Pentru aceasta sunt necesare câteva
metode: programe de îndrumare a elevilor mai slabi de către cei mai buni. Mulţi copii învaţă mai bine
de la egalii lor decât de la adulţi; realizarea de proiecte de către grupuri de elevi sau de către întreaga
clasă; utilizarea jocurilor în care elevii învaţă cum să lucreze împreună; utilizarea metodelor de învăţare
prin cooperare.
Dacă elevii muncesc împreună în cadrul unui proiect educaţional pe care şi l-au asumat sub
îndrumarea profesorului, acesta nu trebuie să intervină prea mult, dar trebuie să evalueze în
permanenţă: ce s-a învăţat din acea activitate, cum au fost distribuite sarcinile, cum elevii au împărtăşit
între ei diferite idei, ce probleme s-au ivit, cum au fost rezolvate.
Revenind la domeniul managerial, liderii cu o inteligență emoțională superioară ştiu să
recunoască emoțiile celor din jur, ştiu ce să spună pentru a calma, încuraja sau motiva echipa. Prin
dezvoltarea şi menținerea de relații eficiente, ei reușesc să câştige încrederea celor din jur, să se facă
ascultați şi respectați, cu atât mai mul cu cât respectul nu se impune ci se dobândeşte. Fiind membru al
echipei el trebuie să se comporte ca atare, să aibă abilităţi sociale, să ştie să asculte, să observe şi să se
implice activ în activităţile echipei. Delegarea de responsabilităţi membrilor echipei, încrederea pe care
o acordă acestora în luarea unor decizii, încurajarea fiecărui om/subaltern, conferă armonie grupului,
rupe barierele fricii şi ale angoasei, oferă un climat cald de muncă echipei.
Critica şi autocritica, ruperea barierei şef-subaltern, conştientizarea faptului că oricine care
munceşte poate şi greşi, inclusiv managerul, acceptarea soluţiilor alternative pentru obţinerea
succesului atunci când ele vin de alţi membri ai echipei şi nu de la şef, organizarea echitabilă a muncii,
recunoaşterea lucrului bine făcut, acceptarea limitelor, identificarea aşa-numitelor „goluri/lipsuri” şi
umplerea lor cu „rezerve” pentru succesul echipei, sunt doar câţiva dintre pilonii pe care trebuie să se
bazeze managerul emoţional.
Cel de-al treilea pas, luarea deciziilor este unul important pentru managerul emoţional şi nivelul
de inteligenţă emoţională atins. O bună gestionare a emoţiilor contribuie la îmbunătăţirea abilităţii de a
lua decizii în timp record, în situaţii de criză, în contexte tensionate sau în situaţii conflictuale care de
cele mai multe ori sunt incomode şi foarte delicate. Capacitatea de a ne controla emoţiile şi de a le
interpreta pe ale celorlalţi poate oferi obiectivitate în luarea deciziilor şi o privire de ansamblu asupra
situaţiilor în care suntem implicaţi. Totodată, inteligenţa emoţională ne ajută să anunţăm deciziile luate
în cel mai potrivit mod, adaptând propriile emoţii la emoţiile celor pe care deciziile respective îi
afectează. Aceste aspecte joacă un rol foarte important şi în cadrul negocierilor. În acest caz,
capacitatea de a controla propriile emoţii și de a le interpreta pe cele ale partenerilor de negociere (într-
un cadru mai mult decât tensionat) reprezintă un element decisiv în modul în care decurg discuţiile.
Însă, pentru a fi cu adevărat un manager emoţional la nivel practic (pentru că în teorie totul sună
foarte bine), cred că, ar trebui să ne schimbăm atitudinea faţă de educaţie toţi cei implicaţi în acest
sistem care în ultimii 20 de ani a suferit foarte multe modificări teoretice, nu şi practice. Nu putem
împrumuta sisteme de învăţământ din exterior fără a ţine cont de ceea ce există la nivelul ţării, la
oportunităţile pe care societatea le oferă tinerilor, la calitatea resursei umane (profesori şi elevi)-în
special modul de pregătire, la programele şcolare depăşite, la calitatea sistemului educativ care există
doar pe hârtie nu şi în realitate, la mentalitatea pe care o avem cei mai mulţi dintre noi faţă de acest
sistem şi înţelegem educaţia în funcţie de propriul interes. Viitorul nostru depinde de modul în care ne
creştem şi ne pregătim tânăra generaţie, de acele creiere sănătoase care să pună în practică, mai ales,
cunoştinţele dobândite prin anii de studiu, să limiteze şi chiar să elimine, pe cât posibil, promovarea
nonvalorilor, a intereselor personale, a “moştenirii” pe care o invocăm adesea fără a ne asuma faptul că
nici noi, cei mai mulţi, nu dorim să ne schimbăm şi ne complacem în situaţii care, de cele mai multe
ori, sunt jenante şi umilitoare. Dacă noi nu suntem modele de bună practică, tot ceea ce poate vătăma
viitorul nostru ca naţiune se va extinde, va afecta toate domeniile de activitate şi va fi mult prea târziu
pentru a mai face ceva.