Impactul dimensiunii ergonomice

în managementul clasei/grupei asupra eficienței învățării

Nevoia de educație de calitate a societății a dus la conștientizarea necesității ca profesorii să

stabilească anumite relații atât cu cei pe care îi educă, dar și cu părinții acestora și cu alți factori
implicați în cadrul societății.
Aceste relații se referă la comunicare, care se realizează atât prin activitățile instructiv-
educative desfășurate la clasă, cât și prin fiecare contact relațional care duce la creștere și dezvoltare,
cu scopul direcționării și conducerii eficiente.
Activitatea cadrelor didactice se desfășoară în fața unor individualități psihice umane în
formare. Acest lucru determină cadrul didactic să aibă o preocupare continuă față de comportamentul
și atitudinea pe care le promovează în relația cu elevii.
Cercetarea și aprofundarea domeniului de management al clasei de elevi și-a extins
preocuparea și asupra anumitor subiecte care, până de curând, nu erau considerate importante în
cadrul procesului instructiv-educativ. Dintre aceste aspecte, putem aminti dimensiunile ergonomică,
psihologică, socială, normativă, operațională și inovatoare.
Referindu-ne la dimensiunea ergonomică, aceasta vizează dispunerea mobilierului în clasă,
vizibilitatea și pavoazarea, probleme principale, de maximă imporanță pentru activitatea cadrului
didactic.
Din această perspectivă, managementul clasei de elavi a fost reconsiderat în urma studiilor
moderne care au acordat o importanță deosebită dimensiunii ergonomice.
Organizarea spațiului educațional reprezintă una dintre cele mai importante condiții pentru
facilitarea realizării tuturor componentelor actului educațional, la toate nivelurile de învățare.
Această condiție poate fi subliniată de teoria procesării de informație specifică dezvoltării
cognitive prin abordarea integrativă a lui R. Case. Acesta a formulat o serie de sugestii privind
aplicațiile posibile ale acestei teorii (Case et al., 1988).
Una dintre acestea este legată de adaptarea metodelor și a materialelor utilizate în vederea
realizării proceselor cognitive vizate. O altă sugestie se referă la utilizarea unei mari varietăți de
materiale auxiliare pentru prezentarea noțiunilor noi, precum și oferirea oprtunității elevilor de a avea
contact direct cu obiectele și de a le putea manipula.
Aceste sugestii sunt în deplină legătură cu dimensiunea ergonomică a managementului clasei,
deoarece dispunerea corectă, eficientă a tuturor obiectelor de mobilier facilitează accesul elevilor la
aceste materiale, atât vizual, cât și sub aspectul contactului direct, al manipulării efective.
În ultimii ani, și învățământul din România a acordat o mai mare atenție dotării spațiilor
destinate educației.
În ansamblu, mobilierul școlar este compus atât din corpurile destinate locurilor de studiu și
de învățare a elevilor, cât și din mobilierul personal, rezervat cadrului didactic.
Din punct de vedere ergonomic, mobilierul trebuie să fie realizat corespunzător
caracteristicilor psiho-somatice ale elevilor și adecvat spațiului clasei, în timp ce, din perspectiva
didactică, acesta trebuie dispus și reglat în funcție de obiectivele instructiv-educative ale activității.
Atributele moderne ale mobilierului sălii de clasă/grupă sunt, după Ullich (1995): simplitatea,
funcționalitatea, durabilitatea, instrucționalitatea și modularitatea.
 Specialiștii în ergonomie școlară sunt preocupați, în momoentul de față, de realizarea unui
mobilier al sălii de clasă după standardele anterioare, care să poată oferi elevului atât autonomia
funcțională, cât și posibilitatea de organizare a activității educaționale pe grupuri de elevi.
Noile tendințe în educație acordă o deosebită importanță modularității mobilierului școlar,
astfel încât acesta să poată fi organizat și reorganizat, compus și descompus, în funcție de sarcina
didactică fundamentală și de stilul educațional al cadrului didactic.
Spre exemplu, o dispunere a mobilerului în manieră tradițională favorizează în special
expunerea cadrului didactic și atitudinea pasivă a elevilor și se pretează la activități educaționale de
tip predare-învățare sau prelegere. În sens opus, o dispunere a mobilierului în formă de semicerc
schimbă accentul interpersonal al relației educaționale, favorizând și încurajând interacțiunile
permanente și activismul elevilor.
O altă substructură dimensională a managementului clasei de elevi, aflată în relație de
dependență cu ergonomia acesteia, este vizibilitatea. Aceasta presupune dispunerea mobilierului în
funcție de spațiul școlar, necesitățile anatomo-fiziologice ale elevilor, orienarea spre sursele de
lumină.
Din dorința de a oferi condiții optime de învățare tuturor elevilor, cadrul didactic are
posibilitatea de a combina toți acești factori prin stimularea unei dinamici a pozițiilor ocupate de către
elevi în bănci sau a dispunerii efective a acestora astfel încât să respecte legile biologice, fizice și
medicale, dar și să se raporteze în mod corect la normele psihopedagogice, instructiv-educative și de
socializare ale elevilor în sala de clasă/grupă.
Făcând abstracție de aceste componente psihopedagogice, un alt criteriu de organizare a
spațiului educațional de care trebuie să ținem cont este reprezentat de aspectul cultural-estetic. Cadrul
didactic trebuie să respecte din punct de vedere managerial ideea că, din perspectiva grupului
organizat, la nivelul clasei se pot identifica anumite particularități de nivel cultural. Aceste semne
particulare, amprente personale, ar putea fi reprezentate de culoarea, stilul mobilerului, de accesorii,
elemente decorative sau, pur și simplu, de dispunerea unor obiecte mai mult sau mai puțin
funcționale.
Cultura grupală a clasei de elevi presupune și promovarea unor valori expresive (sloganuri,
simboluri, ceremonii), cele din urmă constituindu-se în adevărate fundamente pentru primele.
Oricât de eficient și de bine structurat ar fi conținutul informațional, randamentul maxim, cât
și raportul calitativ/cantitativ pot fi înregistrate doar dacă se ține cont și de amenajarea spațiului
educațional. Un mediu plăcut, cu valoare estetică, este perceput de către elevi ca fiind prietenos,
generând condiții propice învățării.
La fel cum atitudinea cadrului didactic influențează actul de predare-învățare, în mod similar,
o clasă plăcută din punct de vedere vizual poate stimula interesul elevilor, inducând o stare de bine, de
confort, potrivită desfășurării în condiții optime a activității didactice.

Bibliografie:
CRAHAY, M. „Psihologia educației”, ed. Trei, București, 2009
IUCU, R., „Managementul clasei de elevi”, 2005