Relațiile socio-afective în cadrul clasei de elevi

Omul, ca ființă socială, este caracterizat de apartenența la un grup. Din perspectiva educației,
grupul este reprezentat, în sistemul de învățământ, de clasă, toate ramificațiile relaționale din cadrul
acesteia formând un plan psiho-social, o categorie aparte de relații interpersonale.
Elevul, în condițiile vieții școlare, nu trăiește izolat. Toată existența lui gravitează în jurul
mediului școlar, atât din perspectiva activității intelectuale, cât și a relațiilor afective.
În cadrul clasei se formează relații funcționale de interdependență, generate de îndeplinirea
unor sarcini sau activități comune. Acest lucru implică și aspecte emoțional-afective, putând genera
chiar și momente de tensiune și conflict.
În clasa de elevi se formează o multitudine de relații interpersonale. Acestea pot fi clasificate,
în general, în funcție de nevoile și trebuințele resimțite de elevi atunci când se raportează unii la alții.
Astfel, se pot identifica următoarele tipuri de relații interpersonale la nivelul clasei de elevi:
- relații de intercunoaștere: derivă din nevoia psihologică de a cunoaște unele informații cu
privire la cei din jur, la personalitatea acestora;
- relații de intercomunicare: ansamblul situațiilor informaționale, de schimburi de mesaje,
formate în urma nevoii de informare reciprocă din interiorul grupului;
- relații socio-afective, care pot fi divizate în relații de simpatie și relații de antipatie, fiind
rezultatul intervenției unei nevoi de tip interpersonal ce are în vedere schimbul de emoții,
sentimente și structuri de tip afectiv-simpatetice;
- relații de influențare, rezultate din interacțiunile dintre membrii clasei care generează anumite
norme și valori pe care elevul le dezvoltă pe termen lung.
Referindu-mă, cu precădere, la relațiile socio-afective, acestea pot fi privite din două
perspective: relații între cadrul didactic și elev și relații între elevi. Din prima perspectivă, relațiile
socio-afective au o deosebită importanță încă de la primul contact dintre elev și cadrul didactic.
Acesta din urmă tinde să devină, de regulă, pe parcursul școlarității, un model pentru copil. Aici
intervine unul dintre procesele cu impact semnificativ în dezvoltarea personalității copilului, și anume
identificarea. Aceasta poate fi definită ca acțiunea de adoptare de către copil a caracteristicilor,
convingerilor, atitudinilor și comportamentelor unor persoane importante, în cazul nostru fiind vorba
despre cadrul didactic.
În situația în care relația afectivă este de natură pozitivă, de simpatie, ea va influența puternic
activitatea de învățare și rezultatele copilului, va stimula achiziționarea de noi cunoștințe și atitudinea
față de învățare.
Dacă, din contră, relația este de antipatie, cu siguranță tot procesul instructiv-educativ va avea
de suferit. Atmosfera va deveni tensionată, nu se vor putea realiza conexiuni între acțiunile de
predare-învățare, atitudinea elevului devenind una ostilă, de respingere.
În cazul relațiilor între elevi sunt valabile, de asemenea, aceste două situații. Relațiile de
simpatie vor deschide căi de comunicare la nivelul întregului grup, generând o atmosferă relaxată,
plăcută, benefică activităților instructiv-educative.
Din contră, relațiile de antipatie vor genera manifestări de anxietate, frustrare, senzație de
disconfort. Un grad ridicat de anxietate poate face ca un copil să devină extrem de sensibil la orice
stimul, încât să perceapă o amenințare chiar și acolo unde nu există.
 În concluzie, putem observa că aceste ramificațiile emoționale din cadrul clasei de elevi au
rolul de a forma, dezvolta și consolida componența axiologică a personalității copilului, aducând un
aport major în construcția personalității acestuia.

Bibliografie:
CRAHAY, M. „Psihologia educației”, ed. Trei, București, 2009
IUCU, R., „Managementul clasei de elevi”, 2005