DIMENSIUNI METODOLOGICE ŞI EVALUATIVE

ALE
PRODUSELOR CURRICULARE: PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT,
PROGRAMĂ ŞCOLARĂ, MANUALE ŞI AUXILIARE CURRICULARE
(softuri educaţionale, pachete de învăţare, suporturi audio-video)

Din definiţia, în sens restrâns, a curriculum-ului, anume totalitatea documentelor de tip reglator
sau de altă natură care consemnează experienţele de învăţare oferite elevilor, rezultă că prin sintagma
„produse curriculare” putem desemna aceste tipuri de documente. În cea mai mare parte, conţinutul
acestor documente desemnează curriculum-ul formal / oficial cunoscut şi sub denumirea de Curriculum
naţional.
Lucrarea Curriculum – cadru de referinţă (1998) evidenţiază următoarele documente de tip
reglator care alcătuiesc Curriculum-ul naţional:

 planurile-cadru de învăţământ;
 programele şcolare;
 manualele alternative şi alte materiale curriculare.

La baza conceperii acestor documente stau următoarele principii de politică educaţională:

a. P. descentralizării şi flexibilităţii - asigură existenţa curriculum-ului la decizia şcolii;

elevii, părinţii, cadrele didactice pot decide
studierea unor conţinuturi / discipline, fără să existe acordul M:E:C:; prin urmare, la şcoli de acelaşi tip,
se pot aborda anumite discipline/conţinuturi diferite; conţinuturile învăţării pot fi diferite de la un elev la
altul chiar în cadrul aceleiaşi clase;

b. P. decongestionării - există conţinuturi obligatorii şi opţionale; numărul de ore alocat

unei discipline nu este fix, se poate încadra într-o plajă orară
dată;
c. P. compatibilităţii - compatibilitatea cu conţinuturile din alte sisteme de învăţământ;

d. P. eficienţei - în alegerea disciplinelor / temelor opţionale trebuie să se ţină cont de

toate resursele şcolii: personal didactic calificat, baza materială a şcolii,
resursele informaţionale etc.

PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

La baza planurilor-cadru (apărute după 1998) stau următoarele principii:

a. P. selecţiei şi ierarhiei culturale - modul de stabilire a curriculum-ului / modul de

selecţie a conţinuturilor în raport cu domeniile
cunoaşterii umane;

1
 DIMENSIUNI METODOLOGICE ŞI EVALUATIVE
ALE
PRODUSELOR CURRICULARE

b. P. funcţionalităţii - vizează racordarea ariilor curriculare şi a disciplinelor de studiu

la vârstele şcolare, la particularităţile de vârstă ale copilului;
apar, astfel, ciclurile curriculare:
 ciclul achiziţiilor fundamentale (grupa pregătitoare şi clasele I-II);
 ciclul de dezvoltare (clasele III-VI);
 ciclul de observare şi orientare (clasele VII-IX);
 ciclul de specializare (clasele X-XII).

c. P. coerenţei - presupune articularea , atât pe verticală cât şi pe orizontală, a

disciplinelor de învăţământ; echilibru între discipline şi adecvare
conform specificului şcolii;
d. P. egalităţii şanselor - toţi educabilii au şanse egale la educaţie prin asigurarea
conţinuturilor prevăzute în trunchiul comun, adică a
curriculum-ului nucleu; evaluarea externă a tuturor
educabililor are la bază curriculum-ul nucleu;
e. P. flexibilităţii şi parcursului individual - se asigură un învăţământ personalizat
pentru fiecare educabil; curriculum-ul la
decizia şcolii răspunde nevoilor,
intereselor de cunoaştere şi posibilităţilor
de învăţare ale fiecărui elev.
f. P. racordării la social - curriculum-ul la decizia şcolii se poate adecva la nevoile
comunităţii locale permiţând inserţia socio-profesională
rapidă a absolvenţilor; se reflectă şi în apariţia unor noi specializări 8 noi discipline de studiu (de
exemplu: TIC).

Planul-cadru este un document oficial, realizarea şi aprobarea lui fiind atribuţii ale M:E:C.
Prevederile acestuia sunt obligatorii pentru toate şcolile din ţară. Pentru fiecare nivel de
învăţământ (preşcolar, primar, gimnazial, liceal) şi pentru fiecare filieră, profil şi specializare există un
plan de învăţământ.

Caracteristicile planului-cadru Caracteristicile vechilor planuri

Discipline grupate în arii curriculare Nu
Discipline obligatorii şi opţionale Discipline obligatorii
Trunchi comun (discipline obligatorii şi număr minim de ore alocat fiecăreia) Nu
Plajă orară (interval de timp alocat pentru studiul unei discipline – ex: la matematică 3-4 Număr fix de ore/săpt. Pentru toate disciplinele
ore/săpt;.; în acest interval, şcoala decide numărul de ore alocat fiecărei discipline
Număr minim / maxim de ore/săpt. Număr fix de ore/săpt.
Diferenţa dintre numărul minim/maxim de ore/săpt. Şi orele din TC (trunchi comun) gestionată Nu
de CDŞ (curriculum la decizia şcolii)
Structura CDŞ (curriculum la decizia şcolii): Nu
- Curriculum nucleu aprofundat (CNA) – abordat în situaţii de ratrapare
- Curriculum extins (CE)
- Curriculum elaborat în şcoală (CEŞ)
Posibilitatea învăţătorului / profesorului, elevilor, părinţilor de a stabili structura CDŞ, schema Nu
orară, numărul de ore / săpt.

2
 DIMENSIUNI METODOLOGICE ŞI EVALUATIVE
ALE
PRODUSELOR CURRICULARE

Plajele orare ale diverselor discipline sunt diferite, în funcţie de obiectivele disciplinelor şi de
finalităţile fiecărui ciclu de învăţământ sau ciclu curricular.
Exemple:
Limba română - în clasele I-II (ciclul de achiziţii) 7-8 ore Z săpt.
- în clasele II-IV (ciclul de dezvoltare) 5-6 ore / săpt.

Istoria şi geografia - .apar în clasa a IV-a (ciclul de dezvoltare)

Limbile moderne - apar în TC în clasele a III-a şi a IV-a. (ciclul de dezvoltare)

Avantajele planului-cadru de învăţământ

 asigură condiţii optime de dezvoltare a elevului în funcţie de posibilităţile lui de

învăţare, de nevoile şi interesele lui;
 opţionalele răspund nevoilor de cunoaştere ale elevului, dar şi specificului local şi
cerinţelor sociale;
 cadrul didactic poate opta conform particularităţilor clasei pentru CNA (curriculum
nucleu aprofundat(, Ce (curriculum extins) sau CN (curriculum nucleu);
 se permite tratarea diferenţiată şi accesul la educaţie pe această cale; eşecul şcolar se
diminuează; evaluarea externă are în vedere CN (curriculum nucleu);
 familia este implicată în viaţa şcolii; părintele decide educaţia copilului său;
 şcoala răspunde nevoilor comunităţii;
 şcoala valorifică specificul local, resursele locale.

3
 DIMENSIUNI METODOLOGICE ŞI EVALUATIVE
ALE
PRODUSELOR CURRICULARE

PROGRMA ŞCOLARĂ

Programa şcolară este un document oficial , realizat şi aprobat de M:E:C:; pe baza acestuia
sunt realizate manualele şi materialele auxiliare.
Programa şcolară reprezintă documentul care evidenţiază conţinuturile învăţământului
specifice fiecărui obiect de învăţământ, grupate pe ani de studiu şi pe cicluri / niveluri de învăţământ.
O programă şcolară la clasele I-VIII are următoarea structură:

1. Modelul didactic al disciplinei - care prezintă imaginea sintetică a structurii interne a

disciplinei.

Studiul matematicii în şcoala primară îşi propune să asigure pentru toţi elevii formarea competenţelor de bază
vizând: calculul matematic, noţiuni intuitive de geometrie, măsurare şi măsuri.
În ansamblul său, concepţia în care a fost construită noua programă de matematică vizează următoarele:
- schimbări în abordarea conţinuturilor:
o trecerea de la o aritmetică teoretică la o varietate de contexte problematice care generează
aritmetică;
- schimbări în ceea ce se aşteaptă de la elev:
o trecerea de la aplicarea unor algoritmi la folosirea de strategii în rezolvarea de probleme;
- schimbări în învăţare:
o trecerea de la memorizare şi repetare la explorare – investigare;
- schimbări în predare:
o trecerea de la ipostaza de transmiţător de informaţii a învăţătorului la cea de organizator al
unor acţiuni variate de învăţare pentru toţi copiii, în funcţie de nivelul şi ritmul propriu de
dezvoltare al fiecăruia;
- schimbări în evaluare:
o trecerea de la subiectivismul şi rigiditatea notei la transformarea evaluării într-un mijloc de
autoapreciere şi stimulare a copilului.

2. Obiectivele-cadru - sunt obiective cu un ridicat grad de generalitate şi complexitate; se

referă la formarea unor capacităţi şi atitudini specifice disciplinei şi
sunt urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu;
- cunoaşterea şi utilizarea conceptelor specifice matematicii;
- dezvoltarea capacităţilor de explorare / investigare şi rezolvare de probleme;
- formarea şi dezvoltarea capacităţii de a comunica utilizând limbajul matematic;
- dezvoltarea interesului şi a motivaţiei pentru studiul şi aplicarea matematicii în contexte variate.

3. Obiectivele de referinţă - obiective care indică rezultatele aşteptate şi urmăresc progresul

în achiziţia de cunoştinţe, deprinderi şi abilităţi de la un an la
altul; pot exista obiective obligatorii şi facultative:

4. Activităţi de învăţare - sunt exemple propuse pentru realizarea fiecărui obiectiv de

referinţă; exemplele de activităţi de învăţare sunt construite astfel
încât să pornească de la experienţa concretă a elevului şi să se
integreze unor strategii didactice adecvate contextelor variate de
învăţare;
4
 DIMENSIUNI METODOLOGICE ŞI EVALUATIVE
ALE
PRODUSELOR CURRICULARE

Obiective de referinţă Exemple de activităţi de învăţare

La sfârşitul clase I elevul va fi capabil: Pe parcursul clasei I se recomandă următoarele activităţi:

1. să înţeleagă sistemul poziţional de formare
a . numerelor din zeci şi unităţi, utilizând
1. obiecte pentru justificări
1. să scrie, să citească şi să compare
numerele . . naturale de la 0 la 100
2. – *să utilizeze corect simbolurile <, >, =, ]n
. compararea numerelor
1. să efectueze operaţii de adunare şi de scădere
3. - *în concentrul 0 – 20 cu trecere peste
ordin, utilizând obiecte sau reprezentări
- în concentrul 0 – 30, fără trecere peste
ordin
- * în concentrul 0 – 100 fără trecere peste
ordin
- exerciţii de comparare a grupurilor de obiecte (bile, beţişoare, puncte)
prin încercuirea părţilor comune;
- jocuri de numărare cu obiecte în care grupele de câte 10 se înlocuiesc
cu un alt obiect;
- gruparea şi regruparea obiectelor;
- exerciţii – joc de reprezentare prin obiecte sau desene (puncte,
cerculeţe, liniuţe etc.) a oricărui număr din concentrul 0- 100 şi
asocierea grupurilor de obiecte sau desene cu numărul corespunzător;
- exerciţii de numărare din 1 în 1, din 2 în 2, din 3 în 3 etc., „înainte” şi
„înapoi” cu şi fără sprijin în obiecte sau desene.
- exerciţii de adunare şi scădere cu numere naturale de la 0 la 30 fără
trecere peste ordin; verificarea rezultatelor cu ajutorul obiectelor;
- exerciţii de descompunere a numerelor în sumă de numere mai mici;
- rezolvarea de probleme în care numerele sunt date obiectual sau
figurate prin desene simple;
- rezolvarea de probleme (de tipul a+b=x, a-b+c=x, a-b-c=x) folosind
obiecte, reprezentări, numere.

5. Lista de conţinuturi - sunt mijloace prin care se urmăreşte atingerea obiectivelor; pot exista
conţinuturi obligatorii şi facultative.

 Numere naturale:
- de la 0 la 10; Simbolurile matematice <, >, =
- de la 10 la 20<
- de la 20 la 100.
 Adunarea şi scăderea numerelor naturale în concentrul 0 – 10.
 Adunarea şi scăderea numerelor naturale în concentrul 0 – 20, fără trecere peste ordin.
 * Adunarea şi scăderea numerelor naturale în concentrul 0 -20, cu trecere peste ordin, cu obiecte.
 Adunarea şi scăderea fără trecere peste ordin, în concentrul 0 – 30:
- cu numere formate din zeci întregi;
- cu numere formate din zeci şi unităţi.
 * Adunarea şi scăderea numerelor naturale în concentrul 0 – 100, fără trecere peste ordin:
- cu numere formate din zeci întregi;
- cu numere formate din zeci şi uniăţi.

5
 DIMENSIUNI METODOLOGICE ŞI EVALUATIVE
ALE
PRODUSELOR CURRICULARE

6. Standardele de performanţă (pentru fiecare obiectiv-cadru) - sunt standarde naţionale care

se constituie ca un nivel de referinţă comun şi echivalent,
vizând sfârşitul unei trepte de şcolaritate ; sunt criterii de
evaluare a calităţii procesului de învăţare.

Obiective - cadru Standarde de performanţă

1. Cunoaşterea şi utilizarea
conceptelor specifice matematicii
2. Dezvoltarea capacităţilor de
explorare / investigare şi rezolvare
de probleme
3. Formarea şi dezvoltarea
capacităţii de a comunica utilizând
limbajul matematic.
S1. Scrierea, citirea şi poziţionarea pe axă a numerelor naturale mai mici decât
100 000.
S2. Folosirea corectă a terminologiei matematice învăţate.
S3. Efectuarea corectă a calculelor cu numere naturale mai mici decât 1000,
folosind cele patru operaţii aritmetice învăţate.
S4. Utilizarea fracţiilor în exerciţii simple de adunare şi de scădere cu aceeaşi
numitori.
S5. Recunoaşterea figurilor şi a corpurilor geometrice şi reprezentarea figurilor
plane.
S6. Utilizarea unităţilor de măsură ne-convenţionale şi convenţionale.
S7. Formularea şi rezolvarea de probleme care presupun efectuarea a cel mult trei
operaţii.
S8. Rezolvarea de probleme din alte discipline utilizând limbajul matematic
adecvat.
S9. Folosirea corectă a unor modalităţi simple de organizare şi clasificare datelor.
S10 . Realizarea de estimări pornind de la situaţii practice.
S11. Utilizarea de reguli şi corespondenţe pentru formarea de şiruri.
S12. Exprimarea orală şi scrisă într-o manieră concisă şi clară a modului de calcul
şi a rezultatelor unor exerciţii şi probleme.

Caracteristicile programei şcolare

 programa permite multă flexibilitate în realizarea planificărilor;

 este un document-cadru care oferă reperele esenţiale pentru proiectarea didactică;
 nu este o programă analitică; nu impune riguros timpul alocat fiecărei teme sau fiecărui
tip de lecţie;
 oferă libertate cadrului didactic în activitatea de planificare (poate alege dacă doreşte
obiectivele de referinţă şi conţinuturile facultative, cele marcate cu *, în situaţia în care
abordează CE (curriculum extins); poate parcurge conţinuturile obligatorii în minimul
sau maximul de ore pe săpt., adică dacă abordează CE (curriculum nucleu) sau CNA
(curriculum nucleu aprofundat); poate aloca volumul de timp fiecărei unităţi de conţinut
după cum doreşte şi consideră că este util şi benefic pentru copil);
 este posibilă tratarea diferenţiată (clasa abordează CE (curriculum extins) în timp ce doi
elevi parcurg doar CNA (curriculum nucleu aprofundat);
 există multiple recomandări pentru desfăşurarea activităţii; acestea nu sunt impuse;
 permite evaluarea criterială, respectiv, evaluarea obiectivă.
DIMENSIUNI METODOLOGICE ŞI EVALUATIVE

6
 ALE
PRODUSELOR CURRICULARE

MANUALUL ŞCOLAR

Este un instrument de bază în procesul de învăţământ, fiind prima sursă de informare şi primul
instrument de lucru şi de învăţare al elevului.
Manualul detaliază sistematic temele şi capitolele, adică toate conţinuturile prevăzute de
programa şcolară.
Pentru cadrul didactic, manualul este un ghid, instrument de orientare în proiectarea didactică.
Funcţii ale manualului:
 funcţia de informare;
 funcţia de formare (exerciţiile propuse ajută la formarea deprinderilor de
muncă intelectuală);
 funcţia de autoinstruire;
 funcţia de stimulare (oferă feed-back, modele de rezolvare etc.).

Un bun manual respectă următoarele exigenţe / cerinţe:

a. exigenţe ştiinţifice (structură logică, rigoare ştiinţifică, dimensionare optimă,

corelaţii şi posibilităţi de abordare inter-şi intradisciplinară);
b. exigenţe pedagogice (echilibru între memorarea mecanică şi memorarea logică,
sarcini diferite de muncă intelectuală,, accesibilitate, coerenţă,
prelucrarea adecvată a conţinuturilor, reprezentarea variată a
conţinuturilor);
c. exigenţe psihologice (adaptarea conţinuturilor la vârsta şi la posibilităţile de
înţelegere ale elevilor; activarea tuturor proceselor psihice,
stimularea creativităţii şi gândirii logice, a motivaţiei şi
atenţiei);
d. exigenţe igienice (text lizibil, ilustrare de calitate, calitatea hârtiei, a cernelii,
formatul);
e. exigenţe estetice (calitatea imaginilor, colorit, copertă, grafică);
f. exigenţe economice (rezistenţă, preţ).

Avantajele manualelor alternative

 selecţia în funcţie de modalitatea de abordare a conţinuturilor;

 selecţia în funcţie de eşalonarea şi ordonarea temelor;
 selecţia în funcţie de raportul ilustrativ-simbolic;
 selecţia în funcţie de tipul sarcinilor / probelor de evaluare;
 selecţia în funcţie de tipul de cucciculum abordat la fiecare clasă.

DIMENSIUNI METODOLOGICE ŞI EVALUATIVE

7
 ALE
PRODUSELOR CURRICULARE

MATERIALELE AUXILIARE

Materialele auxiliare ilustrează conţinuturile învăţământului şi au rol complementar în raport cu

manualul. Ele sunt realizate de diverşi autori, pe baza recomandărilor programelor şcolare.
Importanţa lor este demonstrată astfel:
- contribuie la utilizarea eficientă a timpului didactic (caietele speciale);
- se asigură mai multe surse de informare pentru elevi, mai variate şi mai atractive
decât unele anuale;
- oferă mai multe posibilităţi de evaluare formativă (caietele speciale, softurile);
- sunt resurse informaţionale pentru cadrul didactic (ghidurile);
- asigură calitatea demersului proiectiv (diversificarea mijloacelor, a bibliografiei etc.)
- permite tratarea diferenţiată;
ajută la formarea deprinderilor de autoevaluare;
- facilitează dezvoltarea capacităţilor de muncă intelectuală.

Exemple de materiale auxiliare:

 ghid metodologic de utilizare a manualului;

 caiete ale elevului (de exersare, de recuperare, de dezvoltare a aptitudinilor),
casete audio şi audio-vizuale, filme, CD-uri, DVD –uri, dicţionare, culegeri,
planşe material demonstrativ), seturi de materiale distributive (alfabetare, truse
geometrice etc.);
 caiete pentru evaluarea formativă ;
 seturi de teste (pentru evaluarea iniţială sau finală);
 atlase;
 albume;
 seturi de diapozitive;
 truse etc.

Materialele auxiliare utilizate în cadrul unei discipline de către elev şi cadru didactic, în
activitatea zilnică de predare-învăţare-evaluare şi care acoperă, în totalitate, conţinuturile
programei mai sunt cunoscute şi sub denumirea de pachete de învăţare.