Sunteți pe pagina 1din 3

Managementul clasei/ grupei - MCG

Conf. dr. Daniela-Veronica Necşoi


Pedagogia învățământului primar și preșcolar - ID
2019 – 2020

Tema de control nr. 1 – Termen de postare pe platforma e-learning: 10.11.2019

Managementul performant și Regula celor 4 C 1


Pornind de la analiza celor 4 C ai unui management performant (coerență, curaj, claritate,
considerație), aplicat contextului educațional:
a. Identificați practici manageriale concrete ale profesorilor ca manageri ai clasei de elevi care
demonstrează respectarea/ încălcarea fiecăruia din cei 4 C (cel puțin 5 situații/ practici
pentru fiecare din cei 4C).
b. Analizați și interpretați efectele pe care le produce respectarea/ încălcarea celor 4C la
nivelul clasei de elevi.
Regula celor 4 C Practici manageriale ale Efecte/ consecințe
profesorului ca manager al clasei
1. Coerența
◘ între vorbe și - profesorul îi spune elevului cine are - efectul este că elevul se va limita la
fapte; ceva de zis să spună și când elevul ceea ce știe
întreabă , îi spune că ar fi trebuit să
știe - efectul e că elevii data viitoare nu
- profesorul spune că nimeni nu vor mai ține cont de ceea ce zice
întârzie și el încă de la prima oră a profesorul și vor întârzia
◘ între decizii; întârziat - data viitoare elevii nu vor mai face
temele
- pentru toate temele făcute o să
aveți 1 punct în plus la nota finală, iar - data viitoare elevii/studenții nu vor
la final nu mai primesc punctul mai încărca temele în timpul limită
- încărcarea temelor până la o
anumită dată altfel nu se mai iau in
◘ între considerare și deși nu sunt încărcate
obiective și la termen sunt luate în considerare
resurse - profesorul îi cere elevului un anumit
subiect care nu a fost predat la clasă

2. Curajul - să recunoască atunci când greșește - elevii vor recunoaște atunci când
greșesc având ca exemplu profesorul

- profesorul să apere anumite - elevii vor avea curajul să își spună


principii în care crede propriile opinii și să susțină ceea ce
cred
- să recunoască atunci când nu știe - elevii vor avea curajul să ceară
răspunsul la o anumită problemă ajutor, să recunoască când nu știu
anumite lucruri, având ca exemplu
chiar profesorul
- să spună părinților lucrurilor pe

1
Gherguț, A. (2007). Management general şi strategic în educație. Ghid practic, Iasi: Polirom, Colecția
Collegium.
Managementul clasei/ grupei - MCG
Conf. dr. Daniela-Veronica Necşoi
Pedagogia învățământului primar și preșcolar - ID
2019 – 2020

nume fără a avea vreo reținere


- curajul de a risca, de a încerca și - elevii vor avea curajul de a încerca
altceva și altceva, nu se vor limita doar la
ceea ce le e predat, sau problemele
propuse

3. Claritatea - claritatea în transmiterea mesajului - elevii vor înțelege clar sarcinile


(ritmul vocii) primite, fără a avea întrebări, sau
- sarcinile să fie complet date neclarități, astfel își vor putea duce la
- claritatea în transmiterea capăt sarcinile date
informațiilor - nu vor exista discuții pe baza
- claritate în criteriile de evaluare evaluării, fiecare va ști cu exactitate
- claritate în baremul pentru punctaj, motivul pentru care a primit un
feedback în urma evaluării anumit punctaj, sau o anumită notă

4. Considerația - respectul arătat de profesor pentru - elevii vor învăța să se respecte între
cei cu, care lucrează ei și pe ceilalți
- feedback-ul pentru teme - daca elevii vor primii feedback
pentru teme în timpul promis, se vor
simți apreciați și vor vedea ca munca
lor e apreciată
- valorizează ideile atunci când elevii - elevii vor simții că se ține cont și de
și le exprimă părerea lor, astfel își vor exprima mai
des părerile și vor fi mult mai implicați
- valorizează ideile tuturor, nu doar
ale anumitor persoane
- feedback pentru proiectele de la
clasă
Managementul clasei/ grupei - MCG
Conf. dr. Daniela-Veronica Necşoi
Pedagogia învățământului primar și preșcolar - ID
2019 – 2020

S-ar putea să vă placă și