Noi modalitati de organizare a continuturilor Interdisciplinaritatea.

Acest concept poate fi definit din dubla perspectiva: -epistemologica- prin intersectia teoretico-metodologica a disciplinelor n procesul de cercetare; -pragmatica- de aplicare a solutiilor elaborate prin valorificarea mai multor metode stiinte la luarea unei decizii sau la proiectarea unei actiuni. Interdisciplinaritatea ofera o imagine unitara asupra proceselor si fenomenelor studiate n cadrul diferitelor discipline de nvatare si care faciliteaza contextualizarea si aplicarea cunostintelor scolare n diferite situatii de viata. Daca se compara conceptul de interdisciplinaritate cu alte corelative:monodisciplinaritatea,multidisciplinaritatea,pluridisciplinaritatea transdisciplinaritatea, atunci conceptul n discutie poate fi mai bine nteles. Astfel: concepte si

- Monodisciplinaritatea constituie forma traditionala de organizare a continuturilor nvatarii, pe discipline predate relativ independent unele de altele. - Multidisciplinaritatea constituie o forma mai putin dezvoltata a transformarilor disciplinare, care se realizeaza prin juxtapunerea anumitor cunostinte din mai multe domenii, n scopul reliefarii aspectelor comune ale acestora. Multidisciplinaritatea este o forma frecventa de suprancarcare a programelor si a manualelor scolare si de implementare a redundantelor. - Pluridisciplinaritatea presupune abordarea problemei din mai multe perspective, reflectnd relatiile cu alte fenomene. La nivelurile de scolarizare ce presupun un grad de specializare mai nalt, aceasta forma de organizare a continuturilor nu este recomandabila. - Transdisciplinaritatea presupune o forma de ntrepatrundere a mai multor discipline si de coordonare a cercetarilor, astfel nct sa poata conduce n timp, prin specializare, la aparitia unui areal de cunostinte. n nvatarea scolara, abordarea transdisciplinara se realizeaza din perspectiva unei noi teme de studiu. Transcenderea disciplinelor nu nseamna ignorarea sau eludarea continutului lor informational, se propune o transfocare a continuturilor educationale de pe materiile de nvatat pe nevoile si interesele cognitive ale elevilor. Disciplinele sunt astfel furnizoare de situatii si de experiente de nvatare/formare. Modalitatile de organizare interdisciplinara a continuturilor se delimiteaza dupa criteriul naturii transferurilor operate ntre discipline (C. Cucos, Idem, p. 120): 1.interdisciplinaritatea unor domenii nvecinate (ex. pedagogia si psihologia; biologia si chimia; istoria si geografia); 2.interdisciplinaritatea problemelor abordate; 3.transferul de metode sau de strategii de cunoastere sau de investigatie stiintifica (ex. metoda analizei sistemice; metodele de prelucrare statistica a datelor; metodele analizei istorice);

4.transferul de concepte (valorificarea conotatiilor si valentelor unui concept n domenii diferite de cunoastere). Conditiile aplicarii interdisciplinaritatii n nvatamnt: Interdisciplinaritatea trebuie aplicata n maniera combinata cu monodisciplinaritatea si cu pluridisciplinaritatea, pentru a fi accentuate avantajele si pentru a limita riscurile pe care le impune fiecare dintre formele respective; Pentru aplicarea demersurilor interdisciplinare, trebuie modificate actualele planuri si programe de nvatamnt, concepute pe strategii intradisciplinare; Interdisciplinaritatea trebuie asociata cu alte strategii inovative de organizare a continuturilor, cum ar fi modularizarea sau informatizarea; Formarea initiala si continua a cadrelor didactice, pentru aplicarea demersurilor interdisciplinare sistematice. Organizarea modulara Modulul didactic este un ansamblu de elemente educationale specifice ce poate fi parcurs independent de tot restul sistemului din care face parte, ansamblu care procura cunostinte sau abilitati precise si care se integreaza n itinerarii si logici variate ale nvatarii (C. Cucos, Ibidem, p.121). Durata parcurgerii unui modul poate varia de la cteva ore la cteva luni. Poate fi conceput nu doar prin activitati didactice desfasurate la clasa ci si prin completarea lor cu aplicatii practice n afara clasei, cu documentare individuala la biblioteca, pe teren sau prin sedinte de instruire n alte domenii, desfasurate de profesori diferiti. Modulul didactic este personalizat, centrat pe nevoile si problemele individuale ale cursantului, fiind adaptat nevoilor, intereselor sale cognitive, ritmului sau de lucru si chiar stilului sau de nvatare. Educatia permanenta si educatia adultilor agreeaza modulul pentru ca permite integrarea si interdisciplinaritatea demersurilor instructiv-educative. Modularizarea are implicatii asupra organizarii sistemului de nvatamnt, ndeosebi la nivelurile superioare de scolarizare (studii postliceale sau postuniversitare, pentru perfectionare sau reconversie profesionala). Reperele generale n elaborarea unui modul sunt determinate de precizarea: -obiectivelor educationale din domeniul cunoasterii din care face parte modulul; -tabloul general al modulelor elaborate pentru acoperirea domeniului cunoasterii vizat din procesul de nvatare; -durata de parcurgere a modulului; -conditiile de acces n modul (cunostinte si abilitati anterioare);

-indicarea argumentelor populationale la care este recomandat modulul; -indicarea modulelor ce vor fi accesibile dupa parcurgerea respectivului modul; -evaluarea si validarea achizitiilor obtinute prin parcurgerea modulului respectiv; indicarea modulelor ce pot fi parcurse simultan; -metodele si procedeele de instruire, detaliile de evaluare; -transpunerea didactica a informatiilor modulului (continuturile) sub forma unui curs, a unui ghid, mijloace de realizare ale programului didactic propus; -material bibliografic si sursele de procurare ale acestuia. Structura unui modul didactic (D'Hainaut, L., 1988): I. Sistemul de intrare n modul 1.Cataloagele modulului - sunt specificate problemele vizate, nivelul modulului, cunostintele anterioare necesare si pozitia modulului n diversele itinerarii de formare posibile. 2.Obiectivele psiho- comportamentale vizate. 3.Pretestul (pentru a determina nivelul abilitarii elevului n problematica modulului); -reusita integrala se recomanda un modul de nivel superior; -reusita partiala elevul este orientat spre cursuri de scurta durata, pentru asimilarea partilor nestapnite; -rezultatul nesatisfacator elevul este orientat spre alt modul. II. Corpul modulului este format dintr-un ansamblu de submodule cu cte patru componente: 1.Introducerea n submodul (enumerarea obiectivelor, furnizarea structurantelor anterioare care pregatesc nvatarea, traseele optionale de parcurgere a submodulului); 2.Ansamblul situatiilor de nvatare proiectate pentru atingerea obiectivelor instructionale; 3.Sinteza; 4.Proba intermediara care conditioneaza admiterea ntr-un nou submodul, receptarea totala sau partiala. III. Sistemul de iesire din modul: 1.Sinteza generala;

2.Proba terminala (evaluarea atingerii obiectivului modulului); 3.Recuperarea generala, propuneri de eventuala aprofundare sau mbogatire. 4.Recomandari pentru alegerea modulului urmator. Organizarea integrata Predarea integrata a disciplinelor se fundamenteaza teoretic pe unitatea cunoasterii umane. Disciplinele integrate sintetizeaza si organizeaza didactic informatii din domenii diferite ale cunoasterii. De exemplu, pentru predarea stiintelor naturii, se poate renunta la criteriul de organizare a informatiilor stiintifice axat pe logica interna a disciplinelor Botanica, Zoologie, Anatomia si fiziologia omului, Genetica si sa poata adapta un criteriu integrativ, de exemplu, gradul si nivelul de organizare a materiei vii. Pentru viziunea curriculara, predarea integrata este abordata nu doar la nivelul organizarii cunostintelor, ci si la cel al transmiterii si asimilarii lor; de aceea se cer proiectate cadre de interferenta ntre curriculum scolar si cel extrascolar (nonformal) sau se impune constituirea unui parteneriat scoala-comunitate. Modalitati frecvente de integrare a disciplinelor: 1.Polarizarea cunostintelor pe centre de interese nu pe teme generale; cu integrarea cunostintelor n jurul unui pol stiintific (scheme conceptuale, metode de investigatii statistice, natural stiintifice), n jurul unui pol practic (aplicatii n contexte vocationale, familiale, de grup social) si n jurul unui pol personal (formarea si evolutia constiintei formale, a imaginii de sine, a afectivitatii etc.). 2.Integrarea cunostintelor prin lectie (constituie un ansamblu flexibil de lectii, fiecare fiind conceputa printr-o schema integrativa de tipul: notiunile esentiale ale domeniului abordat, metode specifice de investigare, manifestari ale fenomenelor implicate, consecinte si variante de solutionare sau optimizare). 3.Integrarea cunostintelor n jurul unor activitati fundamentale (constructie, productie, cercetare, creatie artistica etc.). Organizarile continute n perspectiva informatizarii nvatamntului Informatizarea nvatamntului s-a produs n trei valuri: -calculatorul a intrat n nvatamnt ca un virtual facilitator educational n continuarea retroproiectorului, magnetofonului, apoi s-a impus ca obiect de studiu n sine; -perioada nvatamntului asistat de calculator (IAO) n varianta clasica, valorificarea calculatorului s-a largit prin interpretarea acestuia ca resursa educationala cu potential mare n toate ariile curriculare;

-perioada influentei Noilor Tehnologii Informationale si Comunicationale (NTIC) ca sisteme de nvatamnt ce determina modificari n definirea obiectivelor educationale, reorganizarea continuturilor n maniera interdisciplinara integrata modulara, interpretarea relatiei profesor-elev, redimensionarea competentelor profesionale si chiar o noua filosofie si deontologie a profesiei. Sistemele expert constituie un nou cadru pentru organizarea continuturilor nvatamntului si ale educatiei. Un sistem expert se compune: dintr-o baza de cunostinte, sub o forma ct mai apropiata de cmpul real, natural de aplicatii; structura de solutionare a problemelor sau un program gazda si interfata interactiva utilizator-calculator. Caracteristicile departajante ale sistemului expert fata de IAO n varianta clasica sunt: -toate cunostintele sunt afisate ntr-o maniera explicita; -poate judeca cu date probabilistice, nesigure, vagi; -ncearca sa simuleze gndirea umana, accetund rationamentul calitativ; -explica propria linie de rationament ntr-un mod inteligibil si pentru un nespecialist n informatica; -permite sa fie chestionat asupra modalitatii n care ajunge la o anumita concluzie, de ce nu a acceptat o alta ipoteza, poate sa se conjuge sau sa se adapteze la introducerea de noi date; -poate fi ameliorat continuu.