UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI FILIALA FOCȘANI

DEPARTAMENTUL DE FORMARE A PROFESORILOR

PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

Caracteristicile evaluării din perspectiva modernității

Elemente de modernitate în învățămăntul primar

Profesor coordonator: Studenți:

Păcuraru Elena
Lect.univ.dr.Ștefănescu Cornelia Trandafir Florentina

1
 CUPRINS
1.Introducere.....................................................................................................3

2.Evaluarea modernă.........................................................................................4

3.Criterii de evaluare.........................................................................................7

4.Funcțiile evaluării.............................................................................................8

5.Concluzii...........................................................................................................9

6.Bibliografie........................................................................................................10

2
 Caracteristicile evaluării din perspectiva modernității

I.Introducere
Evaluarea reprezintă una dintre etapele importante ale activităţii didactice, de calitatea ei
depinzând calitatea întregului proces didactic. Modul de realizare al acestui proces, rezultatele
obţinute şi modul în care acestea sunt prezentate elevilor, concluziile formulate şi modul
adecvat de folosire al acestora, sunt determinante în abordarea ulterioară a demersului
didactic.
Evaluarea trebuie realizată în permanenţă, integrată în toate etapele procesului didactic,
elevii cunoscând în permanenţă ce se aşteaptă de la ei, ce au reuşit să realizeze, cât au reuşit
să realizeze, ce pot face pentru a-şi îmbunătăţi activitatea şi rezultatele. Pentru elevi evaluarea
trebuie să fie stimulativă, să-i motiveze, şi nu să reprezinte un factor de stres, un „test ” la care
trebuie să ia o notă, fără să înţeleagă foarte clar ce reprezintă această notă. Elevii trebuie să fie
preocupaţi de obţinerea unor rezultate bune nu doar pentru a obţine un loc bun în ierarhia
elevilor clasei sau şcolii, ci şi pentru că aceste rezultate bune reprezintă un pas înainte în
pregătirea şi formarea lor.

Tendinţa actuală în evaluarea contemporană este aceea încurajării studiului şi aplicării

tehnicilor de apreciere criterială, de progres, de proces(formativă) sau pe obiective mai largi şi
flexibile. Docimologia modernă şi-a conceput, apropiat şi introdus, deja în uzul curent
o serie de categorii conceptuale operaţionale specifice, dintre care: elemente de competenţă,
standarde de performanţă,indicatori de performanţă, capacităţii şi subcapacităţii,descriptori de
performanţă, probe (sarcini) , subiecte, bareme de corectare, certificarea evaluativă, raporturi
de evaluare,calificative evaluative.

Noul sistem de evaluare prin calificative bazate pe descriptori de performanţă a însemnat

schimbarea orientării evaluării dinspre cantitativ spre calitativ; elevul devine subiect şi obiect
al evaluării; nu mai interesează ierarhizarea elevilor, încadrarea lor într-o normă statistică,
raportarea la anumite şabloane, se realizează o evaluare obiectivă (prin utilizarea a patru
trepte de notare), transparenţă în notare. Expresia terminală a operaţiei de apreciere, de
emitere a unei judecăţi de valoare, în raport cu performanţa (competenţa elevului evaluat) este
exprimată prin unul din calificativele “FB”,”B”,”S”,”I”.

Evaluarea modernă, care promovează tranziţia de la noţiunea de control al însuşirii

cunoştinţelor la conceptul de evaluare atât a rezultatelor învăţării dar mai ales a proceselor pe
care le implică, semnifică trecerea de la o pedagogie a transmiterii cunoştinţelor la o
pedagogie a însuşirii cunoştinţelor şi a ştiinţei de a deveni.

Procesul evaluativ îşi relevă pe deplin funcţia de feed-back atunci când învățătorul şi
elevii se regăsesc în calitate de parteneri în cadrul procesului educaţional. Aceasta presupune
ca fiecare dintre parteneri să conştientizeze rolul pe care îl deţine la nivelul interacţiunii
didactice şi să folosească reacţiile celuilalt pentru a-şi optimiza propriul comportament.

3
 II.Evaluarea modernă
Modernizarea evaluării se realizează intr-un ritm rapid, cel puțin la nivel teoretic. Drumul
parcurs este jalonat de concepțiile care s-au succedat în domeniul evaluării și care pot fi
dispuse, in timp, astfel :

 evaluarea comparativă , a cărei funcție principală era de a clasa elevii, de a le acorda

diplome după nivelul lor de reușită, raportându-i unii la alții ;
 evaluarea prin obiective sau evaluarea criterială,ce are ca rol să furnizeze informații
funcționale, permițând elevilor să se situeze în raport cu atingerea obiectivelor și
oferind soluții de ameliorare. ;

 evaluarea colectivă, care propune o nouă paradigmă, nu numai decizională ci și

informațională. Ea are ca scop să ofere elevului informații suplimentare în funcție de
dificultățile constatate pentru a-i facilita învățarea.

 evaluarea conștientizată, este cea de-a patra concepție. Aceasta corespunde unui
demers dominant pedagogic, care privilegiază participarea activă și autonomia
elevului, furnizându-i repere explicite,în scopul de a lua în mâini propria transformare,
fiind conștient de propriile dificultăți. Această mișcare trebuie însoțită de o creștere a
practicilor de reglare ,dar și de o modificare fundamentală de mentalitate.

* Aspecte ale evaluării moderne:

- este asociată grijii față de măsurarea și aprecierea rezultatelor;

- nu este un scop în sine, un simplu control, ci se realizează în vederea adoptării unor decizii
și măsuri ameliorative;

- pune accent pe problemele de valoare și pe emiterea judecății de valoare;

- acordă preponderență funcției educative a evaluării;

- încearcă să devină o interogație globală, preocupată de promovarea aspectului uman în

general;

- se ocupă atât de rezultatele școlare cât și de procesele de predare și învățare pe care le

implică;

- se constituie parte integrantă a procesului didactic, nu mai este privită din exteriorul
acestuia;

- dezvoltă tot timpul o funcție de feed-back pentru elev;

- tinde să informeze și personalul didactic asupra punctelor tari și punctelor slabe ale
eforturilor depuse, asupra eficienței activității didactice;

4
- își asumă un rol activ, de transformare continuă a proceselor de predare și de învățare, de
intervenție formativă;

- devine un proces continuu și integrat organic procesului de instruire;

- evaluarea devine un mijloc de comunicare de informații asupra stadiului învățării, în

vederea ameliorării sau reorganizării acesteia;

- evaluează elevii în raport cu o normă, cu criterii dinainte formulate;

- aceste criterii sunt cunoscute și de evaluator și de evaluat;

- solicită o diversificare a tehnicilor de evaluare, a metodelor și creșterea gradului de adecvare

a acestora la situații didactice concrete;

- vizează deschiderea evaluării spre mai multe perspective ale spațiului școlar (competențe
relaționale, comunicare profesor-elev; disponibilități de integrare socială);

- centrează evaluarea pe rezultatele pozitive, fară a sancționa în permanență pe cele negative;

- elevul devine partener cu drepturi egale, într-o relație educațională care are la bază „un
contract pedagogic”;

- oferă transparență și rigoare metodologică;

- caută să aprecieze și eficacitatea ansamblului de procese care trebuie să conducă la

învățare.

*Caracteristicile actuale ale conceptului de evaluare pot fi sintetizate

astfel:              

 evaluarea şcolară nu este decât un mijloc în slujba progresului elevului, nu un scop în

sine;
 evaluarea trebuie să fie în slujba procesului educativ şi integrată acestuia;
 evaluarea trebuie să aprecieze înainte de toate drumul parcurs de elevi: progres/regres;
 evaluarea trebuie să stimuleze activitatea elevului şi să faciliteze progresul său;
 pentru a fi corect, profesorul trebuie să fie neutru şi obiectiv pe cât posibil;
 a evalua un elev înseamnă a-i transmite informaţii utile;
 evaluarea trebuie să-l ajute pe elev;
 evaluarea trebuie să se facă în folosul copilului; ea trebuie să-l ajute să-şi construiască
viitorul;
 evaluarea trebuie să se adreseze unei fiinţe în devenire care nu a încheiat procesul de
dezvoltare;

5
* Principalele tendinţe de modernizare a evaluării şcolare :
 Evaluarea modernă este abordată în termeni de procese şi nu de modalităţi de
măsurare a rezultatelor învăţării. Termenul clasic de “evaluare”, care ne conduce în mod
spontan şi obligatoriu cu gândul la “control”, “verificare”, “examinare”, ar trebui înlocuit,
nu numai la nivel terminologic, cât mai ales ca mod de concepere, prin sintagma
„activitate evaluativă”. Din perspectivă modernă, “a evalua” înseamnă a desfăşura o
activitate care însoţeşte pas cu pas procesul de predare-învăţare.
 Introducerea în teoria şi practica pedagogică a conceptului de „evaluare formativă” a
determinat atenţionarea pedagogilor asupra faptului că obiectul lor de studiu în domeniul
evaluativ, în consens cu ideile psihologiei cognitive, trebuie să-l reprezinte cu prioritate
procesele de învăţare ale elevilor şi nu comportamentele manifestate de aceştea ca rezultat
al învăţării.
 O altă idee de bază vizează responsabilizarea celui care învaţă (elevul). Aceasta
presupune dezvoltarea capacităţii de autoreflecţie asupra propriei învăţări, intrarea în
funcţiune a mecanismelor metacognitive. Cu alte cuvinte, “cunoaştere despre
autocunoaştere”.
 Învăţământul modern solicită conceperea unui nou cadru de evaluare, a unui nou
sistem de referinţă care să aibă la bază formarea competenţelor elevilor. Multe
sisteme de învăţământ, inclusiv cel românesc din ultimii ani, îşi propun să dezvolte
activitatea instructiv-educativă având ca referenţial competenţele generale şi specifice pe
care trebuie să le dobândească cel ce învaţă – elevul – pe parcursul şi la finalul unui ciclu
de instruire, al unui an de studiu.

La ora actuală se tinde spre o evaluare complexă, realizată prin intermediul unei
metodologii complexe şi a unui instrumentar diversificat. Asistăm la multiplicarea cantitativă
şi creşterea calitativă a dispozitivelor de evaluare.

Astfel:

S-a extins gama metodelor de evaluare folosite de cadrele didactice la clasă, vorbindu-se
insistent despre complementaritatea metodelor tradiţionale (evaluări orale, scrise, probe
practice ) cu altele noi, moderne (portofoliul, proiectul, investigaţia, autoevaluarea etc), în
contextul educaţional actual, când se cere cu insistenţă deplasarea accentului de la evaluarea
produselor învăţării la evaluarea proceselor cognitive ale elevului în timpul activităţii de
învăţare.

În condiţiile învăţământului românesc de astăzi, se impune o altă manieră de abordare a

evaluării rezultatelor şcolare, un model de proiectare / realizare a procesului integrat de
predare –învăţare – evaluare mai eficient, centrat, cu adevărat, pe elev. Activităţile de
evaluare trebuie proiectate din perspectiva nevoilor de formare ale celui educat. Este necesar
ca evaluarea să fie centrată pe aspectele ei formative, astfel încât să cultive şi să susţină
interesul elevilor pentru studiu, să-i îndrume în activitatea de învăţare.

6
 Învăţătorul trebuie să stăpânească toate metodele şi instrumentele de evaluare, şi să le
aplice în funcţie de particularităţile clasei de elevi. Utilizarea eficientă a strategiilor,
metodelor şi instrumentelor de evaluare va pune în valoare aspectul creativităţii, al gândirii
critice, al manifestării individuale, proprii fiecărui elev, rezultatul final vizat fiind formarea, la
nivelul individului, a culturii generale, formarea de abilităţi, atitudini, competenţe, priceperi şi
deprinderi necesare integrării sociale a acestuia.
Opţiunea pentru una dintre metodele de evaluare cunoscute (metodele tradiţionale
şi metodele moderne ) constituie rezultanta mai multor factori: scopul şi obiectivele
evaluării, tipul acesteia, specificul conţinuturilor supuse aprecierii, particularităţile populaţiei
şcolare vizate, achiziţiile cadrelor didactice privind exersarea / practicarea / experimentarea
diverselor modalităţi .
Metodele de evaluare au frecvenţe de utilizare variabile; aceasta nu presupune faptul că
cele care se întâlnesc mai des în programul şcolar sunt şi cele mai folositoare motivării şi
susţinerii învăţării educaţilor. Se pune aşadar problema modului în care cadrele didactice aleg
una sau alta dintre metodele/tehnicile de evaluare.

În ansamblul problematicii pe care o generează aplicareare formei în

învăţământ,evaluarea devine o dimensiune esenţială a procesului curricular şi o practică
efectivă la clasă.
Componentă de bază a reformei învăţământului, evaluarea a fost cea dintâi supusă
schimbărilor, aducând materialul unei dignoze care să reprezinte punctul de sprijin pentru
restructurările ulterioare. Putem vorbi de o reformă a evoluării rezultatelor şcolare, care este,
ea însăşi, o reformă de substanţă, ţintind transformarea completă a sistemului de
evaluare anterior.

Sistemul tehnicilor şi instrumentelor de evaluare s-a îmbogăţit substanţial. În practica

evaluativă curentă ,dar şi în dezbaterile teoretice şi în lucrări de specialitate se solicită
expres integrarea în probele de evaluare a itemilor obiectivi,semiobiectivi şi subiectivi, în
deplină corespondenţă cu complexitatea competenţelor şi performanţelor vizate prin
programe şi manuale şcolare .
Tehnicile de evaluare utilizate la ora actuală sunt distribuite pe un continuum, limitat, pe
de o parte de tehnicile de testare pentru care există un model complet al răspunsului corect, iar
pe de altă parte, de tehnicile de testare pentru care nu există un model complet al răspunsului
corect. Instrumentele de evaluare sunt compuse din itemi (de diferite tipuri) care sunt într-o
legătură indisolubilă cu tehnicile şi instrumentele de evaluare.
Într-o lume aflată în permanentă transformare, modernizarea învăţământului prin utilizarea
metodelor noi de învăţare-evaluare a unor strategii moderne, care permit reansamblări,
reajustări şi adaptări la disciplinele de învăţământ, depinde în ultimă instanţă de cunoaşterea,
de înţelegerea şi de abilitatea de a le folosi.

III. Criterii de evaluare

„Criteriile de evaluare” sunt puncte de vedere, caracteristici, dimensiuni în funcţie de
care se evaluează rezultatele şcolare ale elevilor. În evaluarea modernă, “criteriul” este
noţiunea centrală. În evaluarea şcolară, criteriul are sensuri diferite pentru perspective diferite
din care este abordată activitatea evaluativă. În cazul evaluării formative, criteriul este un
reper la care se raportează elevii şi profesorii pentru a regla procesul de învăţământ. În cazul

7
evaluării certificative, criteriul este o normă ce trebuie respectată. “Oricare ar fi logica în care
ne plasăm, sau abordarea pe care o avem în vedere, criteriul este un element de comunicare
între persoana care evaluează şi persoana care este evaluată. “. (Xavier Roegiers, 2004, pag.69
).

Utilizarea criteriilor în evaluare devine din ce în ce mai mult un element de

obligativitate. Noţiunea de criteriu este importantă pentru o abordare analitică a oricărei
situaţii educaţionale. Practica evaluării educaţionale se află în plin proces de trecere de la
prioritatea acordată criteriilor subiective („profesorul este suveran în acordarea notei”) către
criterii din ce în ce mai obiective, cât mai mult detaşate de persoana evaluatorului (I.T.Radu,
pag. 259).

Integrarea organică a evaluării în structura activităţii didactice de către concepţiile

pedagogiei moderne determină amplificarea funcţiei educative a acesteia, situând-o într-o
poziţie cheie în procesul instructiv-educativ. A evalua înseamnă, între altele, a emite judecăţi
de valoare, ceea ce presupune a te raporta la valori, a face trimitere la un sistem de valori.

In domeniul evaluării şcolare asistăm la un proces de îmbogăţire a acesteia şi tranziţia

de la manifestarea ei ca instrument de măsură şi control la un demers centrat pe învăţarea de
către elev, pe procesele cognitive ale acestuia, pe reglarea şi pe autoreglarea cunoaşterii. Din
perspectiva acestor idei, evaluarea şcolară trebuie să devină dinamică, centrată pe procesele
mentale ale elevului, să favorizeze autoreglarea, autoreflecţia, să înlocuiască acea concepţie
statică, bazată pe control, examinare, sancţiune. În acest fel se poate ajunge la “învăţarea
asistată de evaluare”.

IV. Funcțiile evaluării

Funcţiile evaluării vizează efectele/ consecinţele/ semnificaţiile acesteia în plan individual
şi social. Evaluarea modernă este prin excelenţă formativă, integrată procesului de învăţare.
Conceptul care a modificat întreaga pedagogie a ultimelor decenii este cel de „evaluare
formativă”. În prezent este în ascensiune „evaluarea formatoare”, care instituie evaluarea ca
modalitate eficientă a unei învăţări autoreglante. Aceste concepte- evaluarea formativă dar şi
evaluarea formatoare - instituie evaluarea ca mijloc de formare a elevului şi permit observarea
evoluţiei competenţelor sale.

Cele trei forme sau strategii: iniţială, formativă, sumativă sunt într-o strânsă
complementaritate şi în strânsă legătură cu rolurile/ funcţiile îndeplinite de demersul
evaluativ. Evaluarea iniţială nu mai are funcţia de control. Ea devine descriptivă şi serveşte ca
bază de comparare pentru evaluările ulterioare. Funcţia ei principală este aceea de a motiva,
de a stimula ,şi mai ales de a indica programul ce trebuie urmat în etapa ulterioară de instruire
a elevului. În virtutea aceluiaşi mod de a gândi şi a acţiona, evaluarea formativă devine un
mijloc de formare a elevului, făcând parte integrantă din procesul de învăţare. Ea este în
progres. Cea de-a treia strategie de evaluare – evaluarea sumativă – este o sancţiune. Din
perspectiva pedagogiei moderne, şi aceasta îşi modifică semnificativ funcţiile deja consacrate.
Ea încheie o perioadă de învăţare şi conduce la acordarea unui calificativ. Acesta

8
( calificativul) „certifică” o achiziţie a elevului şi are funcţia de a contribui la orientarea celui
care învaţă. În consecinţa, funcţiile determină strategiile, opţiunile strategice evaluative.

Din perspectiva modernă a înţelegerii evaluării şcolare ca activitate de emitere a unor

judecăţi de valoare despre prestaţia elevului, pentru a aprecia ceea ce a învăţat elevul, trebuie
să-i dăm valoare. Valoarea obiectului evaluat decurge din conformitatea mai mică sau mai
mare cu o normă ideală.

Din această perspectivă, a evalua înseamnă a stabili relaţii între:

• Ceea ce a învăţat elevul şi ceea ce ar trebui să ştie sau să ştie să facă;

• Un comportament manifestat de elev în situaţii concrete şi un comportament „ţintă” pe care

am dori să-l manifeste;

• Între realitate şi un model ideal.

În procesul evaluativ, cadrul didactic confruntă ceea ce realizează fiecare elev în timpul
învăţării sau la finalul acesteia cu răspunsul corect şi complet (modelul răspunsului, portretul–
robot al acestuia).Calificativul propus exprimă gradul de adecvare perceput, constatat de
evaluator între răspunsul concret al elevului şi modelul ideal stabilit în prealabil.

V.Concluzii
Pretutindeni,mai mult ca oricand,educația este în centrul atenției. În ea se pun cele mai
mari speranțe,iar pentru îmbunătățirea ei se depun eforturi considerabile.

Îmbinarea metodelor clasice și moderne de evaluare și folosirea lor creatoare în funcție de

particularitățile individuale ale elevilor,sporesc eficiența în activitatea de prevenire a
rămanerii în urmă la învătătura și asigurarea succesului școlar.

Controlul sistematic,continuu și notarea ritmică sunt mijloace fundamentale de prevenire a

rămânerii în urmă la învățătură deoarece înlătură o parte a materiei.Dacă aceasta nu este
depistată la timp,prin verificare,ea poate constitui momentul care generează rămânerea în
urmă la învătătură a elevilor.

În organizarea activități didactice,este importantă realizarea unui echilibru în folosirea

modalităților de evaluare în funcție de natura activităților școlare,specificul obiectului de
învățământ,vârsta elevilor,obiectivele pedagogice.Trebuie utilizate cu discernământ de către
profesor toate procedeele și tehnicile de lucru puse la dispoziție de știință și chiar de viață.

9
 Bibliografie

1.Pânișoară, I.O. Manolescu M. (2019).Pedagogia învățământului primar și preșcolar.Iași:Polirom.

2.Potolea, D. Manolescu M.(2005).Teoria și practica evaluării educaționale.

3.Vasile, C. & Ene, D. (2017). Metodica și evaluarea pentru examenele de titularizare și definitivare în
învățământ. Bacau: Rovimed Publishers

10