Dinamica relației educator-copil și rolul expectanțelor

Educatoarea trebuie să acționeze cu simț de răspundere și competență profesională pentru a

restructura relația educatoare-copil, pentru ca acesta, din obiect al educației, să devină tot mai mult
subiect al propriei formări și educații. Educatoarea trebuie să învețe copiii să se joace, să observe, să
întrebe, să caute, să cerceteze, să lucreze, să comunice, să experimenteze etc.
Relația educatoare-copil, trebuie să fie o relație de prietenie, copilul trebuie să aibă
încredere în educatoare, să vină cu inima deschisă, să spună tot ce dorește și ce gândește. La rândul
său însă, educatoarea trebuie să-l primească și să-i răspundă cu aceeași sinceritate, cu aceeași
încredere. Pentru ca aceasta să se realizeze în mod corect, se cere educatoarei o pregătire completă
din toate punctele de vedere. Bucuria de a lucra cu copiii, se concretizează în modul ei de a se
comporta, în relațiile cu copiii, de a răspunde la întrebările lor spontane, de a se coborî la nivelul lor
de înțelegere, într-un cuvânt, de a fi prietena lor.
Rolul educatoarei presupune în primul rând transmiterea de noi cunoștințe copiilor.
Asumarea de către educatoare a cestui rol presupune înțelegerea faptului că fiecare copil învață în
mod diferit și are nevoi de cunoaștere diferite. Rezultatele acțiunilor și măsurilor pedagogice depind
foarte mult de particularitățile individuale ale copiilor. Necesitatea cunoașterii psihologice a copiilor
se face astfel resimțită la tot pasul în procesul educării lor; aceleași măsuri și procedee educative pot
da rezultate deosebite, uneori contrarii, în funcție de particularitățile copiilor carora li se aplică.
Angajați în activități de învățare, copiii sunt încurajați să gândească singuri, să ia decizii și să
găsească soluții pentru problemele întâlnite.
Educatoarea este și organizatorul activității de joc a copilului, activitate în care se poate
angaja uneori ca partener, însă întotdeauna observă, asistă și reglează conduita de joc a copiilor.
Observarea activității ludice este pentru educatoare prilej de cunoaștere a identității copiilor, a
trăirilor emoționale și a experiențelor de viață trăite, a calității cunoștințelor, fapt care îi permite
adaptarea și diferențierea modalităților de relaționare individuală cu fiecare copil.
Rolul educatoarei în relația cu ceilalți copii este și acela de mediator al comportamentului
copiilor. Activitatea de disciplinare este de natură pozitivă și implică respectarea de către
educatoare a unor principii de bază:
- formularea regulilor de comportament într-o manieră pozitivă și implicarea de câte ori
este posibil a copiilor în stabilirea regulilor;
- evitarea diminuării respectului de sine și a motivării;
- redirecționarea comportamentelor inadecvate, grija de a nu amplifica sentimentul de
vinovăție și rușine;

1
 - utilizarea cu discernământ a recompensei și pedepsei, folosirea cuvântului și a tonalității
vocii ca instrumente pedagogice.

Nu trebuie uitat nici rolul de model pe care educatoarea îl joacă în relația cu

antepreșcolarul. Înclinația spre imitație a copiilor se manifestă și în preluarea rapidă și fidelă a
comportamentelor, limbajului și atitudinilor pe care educatoarea le manifestă.
De aceea, încrederea în sine, echilibrul psihic, capacitatea de comunicare eficientă,
preocuparea pentru comunicarea interindividuală, dinamismul, simțul ordinii și al frumosului,
calități absolut necesare cadrului didactic, se vor regăsi și în personalitatea copiilor.
Tot acest ansamblu de relaționări inerpersonale condiționate de rolurile sociale și
facilitate de specificul activităților cu antepreșcolarii se reflectă în climatul psihosocial al grupei și
al instituției, punându-și amprenta asupra activității și dezvoltării copiilor antepreșcolari.